ICCJ. Decizia nr. 5974/2006. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5974/2006
Dosar nr. 6041/1/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131 din 18 octombrie 2005, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în rejudecare, i-a condamnat pe inculpaţii:
1 - Plt. (mai, frez.) I.F.,;
- în baza art. 254 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 19 din Legea nr. 503/2002, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
- în baza art. 286 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 ani închisoare.
- în baza art. 287 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 ani închisoare.
- în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 ani închisoare.
- în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (l) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 6 ani închisoare.
A constatat graţiate conform art. l din Legea nr. 543/2002 pedepsele de câte 3 ani stabilite pentru infracţiunile prevăzute de art. 286 şi art. 287 C. pen.
Conform art. 33 şi 34 C. pen., a contopit pedepsele înregistrate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 2 ani, făcând aplicaţia dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
- în baza art. ll pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.
2. L.G.,
- în baza art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 19 din Legea nr. 503/2002, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
- în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 ani închisoare.
- în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 ani închisoare.
- în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (l) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 6 ani închisoare.
Conform art. 33 şi 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
- în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.
3. Au mai fost condamnaţi în cauză inculpaţii T.V., V.M., T.C., S.M., S.D., S.E.M., S.C. şi I.F.
- în baza art. 255 C. pen., la câte 3 ani închisoare;
- în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la câte 2 ani închisoare.
- în baza art. 215 alin. (l) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la câte 3 ani închisoare.
Conform art. 33 – art. 34 C. pen., fiecare inculpat urmează să execute pedeapsa de câte 3 ani închisoare.
- în temeiul art. 861 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor pe câte un termen de încercare de câte 6 ani, indicând măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpaţii.
4. În baza art. ll pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul S.A., intervenind decesul acestuia.
Au fost anulate înscrisurile false.
A confiscat de la inculpatul I.F. suma de 4.740.000 lei, iar de la inculpatul L.G. suma de 900.000 lei. A admis acţiunile civile promovate în cauză.
- de către C.P.M. Bucureşti şi a obligat inculpaţii S.M., S.D., I.F. şi S.E.M., fiecare în solidar cu inculpaţii I.F. şi L.G. iar acestuia din urmă în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi D.D.F.S.S. a municipiului Bucureşti pentru următoarele sume:
- S.M. la 183.504.299 lei;
- S.D. la 64.352.200 lei;
- I.F. la 19.383.888 lei;
- S.E.M. la 236.397.799 lei.
S-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor inculpaţilor:
- de către SC M. SA şi a obligat inculpaţii S.D. şi S.E.M., fiecare în solidar cu inculpatul I.F. şi L.G., iar aceştia din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi D.D.F.S.S. a municipiului Bucureşti pentru sumele de 337,50 RON şi, respectiv de 442,90 RON.
- de către R.A.T.B. şi a obligat inculpaţii S.M., S.D. şi S.E.M. în solidar cu inculpaţii I.F. şi L.G., iar aceştia din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi D.D.F.S.S. a Municipiului Bucureşti pentru următoarele sume:
- S.M. la 1.391.552 lei;
- S.D. la 4.966.829 lei;
- S.E.M. la 1.145.658 lei.
- de către Primăria Sectorului 1 – D.T.I., obligând pe inculpatul S.M. în solidar cu inculpaţii I.F. şi L.G., iar pe aceştia din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi D.D.F.S.S. a Municipiului Bucureşti pentru suma de 242,05 RON.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care sunt incluse şi onorariile apărătorilor din oficiu, avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut, în fapt, ca premise ale infracţiunilor săvârşite de inculpaţi şi deduse apoi judecăţii, că prin Decretul - Lege nr. l 18/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite prizonieri, urmare modificării din 1998 prevede, printre alte motive de persecuţie şi situaţia în care o persoană a fost strămutată în altă localitate.
Persoanele aflate în situaţiile reglementate de actul normativ susmenţionat, pot beneficia de următoarele drepturi: vechime în muncă, plata unei indemnizaţii lunare, scutirea de plata anumitor impozite şi taxe, asistenţei medicale şi medicamente gratuite, transport urban gratuit, câte 6 călătorii dus-întors anual pe calea ferată cls. I şi cu mijloacele de transport auto şi fluviale, un bilet pe an gratuit pentru tratament în staţiuni balneoclimaterice, scutirea de plata taxelor de abonament pentru radio şi T.V., prioritate la instalarea unui post telefonic şi alte avantaje.
Competenţa stabilirii situaţiilor de persecuţie pe motive politice revenea comisiilor prevăzute de art. 5 din Decretul - Lege nr. l 18/1990, care au funcţionat până la data de 31 iulie 1997 după care cererile trebuiau depuse la D.G.M.P.S., data limită până la care puteau fi depuse fiind 15 martie 2000.
Pentru obţinerea statutului de persoană strămutată într-o altă localitate pe criterii politice era nevoie de mai multe acte, respectiv o adeverinţă emisă de Ministerul Justiţiei – D.I.M. în care se atesta perioada în care persoanei i s-a fixat domiciliu obligatoriu, act în baza căruia, la cerere, se emite de către D.G.M.P.S. o decizie prin care se admitea statutul de persoană strămutată. Cu aceste două acte, la cerere, persoana în cauză solicită D.G.M.P.S. emiterea unei decizii privind obţinerea pensiei de asigurări sociale de stat pentru perioada de strămutare.
Apoi persoanele în cauză se adresau R.A.T.B., S.N.C.F.R., M., R.T., Primăriilor – S.T.I., R. etc. pentru obţinerea facilităţilor.
În acest context şi-a desfăşurat activitatea inculpatul plt. (rez.) I.F. în calitate de ajutor la Biroul Arhivă - anexă a Tribunalului Militar Teritorial - subordonat D.I.M. din Ministerul Justiţiei, până la data de 15 iunie 2000, când a fost trecut în rezervă la cerere.
La biroul arhivă se afla depozitată o parte a fondului documentar referitor la persoanele persecutate pe motive politice după anul 1945.
Personalul arhivei, inclusiv inculpatul I.F., avea ca sarcini de serviciu înregistrarea cererilor petiţionarilor, evaluarea situaţiei fiecăruia prin studiul dosarelor, redactarea în dublu exemplar a adeverinţei doveditoare a situaţiei, lucrarea fiind apoi prezentată şefului biroului arhivă, care semna pentru confirmarea realităţii datelor pe exemplarul 2 al adeverinţei.
În final adeverinţele erau semnate de director, director adjunct ori inspectori judecătoreşti, după caz, după care se aplica ştampila rotundă a D.I.M. şi se făcea expedierea.
Inculpatul I.F., după decesul colegului său C.V., survenit în 1999, cunoscând activităţile infracţionale ale acestuia, le-a preluat şi continuat.
Astfel inculpatul I.F. lua contact, direct sau prin intermediari, cu petiţionarii, pentru ca în schimbul unor sume de bani să elibereze în fals astfel de adeverinţe.
Pentru fiecare an de strămutare sus-numitul inculpat pretindea pentru adeverinţa falsă suma între 30.000 lei şi 100.000 lei, pentru ca ulterior să le majoreze până la 1.200.000 lei.
Inculpatul, fără să primească vreo cerere şi fără să verifice fondul documentar, proceda la conceperea şi dactilografierea unei asemenea adeverinţe, în care consemna număr fals de înregistrare şi tot în fals perioada de strămutare, localitatea în care persoana a fost strămutată, temeiul în baza căruia a avut loc strămutarea, termenul şi data când au fost ridicate restricţiile.
În aceste adeverinţe singurele date reale erau cele privitoare la numele şi prenumele, de naştere şi de stare civilă.
Inculpatul semna „pentru" conducătorul instituţiei, adeverinţa fiind întocmită într-un singur exemplar şi pe care o trimitea petiţionarului sau intermediarului.
Pe adeverinţă aplica ştampila Biroului Arhivă însă pentru a crea aparenţa că ştampila era a D.I.M., pe inscripţia „Biroul Arhivă" lipea o fâşie de scotch, astfel încât aceasta nu se mai imprima.
Aceste adeverinţe erau apoi folosite de persoanele pe numele cărora erau eliberate pentru obţinerea drepturilor conferite de Decretul – Lege nr. 118/1990.
Inculpatul L.G. a fost încadrat la D.G.M.P.S. - Bucureşti ca şef birou control legislaţia muncii iar începând din 16 aprilie 1998 a fost numit şi membru în Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pentru motive politice.
Potrivit competenţelor, membrii comisiei aveau atribuţii să analizeze cererile, să redacteze şi semneze încheierile de şedinţă în care se arată motivat hotărârea luată.
După soluţionarea cererilor comisia emitea decizii şi le înainta conducerii D.G.M.P.S. pentru semnare.
Comisia a funcţionat până la 21 august 2000, când au fost numiţi alţi membri.
Contrar acestei metodologii, inculpatul L.G. era contactat direct de petiţionari sau intermediari şi primea de la aceştia dosarele în vederea eliberării deciziei prin care se conferea statutul de strămutat.
Dosarul care era prezentat inculpatului conţinea, de regulă, copiile actelor de stare civilă ale solicitantului şi copia adresei eliberată pe numele acestuia de D.I.M. iar uneori şi cererea petiţionarului.
Inculpatul L.G. avea reprezentarea că adresele emise de plt. maj. I.F. erau false, deoarece primea diferite sume de bani sau cadouri să elibereze, la rândul lui, decizii false iar, pe de altă parte, prin intermediari trimitea inculpatului I.F. diferite sume de bani pentru obţinerea respectivelor adrese. Inculpatul L.G. proceda apoi la tehnoredactarea pe formular tipizat sau procesarea pe calculator a deciziei în care făcea trimitere la adresa D.I.M., consemnând că cel în cauză este o persoană persecutată politic şi că a fost strămutată.
În final prezenta spre semnare Decizia la conducerea D.G.M.P.S.
În această modalitate, în perioada 1999 – 2000, cei doi inculpaţi au desfăşurat o activitate infracţională de amploare, eliberând numai pentru persoanele din Bucureşti câteva mii de acte oficiale false în baza cărora au beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. l 18/1990.
În cauza de faţă a fost documentată activitatea infracţională în legătură cu 9 beneficiari ai acestor adeverinţe şi decizii false, respectiv cu inculpaţii S.A., T.V., l.F., V.M., T.C., S.M., S.D., S.E.M. şi S.C.
În toate cazurile inculpaţii beneficiari nu au suferit persecuţii politice, însă, fiind contactaţi prin intermediari, în schimbul unor sume de bani şi altor bunuri au intrat în posesia adeverinţelor false, în baza cărora au fost apoi emise deciziile de către D.G.M.P.S., urmare stimulării materiale a inculpatului L.G. Cu aceste decizii beneficiarii au obţinut drepturile prevăzute de Legea nr. 118/1990.
Inculpaţii şi-au recunoscut vinovăţia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii I.F., care, în şedinţa din 17 ianuarie 2006 a Curţii Militare de Apel a declarat că îşi retrage apelul şi inculpatul S.M., care a solicitat ca în latura civilă, să se constate că a achitat o parte din prejudiciu şi să fie obligat doar la diferenţa încă neachitată, de 4.577 RON.
Asemenea, au declarat apel :
- partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei, care a criticat obligarea sa în solidar cu inculpatul I.F. la despăgubiri civile, dar şi în ce priveşte obligarea Ministerului Justiţiei în solidar cu toţi inculpaţii la acoperirea întregului prejudiciu.
S-a susţinut că inculpatul I.F. a săvârşit faptele în modalităţi care au făcut imposibilă supravegherea, îndrumarea şi controlul din partea comitentului.
Toate activităţile infracţionale au fost comise în afara orelor de program şi în afara unităţii, funcţia neproducându-i instrumentul faptei ilicite, care a fost săvârşită în propriul interes.
