ICCJ. Decizia nr. 5711/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5711/2006
Dosar nr. 13078/1/2006
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 8 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2207/46/2005 (număr în format vechi 303/P/2005), în baza art. 160b alin. (3) a fost menţinută măsura arestării preventive luată împotriva inculpaţilor D.I., B.C.N., S.L., P.I.F., B.M.C., H.A., D.M. şi S.V., toţi deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi.
Au fost admise în parte probele solicitate în apărare ale inculpatului P.A. indicate în considerente precum şi cererea de probaţiune formulată de inculpatul I.E.G. şi s-a acordat termen la 25 septembrie 2006.
S-a dispus citarea inculpaţilor, părţilor vătămate, părţilor civile şi a martorilor pentru termenul stabilit la 25 septembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut şi motivat că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 181 C. pen., art. 194 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 330 C. pen. şi a constatat că în urma administrării probelor atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, nu rezultă că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. În concret există în continuare temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv legea prevede pentru infracţiunile reţinute în actul de sesizare, în sarcina fiecărui inculpat, pedeapsa mai mare de 4 ani şi totodată există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Având în vedere natura faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, împrejurările în care au fost comise aşa cum rezultă din actul de sesizare a instanţei, lăsarea în libertate a inculpaţilor ar pereclita în mod grav relaţiile şi valorile sociale care formează ordinea publică şi ar induce un sentiment de insecuritate în cadrul colectivităţii.
Prima instanţă a mai motivat că nu se poate reţine apărarea inculpaţilor aflaţi în stare de arest în sensul că s-a depăşit termenul rezonabil al detenţiei. În speţă se constată complexitatea acestei cauze, determinată de numărul mare al inculpaţilor, poziţia procesuală a acestora precum şi necesitatea administrării unor probe. Elementele arătate conduc la concluzia că durata arestării preventive pentru fiecare din inculpaţii arestaţi nu a depăşit un termen rezonabil şi totodată nu aduc atingere prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură aceştia.
S-a mai motivat că există date certe că unii dintre inculpaţii arestaţi preventiv au încercat să influenţeze unii martori care au fost audiaţi nemijlocit în faţa instanţei astfel că pentru a preveni denaturarea adevărului în cauză se impune menţinerea arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii D.I., P.F.I., B.M.C., S.L.G., B.C.N., D.M., S.V. şi H.A.
Prin apărători au criticat încheierea ca nelegală şi netemeinică, casarea încheierii atacate şi pe fond, revocarea măsurii arestării preventive susţinând în esenţă următoarele:
- instanţa nu a motivat pentru fiecare inculpat în parte temeiurile arestării şi dacă acestea se menţin pentru fiecare inculpat.
- instanţa nu a motivat convingător pentru a demonstra pericolul la care este expusă colectivitatea în situaţia în care inculpaţii ar fi judecaţi în stare de libertate.
- deţinerea inculpaţilor a depăşit termenul rezonabil în care se impunea soluţionarea cauzei, durata arestării este excesivă.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Instanţa de apel, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive luată faţă de inculpaţi, în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., care îşi are corespondent în art. 148 lit. f) C. proc. pen., ca urmare a modificării textului de lege atât prin art. I pct. 75 din Legea nr. 356/2006, a constatat potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Instanţa a motivat că având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti, nu rezultă că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive faţă de fiecare inculpat.
În recursurile lor inculpaţii fac referiri de ordin probatorii pentru a justifica starea lor de libertate şi critică încheierea ca nefiind motivată pentru fiecare inculpat în parte.
Rezultă din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei şi instanţa de fond a motivat convingător că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării se menţin.
În acelaşi timp s-a motivat că nu poate fi primită susţinerea inculpaţilor în sensul că s-a depăşit termenul rezonabil al detenţiei deoarece acesta nu se apreciază în mod abstract ci în concret în funcţie de datele specifice cauzei. În raport de complexitatea cauzei determinată de numărul mare al inculpaţilor, de poziţia procesuală a acestora şi de necesitatea audierii unui număr mare de martori şi a administrării altor probe nu se poate susţine că durata arestării a depăşit un termen rezonabil.
Aşa cum s-a motivat, menţinerea arestării preventive este necesară pentru administrarea în bune condiţii a probelor, existând date în dosar că unii dintre inculpaţii arestaţi preventiv au încercat să influenţeze unii martori care au fost audiaţi nemijlocit în faţa instanţei.
Susţinerile inculpaţilor că nu se fac vinovaţi, aspectele probatorii, pretins contradictorii, urmează a fi examinate şi apreciate de instanţa de fond la termenul acordat pentru audierea de martori şi ca să se depună acte, judecarea cauzei cu inculpaţii arestaţi preventiv, nefiind de natură a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură aceştia.
Aşa fiind, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea respectiv că infracţiunile de şantaj, înşelăciune şi vătămare corporală prevăzute de art. 181, 194 şi 215 C. pen., se pedepsesc cu închisoare mai mare de 4 ani şi faptele prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se menţin, urmează a respinge recursurile.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I., D.M., P.I.F., B.M.C., S.L.G., B.C.N., H.A., S.V., P.V., P.V.S. şi I.E.G. împotriva încheierii din 8 septembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 303/P/2005 de Curtea de Apel Piteşti.
Obligă recurenţii inculpaţi D.I., P.V., P.V.S. şi I.E.G. la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi D.M., P.I.F., B.M.C., S.L.G., B.C.N., H.A. şi S.V. la plata sumei de câte 300 lei, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5676/2006. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 5805/2006. Penal. Falsul în înscrisuri sub... → |
|---|
