ICCJ. Decizia nr. 5940/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5940/2006
Dosar nr. 2087/46/2006
Şedinţa publică din 17 octombrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 49 F din 29 iunie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea introdusă de petiţionarul P.C.D. împotriva rezoluţiei din 1 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 162/P/2005, privind pe intimata B.M.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
Petiţionarul a fost obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 19 aprilie 2006, s-a înregistrat la Curtea de Apel Piteşti sub nr. 2087/46/2006, plângerea petiţionarului P.C.D. împotriva rezoluţiei din data de 1 februarie 2006, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 162/P/2005.
În motivarea plângerii, petiţionarul arată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată, pronunţată la data de 1 februarie 2006, în dosarul nr. 162/P/2005 cât şi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată, pronunţată la data de 1 februarie 2006, în dosarul nr. 162/P/2005 cât şi rezoluţia din 14 martie 2006, prin care s-a respins plângerea petiţionarului împotriva acestei rezoluţii, sunt nelegale şi netemeinice, solicitându-se, în esenţă, admiterea plângerii în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
În cauză au fost depuse de către petiţionar multiple înscrisuri, constând în memorii, note de şedinţă, răspunsuri ale instituţiilor cărora li s-a adresat, alte acte.
Examinând plângerea pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor prezentate, Curtea reţine următoarele:
Din concluziile depuse de petiţionar, în scris, nu s-a prezentat spre a şi le susţine, acesta solicită admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la parchet, în vederea completării cercetărilor, pe motivul esenţial, sunt multiple aspecte invocate, ce nu pot avea valoarea relevantă a unor probe, că soluţia pronunţată este nelegală şi netemeinică.
De altfel, în aceste concluzii sunt invocate astfel de aspecte ce ţin mai ales de lipsa de obiectivitate a judecătorului care a pronunţat soluţiile civile, B.M., despre care susţine că i-au adus vătămări în drepturile sale legitime, precum şi a procurorului care a instrumentat cauza, în care a fost reclamat respectivul judecător pentru infracţiunea de abuz contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cauză penală în care s-a dispus nelegal, soluţia de netrimitere în judecată şi anume, neînceperea urmăririi penale.
De asemenea, arată în aceleaşi concluzii, că din multitudinea de înscrisuri depuse în dosarul penale, pot fi determinate erorile judiciare comise, unele căzute sub incidenţa unor încălcări ale legii penale, menţionând faptul că magistratul trebuie să răspundă pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, invocarea de către procuror în favoarea judecătorului cercetat a unor citate din literatura de specialitate, fără a avea corespondenţă în fapt pe aspecte concrete, ca de altfel şi a altor aspecte în favoarea magistratului şi în defavoarea sa, neavând relevanţă în cauză, magistratul urmând a răspunde penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz ca urmare a soluţiilor pronunţate, în care el a fost parte.
Verificând, prin prisma celor invocate, rezoluţia atacată, Curtea a constatat că prin această rezoluţie din 1 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 162/P/2005, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., faţă de magistratul judecător B.M. de la Judecătoria Costeşti, cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În acest sens, în motivarea acestei soluţii, se arată că pe rolul Judecătoriei Costeşti s-au aflat spre soluţionare mai multe litigii, respectiv dosarele nr. 2352/2001, 2151/2000, 2440/2003, 1861/2003 ş.a., dosare soluţionate prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de către judecător B.M., parte fiind şi petiţionarul din prezenta cauză, P.C.D.
Cum acesta a fost nemulţumit de soluţiile în cauză, a utilizat căile legale de atac, însă, ulterior, a reclamat şi la organul de urmărire penală faptul că magistratul menţionat, în mod abuziv şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în cauzele respectiv.
Procedându-se la audierea petiţionarului căruia i s-a cerut să propună probe pentru a dovedi infracţiunea reclamată, acesta a solicitat verificarea tuturor actelor depuse la dosar.
În urma verificărilor întreprinse s-a constatat că nu există indicii şi cu atât mai mult, probe din care să rezulte comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către magistratul în cauză.
Totodată, s-a apreciat de către procuror că judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii, conform prevederilor constituţionale şi ale Legii nr. 303/2004, privind statutul magistratului, soluţiile pronunţate urmând a fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac, fără a se institui prin plângerile penale introduse noi căi de atac, neprevăzute de lege, o hotărâre judecătorească nefiind considerată prin ea însăşi, o infracţiune.
Cum, astfel de hotărâri nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, aşa cum s-a menţionat şi cum nu există indiciile şi probele de care s-a făcut vorbire mai înainte, procurorul a apreciat că nu se poate reţine în sarcina magistratului reclamat comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
O atare soluţie de neîncepere a urmăririi penale din data de 1 februarie 2006, a fost comunicată petiţionarului la data de 2 februarie 2006, care s-a adresat apoi, cu plângere împotriva acestei soluţii la procurorul ierarhic superior, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Acesta, prin rezoluţia din data de 14 martie 2006, cu nr. 263/2006, a respins plângerea, menţionându-se în esenţă, că din analiza probatoriului a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), judecătorul B.M. respectând normele procedurale în materie, astfel că, în raport de situaţia de fapt reţinută şi în baza probelor administrate, soluţia atacată este legală şi temeinică.
După respingerea plângerii, urmare a comunicării acesteia de către parchet la data de 16 martie 2006 şi primită ulterior de petiţionar, împotriva aceleiaşi rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, acesta a formulat plângere la instanţă în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Faţă de cele arătate, Curtea a constatat că au fost respectate normele procedurale vizând plângerea împotriva măsurilor şi a actelor de urmărire penală, prevăzute în art. 275 şi 278 C. proc. pen., prealabile introducerii plângerii la instanţă în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. şi analizând pe fond această plângere, în raport de aspectele invocate şi de înscrisurile la dosarul cauzei, Curtea constată că susţinerile petiţionarului, în sensul că judecătorul B.M. ar fi săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor, prin sentinţele civile pronunţate în defavoarea sa nu sunt întemeiate.
Astfel, se invocă în esenţă, în plângerea penală adresată parchetului împotriva judecătoarei B.M. că aceasta, prin exercitarea rolului activ a contribuit la administrarea unor probatorii testimoniale, precum şi la validarea unor înscrisuri sau expertize ca fiind nelegale şi netemeinice, la care adaugă şi nerespectarea unor reguli procedurale cu ocazia soluţionării cauzelor în care petiţionarul a fost parte, precum şi evidenţa lipsă de obiectivitate şi de imparţialitate a judecătoarei, având în vedere sesizările pe care le-a făcut împotriva sa.
Însă, aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, procurorul a verificat în legătură cu pretinsa infracţiune de abuz în serviciu mai multe litigii, respectiv dosarele nr. 2352/2001, 2151/2000, 2440/2003, 1861/2003 şi altele, a se vedea declaraţia dată de petiţionar în dosarul penal sau completarea acesteia, dar nu a constatat existenţa unor indicii sau probe vizând săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reclamată care să conducă la reţinerea unei astfel de infracţiuni în sarcina judecătorului cercetat.
De altfel, susţinerile petiţionarului sub aspectul nelegalităţii hotărârilor ce fac obiectul cercetării penale în cauza de faţă au fost exprimate prin criticile adresate în căile de atac, acestea fiind respinse, instanţele de control judiciar menţinând hotărârile atacate.
Cum o hotărâre judecătorească pronunţată nu poate constitui, ea însăşi, o infracţiune de abuz contra intereselor persoanelor dacă a defavorizat partea care reclamă, eventuale nelegalităţi putând fi exercitate numai în căile de atac, şi cum pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei sau altor înscrisuri prezentate instanţei, acestea fiind limitele şi condiţiile în care instanţa judecă plângerea şi verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., nu se poate reţine cel puţin indicii, nemaivorbind de probe, care să conducă la săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, inclusiv cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reclamată de petiţionar, Curtea a apreciat că soluţia pronunţată de procuror de neîncepere a urmăririi penale împotriva judecătoarei B.M. este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recursul petiţionarul P.C.D., solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistratului B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petiţionar, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţei fiind legală şi temeinică.
Astfel, potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constatat dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Sesizat prin unul dintre modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunilor cu a cărei săvârşire a fost sesizat organul de urmărire penală, pot duce la constatarea existenţei unora dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., când punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În acest caz, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penale se poate dispune neînceperea urmăririi penale.
Revenind la cauză, constatând că nu sunt nici măcar indicii ale săvârşirii vreunei infracţiuni de către intimată, prima instanţă corect a dispus respingerea plângerii formulată de recurentă împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Soluţionând cauzele în care petiţionarul P.C.D. era parte şi pronunţând soluţii nefavorabile acestuia, intimata B.M. nu a făcut altceva decât să efectueze acte atribuite în sarcina sa prin lege, motiv pentru care în sarcina acesteia nu se poate reţine vreun abuz care să fi vătămat drepturile sau interesele recurentului.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimata şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de petiţionarul P.C.D. ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 49/ F din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5883/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5974/2006. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
