ICCJ. Decizia nr. 5588/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5588/2006
Dosar nr. 12078/1/2006
Şedinţa publică din 28 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 177 din 28 aprilie 2006, Tribunalul Prahova a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 lit. a) şi i) şi alin. (3) lit. f) C. pen., faptă din 19 octombrie 2004.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în data de ¾ ianuarie 2005.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată a inculpatului privind restul de pedeapsă de 354 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 824/2003 a Judecătoriei Moreni, rest care a fost contopit cu pedeapsa mai sus aplicată, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu excepţia art. 64 lit. d) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 9 mai 2005, la zi.
S-a constatat că părţile vătămate C.T.F. Bucureşti, SC N.I. SRL Dumbrăveşti, C.C.C. şi S.M.C., nu se constituie părţi civile în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la 500 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate că la 4 ianuarie 2005 numitul I.Şt., administrator la SC N.I. SRL Bucureşti, a sesizat organele de poliţie în legătură cu faptul că, în noaptea de ¾ ianuarie 2005, mai multe persoane au pătruns în incinta societăţii unde, prin folosirea violenţei şi prin legarea paznicilor au sustras mai multe bunuri, respectiv un cântar tip Balanţa Sibiu, un motor generator, o bormaşină electrică, un flex, un telefon mobil marca Ericson, o plasă conţinând scule, o ţeavă din cupru şi din curte fier vechi, valoarea totală a prejudiciului fiind e 20.000.000 lei.
În cursul urmăririi penale, părţile vătămate S.M.C. şi C.C.C., paznici la respectiva societate, au confirmat că în acea noapte în timp ce se aflau de pază, două persoane au pătruns peste ei în baraca în care se aflau, i-au agresat, legându-i cu cablu electric de mâini şi de picioare iar părţii vătămate C. i-a fost acoperit capul cu geaca, a fost scos din baracă, ţinut la pământ de un individ şi ameninţat tot timpul cu moartea.
Acesta a observat că în curte au fost introduse două căruţe şi a auzit zgomot de fiare care se încărcau în căruţă, iar după circa 15 minute din momentul în care autorii au plecat, această parte vătămată a reuşit să se dezlege, mergând apoi în baracă şi dezlegându-l şi pe paznicul S.M.C.
Cei doi au constatat că din incinta societăţii au fost sustrase bunurile precizate şi s-au deplasat la cei mai apropiaţi vecini pentru ca să anunţe telefonic pe patronul societăţii.
În urma agresiunilor, părţii vătămate C.C.C. i-au fost produse leziuni traumatice, necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar părţii vătămate S.M.C. i-au fost produse leziuni prin comprimare.
În cursul urmăririi penale, procedându-se la identificarea prin planşe fotografice, cele două părţi vătămate i-au recunoscut pe numiţii C.G. şi C.C. ca fiind persoanele care i-au agresat şi i-au legat.
S-a mai reţinut că prin acelaşi rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) şi i) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în perioada 19 - 20 octombrie 2004, acesta împreună cu numitul C.G. a sustras de pe tronsolul de cale ferată Diţeşti – Moreni şină de cale ferată în lungime de 111,5 m.l. şi alte componente ale căii ferate în valoare de 92.500.000 lei ROL.
A apreciat tribunalul că în sarcina inculpatului nu se poate reţine comiterea acestei infracţiuni, deoarece nu rezultă din nici o probă directă sau indirectă că inculpatul ar fi participat la sustragerea şinei de cale ferată sau a celorlalte componente.
Împotriva sentinţei penale a primei instanţe a declarat apel inculpatul C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în principal sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar în subsidiar pentru greşita individualizare a pedepsei, susţinând că aceasta este excesivă în raport cu persoana inculpatului.
Instanţa de apel a admis apelul inculpatului, a casat parţial sentinţa apelată şi a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, inclusiv a arestării provizorii în vederea extrădării, începând cu data de 22 februarie 2005 la zi.
S-a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a realizat o justă apreciere a probelor administrate în cauză, din care rezultă existenţa faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului cât şi vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii.
În ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a aplicat o pedeapsă orientată spre limita minimă specială, dând dovadă de clemenţă în condiţiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedepse cu închisoare, fiind recidivist.
S-a apreciat însă că apelul declarat de inculpat a fost întemeiat sub aspectul greşitei deduceri a duratei arestării preventive, constatându-se că inculpatul a fost arestat preventiv începând cu data de 22 februarie 2005, dată la care a fost arestat provizoriu de către autorităţile spaniole în vederea extrădării.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă motivele invocate în apel, susţinând că s-a comis o gravă eroare de fapt atunci când s-a reţinut că ar fi comis fapta de tâlhărie pentru care consideră că în mod greşit a fost condamnat.
Susţine inculpatul recurent că probele administrate în cauză nu sunt concludente, astfel că se impune achitarea sa, iar într-o cerere subsidiară solicită reindividualizarea pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată faţă de circumstanţele sale personale.
Recursul nu este întemeiat.
Susţinerea inculpatului recurent potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat este nefondată.
Probele administrate în cauză dovedesc contrariul.
Astfel, declaraţiile părţilor vătămate, care în cursul urmăririi penale l-au recunoscut fără dubiu pe inculpat ca fiind cel care împreună cu C.G., în noaptea respectivă i-a ameninţat şi agresat fizic şi au sustras bunurile respective se coroborează cu declaraţiile coinculpatului C.G., care a fost condamnat pentru aceeaşi faptă, într-un dosar în care a fost trimis în judecată separat, şi care în depoziţiile sale date în cauza respectivă dar şi în cauza de faţă, în timpul urmăririi penale, a relatat în detaliu modul în care s-a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, confirmând participarea inculpatului la comiterea faptei.
Revenirile acestora în faţa instanţei de judecată, cu ocazia cercetării judecătoreşti au fost corect apreciate de instanţe ca fiind poziţii subiective, contrazise de propriile relatări anterioare şi nejustificate atâta timp cât nu există dovezi că faţă de persoanele respective s-ar fi exercitat presiuni sau constrângeri de orice fel pentru a face anumite declaraţii.
Împrejurarea că după consumarea faptei, martora G.N. a achiziţionat cântarul sustras prin violenţă în noaptea respectivă, de la coinculpatul C.G., fără ca inculpatul recurent să fi fost de faţă la tranzacţia respectivă, nu poate constitui o apărare care să înlăture vinovăţia inculpatului, cât timp părţile vătămate şi coinculpatul C.G. au confirmat participarea recurentului la infracţiunea de tâlhărie.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
În ce priveşte motivul de casare invocat de recurent, în subsidiar, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., prin care se solicită redozarea pedepsei aplicate, se constată că şi acesta este nefondat.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, acordând, deopotrivă, semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptei reţinute în sarcina acestuia cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist, fiind condamnat anterior la 3 pedepse cu închisoare.
De altfel, orientarea spre o pedeapsă situată spre minimul special prevăzut de textul încriminator este o dovadă a clemenţei instanţelor, astfel încât o reducere a cuantumului pedepsei nu se justifică, neexistând nici temeiuri pentru a se reţine în favoarea recurentului a unor circumstanţe atenuante.
Pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 221 din 19 iulie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive a inculpatului inclusiv a arestării provizorii în vederea extrădării, de la 22 februarie 2005, la 28 septembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5559/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5626/2006. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
