ICCJ. Decizia nr. 5805/2006. Penal. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5805/2006
Dosar nr. 7281/1/2006
Şedinţa publică din 11 octombrie 2006
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 7281/1/2006, petentul I.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 3264 din 15 iunie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1993/2002, solicitând desfiinţarea acesteia şi rejudecarea cauzei.
În motivarea contestaţiei, petentul a arătat că prin sentinţa penală nr. 1217 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului Timiş a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 87/1994, Legea nr. 82/1991 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii L.T., D.D. şi partea responsabilă civilmente L.B., apeluri care au fost soluţionate prin Decizia penală nr. 61 din 4 aprilie 2002 a Curţii de Apel Braşov (unde cauza a fost strămutată.).
Recursurile declarate împotriva acestei decizii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi părţile civile au fost respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 3264/2004.
Mai arată contestatorul că nu a formulat nici un apel, nici recurs împotriva sentinţei penale nr. 1217/2000 a Tribunalului Timiş, deoarece nu a fost citat legal pe parcursul desfăşurării procesului în Italia unde domiciliază, aspect care rezultă din actele şi lucrările dosarului.
În drept, petentul şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., arătând că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 391 C. proc. pen.
În dovedirea contestaţiei, petentul a depus la dosar copie de pe hotărârile menţionate.
În vederea soluţionării cauzei, au fost ataşate dosarul nr. 1993/2002 al Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 3264 din 15 iunie 2004, dosarul nr. 1443/2001 al Curţii de Apel Timişoara, dosarul nr. 548/2001 a Curţii de Apel Braşov, în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 61 din 4 aprilie 2002, dosarul nr. 4152/P/1999 a Tribunalului Timişoara în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1217 din 20 decembrie 2000, precum şi dosarul de urmărire penală nr. 458/P/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 458/P/1997 din 7 mai 1999 s-a dispus, pentru alte măsuri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatului G.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 10 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin sentinţa penală nr. 1217 din 20 decembrie 2000, Tribunalul Timiş l-a condamnat pe contestator, pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 61/Ap/4 aprilie 2002, Curtea de Apel Braşov (unde cauza a fost strămutată de la Curtea de Apel Timişoara), a admis apelurile formulate de inculpaţii D.D. şi L.T., precum şi partea responsabilă civilmente, desfiinţând în parte sentinţa penală amintită, numai cu privire la dispoziţiile referitoare la apelanţi.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă D.G.F.P. Timiş şi D.R.V.I. Timişoara împotriva deciziei nr. 61/Ap/2004 a Curţii de Apel Braşov au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 3264 din 15 iunie 2004 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită potrivit legii.
Art. 38511 alin. (1) C. proc. pen., prevede că judecarea recursului se face cu citarea părţilor.
Într-adevăr, se observă că petentul I.G. nu a fost citat la nici unul dintre termenele care au fost acordate cu prilejul soluţionării recursurilor declarate în cauză.
Mai mult decât atât, nici la soluţionarea apelurilor formulate în cauză nu a fost citat, iar la fond procedura de citare a inculpatului I.G. a fost îndeplinită cu încălcarea dispoziţiilor art. 175 şi urm. C. proc. pen., referitor la citare.
Înalta Curte constată, sub acest aspect, în rechizitoriul întocmit în cauză se menţionează că petentul domiciliază în Italia, însă s-a solicitat citarea acestuia la reşedinţa din România, unde de altfel a şi fost citat pentru numeroasele termene acordate în cauză, deşi tot din actele dosarului rezultă că inculpatul nu a mai locuit în România din 1996.
De altfel, se constată că pe unele din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu I.G. agentul procedural a menţionat că a afişat actul pe uşa principală a clădirii deoarece destinatarul este plecat din ţară.
Înalta Curte apreciază că cererea formulată de petentul I.G. şi înregistrată pe rolul acestei instanţe, a fost greşit intitulată „contestaţie în anulare" şi greşit întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 386 şi urm. C. proc. pen.
Din considerentele expuse rezultă că petentul nu a fost citat cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura de citare a părţii în cauza în care a fost trimis în judecată şi condamnat, motive învederate de acesta de altfel şi în cuprinsul cererii sale intitulate „contestaţie în anulare", sens în care Înalta Curte apreciază că hotărârea de condamnare nu este definitivă, motiv pentru care aceasta nu poate fi atacată cu o cale extraordinară de atac, înainte de a se epuiza căile ordinare de atac.
Art. 416, 4161 şi art. 417 C. proc. pen., reglementează situaţiile când hotărârile penale rămân definitive.
Potrivit art. 416 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data expirării termenului de apel, când nu s-a declarat apel în termen.
Potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile şi curge de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare. Acest termen de 10 zile curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare.
Se constată că cererea formulată de petent este în fapt un apel peste termen, reglementat de dispoziţiile art. 365 C. proc. pen., şi nu o contestaţie în anulare, instanţa fiind îndrituită să încadreze în drept o cerere greşit intitulată.
Astfel, în condiţiile în care petentul nu a fost prezent la nici unul din termenele acordate în cauză de către Tribunalul Timiş, instanţă de fond, şi a lipsit şi de la pronunţarea sentinţei şi având în vedere că în ceea ce-l priveşte pe acesta nu a fost pusă în executare hotărârea primei instanţe, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele art. 365 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, va trimite dosarul la Curtea de Apel Braşov, în vederea soluţionării acestei căi de atac, cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 175 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată că cererea formulată în cauză de contestatorul I.G. constituie un apel peste termen şi, în consecinţă, trimite dosarul spre soluţionarea apelului la Curtea de Apel Braşov.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5711/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 5876/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
