ICCJ. Decizia nr. 562/2006. Penal. Recuzare (art. 51 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.562/2006
Dosar nr. 92/1/2006
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin încheierea nr. 79/CC/F/2005 a şedinţei secrete din 20 decembrie 2005, a respins cererea de recuzare formulată de M.G., împotriva tuturor magistraţilor din cadrul Tribunalului Argeş, obligându-l, totodată, pe petent la cheltuieli judiciare avansate de stat.
Curtea a reţinut că prin cererea formulată, la data de 8 decembrie 2005, în condiţiile art. 51 alin. (2) şi art. 52 C. proc. pen., petentul M.D.G. a recuzat toţi judecătorii Tribunalului Argeş.
Potrivit art. 52 C. proc. pen., abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător şi se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.
Referitor la condiţia pe care trebuie să o îndeplinească cererea de recuzare a întregii instanţe, conform textului de lege sus-citat, Curtea constată că, în speţă, ea nu este realizată, petentul neindicând, în mod concret, cazul de incompatibilitate, pentru fiecare magistrat de la Tribunalul Argeş.
Neprocedând astfel, Curtea nu poate analiza cererea sub aspectul temeiniciei sale, în sensul că nu poate verifica susţinerile sale, potrivit cărora toţi judecători de la Tribunalul Argeş ar fi incompatibili, pentru vreunul din motivele prevăzute de art. 46 – art. 48 C. proc. pen.
Aşa fiind, va fi pronunţată o hotărâre de respingere a cererii în conformitate cu art. 52 alin. (5) C. proc. pen., şi conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat recurs, fără a-l motiva în scris.
Recursul declarat de petent este inadmisibil.
Din dosar, rezultă că cererea de recuzare a fost formulată de petent în faţa Tribunalului Argeş, ca instanţă de recurs. Că, încheierea pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, este, astfel, definitivă, neputând fi atacată cu recurs. Că, în această situaţie, recursul introdus de petent, împotriva acestei încheieri va trebuie să fie respins de instanţă, ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., instanţa urmând a obliga, totodată, pe recurentul-petiţionar, la cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.G. împotriva încheierii nr. 79/ CC/F din 20 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 5590/2006. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 5666/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|