ICCJ. Decizia nr. 5676/2006. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5676/2006
Dosar nr. 431/44/2006
Şedinţa publică din 2 octombrie 2006
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5 din 7 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 9/MF/2004, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de condamnatul D.I., privind revizuirea sentinţei penale nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 163/MF/1998.
În baza art. 190 alin. (4) C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 178/1997 şi art. 1 din Ordinul nr. 1341/2005 emis de Ministerul Justiţiei şi M.F.P. suma de 60 lei RON, reprezentând onorariul interpretului-traducător autorizat G.S.F. s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de 40 lei RON, reprezentând onorariul traducătorului autorizat I.E. s-a dispus a fi avansată din acelaşi fond.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul revizuient la plata sumei de 80 lei RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia maritimă şi fluvială în dosarul nr. 1631/MF/1998 a fost condamnat, printre alţii, inculpatul D.I. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: dare de mită în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (sancţionată cu 4 ani închisoare), delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. (sancţionată cu 12 ani închisoare); fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pedepsită cu 3 ani închisoare), participaţie improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu 3 ani închisoare), uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (sancţionată cu 2 ani închisoare); contrabandă prevăzută de dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi a art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (sancţionată cu 9 ani închisoare).
S-a dispus, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopirea tuturor pedepselor mai sus menţionate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită la 15 ani închisoare.
Au fost aplicare dispoziţiile art. 71 C. pen. privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) şi art. 148 lit. h) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului D.I., deducându-i-se din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive cu începere de la 10 martie 1998 la zi.
În temeiul dispoziţiilor5 art. 112 lit. e) şi art. 117 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului măsura de siguranţă a expulzării.
Prin aceeaşi sentinţă penală a fost constatat acoperit parţial, prin plată, până la concurenţa sumei de 194.311 dolari S.U.A. prejudiciul cauzat C.R.P.O. Tulcea.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1003 C. civ. au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii D.I., L.T. şi C.I. la plata sumei de 890.284 dolari S.U.A. (sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii), precum şi la dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului, cu titlul de despăgubiri către partea civilă C.R.P.O. Tulcea. A fost ridicată măsura asiguratorie a indisponibilizării sumei de 175.000 dolari S.U.A. în contra F.P.S. Bucureşti – B.I.E.R. şi s-a dispus ca din această sumă, 32.811 dolari S.U.A. să fie viraţi în contul C.R.P.O. Tulcea, reprezentând parte din prejudiciul cauzat prin vânzarea navei C.
Potrivit dispoziţiilor art. 343 alin. (2) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală (indisponibilizarea sumelor de 125.751,39 lei şi 23 dolari S.U.A. aflaţi în contul pe care SC H.S.I. SRL Constanţa îl avea deschis la B.B., sucursala Constanţa, sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului; sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor aflate la SC H.S.I. SRL Constanţa.
Potrivit art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate de inculpaţi, iar în temeiul art. 189-191 C. proc. pen. inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului D.I. următoarea activitate infracţională, desfăşurată în perioada aprilie 1997 – februarie 1998, în cadrul procedurilor succesive de lichidare activă şi privatizare, prin vinderea pachetului majoritar de acţiuni şi de lichidare judiciară a C.R.P.O. Tulcea: oferirea de către inculpatul D.I. a cotei de 10 % din acţiuni, precum şi darea sumei de 14.000.000 lei ROL inculpatului C.I. (managerul general al C.R.P.O. Tulcea), promisiuni şi garanţii oferite în vederea menţinerii în funcţie a acestui inculpat; întocmirea, împreună cu inculpaţii C.I. şi L.T. a actelor de vânzare pentru un număr de 18 nave, cu consecinţa vinderii efective a unui număr de 5 nave şi însuşirea banilor obţinuţi din vânzarea acestora; atestarea în fals, la organele de control ale F.P.S., a existenţei în patrimoniul C.R.P.O. Tulcea a celor 5 nave vândute, falsificarea, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi a documentelor vamale şi falsificarea documentelor privind plata sumei de 540.000.000 lei; determinarea martorei N.E. să înregistreze în contabilitate faptul nereal al plăţii sumei de 540.000.000 lei de către SC H.S.I. SRL Constanţa (înfiinţată de către inculpat) pentru stingerea debitului către A.P.C. Constanţa şi folosirea documentelor astfel falsificate; folosirea împreună cu ceilalţi inculpaţi de documente vamale false pentru scoaterea navelor din ţară.
Sentinţa penală nr. 1/MF/1999 a Tribunalului Galaţi a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4046 din 27 septembrie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală (dosar nr. 2387/2001, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 1/ A din 9 martie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, maritimă şi fluvială.
Prin cererea de revizuire formulată, condamnatul D.I. a invocat nevinovăţia sa, arătând faptul că, la data reţinută ca fiind cea a comiterii infracţiunilor, C.R.P.O. Tulcea nu mai era proprietara navelor, acestea devenind proprietatea a două persoane juridice din Cipru.
