ICCJ. Decizia nr. 6070/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6070/2006
Dosar nr. 5387/2/2006
Şedinţa publică din 20 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 24 ianuarie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.P., G.C., S.A.M. şi P.M., procurori, C.G. şi A.M., judecători şi faţă de N.C. şi I.V., lucrători de poliţie.
S-a disjuns cererea faţă de P.C., conexându-se la dosarul nr. 948/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia din 17 septembrie 2001 a aceluiaşi parchet s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.C. şi R.G.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul L.I. a formulat plângere la instanţă, înregistrată la 23 mai 2006 la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 134, pronunţată în Şedinţa publică din 21 august 2006, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petiţionarului L.I. împotriva rezoluţiei nr. 303/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi ca tardivă plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 948/P/2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele considerente.
La data de 1 martie 2005, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată plângerea penală formulată de L.I., prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de P.C., judecător, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că în dosarul nr. 5455 din 18 iunie 1996 a pronunţat o hotărâre fără ca el să fie prezent în faţa instanţei, faţă de P.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti care, în opinia petiţionarului a contribuit la tergiversarea lucrărilor în dosarul nr. 3835/P/2000, precum şi faţă de poliţiştii N.C. şi comisarul L.I. pentru tergiversarea lucrărilor în mai multe cauze penale.
În urma declaraţiei dată la 20 septembrie 2005, L.I. a solicitat efectuarea de cercetări şi faţă de G.C., P.M. şi V.P. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că ar fi permis tergiversarea lucrărilor în dosarul nr. 3735/P/2004.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat următoarele:
La data de 22 iunie 2000, la Secţia 18 de Poliţie s-a înregistrat plângerea prin care petiţionarul a reclamat că L.O. a oferit sume de bani factorului poştal U.F. în schimbul ridicării a două hotărâri judecătoreşti, care în realitate, erau adresate lui şi în această situaţie nu a avut posibilitatea de a cunoaşte în termen conţinutul acestora.
La data de 12 aprilie 2001, la parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a fost înregistrată plângerea nr. 2238/P/2001, prin care L.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de L.O. şi P.E. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290, 288, 249 C. pen.
La data de 11 februarie 2002 a fost înregistrat dosarul penal nr. 626/P/2002.
Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a înregistrat sub nr. 5662/P/2004, plângerea prin care L.I. a solicitat efectuarea ce cercetări faţă de A.L. şi I.M., privind infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
La data de 20 august 2004, s-a înregistrat sub nr. 9111/P/2004 plângerea prin care L.I. a reclamat faptul că fosta sa soţie a încasat în mod ilegal suma de 10.000.000 lei.
Prin rezoluţia nr. 3735/P/2000 s-a dispus reunirea cauzelor.
Prin rezoluţia din 20 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti s-a confirmat neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii L.O. ş.a.
Prin rezoluţia nr. 725/VIII-1/2005, G.C., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii nr. 3735/P/2000 din 20 aprilie 2005.
Instanţa a reţinut că dosarul penal nr. 3735/P/2000 a fost soluţionat de procurorul S.A.M. şi în mod neîntemeiat s-a afirmat că procurorul P.M. ar fi tergiversat lucrările în cauză, prin aceea că i-ar fi interzis procurorului de serviciu să primească o plângere a sa.
Nici în sarcina procurorului S.A.M. nu s-a reţinut săvârşirea vreunei infracţiuni.
În sarcina procurorilor G.C. şi V.P., de asemenea, nu s-a reţinut săvârşirea unor fapte de natură penală.
Procurorul G.C. a soluţionat plângerea formulată împotriva rezoluţiei dată în dosarul penal nr. 3735/P/2000 cu respectarea dispoziţiilor legale, iar în ceea ce priveşte susţinerea persoanei vătămate, că V.P. a refuzat să-l primească în audienţă, s-a reţinut că primirea în audienţă a petenţilor s-a făcut conform programului stabilit de conducerea parchetului.
În plângerea formulată, L.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de P.C., care în dosarul nr. 5455/1996 a dat o hotărâre neîntemeiată şi nelegală, săvârşind prin aceasta, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Instanţa de fond a reţinut că petiţionarul L.I. a formulat o plângere penală privind magistratul P.C. şi, la data de 28 iunie 2001, în care a reclamat aceeaşi faptă, plângere care a format obiectul dosarului penal nr. 948/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, soluţionat prin rezoluţia din 17 septembrie 2001.
În ceea ce priveşte pe lucrătorii de poliţie N.C. şi I.V. reclamaţi pentru tergiversare în mai multe dosare penale care au fost conexate la dosarul penal nr. 3735/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, s-a apreciat că plângerea formulată împotriva acestora este nefondată, dosarul în cauză fiind soluţionat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti la data de 15 aprilie 2005 (dosar nr. 3735/P/2000), deci în sarcina acestora nu s-a reţinut săvârşirea vreunei infracţiuni.
Organul de poliţie a fost sesizat de către L.I. cu mai multe plângeri care au făcut obiectul a cinci dosare, la efectuarea cercetării penale participând şi ofiţerii de poliţie N.C. şi I.V.
Persoana vătămată a sesizat că cei doi poliţişti au tergiversat lucrările în cauzele respective, numai după ce s-a confirmat de procuror propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
În declaraţia dată la procuror, L.I. a afirmat că faţă de ofiţerul de poliţie I.V. de la Secţia 18 Poliţie nu îşi mai susţine plângerea.
În aceeaşi declaraţie petiţionarul a afirmat că nici judecătorii C.G. şi A.M. nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării unor cauze în care el era parte în proces, nemenţionând în ce constă acest abuz, declarând, la modul general că hotărârile date sunt nelegale.
Instanţa a apreciat că în mod s-a reţinut că cei doi magistraţi nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei infracţiuni în cazul în care L.I. a considerat că hotărârile judecătoreşti în discuţie sunt nelegale şi netemeinice, trebuia să exercite căile de atac prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la parchet pentru cercetări.
Recursul nu este fondat.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele considerente:
Potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., instanţa, judecând plângerea formulată împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
În cauză, în mod corect instanţa a reţinut că plângerea petiţionarului formulată împotriva rezoluţiei nr. 303/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este nefondată, reţinându-se considerentele acesteia.
În principal, petiţionarul se plânge pentru „fapta de tergiversare a cauzelor".
Rapiditatea procesuală nu constituie un scop în sine, care să afecteze calitatea actelor şi activităţilor efectuate.
Organele judiciare sunt obligate să procedeze fără întârziere la soluţionarea cauzei penale, însă cu respectarea tuturor drepturilor părţilor şi a regulilor prevăzute de lege.
Deşi neenumerată de lege printre principiile procesului penal este recunoscută şi operativitatea care presupune mai multe laturi importante.
Modul în care sunt folosite anumite instituţii procesual penale pot constitui indicatori prin care să se poată măsura operativitatea procesuală, însă este vorba de eficienţa activităţii organului judiciar şi nu de săvârşirea unei fapte penale.
În concluzie, hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
În temeiul art. 38515 pct.,1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 134 din 31 august 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5984/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 6096/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
