ICCJ. Decizia nr. 5598/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

Prin sentința nr. 57 din 22 mai 2006 a Tribunalului Militar Teritorial București, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul G.Ș., împotriva sentinței penale nr. 190 din 5 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin decizia nr. 1624 din 24 martie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. revizuientul a fost obligat la 100 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că împrejurările la care a făcut referire revizuientul erau cunoscute, atât în faza de urmărire penală de către anchetator, cât și de către instanța de judecată cu ocazia judecării cererii și, în consecință, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul condamnat G.Ș.

în motivele de apel, condamnatul a arătat că actele de care înțelege să se folosească au fost depuse în fața instanței de fond cu ocazia judecării cererii de revizuire și acestea nu au fost cunoscute de instanța care a pronunțat condamnarea.

Apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii judecătorești apelate și, în consecință, anularea hotărârilor judecătorești pronunțate anterior prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii rezultante de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe perioada indicată de art. 71 C. pen.

Prin decizia nr. 24 din 4 iulie 2006 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 87/2006 a fost respins, ca nefondat apelul declarat de condamnatul G.Ș. împotriva sentinței nr. 57 din 22 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, fiind obligat apelantul la 100 lei noi cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei a constatat că prin sentința nr. 190 din 5 decembrie 2002 Tribunalul Militat Teritorial București a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului salariat civil G.Ș. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: delapidare prevăzută de art. 215 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fapta săvârșită în mai 1997 - iunie 1999 și în aprilie 1999); complicitate la fals intelectual prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.

Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă M.A.N. și a fost obligat inculpatul G.Ș. către aceasta la 915.268.952 lei ROL plus dobânda legală cu începere de la rămânerea definitivă a sentinței până la achitarea integrală a debitului.

Același inculpat a mai fost obligat în solidar cu inculpatul maior D.F. către aceeași parte civilă la 212.842.181 lei ROL plus dobânda legală.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului G.Ș.

Au fost anulate, ca false, procesul-verbal de inventariere din 9 februarie 1999, contractul de vânzare-cumpărare din 23 august 1999 și procesul-verbal de predare-primire întocmite de reprezentantul SC L.S. SRL.

Prin decizia nr. 33 din 22 mai 2003 a Curții Militare de Apel a fost admis apelul declarat de inculpat și a fost modificată sentința apelată astfel:

- au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului;

- au fost reduse pedepsele de câte 8 ani și, respectiv, 7 ani închisoare aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 2151C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la câte 5 ani închisoare fiecare, pedepse grațiate conform art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002.

în baza art. 33 și art. 34 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Prin decizia nr. 1624 din 24 martie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost admis recursul declara de parchetul Militar și recursul declarat de inculpat, au fost casate decizia Curții Militare de Apel nr. 33 din 22 mai 2003 și sentința nr. 190 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București numai cu privire la infracțiunea de delapidare, constând în însușirea din gestiune, în perioada mai 1997 - iunie 1999, de produse petroliere, prevăzută de art. 2151alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reținută în sarcina inculpatului G.Ș. și, respectiv, la complicitate la această infracțiune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reținută în sarcina inculpatului D.F. în baza art. 333 C. pen., cauza a fost restituită la parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru completarea urmăririi penale, în limitele casării, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Condamnatul G.Ș. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 190 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București, la care a făcut reveniri, arătând următoarele motive:

- legat de infracțiunile pentru care a fost condamnat, "există documente care îi atestă nevinovăția" și "cuantumul prejudiciului stabilit nu este cel real";

- așa-zisul autor al falsului intelectual, numitul Ș.V., nu a fost niciodată audiat;

- procurorul anchetator a comis o infracțiune deoarece unul dintre făptuitori a fost citat ca martor în proces, deși nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta;

- procurorul și instanța nu au ținut cont de următoarele probe care îi atestă nevinovăția: "adresa din 12 ianuarie 2000 a U.M. București către SC L.S. SRL, care se afla la dosar de urmărire penală și contractul de vânzare-cumpărare împreună cu procesul-verbal aflat la filele aceluiași dosar de urmărire penală".

Revizuientul a solicitat admiterea în principiu a cererii de suspendare a executării sentinței, rejudecarea cauzei de către Tribunalul Militar Teritorial București și achitarea sa.

Parchetul Militar de pe lângă tribunalul Militar Teritorial București, în concluziile formulate cu privire la cererea de revizuire a propus instanței respingerea cererii, ca neîntemeiată, apreciind că în cauză nu au fost descoperite fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la judecarea cauzei.

Cu privire la propunerea făcută, Parchetul Militar de pe lângă tribunalul Militar Teritorial București a arătat că prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală nr. 1624 din 24 martie 2004 cauza a fost casată de ce-l privește pe revizuient pentru infracțiunea de delapidare, constând în însușirea din gestiune de produse petroliere în perioada mai 1997 - iunie 1999, faptă prevăzută de art. 2151C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și că potrivit art. 393 C. proc. pen. sunt supuse revizuirii doar hotărârile definitive. Pentru condamnatul G.Ș. a rămas definitivă condamnarea la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

Cazurile de revizuire invocate de revizuient sunt cele prevăzute de art. 394 lit. a) și d) C. proc. pen. Existența înscrisurilor la care face referire revizuientul a fost cunoscută încă de la urmărirea penală, instanța de fond le-a cunoscut și le-a luat în considerare la judecarea cauzei.

Sub aspectul posibilei infracțiuni săvârșită de procurorul anchetator, nu s-a pronunțat până în prezent nici un organ competent și nici revizuientul nu a arătat că a sesizat vreun asemenea organ cu presupusa infracțiune. Chiar dacă anchetatorul nu s-ar fi pronunțat prin rechizitoriu cu privire la unul dintre făptuitori, acest lucru se poate realiza printr-o îndreptare de eroare materială, fapt care, chiar nerealizat fiind, nu împietează audierea ca martor a respectivei persoane, atâta timp cât la instanță nu are altă calitate, inculpat, parte vătămată sau parte civilă. Nepronunțarea de către instanță cu privire la vinovăția altei persoane despre care se afirmă că ar fi cercetată într-un alt dosar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel nu se încadrează în situațiile expuse și limitativ arătate la art. 394 C. proc. pen.

Tribunalul Militar Teritorial București, în mod corect, pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în temeiul art. 403 C. proc. pen. a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul G.Ș., privind pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 190 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București, astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă.

Condamnatul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 394 lit. a) și d) C. proc. pen., care prevăd ca situații de revizuire:

- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere".

Din actele și lucrările din dosar a rezultat că împrejurările la care face referire revizuientul, așa cum s-a arătat și în concluziile Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București erau cunoscute încă de la urmărirea penală și au fost cunoscute și de către instanță. A arătat revizuientul, în prima cerere, că sunt împrejurări necunoscute de instanță, constând în faptul că a fost acuzat de complicitate la fals și uz de fals fără ca din actele de cercetare și urmărire să rezulte cine este autorul faptei pentru care este considera complice. Acest aspect nu a putut fi considerat o împrejurare nouă, așa cum prevede art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Art. 394 alin. (2) C. proc. pen. prevede că este motiv de revizuire cazul de la lit. a), dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Ori, este un fapt cunoscut și intrat în autoritatea de lucru judecat împrejurarea invocată de condamnat pe care o dorește să o dovedească cu înscrisurile arătate, existente la dosarul cauzei și avute în vedere tocmai la condamnarea acestuia.

Aspectele privind delapidarea, constând în însușirea de produse petroliere din gestiune nu au putut fi cercetate în prezenta cauză, deoarece nu există o hotărâre definitivă.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen. se dovedește prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului.

Condamnatul nu a depus la dosar și nici nu a invocat existența unei hotărâri judecătorești sau a unei ordonanțe a procurorului din care să rezulte că procurorul anchetator a comis o infracțiune în legătură cu infracțiunea a cărei revizuire se cere.

Datorită faptului că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, cât și în alte cazuri prevăzute la lit. b) - e) din același articol.

Cel mai reprezentativ caz de revizuire, sub aspectul noutății elementelor care conduc la înlăturarea erorilor judiciare existente într-o hotărâre definitivă, îl constituie descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. a rezultat că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că:

- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cu privire la prima condiție a acestui caz de revizuire, în literatura de specialitate s-a arătat, pe bună dreptate, că expresia "fapte sau împrejurări" semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce este dovedit în calea de atac a revizuirii. în acest sens constituie "fapte sau împrejurări" orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.

Pentru a exista cazul de revizuire pe care-l analizăm este necesar ca să fi "noi" faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză. Pot fi considerate ca "noi" și mijloacele de probă care nu au putut fi cunoscute de instanță la data soluționării cauzei, deși aceasta cunoștea "faptele probatorii". Nu pot fi însă considerate "probe noi", în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate (bunăoară, propunerea unor martori noi, care ar cunoaște un fapt discutat în fața instanței de fond). Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoașterea acestora de către instanța de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părți înainte sau în timpul judecării cauzei. Așadar, legea nu-i atribuie expresiei "s-au descoperit" sensul necunoașterii nici de către părți și nici de către instanță, ci numai necunoașterea de către instanță.

Necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.

Cu privire la cea de-a doua condiție a cazului de revizuire ce a fost analizată, și anume, faptele sau împrejurările "noi" să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului ori de condamnare, s-a arătat că invocarea elementelor noi trebuie să ducă la o soluție diametral opusă. Așadar, în cazul în care este atacată o hotărâre de condamnare, faptele sau împrejurările "noi" trebuie să conducă la soluția achitării sau încetării procesului penal, ceea ce în prezenta speță nu este cazul, așa cum s-a arătat mai sus.