A mai susţinut revizuientul că a plătit suma de 174.985 dolari S.U.A. în contul F.P.S. deschis la E., prin transferul ordonatorului E.T.T. SA, în baza contractului prin care s-a vândut pachetul majoritar de acţiuni C.R.P.O. Tulcea; că în banca E., filiala Grecia, se află suma de 815.000 dolari S.U.A., reprezentând preţul navelor vândute ca „scrap" şi destinat plăţii datoriilor societăţilor cipriote către creditorii din România. A invocat, de asemenea, faptul că există hotărâri definitive ce nu se pot concilia (sentinţa civilă nr. 29 din 16 ianuarie 1998, sentinţa civilă nr. 30/1998, sentinţa civilă nr. 31/1998 şi sentinţa civilă nr. 1967/1997, toate ale Tribunalului Tulcea). Cererea condamnatului D.I. vizând revizuirea sentinţei penale nr. 1/MF/1999 a Tribunalului Galaţi a fost iniţial respinsă ca nefondată prin sentinţa penală nr. 2/MF/2004 a aceleiaşi instanţe (pronunţată în dosarul nr. 4/MF/P/2004), reţinându-se în esenţă faptul că, aspectele relevate ca motive de revizuire nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 3/MF/2004 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 8/MF/P/2004 a fost admis apelul declarat de condamnat împotriva sentinţei penale nr. 2/MF/2004, aceasta fiind desfiinţată, iar în cauza trimisă spre rejudecare, reţinându-se că au fost încălcate normele imperative privind compunerea instanţei (art. 29 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003), în sensul că revizuirea se impunea a fi judecată în complet de doi judecători.
Totodată, s-a recomandat de către instanţa superioară a se avea în vedere şi celelalte motive invocate de condamnatul apelant.
În rejudecare, instanţa legal constituită constatând că motivele de revizuire invocate de condamnatul D.I. constituie de fapt apărări pe care acesta le-a formulat cu ocazia judecării cauzei în fond şi în căile ordinare de atac, apărări ce au fost avute în vedere de instanţe la soluţionarea dosarului, a respins ca nefondată cererea de revizuire.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel condamnatul D.I. care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Prin Decizia penală nr. 6/ A din 26 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul - condamnat D.I.
A fost obligat apelantul - revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că în cuprinsul dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. sunt enumerate expres şi limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanţele de apel şi recurs, în cadrul căilor ordinare de atac exercitate de inculpat.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul D.I. care, prin apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a sa. A mai susţinut revizuientul că sunt incidente dispoziţiile art. 384 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen., întrucât navele pentru înstrăinarea cărora a fost condamnat nu se mai aflau în proprietatea statului român, reprezentat de SC C.R.P.O. Tulcea încă din anul 1993, întreaga flotă de pescuit oceanic fiind în proprietatea unor societăţi cipriote şi că, de asemenea, există hotărâri definitive ce nu se pot concilia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen. constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comiso infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac a cărei finalitate o reprezintă înlăturarea erorilor judiciare, în baza unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei cu ocazia judecării în fond a cauzei. Revizuirea se întemeiază, aşadar, pe lipsurile de fond în soluţionarea pricinii, iar temeiurile sale rezultă din elemente exterioare dosarului cauzei, pe care instanţele de judecată nu le-au avut în vedere la judecata anterioară.
În raport de prevederile art. 397 şi art. 399 C. proc. pen., instanţa de judecată este obligată să ia în considerare cererea de revizuire înaintată de procuror, împreună cu întregul material de cercetare şi concluziile acestuia, numai în limitele cazurilor de revizuire arătate în cerere şi care au făcut obiectul cercetărilor. Ca atare, în faţa instanţei nu mai pot fi invocate alte cazuri de revizuire decât cele arătate în cererea adresată procurorului.
În speţă, revizuientul D.I. şi-a întemeiat cererea de revizuire formulată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare (art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.).
În cauză însă se observă că, deşi revizuientul a susţinut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie şi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, nefiind admisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate.
Caracterul de noutate (privitor la descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei) se referă la probe şi nu la mijloacele de probă, prin care se administrează probele cu privire la o anumită situaţie de fapt ce a fost deja cunoscută şi examinată de instanţele de judecată cu ocazia soluţionării fondului cauzei ori cu ocazia judecării căilor ordinare de atac.
Apărările inculpatului D.I. privind pretinsa inexistenţă a dreptului de proprietate al C.R.P.O. Tulcea, urmare înstrăinării încă din anul 1993 de către statul român a navelor au fost formulate cu ocazia judecăţii în fond şi în căile ordinare de atac fiind examinate şi înlăturate de instanţele de judecată pe baza examinării materialului probatoriu administrat. (A se vedea în acest sens expunerile hotărârilor judecătoreşti pronunţate în fond, apel şi recurs, respectiv: sentinţa penală nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 a Tribunalului Galaţi; Decizia penală nr. 1/ A din 9 martie 2005 a Curţii de apel Galaţi şi Decizia penală nr. 4046 din 27 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie).
În privinţa regimului de proprietate al navelor contestat de către revizuient au fost solicitate relaţii autorităţilor navale teritoriale Tulcea, vizând existenţa unor eventuale certificate de radiere din evidenţa portului a unor nave ce au aparţinut C.R.P.O. Tulcea şi care au fost transferate în registrul naval Cipru.
