ICCJ. Decizia nr. 5696/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5696/2006
Dosar nr. 18549/3/2004
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 1 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului P.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, iar pe inculpatul I.S., pentru aceeaşi infracţiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., la 7 ani de închisoare.
În baza art. 116 C. pen., s-a interzis prezenţa în Municipiul Bucureşti a inculpatului I.S.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În sfârşit s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, în seara zilei de 13 iunie 2004, partea vătămată N.I. a mers la un bar aflat în zona Otopeni unde a consumat mai multe sticle de bere. Spre miezul nopţii au oprit şi cei doi inculpaţi, care s-au aşezat la masă şi partea vătămată, intrând în vorbă şi consumând împreună mai multe sticle de bere.
În jurul orelor 6,30, partea vătămată s-a hotărât să părăsească localul, deşi inculpaţii au insistat să mai rămână.
În timp ce se îndrepta spre staţia de autobuz, amplasată pe Şos. Bucureşti – Ploieşti, cei doi inculpaţi au urmărit-o, iar I.S. în zona pasarelei Otopeni a împins partea vătămată trântind-o la pământ. În momentul în care aceasta s-a ridicat, a fost din nou lovită în faţa atât de inculpatul I.S. cât şi P.M., care a lovit-o cu pumnul în zona urechii, după care partea vătămată a fost împinsă în şanţ.
La ieşire inculpatul I.S. avea asupra sa rucsacul părţii vătămate. Inculpaţii au mai deposedat partea vătămată şi de suma de 3.800.000 lei şi un telefon mobil, lăsând-o pe aceasta în stare de inconştienţă, plecând să consume băuturi, ocazie cu care au împărţit şi bunurile, după care fiecare s-a îndreptat spre domiciliul lor.
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii au formulat apel.
Inculpatul P.M. a criticat sentinţa instanţei de fond în principal pentru neconcordanţa dintre minuta comunicată şi cea redactată, iar sub cel de-al doilea motiv sub aspectul individualizării pedepsei, arătând că a lovit partea vătămată dar că a cerut cu împrumut suma de 50.000 lei de la inculpatul I.S., fără a cunoaşte provenienţa lor.
Inculpatul I.S. a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie ci de infracţiunea de tăinuire.
Prin Decizia penală nr. 311 din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii pronunţată de instanţa de control judiciar inculpaţii au cerut în principal achitarea potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând nevinovăţia, iar în subsidiar reducerea pedepselor.
Recursurile sunt nefondate.
Curtea, analizând ansamblul probator administrat în cauză, constată că, în mod corect instanţele au stabilit vinovăţia inculpaţilor pe baza depoziţiilor testimoniale nemijlocite, cea a martorului ocular S.D., a cărei declaraţie coroborată cu recunoaşterea parţială a inculpaţilor şi cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală cât şi la instanţa de fond.
Critica vizând greşita reţinere a situaţiei de fapt în raport de care inculpaţii au fost consideraţi autori ai faptei de tâlhărie este nefondată, participaţia stabilindu-se pe baza declaraţiilor martorului S.D., care se afla în apropiere şi care a observat modul de desfăşurare a altercaţiei infracţionale (urmărirea părţii vătămate, care au lăsat-o şi au împins-o în şanţ şi cum inculpatul I.S. a ieşit din şanţ cu rucsacul părţii vătămate) dar şi potrivit declaraţiei părţii vătămate şi recunoaşterii parţiale a inculpaţilor.
Aşadar, încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind rezultatul unei analize judicioase a mijloacelor de probă aflate la dosar.
În ce priveşte critica ce vizează greşita individualizare a pedepsei, instanţa de fond şi cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (în loc public şi însoţit de alt făptuitor) cât şi circumstanţele personale (pe lângă existenţa antecedentelor penale în cazul inculpatului P.M., care anterior a fost condamnat de 3 ori la pedeapsa cu închisoarea aplicate pentru fapte contra patrimoniul, inclusiv tâlhărie, s-a reţinut şi atitudinea celor doi inculpaţi în faţa organelor judiciare de natură a împiedica buna desfăşurare a procesului penal.
În raport de aceste date, instanţele au apreciat că numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, se poate realiza scopul preventiv-educativ al pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.
Pentru aceleaşi considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apreciind că nu sunt motive pentru reducerea pedepselor inculpaţilor.
Se va deduce timpul arestării preventive de la 15 iunie 2004 la zi.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.S. şi P.M. împotriva deciziei penale nr. 311 din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iunie 2004 la 3 octombrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5690/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 5768/2006. Penal → |
|---|