Raportând prezenta speță la acest text de lege s-a putut concluziona că nici din cererea de revizuire, nici din motivele de apel ale condamnatului nu a rezultat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. (invocat de acesta) și nici alt caz din cele prevăzute la lit. b) - e) din același text, inclusiv cel invocat de G.Ș., respectiv cel de la lit. d).

Astfel, cazul de revizuire privind unele fapte ilicite săvârșite de către persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul organelor judiciare există atunci când este vorba de un judecător, procuror sau organ de cercetare penale care a instrumentat acte necesare rezolvării cauzei penale a cărei revizuire se cere (cât și atunci când un organ de constatare din cele prevăzute în art. 214 și 215 C. proc. pen. a săvârșit o infracțiune în legătură cu actele de constatare efectuate).

A doua condiție privește natura infracțiunii săvârșite, respectiv trebuie să existe o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; pot fi socotite asemenea infracțiuni unele dintre cele privind desfășurarea justiției (arestarea nelegală, cercetarea abuzivă, represiunea nedreaptă), precum și unele infracțiuni de serviciu.

A treia condiție constă în cerința ca infracțiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale și netemeinice. Așadar, simpla constatare a săvârșirii unei infracțiuni dintre cele menționate mai sus fără repercusiuni asupra legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate nu constituie motiv de revizuire.

A patra condiție privește modul în care se poate dovedi infracțiunea săvârșită de oficialii prevăzuți de lege. în art. 395 C. proc. pen. se arată că dovada săvârșirii faptei ilicite se poate face prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.

Când instanța sau procurorul nu au putut examina fondul cauzei, săvârșirea infracțiunii poare fi dovedită în procedura de revizuire.

Nu numai că nu sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus, dar, așa cum s-a menționat, pentru unele fapte nici nu există o hotărâre definitivă.

Așa fiind, instanța de apel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat apelul declarat de revizuient, iar în temeiul art. 192 alin. (2) din același cod, apelantul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului în sumă de 100 lei noi.

împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs revizuientul condamnat G.Ș., fără a arăta în scris motivele.

La termenul de astăzi, apărătorul recurentului revizuient condamnat a depus la dosar copia rezoluției din 11 august 2006 a Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru a face dovada că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)

în susținerea recursului, apărătorul recurentului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând admiterea cererii de revizuire.

Concluziile procurorului, precum și poziția recurentului revizuient condamnat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul revizuient condamnat G.Ș. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., având în vedere aplicarea legii procesual penale în timp, în cauză fiind pronunțată o hotărâre anterior modificărilor survenite prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, cu privire la dispozițiile art. 3859C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul a reglementat în mod expres și limitativ cazurile de revizuire în conținutul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., care stipulează că revizuirea poate fi cerută când:

- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei;

- un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

- când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza cauzei rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit, argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a constatat că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 394 lit. a) și d) C. proc. pen., respectiv faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, și nici celui în care un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, având drept consecință respingerea cererii de revizuire formulată de condamnat.

Astfel, împrejurările invocate în apărare de către revizuientul condamnat legate de mai multe mijloace de probă indicate în concret care i-ar atesta nevinovăția nu se circumscriu condițiilor cerute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., deoarece acestea au fost cunoscute încă de la urmărirea penală, iar instanța de fond, la rândul ei a avut cunoștință de ele, valorificându-le la judecarea cauzei.

De asemenea, situația arătată de către revizuient, în sensul că a fost acuzat de complicitate la fals și uz de fals fără ca din actele de cercetare și urmărire să rezulte cine este autorul faptei pentru care este considerat complice nu poate fi considerată o împrejurare nouă, în condițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, nu sunt îndeplinite nici condițiile celui de-al doilea caz de revizuire invocat, respectiv art. 394 lit. d) C. proc. pen., deoarece revizuientul nu a făcut dovada prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului din care să rezulte că procurorul anchetator a săvârșit o infracțiune în legătură cu infracțiunea a cărei revizuire se cere.

Prin rezoluția din 11 august 2006 a Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel în dosarul nr. 47/P/200 depusă în fotocopie, în recurs, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru art. 249 alin. (1) C. pen. a învinuiților G.Ș. și mr. D.F., așa încât aceasta nu poate fi avută în vedere, în susținerea îndeplinirii condițiilor impuse pentru incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d ) C. proc. pen., deoarece vizează o măsură diferită și o altă sferă de persoane, decât cele cerute de dispozițiile legale arătate.

Astfel, prin rezoluția mai sus arătată nu se face dovada că procurorul anchetator ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu infracțiunea a cărei revizuire se cere.

în raport cu cele arătate, înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia revizuirii, iar apărările formulate în recurs de către revizuientul condamnat nu sunt întemeiate, așa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat G.Ș., împotriva deciziei penale nr. 24 din 4 iulie 2006 a Curții Militare de Apel.

în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. s-a obligat recurentul revizuient condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 5605/2006. Penal  ICCJ. Decizia nr. 5595/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5598/2006. Penal