ICCJ. Decizia nr. 5909/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5909/2006
Dosar nr. 13857/1/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 9000/3/2006, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului G.D.
Onorariu avocatului din oficiu în cuantum de 40 RON a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
A fost acordat termen la data de 19 octombrie 2006.
S-a corectat citativul încheierii în sensul precizării calităţii procesuale corecte a inculpatului, aceea de apelant intimat.
S-a completat citativul cu intimatul parte vătămată Şt.A.
Apelantul intimat inculpat va fi citat la locul de deţinere.
Intimatul parte vătămată va fi citat la adresa indicată în rechizitoriu.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut asupra stării de arest preventiv a apelantului intimat inculpat G.D. că analizând actele şi lucrările dosarului a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a inculpatului şi, chiar dacă pronunţarea unei hotărâri de condamnare la 4 ani închisoare, în primă instanţă, respectiv a sentinţei penale nr. 874 din 03 august 2006, nu afectează, potrivit legii, prezumţia de nevinovăţie, privarea de libertate a inculpatului este justificată şi în prezent, în raport cu gravitatea acuzaţiei ce i se aduce, săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu, prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., şi de circumstanţele reale în care se presupune că a comis faptele.
Pentru aceste considerente, în baza art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b pct. 3 C. proc. pen., a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului G.D.
Faţă de faptul că inculpatul, prin apelul său a solicitat achitarea a fost acordat termen pentru a fi citată partea vătămată.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă prin care s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul G.D., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea dosarului cu inculpatul în stare de libertate, deoarece nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.D. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de şedinţă de la 28 septembrie 2006 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 874 din 3 august 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 9000/3/2006 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul G.D., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice dată prin rechizitoriu din art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi art. 180 alin. (1) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii preventive de la 19 februarie2006 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
S-a constatat că partea vătămată Şt.A. nu s-a constituit parte civilă, bunul sustras fiind recuperat.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli către stat.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut, în fapt, că în noaptea de 18 februarie 2006, în jurul orei 3,00, inculpatul G.D. împreună cu M.V. s-au deplasat în Căminul Studenţesc L., unde la etajul 1 au jucat biliard şi au consumat băuturi alcoolice, după care au urcat la etajul 9 pentru a căuta o fată pe nume de M., sens în care au bătut la uşile camerelor de la acest palier, inclusiv la cea ocupată de partea vătămată, manifestându-se totodată, la acea oră în mod zgomotos.
În aceste împrejurări, partea vătămată a deschis uşa şi a intrat în dialog cu cei doi tineri, cărora le-a spus că nu cunoaşte o persoană cu un asemenea nume, după care s-a retras în cameră. Întrucât inculpatul şi însoţitorul său insistau la uşile vecine, partea vătămată a ieşit din cameră şi le-a cerut să părăsească incinta căminului, iar în caz contrat va anunţa poliţia, după care, a revenit în cameră şi a închis uşa cu sistemul prevăzut pentru închidere.
La un interval scurt după această discuţie, inculpatul a revenit la uşa părţii vătămate, a lovit cu piciorul în aceasta în două rânduri, astfel încât, încuietoarea a cedat şi a pătruns în camera unde l-a agresat pe partea vătămată, lovindu-l cu palmele peste faţa. Aceasta a reuşit să scape şi de teamă a fugit la un alt coleg de palier, martorul S.Şt.R.
După plecare părţii vătămate, inculpatul a deconectat şi a luat unitatea centrală a computerului ce l-a găsit în cameră, părăsind împreună cu M.V. locuinţa părţii vătămate. Înainte de a reuşi să plece din incinta căminului, cei doi au fost depistaţi de organele de poliţie, asupra inculpatului găsindu-se unitatea sustrasă de la computerul părţii vătămate, ce a fost ulterior restituită acestuia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.D., ce au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 9000/3/2006.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată, în conţinutul art. 160b alin. (1) – (3) C. proc. pen., modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, chiar în condiţiile modificării dispoziţiilor art. 148 C. proc. pen., prin Legea nr. 356/2006.
Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului G.D. au fost reţinute ca temeiuri în drept, dispoziţiile art. 143, 148 lit. b) şi h) C. proc. pen., în condiţiile art. 1491 din acelaşi cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 59/ U emis la 19 februarie 2006.
Eliminarea cazului prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., referitor la infracţiunea flagrantă, prin Legea nr. 356/2006, ce a fost reţinut şi în sarcina inculpatului G.D. nu poate conduce automat la revocarea măsurii arestării preventive, atâta timp cât sunt îndeplinite şi subzistă în continuare condiţiile cumulative ale art. 148 lit. f) [(anterior art. 148 lit. h)] din acelaşi cod, respectiv cuantumul pedepsei închisorii pentru infracţiunea de tâlhărie fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică prin modalitatea efectivă de săvârşire, creându-se o stare de insecuritate.
De altfel, legiuitorul în conţinutul art. 148 alin. (1) C. proc. pen., nu condiţionează luarea măsurii arestării preventive de îndeplinirea tuturor cazurilor stipulate la lit. a) – f), ci doar de existenţa vreunuia dintre acestea, aşa încât incidenţa cazului prevăzut de art. 148 lit. f) faţă de inculpatul G.D., în raport cu materialul probator administrat, precum şi cu hotărârea de condamnare la o pedeapsă de 4 ani închisoare, chiar dacă nu este definitivă, impun în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a acestuia.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului G.D. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului apelant-intimat G.D. este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva încheierii din 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 9000/3/2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva încheierii din 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 9000/3/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5452/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 818/2006. Penal → |
|---|
