ICCJ. Decizia nr. 5883/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5883/2006
Dosar nr. 126/57/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2006
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 29 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 245/2006, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. c) C. pen., în infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 lit. a) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) şi (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului G.I., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate şi contopirea restului de 764 zile neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 82 din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Sibiu, cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, în final executând 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de port ilegal de cuţit prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 24 decembrie 2005 la zi.
În baza art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată OG nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat în natură.
În baza art. 169 şi art. 444 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a cuţitului şi a unei foarfeci care i-au fost ridicate şi înaintate instanţei ca şi corpuri delicte.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele.
La data de 24 decembrie 2005, în jurul orelor 1630, inculpatul G.I. şi învinuitul G.G. au mers pe str. Stăvilarului din municipiul Sibiu. Când au ajuns în dreptul imobilului cu nr. 2, cei doi au pătruns în curte şi, după ce au colindat au fost invitaţi de partea vătămată OG în incinta locuinţei pentru a-i servi cu un pahar de ţuică.
În timp ce consumau băuturi alcoolice, inculpatul G.I. a observat pe frigider un telefon mobil, pe care şi l-a însuşit. Pentru păstrarea bunului şi pentru a-şi asigura scăparea, a bruscat partea vătămată, lovind-o cu pumnul în zona pieptului.
Partea vătămată a sesizat organele de poliţie, iar în momentul reţinerii inculpatului, acesta a aruncat telefonul sustras în zăpadă.
Având în vedere starea de fapt reţinută şi probele administrate, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului G.I., realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul G.I. solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt, întrucât nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 201/A/2006 din 20 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 126/57/2006, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 24 decembrie 2005 la 20 iulie 2006 la zi.
Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în termen legal, inculpatul G.I., invocând nelegalitatea şi netemeinicia acestora, cazurile de casare fiind circumscrise dispoziţiilor art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Astfel, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt, iar în subsidiar reducerea pedepsei prin reţinerea, în favoarea sa a circumstanţelor judiciare atenuante.
Examinând recursul în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3855 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. Ultim. C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Examinând probatoriul dispus şi administrat în cauză se constată că fapta inculpatului, constând în aceea că, în data de 24 decembrie 2005, a sustras de la partea vătămată un telefon mobil, exercitând acte de violenţă pentru păstrarea bunului şi pentru a-şi asigura scăparea, împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de instanţele de judecată.
De asemenea, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., este legală.
Există infracţiunea de tâlhărie şi atunci când violenţa a fost folosită pentru păstrarea bunului sustras şi pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. Între furt şi violenţă sau ameninţare există o strânsă legătură, aspect ce a determinat legiuitorul să facă din aceste activităţi distincte, din punct de vedere material, o unitate infracţională.
În cauza analizată, din probele administrate rezultă, fără dubiu, că inculpatul G.I., după însuşirea telefonului mobil aparţinând părţii vătămate OG, pentru a păstra bunul şi pentru a-şi asigura scăparea a lovit-o în zona pieptului.
Partea vătămată arată că „inculpatul l-a împins cu mâna în piept căzând cu capul în perete. Afirmaţiile părţii vătămate sunt susţinute şi de martorii O.M., prezentă în locuinţă în momentul săvârşirii faptei de către inculpat, I.I. şi M.O.
După consumarea infracţiunii, partea vătămată a anunţat organele de poliţie iar în momentul reţinerii, inculpatul G.I. a aruncat în zăpadă telefonul mobil sustras.
În atare condiţii, apărarea inculpatului în sensul că şi-a însuşit bunul fără a exercita acte de violenţă nu este susţinută de celelalte probe administrate de organele judiciare, astfel încât, în mod corect, instanţele au respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect individualizată atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi sub aspectul modalităţii de executare.
Inculpatul a săvârşit o faptă cu un grad ridicat de pericol social, a intrat în locuinţa părţii vătămate pe care nu o cunoştea, şi-a însuşit bunul profitând de neatenţia acesteia, pentru ca apoi să folosească violenţa. Multiplele antecedente penale rezultate din fişa de cazier judiciar, atitudinea nesinceră manifestată în cursul procesului, nu justifică reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor judiciare atenuante care ar permite reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut în textul de încriminare.
Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel încât, inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 201/ A din 20 iulie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 decembrie 2005 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 201/ A din 20 iulie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 decembrie 2005 la 16 octombrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5833/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 5940/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
