ICCJ. Decizia nr. 546/2006. Penal

I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 546 din 27 ianuarie 2006

Prin sentinţa penală nr. 3070 din 15 noiembrie 2004 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti a fost condamnat inculpatul C.V.C., la 4 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe o durată de 6 ani computându-se reţinerea din 27 august 2003 şi a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.C. S.R.L. la plata despăgubirilor civile de 148.213.507 lei şi penalităţi de 147.842.973 lei.

Au mai fost obligaţi în solidar şi la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut, în fapt, că inculpatul în calitate de asociat unic şi administrator la SC N.C. S.R.L. a contractat şi primit cantitatea de 27.390 tone motorină în valoare de 538.213.507 lei pentru care a emis factură fiscală şi o filă C.E.C. la 14 aprilie 2003, refuzată la B.R.D. Giurgiu pentru lipsă de disponibil.

Apelul şi recursul inculpaţilor au fost respinse, ultima hotărâre fiind Decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti nr. 797 din 5 mai 2005 decizie ce formează obiectul contestaţiei în anulare în sensul că partea responsabilă civilmente în solidar cu care inculpatul a fost obligat la despăgubiri nu a fost citată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 1634 din 4 octombrie 2005, cu opinia separată a domnului judecător N.D., a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare obligând contestatoarea la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri contestatoarea SC N.C. S.R.L. a declarat recurs.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată că recursul este inadmisibil.

Astfel hotărârea atacată (Decizia penală nr. 1634 din 4 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie) este definitivă nemaiputând fi atacată cu recurs conform art. 3851 C. proc. pen.

Recursul fiind exercitabil numai împotriva hotărârilor nedefinitive, sunt excluse de la atacarea cu recurs toate hotărârile care devin definitive la data pronunţării lor. Aşadar, Decizia atacată rămânând definitivă la instanţa Curţii de Apel Bucureşti nu mai poate fi atacată cu recurs.

În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de contestatoarea SC N.C. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1634 din 4 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, urmează a fi respins ca inadmisibil.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 80 RON.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 546/2006. Penal