ICCJ. Decizia nr. 574/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 322 din 31 august 2005, pronunțată în dosarul nr. 10756/2004, Tribunalul Hunedoara a dispus, în temeiul art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., condamnarea inculpatului V.V.D., la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
în baza art. 61 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de 556 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 266 din 16 octombrie 2001 a Judecătoriei Petroșani.
S-a dispus contopirea pedepsei de 8 ani închisoare cu restul rămas neexecutat de 556 zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
în baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28 octombrie 2004 până la zi.
Totodată, a fost condamnată inculpata G.R., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen.
S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.
S-a constatat că partea vătămată C.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
în ziua de 28 octombrie 2004, în jurul orelor 22,00, partea vătămată C.M. s-a întâlnit cu inculpatul V.V.G., care era însoțit de martorele R.M. și P.A., precum și de inculpata G.R., într-un bar din orașul Lupeni, pentru a discuta despre angajarea martorelor sus-arătate ca dansatoare la un bar aparținând părții vătămate.
Refuzul părții vătămate de a încheia vreun angajament cu cele două tinere, pe motiv că sunt de etnie rromă, precum și neplata unei datorii în sumă de 2.700.000 lei pe care partea vătămată o avea față de inculpata G.R., l-au determinat pe inculpat să-i aplice părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul în zona feței.
La scurt timp, inculpatul i-a luat părții vătămate telefonul mobil și cheile autoturismului acestuia, bunuri pe care le-a înmânat inculpatei G.R. Aceasta, după ce a părăsit localul respectiv, având bunurile asupra ei, a înmânat cheile numitului P.F., căruia i-a cerut să ducă mașina pe o stradă din Lupeni.
împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel inculpatul, care, verbal, a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie ci doar de săvârșirea infracțiunii de lovire.
Prin decizia penală nr. 325/ A din 3 noiembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.V.D.
în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 28 octombrie 2004 la 3 noiembrie 2005.
De asemenea, inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Reiterând motivele, inculpatul V.V.D. a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Critica recurentului inculpat privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire nu este fondată.
Astfel, tâlhăria este o infracțiune complexă, aceasta reflectându-se în elementul său material care se realizează prin acțiunea de furt (principală) și prin acțiunea de violență, de amenințare sau de constrângere (adiacentă).
Fapta inculpatului V.V.G. de a-l lovi pe C.M., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, după care i-a sustras telefonul mobil și cheile autoturismului, constituie infracțiunea de tâlhărie deoarece prin acțiunile respective s-a adus atingere relațiilor sociale care formează obiectul juridic special adiacent infracțiunii de tâlhărie.
Din probele administrate în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească rezultă, fără echivoc, faptul că inculpatul a agresat partea vătămată cu scopul de a primi bani de la aceasta (cu ajutorul martorelor R.M. și P.A. l-a căutat în geacă), sustrăgându-i ulterior telefonul mobil și cheile autoturismului.
în atare situație, se constată că instanțele, în mod corect, au reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și nu pe cea de lovire, în speță neimpunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei.
Așa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 572/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 575/2006. Penal → |
|---|
