ICCJ. Decizia nr. 5487/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.5487/2006

Dosar nr. 13217/1/2006

Şedinţa publică din 22 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 septembrie 2006, Curtea de Apel Piteşti a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest preventiv a recurentului inculpat C.R.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul C.R.

Prin sentinţa penală nr. 69 din 24 februarie 2006, Judecătoria Brezoi, în baza art. 208 şi 209 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul C.R. la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 57 raportat la art. 71 C. pen., şi cu aplicarea art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Analiza actelor şi probelor din dosar atestă faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat fiind întrunite în continuare prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de furt calificat este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului constituie un pericol pentru ordinea publică având în vedere gravitatea faptei comise de inculpat şi condiţiile concrete în care aceasta a fost săvârşită.

În consecinţă, recursul declarat de inculpatul C.R., nefiind fondat, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, în care va fi inclus şi onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva încheierii din 7 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 2930/46/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5487/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs