ICCJ. Decizia nr. 493/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 493 din 26 ianuarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 1184 din 13 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, a condamnat pe inculpatul G.M.F., la 8 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 29 iulie 2004, la zi.
S-a luat act că partea vătămată S.A.C. nu s-a constituit parte civilă.
S-a reţinut, în esenţă, că, la data de 23 iulie 2004, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de droguri, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate S.A.C. mai multe lovituri de cuţit în zona toracelui, cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 788 din 18 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Totodată, a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 29 iulie 2004, la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, în condiţiile art. 76 alin. (2) C. pen., prin reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare şi prin aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut, în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au dat faptei o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legii.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat tentativa la omor calificat (prin aplicarea de multiple lovituri, cu cuţitul, într-o zonă vitală a corpului părţii vătămate), precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (condamnat în timpul minoratului pentru mai multe infracţiuni de furt calificat), rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei aplicate, dând eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante şi nici reducerea pedepsei aplicate.
Nici al doilea motiv invocat de inculpat privind reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, nu este întemeiat.
Astfel, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea părţii vătămate.
Nu au fost temeiuri de casare care au fost luate în considerare din oficiu, recursul inculpatului G.M.F. a fost respins, ca nefondat, şi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 365/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 534/2006. Penal → |
|---|
