ICCJ. Decizia nr. 5626/2006. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5626/2006
Dosar nr. 42645/3/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 177 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, s-a dispus, în baza art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului G.N., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a computat prevenţia, de la 18 octombrie 2005, la 14 februarie 2006.
S-a luat act că partea vătămată A.D.E., prin mama sa, A.M., nu s-a constituit parte civilă.
S-a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu, în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa fondului, după analiza ansamblului probator administrat în cauză, a reţinut ca dovedită situaţia de fapt potrivit căreia, la data de 18 octombrie 2005, inculpatul, în stare de ebrietate fiind, prin ameninţări, a întreţinut raporturi sexuale cu fiica concubinei sale A.M., minora D.E. Instanţa a consemnat şi susţinerile minorei potrivit cărora inculpatul ar mai fi încercat, în timp, să întreţină raporturi intime cu aceasta, inclusiv, în luna iulie 2005.
Declaraţiile martorilor au fost coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului consemnate, în faza de urmărire penală, astfel că s-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei.
S-a apreciat şi asupra expertizei medico – legale, care a statuat la 7 noiembrie 2005 că minora, în vârstă de 15 ani, prezintă o deflorare veche, fără a se constata leziuni traumatice pe corpul părţii vătămate ori urme de spermă în zona anală, vaginală sau bucală.
În vederea individualizării sancţiunii, instanţa a aplicat prevederile art. 74 şi 76 C. pen., considerând drept circumstanţe atenuante ce operează în favoarea inculpatului, lipsa constrângerilor fizice în consumarea infracţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
În apelul susţinut oral, parchetul a solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei în art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., a cerut înlăturarea circumstanţelor atenuante, despre care a arătat că nu au nici o justificare şi a considerat necesară aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen. şi a art. 65 C. pen., cu o pedeapsă complementară, potrivit art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani.
Parchetul a considerat că modalitatea de săvârşire a faptei, în condiţiile în care inculpatul era de 13 ani concubinul mamei victimei, supunerea repetată, încă din octombrie 2004, împotriva voinţei minorei, la acte de genul celor care au condus la condamnarea lui, erau împrejurări care puteau, eventual, să vizeze minimul special de pedeapsă, prevăzut de lege.
În recursul său, inculpatul a arătat că de frica rudelor concubinei sale, care l-a lovit şi ameninţat, a recunoscut, în faţa organelor de poliţie, că ar fi comis violul, care, de fapt, a rămas în fază de tentativă, deoarece, din cauza afecţiunilor de care suferea nu a finalizat actul sexual, chiar în contextul în care minora nu s-a opus.
S-au mai invocat deficitara citare a autorităţii tutelare, judecarea cauzei cu asistenţa juridică din oficiu, în lipsa avocatului ales, respingerea efectuării unei expertize medico – legale, care să stabilească dacă afecţiunile de care suferă inculpatul, îl împiedică să aibă activitate sexuală şi a reaudierii părţii vătămate.
S-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunea de viol în cea de tentativă la infracţiunea de raport sexual cu o minoră, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., cu consecinţa respingerii apelului declarat de parchet.
Ministerul Public, prin reprezentant, a solicitat respingerea apelului inculpatului întrucât chestiunile procedurale invocate sunt nefondate, plângerea penală formulată de partea vătămată, asistată de mama sa, vizând comiterea infracţiunii de viol, astfel cum a şi fost, în unele faze procesuale, recunoscută de inculpat.
Minora personal şi prin reprezentantul său, a exprimat o versiune distinctă de cea avansată pe parcursul procesului, invocând influenţa fraţilor mamei sale, care nutresc sentimente duşmănoase faţă de inculpat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 404/ A din 17 mai 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 177 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe.
În apelul, parchetului, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa şi, rejudecând, în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul G.N., din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., în cea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., texte de lege, în baza cărora, l-a condamnat pe inculpat, l o pedeapsă, de 5 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Conform art. 65 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., timp de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi i-a dedus prevenţia de la 18 octombrie 2005 la 17 mai 2006.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Sub un prim aspect, este întemeiată susţinerea din apelul oral al parchetului, vizând greşita încadrare juridică a faptei.
Instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 197 alin. (3) C. pen., omiţând să observe că această încadrare juridică, referitoare la o formă agravată a infracţiunii de viol, trebuie raportată şi coroborată cu prevederile art. 197 alin. (1) C. pen., care încriminează infracţiunea în forma sa tipică.
În consecinţă, pe acest prim aspect, Curtea va admite apelul parchetului în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va desfiinţa în parte, sentinţa şi rejudecând, în fond, va dispune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, în sensul menţionat.
Curtea a menţinut aplicarea în cauză a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu efectul prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen., constatând că acestea au fost corect reţinute de către Tribunal, sub aspectul conduitei bune a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, precum şi comportarea sa ulterioară.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea va aprecia că în raport de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările în care aceasta s-a comis şi de ansamblul circumstanţelor reale incidente în cauză, este necesară pentru atingerea scopurilor educative şi preventive, o majorare a pedepsei, care să reflecte, de o manieră mai completă, toate aceste împrejurări ca şi pericolul social pe care-l prezintă inculpatul.
Apelul declarat de parchet este întemeiat şi în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii şi complementare.
Natura infracţiunii şi specificul acesteia impun ca în cadrul pedepselor accesorii şi a celei complementare (durata acesteia din urmă, mărindu-se la 5 ani, după executarea pedepsei), să fie incluse interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., menite să preîntâmpine o stare de pericol şi să contribuie la apărarea unor valori proteguite ale normelor penale.
Dimpotrivă, apelul declarat de inculpat este nefondat şi urmează a fi respins, ca atare.
Nici unul din motivele invocate de inculpat nu poate fi primit în sensul că procedura cu autoritatea tutelară a fost corect îndeplinită şi, inculpatului, nu i s-a încălcat dreptul la apărare, aşa cum se pretinde.
Nu poate fi reţinută nici critica inculpatului în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol, ci, eventual, doar ale faptei de raport sexual cu o minoră sau o tentativă, la această infracţiune.
Probatoriile administrate în cauză, demonstrează, în mod indubitabil, convingător, faptul că inculpatul a săvârşit asupra victimei infracţiunea de viol, infracţiune dovedită în principalele sale elemente obiective şi subiective.
Faptul că, pe parcursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată, probabil datorită relaţiilor dintre inculpat şi mama ei, a revenit asupra declaraţiilor date, manifestându-şi, afirmaţiile, nu poate schimba starea de fapt rezultată din coroborarea tuturor probelor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.N., criticând hotărârea pentru faptul că prin soluţia adoptată, a menţinut condamnarea sa, deşi, chiar partea vătămată a recunoscut, că nu a fost ameninţată sau violată, în raport de această declaraţie a părţii vătămate, s-ar fi impus achitarea sa pentru inexistenţa faptei.
Printr-un al doilea motiv de recurs, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în art. 20 raportat la art. 198 C. pen.
În fine, printr-un ultim motiv de recurs, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii ei.
Recursul este nefondat.
Nici una dintre criticile formulate de inculpat nu poate fi primită ca fiind întemeiată.
Critica inculpatului în sensul că ar fi fost condamnat, în mod greşit, trebuie privită ca fiind făcută de circumstanţă, fără vreo legătură cu probele, atâta timp cât chiar inculpatul a recunoscut fapta şi declaraţia sa de recunoaştere se coroborează, întocmai, cu plângerea şi declaraţiile făcute de partea vătămată, asistată de mama sa, în faţa organelor judiciare.
Nici schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului în infracţiunea de tentativă la art. 198 C. pen., nu poate fi primită, faţă de ameninţările şi violenţele reclamate de partea vătămată şi aduse la cunoştinţă, în mod repetat, mamei minorei, până la determinarea acesteia de a denunţa fapta la poliţie.
În sfârşit, nici critica privind individualizarea pedepsei nu poate fi primită, cuantumul pedepsei, de numai 5 ani închisoare, nefiind, deloc, prea mare, în raport de vârsta minorei, în momentul comiterii faptei împotriva sa şi de împrejurările în care fapta a fost comisă, prin acte similare, într-o perioadă, de câteva luni.
Faţă de cele arătate, Curtea va privi recursul declarat de inculpat, ca nefondat şi va trebui să-l respingă, ca atare, menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 404/ A din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 octombrie 2005 la 29 septembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5588/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5988/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
