ICCJ. Decizia nr. 5590/2006. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5590/2006
Dosar nr. 10538/1/2006
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 195 din 21 martie 2006 a Tribunalului Timiş pronunţată în dosarul nr. 10632/P/2005, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost condamnat inculpatul V.M. la 4 ani închisoare.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 07 octombrie 2005 şi până la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost condamnat inculpatul D.T. la 4 ani închisoare.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 07 octombrie 2005 şi până la zi.
Tot prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost condamnat inculpatul N.T. la 4 ani închisoare.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 07 octombrie 2005 şi până la zi.
În baza art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 2000 Euro de la inculpaţi.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiate, pretenţiile părţii civile T.N., în sumă de 2000 Euro.
A fost obligat fiecare inculpat la 500 RON cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpaţii au pretins şi primit de la partea vătămată T.N. persoană cu dublă cetăţenie suma de 3500 Euro pentru ca prin intermediul cunoştinţelor pe care pretindeau că le au la poliţie şi organele judiciare să obţină eliberarea di arest a numitului R.G.
În data de 07 octombrie 2005, în jurul orelor 18,30, la intersecţia dintre Bv. Cetăţii şi str. Iancu Flodor a fost realizată surprinderea în flagrant a celor trei inculpaţi, căruia denunţătorul-parte vătămată le înmânase suma de 1500 Euro pentru a obţine eliberarea din arest a numitului R.G. La percheziţia corporală efectuată asupra inculpatului V.M. în buzunarul stâng al pantalonilor a fost găsită suma de 1500 Euro, inscripţionaţi cu creionul fluorescent „Mită".
În ceea ce priveşte solicitarea părţii vătămate-civile de a i se restitui suma de 2000 Euro, instanţa a respins-o, deoarece potrivit art. 256 alin. (2) C. pen., aceste sume trebuie să fie confiscate de la inculpaţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri inculpaţii.
În motivare s-a solicitat restituirea cauzei la instanţa de fond pentru administrarea probelor şi în subsidiar, reducerea pedepselor cu aplicarea suspendării executării.
Prin Decizia penală nr. 212/ A din 12 iunie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3085/P/2006, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.T., N.T. şi V.M. împotriva sentinţei penale nr. 195 din 21 martie 2006
S-a menţinut starea de arest în continuare pentru 60 zile şi s-a dedus pentru toţi inculpaţii arestul preventiv până la zi.
Au fost obligaţi la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului.
A fost obligat inculpatul N.T. la 100 lei onorariu apărător oficiu.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că desfiinţarea sentinţei în apel pentru trimiterea spre rejudecare în fond pe motivul readministrării probelor nu este posibilă.
Instanţa de apel dac consideră necesar, poate ea însăşi să administreze orice mijloace de probă pe care le consideră necesare.
Din acest punct de vedere, curtea de apel a apreciat sentinţa ca legală şi temeinică.
Nu s-a impus nici reducerea pedepselor şi nici suspendarea executării, în raport cu circumstanţele reale şi personale.
Aşa fiind, apelurile au fost respinse, ca nefondate, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 191 şi 192 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul N.T., fără a arăta în scris motivele.
La dosarul cauzei a fost depus un memoriu al recurentului inculpat adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a arătat că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că în mod greşit s-a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unui probatoriu insuficient, singurele probe împotriva inculpatului fiind un autodenunţ şi procesul-verbal de confruntare conform căruia denunţătorul afirmă că a dat inculpatului N.T. 1000 Euro. S-a mai susţinut că partea vătămată nu a fost niciodată audiată, impunându-se audierea acesteia; cu ocazia organizării flagrantului, altă persoană a primit banii şi nu inculpatul N.T., în buzunarele acestuia găsindu-se unele sume de bani şi un telefon mobil, iar din înregistrări nu se poate stabili dacă pe casetă este vocea inculpatului sau a şoferului de taxi. Faţă de faptul că la dosar nu sunt probe suficiente, din care să rezulte cu certitudine vinovăţia inculpatului a solicitat admiterea recursului, iar pe fond în rejudecare achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., şi în subsidiar, redozarea pedepsei.
Concluziile procurorului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Apărătorul recurentului cuvânt luând cuvântul în replică a arătat că în apel, instanţa nu a analizat criticile formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, iar motivarea este contradictorie, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului.
Concluziile procurorul, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost arătate în aceeaşi parte introductivă a deciziei.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat N.T. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 18, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conţinutul art. 371 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat efectul devolutiv al apelului şi limitele sale, respectiv că „Instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. În cadrul limitelor arătate în alineatul precedent instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept."
Din analiza hotărârii atacate a rezultat că în partea introductivă au fost consemnate dezbaterile asupra apelurilor declarate de inculpaţi, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.T., apărătorul acestuia a solicitat admiterea apelului şi reindividualizarea pedepsei, precum şi poziţia recurentului inculpat din ultimul cuvânt, solicitând reducerea pedepsei, depunând un memoriu.
În memoriul depus la dosarul instanţei de apel, inculpatul N.T. a criticat individualizarea pedepsei aplicate, faptul că nu s-a ţinut cont de contribuţia fiecăruia, că a colaborat cu Poliţia de Frontieră şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru anihilarea unei reţele infracţionale de trafic de persoane şi minore, relatând aspecte ale acestor împrejurări, menţionează că nu a luat nici un ban, este acuzat dar fără nici-o dovadă, învederând că nu a luat el banii, ceea ce se observă pe caseta video, el fiind de faţă când s-au înmânat acei bani, nu avea nici-o putere şi nici-o influenţă asupra unui poliţist sau procuror sau să faciliteze scoaterea din arest a unei persoane arestate cu mandat de tribunal, solicitând a se ţine cont de ceea ce arătat şi a lua măsurile ce se impun în rezolvarea cauzei pentru aflarea adevărului.
În considerentele deciziei atacate, instanţa de apel nu a examinat în mod punctual criticile formulate de apelantul inculpat N.T., în raport cu materialul probator administrat şi cu hotărârea pronunţată de prima instanţă, rezumându-se la aprecieri generale cu valoare de principii, fără a întemeia în concret în fapt şi în drept limitele efectului devolutiv al apelului, faţă de solicitările apelantului, astfel încât soluţia respingerii, ca nefondat, a apelului inculpatului nu se susţine din punct de vedere al motivării.
Înalta Curte constată că afirmaţiile făcute în considerentele deciziei nu au la bază nici un examen propriu al primei instanţe de control judiciar asupra materialul probator administrat şi a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.
Astfel, afirmaţii ca cele că „instanţa de apel, dacă consideră necesar, poate ea însăşi să administreze orice mijloace de probă pe care le consideră necesare. Din acest punct de vedere, curtea apreciază sentinţa ca legală şi temeinică" sau „nu se impune nici reducerea pedepselor şi nici suspendarea executării, în raport de circumstanţele reale şi personale" nu pot echivala cu motivarea unei hotărâri, proces care implică o analiză proprie asupra criticilor formulate de către apelantul inculpat N.T., atât prin apărător în concluziile orale, cât şi în scris cu referire la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauza respectivă.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi verificate criticile formulate de către recurentul inculpat N.T., atâta timp cât din considerentele deciziei pronunţate în apel nu rezultă modul în care au fost examinate apărările invocate în scris de către inculpat, în raport cu mijloacele de probă evidenţiate expres.
De asemenea, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate aceluiaşi inculpat, instanţa de apel nu a examinat apărările formulate sub acest aspect, prin adecvarea cauzală concretă a criteriilor generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, atât a circumstanţelor reale, cât şi a celor personale, printr-un examen plural al acestora, în raport cu materialul probator administrat.
Mai mult, solicitarea de aplicare a modalităţii suspendării executării pedepsei, indiferent de felul acesteia, respectiv fie suspendarea condiţionată, fie suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 81 alin. (6) şi art. 861 alin. (4) C. proc. pen., trebuie motivată, obligaţie legală care nu a fost respectată de către instanţa de apel.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte consideră că nemotivarea deciziei instanţei de apel, în raport cu apărările invocate de apelantul inculpat echivalează cu o nesoluţionare a primei căi ordinare de atac, ce nu poate fi verificată în recurs, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Cazul de recurs mai sus arătat face parte din motivele formale ce prevalează în analiză, în raport cu celelalte motive de recurs invocate de apărătorul recurentului inculpat, respectiv art. 3859 pct. 18, 14 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul N.T. împotriva deciziei penale nr. 212/ A din 12 iunie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul N.T. la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Timişoara, care va efectua propriul examen asupra motivelor de apel invocate, în raport cu mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, în funcţie de efectele apelului şi cu prevederile legale incidente.
În conformitate cu art. 38517 alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), 3002 şi 160b alin. (3) C. proc. pen., va menţine măsura arestării preventive a inculpatului, subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.T. împotriva deciziei penale nr. 212/ A din 12 iunie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpat, la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Timişoara.
Menţine măsura arestării preventive a inculpatului N.T.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 562/2006. Penal. Recuzare (art. 51 C.p.p.).... → |
|---|