S-a solicitat, de asemenea, a se comunica dacă există eventuale radieri din registrul naval român, în privinţa navelor.
S-au primit relaţii în sensul că navele au fost scoase din evidenţa C.P.T. la 12 iulie 1993 (când era transcris ca proprietar C.R.P.O. Tulcea, respectiv C.F.P.O.N. Tulcea şi când s-a aprobat dreptul de arborare a pavilionului cipriot.
Totodată, în privinţa navelor R. şi C., transmiterea dreptului de proprietate către C.R.P.O. Tulcea a avut loc începând cu 9 septembrie 1993, respectiv 26 iulie 1993 (adresele de la dosar fond), cele două nave părăsind ţara ca urmare a livrării efective către cumpărătorul extern la 25 august 1997 (R.), respectiv 1 septembrie 1997 (C.), la un moment anterior vânzării pachetului majoritar de 51 % din acţiunile C.R.P.O. Tulcea, vânzare ce a fost însă ulterior anulată.
Astfel, semnificativă este încheierea de şedinţă din 10 octombrie 1997 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1964/1997, vizând cererea F.P.S. de încuviinţare a înstrăinării pachetului majoritar de acţiuni al C.R.P.O. Tulcea, încheiere rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 537 din 7 mai 1998 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, prin care a fost admis recursul civil declarat de pârâta S.L.M. din C.R.P.O. Tulcea, a fost casată încheierea mai sus menţionată şi a fost respinsă cererea de vânzare acţiuni formulată de F.P.S. Bucureşti.
Rezultă că, asemenea fapte sau împrejurări reiterate în cererea de revizuire de către condamnatul D.I. nu au caracter de noutate ci, dimpotrivă, au fost prezentate şi cunoscute instanţelor, fiind examinate de către acestea cu ocazia soluţionării cauzei.
Deşi în apel au fost administrate, în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. pen., probe noi, constând în înscrisuri depuse de revizuient, textul de lege invocat (art. 394 lit. a) C. proc. pen.) impune ca faptele şi împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă.
De altfel, înscrisurile noi depuse, respectiv: o listă a navelor aflate în evidenţa L. procurate de pe o adresă internet, un registru al navelor depus în limba engleză şi actele emise de M.C.M. – D.T.C. – registrul naval din Cipru, pentru navele K.D., P.I., P.X., C., C.Z., C., D., D.H., J., O., P., P.VIII, P.XI, W., R., T., O.B., B.R., C.B., P.III, A., OG şi C.A. nu sunt de natură să demonstreze cu certitudine comiterea erorii judiciare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen.
Din conţinutul acestor înscrisuri rezultă doar date cu privire la înregistrarea navelor enumerate în cauză, sub pavilion cipriot, ca proprietate a unor companii cu sediul în Cipru, urmată de ştergerea acestora din registrul navelor, datorită expirării caracterului temporar al înregistrării.
Probele administrate în cauză au demonstrat că, în baza contractelor de constituire a societăţilor de nave s-a predat doar managementul navelor, nu şi proprietatea acestora.
În situaţia în care C.R.P.O. Tulcea nu ar fi avut proprietatea navelor, nu s-ar fi putut întocmi contractele de vânzare-cumpărare încheiate de inculpat în numele C.R.P.O. Tulcea către SC S.C. SA şi G.Y.S.T. SA.
Pe de altă parte, sumele menţionate de condamnatul D.I. în cererea de revizuire (respectiv faptul că a plătit suma de 174.985 dolari S.U.A. în control F.P.S. deschis la E. şi că în banca E., filiala Grecia, se află suma de 815.000 dolari S.U.A., reprezentând preţul navelor vândute destinat plăţii datoriilor societăţilor cipriote către creditorii din România) au fost avute în vedere de prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei.
Înalta Curte constată, de asemenea, că nu este întemeiat nici motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., privind existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia.
Aşa cum a reţinut prima instanţă nu subzistă caracterul inconciliabil prevăzut de lege între sentinţa penală nr. 1/ MF din 8 octombrie 1999 a Tribunalului Galaţi şi sentinţele civile nr. 28, 29 şi 30 din 16 ianuarie 1998 ale Tribunalului Tulcea care vizează măsuri privind reorganizarea C.R.P.O. Tulcea ori încheierea de şedinţă din 10 octombrie 1997 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1964/1997 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 537 din 7 mai 1998 a Curţii de Apel Constanţa, vizând cererea de vânzare de acţiuni formulată de F.P.S. Bucureşti.
Pentru ca hotărârile să fie inconciliabile, în sensul textului de lege menţionat mai sus trebuie ca ele să prezinte următoarele caracteristici: să fie definitive, să aibă caracter penal, să conţină o rezolvare a fondului care să rezulte din dispozitivul hotărârilor şi să se refere la situaţii de fapt şi nu de drept, condiţii care nu sunt întrunite în cauză.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de condamnatul D.I., în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă greacă, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.I. împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 26 mai 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă greacă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5423/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 5711/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
