ICCJ. Decizia nr. 6346/2006. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6346/2006
Dosar nr. 7474/3/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 454 din 18 aprilie 2006 pronunţată în dosarul nr. 7474/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul P.J.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, sub nr. 7474/3/2006, petentul P.J. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 503 din 22 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti.
În motivarea cererii petentul a arătat că tatăl său este grav bolnav şi în aceste condiţii, el nu mai poate lucra pentru a asigura familiei un trai decent. A mai arătat petentul că are doi fraţi mai mici, însă fiind minori A.M., în vârstă de 15 ani şi D.F., în vârstă de 11 ani, ei nu pot lucra pentru a-şi ajuta familia.
În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
În cauză, s-a efectuat anchetă socială din ale cărei concluzii rezultă că situaţia familiei condamnatului P.J. este foarte grea.
P.J. are din relaţia de concubinaj cu L.S., 3 copii minori, L.C., în vârstă de 4 ani, nevăzătoare, L.F. în vârstă de 6 ani, la grădiniţă şi L.R., în vârstă de 8 ani, neşcolarizată. Din declaraţiile concubinei condamnatului şi a vecinilor a rezultat că copii se întreţin din cerşit şi nu beneficiază de nici o alocaţie de sprijin din partea statului.
Analizând cererea condamnatului, instanţa a constatat următoarele:
În primul rând, petentul în cererea sa, nu a menţionat nimic despre existenţa acestei familii a lui, pe care ar dori să o ajute, ci de familia lui de provenienţă, mamă, tată, frate şi soră, respectiv numiţii T.P., T.I., T.A.M. şi T.D.F.
În al doilea rând, copii pe care concubina condamnatului îi are, respectiv cele 3 minore, L.C., L.F. şi L.R., se pare că nu sunt recunoscuţi de petent ca fiind ai lui, de vreme ce nici unul nu-i poartă numele iar în cererea sa adresată instanţei nici nu-şi aminteşte.
Aşa fiind, intenţia reală a petentului, condamnat nu este de a-şi ajuta această proprie familie a lui, de care nu-l interesează, ci de a ajunge pe o perioadă de 3 luni lângă părinţii şi fraţii lui, care nu s-a dovedit că ar avea nevoie de ajutorul lui.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel condamnatul, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că aceasta este temeinică şi legală.
Din referatul de anchetă socială întocmită în cauză nu rezultă că există vreo împrejurare specială care ar produce consecinţe grave pentru condamnat sau familia sa dacă ar continua executarea pedepsei, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 521/ A din 26 iunie 2006, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefundat, apelul formulat de condamnatul P.J. împotriva sentinţei penale nr. 454 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 40 RON.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs condamnatul.
Prin motivele de recurs, condamnatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei respingeri a cererii sale de întrerupere a executării pedepsei închisorii.
Astfel, recurentul susţine că în raport de situaţia gravă a familie sale compusă din concubina sa şi cei trei copii minori, precum şi în raport de starea sănătăţii precare a tatălui său, se impunea admiterea cererii sale.
În drept, condamnatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 punctele 18 şi 171 C. proc. pen.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de condamnat, cât şi prin prisma cazurilor de casare menţionate Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţelor de fond şi de apel fiind legale şi temeinice.
Astfel, se constată că în cauză nu s-a comis o gravă eroare de fapt, având în vedere că soluţia de respingere a cererii de întrerupere a pedepsei închisorii s-a întemeiat pe probele administrate în cauză, neexistând nici o contradicţie între acestea şi soluţie.
Totodată, se constată că în cauză nu s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Din actele existente la dosar rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 503/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, pedeapsă a cărei executare a început la 8 iulie 2002.
În raport de obiectul cauzei, întreruperea executării pedepsei închisorii întemeiată pe dispoziţiile art. 455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., în cauză a fost efectuată o anchetă socială la domiciliul familiei condamnatului, ale cărei concluzii au fost analizate pe larg de către prima instanţă.
Înalta Curte reţine că potrivit art.455 C. proc. pen., cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei închisorii este posibilă când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată şi numai pentru cel mult 3 luni.
Rezultă că trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât şi consecinţele grave pe care executarea pedepsei le-ar avea pentru aceştia, dar şi certitudinea că aceste consecinţe ar putea fi înlăturate sau ameliorate în perioada maximă în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă, respectiv 3 luni.
În speţă, însă, Curtea apreciază că aspectele invocate de condamnat şi care sunt confirmate şi de concluziile referatului de anchetă socială nu au caracterul unor împrejurări speciale, în sensul prevăzut de lege, care să justifice întreruperea executării pedepsei închisorii, cu atât mai mult cu cât aspectele dovedite de probele administrate în cauză sunt anterioare începerii executării pedepsei şi nu au un caracter accidental, că sunt de durată.
În consecinţă, în raport de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul condamnatului P.J.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.J. împotriva deciziei penale nr. 521/ A din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6257/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6380/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