Apelanta consideră că trebuia promovată „concepţia garanţiei subiective", grefată pe ideea de culpă prezumată a comitentului care decurge din exercitarea supravegherii, îndrumării şi controlului activităţii prepusului de către comitent, în cazul de faţă imposibil de realizat.
S-a mai susţinut că nu este întrunită condiţia răspunderii comitentului constând în săvârşirea faptei de către prepus „în funcţia ce i s-a încredinţat" faptele inculpatului I.F. neavând niciun fel de legătură cu exerciţiul funcţiei.
Pe de altă parte, s-a apreciat că obligarea la plată a Ministerului Justiţiei în solidar cu inculpatul ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză a celor care au creat prejudiciul şi a părţilor civile din această cauză.
Prin obligarea acestui minister în solidar şi cu toţi inculpaţii beneficiari ai drepturilor conferite prin Decretul - Lege nr. l 18/1990, la acoperirea întregului prejudiciu s-ar fi încălcat limitele solidarităţii, care ar opera numai între comitent şi prepusul său, putând fi obligat comitentul doar proporţional cu contribuţia prepusului la producerea prejudiciului;
- partea responsabilă civilmente D.M.S.S.F. a municipiului Bucureşti, care a criticat-o, în principal, pentru aceleaşi motive invocate şi de Ministerul Justiţiei.
Osebit, s-a mai arătat că există restrângere şi chiar excludere a răspunderii comitentului în cazul în care, aşa cum este situaţia din dosar, victima însăşi a contribuit la producerea prejudiciului ori când victima ştia că prepusul acţionează cu depăşirea funcţiei, în mod abuziv. în speţă, beneficiarii cunoşteau că L.G. acţiona prin emiterea deciziilor cu depăşirea funcţiei sale, partea responsabilă identificând victimele cu beneficiarii drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990.
Prin Decizia nr. 8 din 21 februarie 2006, Curtea Militară de Apel a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul I.F. şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.M. şi de părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi D.M.S.S.F. a municipiului Bucureşti.
Instanţa de control judiciar a constatat că, într-adevăr, aşa cum rezultă din adeverinţa C.P.M.B., din suma datorată de inculpatul S.M. a rămas de recuperat doar cea de 4.577 RON.
Această problemă, însă, este una de executare şi nu de temeinicie a hotărârii de obligare, altfel însemnând ca de fiecare dată când mai achită o parte din prejudiciu, hotărârea să poată fi modificată.
În privinţa apelurilor părţilor responsabile civilmente, s-a arătat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii comitentului, prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ.
Raportul de prepuşenie este dovedit iar prin expresia „în funcţiile încredinţate" trebuie înţeleasă nu doar exercitarea funcţiilor în legătură cu atribuţiile încredinţate şi în scopul servirii intereselor comitenţilor, ci şi exercitarea chiar abuzivă a funcţiilor încredinţate, condiţia fiind ca prepuşii să ocupe funcţiile respective care le-au ocazionat producerea de prejudicii terţilor.
Răspunderea comitenţilor este angajată şi pentru depăşirea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către prepuşi, concluzia desprinzându-se din faptul că apelantele părţi responsabile civilmente, în calitate de comitenţi, nu fac parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 1000 alin. (5) C. civ. (părinţii, institutorii şi meşteşugarii), care au posibilitatea să fie exonerate de răspunderea civilă dacă probează că „n-au putut împiedica faptul prejudiciabil".
În cauză răspunderea comitenţilor este angajată atât pe ideea de garanţie obiectivă cât şi pe cea subiectivă, bazată pe culpa comitenţilor, în dubla ipostază, care a creat prepuşilor posibilitatea folosirii, după caz, a dosarelor, formularelor, aparaturii şi ştampilei instituţiilor respective, în mod fraudulos, urmarea fiind întocmirea actelor false.
A fost respinsă şi critica privind cauzarea prejudiciilor de către victime şi că acestea trebuind să răspundă, motivându-se că greşit au fost incluşi beneficiarii inculpaţi de drepturi în mod fraudulos, în categoria victimelor, ei fiind inculpaţi.
Nu se poate susţine îmbogăţirea fără justă cauză a părţilor civile, arată instanţa de apel, urmare solidarităţii codebitorilor, în care se includ şi părţile responsabile civilmente, întrucât acestea din urmă au acţiunea în regres, dacă au plătit, împotriva prepuşilor.
În ce priveşte nerespectarea principiului proporţionalităţii răspunderii comitentului cu contribuţia prepusului la cauzarea prejudiciului, instanţa de control judiciar a motivat înlăturarea acestei critici prin aceea că în procesul penal nu s-a făcut o partajare a contribuţiilor la producerea prejudiciilor şi mai mult decât atât, inculpaţii I.F. şi L.G. au participat la eliberarea în fals a documentelor pentru toţi cei nouă beneficiari în condiţii nelegale de drepturi.
Referitor la motivul de apel invocat de D.M.S.S.F. a Tribunalului Bucureşti privind lipsa sa de calitate de parte responsabilă civilmente pentru prejudiciul cauzat C.P.M.B., întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 casa de pensii a devenit ordonator de credite şi a preluat gestionarea bugetului asigurărilor sociale de stat, s-a arătat că acesta este neîntemeiat, întrucât la data săvârşirii faptelor de către prepusul L.G., comitent era D.G.M.P.S. a municipiului Bucureşti, devenită în prezent D.M.S.S.F. a Municipiului Bucureşti.
În sfârşit, nu a fost primită nici critica formulată de D.M.S.S.F. a municipiului Bucureşti privind greşita obligare în solidar la recuperarea prejudiciului cauzat de SC M. SA, neexistând o convenţie între cele două instituţii şi pentru intervenirea prescripţiei pentru anii 1998 - 2000, motivându-se că acordarea gratuită a legitimaţiilor de călătorie s-a făcut în baza legii şi nu a unei convenţii, neoperând prescripţia prevăzută pentru răspunderea civilă contractuală, în cauză fiind vorba de răspunderea civilă delictuală, urmare săvârşirii unor infracţiuni.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul S.M., nemotivat în scris, însă susţinut oral, personal şi prin apărător, în sensul reducerii pedepsei şi a obligării sale la despăgubiri civile în cuantumul rămas de recuperat în prezent, respectiv de 4.577 RON.
Asemenea, au declarat recurs:
- partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei, care prin motivele scrise a criticat hotărârea pentru greşita menţinere a obligării sale la despăgubiri civile în calitate de comitent al prepusului inculpat I.F., nefiind întrunite condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., cu argumentele care au fost dezvoltate în precedenta cale de atac, precum şi pentru omisiunea delimitării activităţii infracţionale cauzatoare de prejudicii a inculpaţilor I.F. şi L.G., ştiut fiind că răspunderea comitentului poate fi atrasă numai proporţional cu prejudiciul cauzat de prepusul său;
- partea responsabilă civilmente D.M.S.S.F. a municipiului Bucureşti care a susţinut în scris, pe rând, că prejudiciul nu este dovedit, neexistând legătură directă între prepus şi prejudiciu, că infracţiunile au fost săvârşite de prepus prin depăşirea atribuţiilor de serviciu, că unele părţi civile sunt în curs de recuperare a prejudiciilor direct de la beneficiarii sumelor şi, în sfârşit, că prin obligarea acestei părţi responsabile civilmente s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a unora dintre părţile civile şi, după caz, a unor beneficiari ai sumelor.
Verificând hotărârea criticată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile motivate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct. 14 şi 171 C. proc. pen., nu sunt fondate.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului S.M., Curtea constată că instanţele au reţinut în fapt, că acest inculpat a declarat că documentele false le-a procurat prin intermediul unei persoane necunoscute, numită „Ion", care s-a oferit să-i „îmbunătăţească nivelul de trai" şi care a pretins şi primit o sticlă de Whisky şi un cartuş de ţigări KENT, pe motivul că „şeful vrea şi din astea".
După ce i-a înmânat copiile actelor de stare civilă, inculpatul S.M. a primit adeverinţă D.I.M. nr. S. 176/1999 din care rezultă mincinos că a fost strămutat împreună cu părinţii prin Decizia M.A.I. nr. 382/49 din comuna Oarja, Judeţul Argeş în localitatea Feteşti, Judeţul Ialomiţa, în perioada 8 august 1949 - 28 septembrie 1956, când restricţia a fost ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 47450/1956.
Documentul a fost emis de inculpatul I.F., care a şi recunoscut că este autorul acestei adeverinţe false şi care a pretins şi primit suma de 210.000 lei de la unul dintre intermediari.
Inculpatul S.M. a mai obţinut Decizia D.G.M.P.S.M.B. nr. 2731/6860 din 6 septembrie 1999 prin care, în temeiul D.L. nr. l 18/1990 i-a fost recunoscut statutul de strămutat.
Acest ultim document a fost emis de inculpatul L.G., care a recunoscut că a primit în schimb suma de 100.000 lei.
Cu aceste acte false, inculpatul S.M. s-a adresat Oficiului de Pensii al Sectorului 1 Bucureşti, obţinând Decizia nr. l42402 din 23 decembrie 1999 prin care i-a fost stabilită o indemnizaţie lunară de 1.085.427 lei începând cu data de 1 ianuarie 1989, majorată succesiv prin indexări şi compensaţii şi încasând-o până în luna aprilie 2001, prejudiciul cauza fiind în sumă de 48.516.919 lei.
Inculpatul a mai beneficiat de abonamente gratuite de călătorie de la SC M. SA şi R.A.T.B., de scutire de plată a abonamentului de telefon de la R. SA, precum şi de scutirea de la plata impozitului pe imobile.
Inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia.
Curtea constată că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., în baza cărora a fost suspendată executarea acesteia sub supraveghere pe termenul de încercare de 6 ani, a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, fiind proporţională cu gravitatea infracţiunilor săvârşite.
Nu există temeiuri şi nici nu se justifică schimbarea acesteia în raport de gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, de împrejurările comiterii acestora şi urmările produse.
Nici critica privind omisiunea reducerii obligaţiei de despăgubire la nivelul sumei rămase de recuperat, respectiv, 4.577 RON, nu este întemeiată.
La data soluţionării cauzei de către instanţa de fond, inculpatul datora cu titlu de despăgubiri civile sumele la care a şi fost obligat.
Este evident că ulterior pronunţării hotărârii inculpatul a prezentat adeverinţa din 23 ianuarie 2006, emisă de C.L.P. sector 1 Bucureşti, din care rezultă că în recuperarea debitului s-au făcut reţineri din pensie, mai având de achitat la 31 decembrie 2005 suma de 4.577 RON.
Potrivit art. 14 C. proc. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, repararea pagubei facându-se potrivit dispoziţiilor legii civile, în speţă, prin plata unei despăgubiri băneşti, instanţa pronunţându-se în caz de condamnare, conform art. 346 alin. (l) din acelaşi cod, prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile.
Dispoziţiile legale sus-menţionate au fost respectate de instanţe iar achitarea ulterioară a unei părţi din suma datorată de către inculpat este o chestiune de executare şi eventualele contestaţii se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile.
Critica inculpatului în privinţa rezolvării laturii civile a cauzei ar fi fost de analizat numai dacă ar fi fost invocate greşeli în însăşi dispoziţia de obligare la despăgubiri dar în determinarea cuantumului sumelor, ceea ce însă, nu a fost cazul.
Pentru aceste motive, recursul inculpatului S.M. urmează să fie respins ca nefondat.
Nici recursurile părţilor responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi D.M.S.S.F. a municipiului Bucureşti, aşa cum s-a arătat, nu sunt întemeiate.
În examinarea criticii referitoare la nerealizarea condiţiilor răspunderii comitentului, prevăzute de art. lOOO alin. (3) C. civ., formulată de ambele părţi responsabile civilmente recurente, motivat de săvârşirea faptelor de către inculpaţii prepuşi prin abuzarea de funcţiile încredinţate, Curtea constată că cele două condiţii speciale ale răspunderii comitentului, respectiv existenţa raportului de prepuşenie în momentul săvârşirii faptelor şi apoi săvârşirea faptelor „în funcţiile ce li s-au încredinţat", sunt întrunite în cauză.
Răspunderea comitentului este fundamentată pe prezumţia unei culpe în alegerea prepusului şi a alteia în supraveghere, impunându-se ideea de garanţie, instituită de art. lOOO alin. (3) C. civ., a comitentului în solidar cu prepusul, faţă de victima prejudiciului.
Este o garanţie obiectivă, presupunând riscul de activitate, potrivit căreia este detaşată de orice idee de culpă prezumată a comitentului, dar şi subiectivă, implicând ideea de culpă a comitentului după distincţia făcută anterior.
Altfel spus, operează prezumţia legală absolută de culpă în sarcina comitentului.
Sigur că în doctrină sunt fixate limite ale răspunderii comitentului, esenţial pentru cauză fiind aceea ca între exercitarea funcţiei şi săvârşirea faptei ilicite, chiar prin abuz de funcţie, să existe o legătură de cauzalitate sau cel puţin o conexiune necesară.
În analiza motivelor de apel sub această critică instanţa de apel a argumentat judicios legătura, corelaţia necesară manifestată între exercitarea funcţiei de către inculpaţii prepuşi I.F. şi L.G. şi săvârşirea faptelor penale, fără acele funcţii aceştia neavând nici ocazia, nici instrumentele şi nici relaţiile profesionale care să le faciliteze activitatea infracţională.
Pentru exonerarea sa de răspundere, comitentul poate invoca numai acele împrejurări care erau de natură să înlăture însăşi răspunderea pentru fapta proprie a prepusului, ceea ce nu este cazul în speţă, vinovăţia inculpaţilor I.F. şi L.G. fiind dovedită în afară de orice îndoială.
În cauză nu s-a făcut şi nici nu era cazul să se facă vreo limitare a contribuţiei fiecăruia dintre inculpaţii I.F. şi L.G. la cauzarea prejudiciilor, pentru ca părţile responsabile civilmente să răspundă corespunzător contribuţiei propriului prepus întrucât, aşa cum s-a reţinut, activitatea infracţională a fiecărui inculpat priveşte toate cele nouă acte materiale, corespunzătoare numărului beneficiarilor de documente false, astfel încât fiecare are răspunderea civilă integrală şi solidară pentru întreg prejudiciul.
De urmare şi comitenţii au aceeaşi răspundere.
Reţinându-se, corect, prin întocmirea unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului inculpatul L.G. a facilitat beneficiarilor obţinerea unor drepturi materiale sub forma unor indemnizaţii lunare, abonamente gratuite, scutiri de impozite şi taxe ş.a., legătura de cauzalitate între fapte şi prejudicii rezultă din însăşi materialitatea faptelor, astfel că nici această critică, făcută de D.M.S.S.F.M.B. nu este întemeiată.
În sfârşit, în examinarea criticii privind posibilitatea îmbogăţirii fără justă cauză a unora dintre părţile civile ori a unora dintre beneficiarii actelor false prin obligarea părţii responsabile civilmente D.M.S.S.F.M.B. în solidar cu inculpatul L.G. la plata despăgubirilor este de reţinut, ca efect al răspunderii comitentului în raporturile cu prepusul că, fiind vorba de o răspundere pentru fapta altuia, comitentul care a plătit despăgubirile are dreptul de a se îndrepta, pe calea acţiunii în regres împotriva prepusului pentru recuperarea sumelor plătite iar la rândul lui, prepusul, dacă a plătit, are posibilitatea de a se îndrepta împotriva beneficiarilor reali ai sumelor încasate de la părţile civile, chestiunea rezolvându-se în cadrul unei acţiuni de drept civil.
Faţă de cele ce preced, recursurile urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul S.M. şi părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi D.M.S.S.F. a municipiului Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 8 din 21 februarie 2006 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 200 lei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi I.F., l.F., L.G., S.E.M., S.C., S.D., T.V., T.C. şi V.M., în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5940/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5984/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
