ICCJ. Decizia nr. 6289/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6289/2006
Dosar nr. 14309/1/2006
Şedinţa publică din 27 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, Secţia pentru Minori şi Familie, prin încheierea din 17 octombrie 2006, a menţinut starea de arest a inculpatului P.C., deţinut în Penitenciarul Codlea.
Instanţa a reţinut că, numitul, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt calificat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi, respectiv, art. 208 şi 209 alin. (1) lit. d), f) şi g), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi, chiar condamnat, pentru aceste infracţiuni, la 3 ani închisoare, se află arestat preventiv şi că măsura arestării preventive, examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen., şi a probelor administrate până în prezent, în cauză, s-a luat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, raportate la starea de fapt cu care a fost sesizată instanţa, constatându-se legalitatea ei.
Probele administrate conduc la presupunerea că faptele pot fi reţinute în sarcina inculpatului. Se au în vedere circumstanţele reale, natura faptelor, modalitatea în care au fost săvârşite, împrejurările şi urmările comiterii lor, precum şi cele personale ale inculpatului, faptul că acesta îşi petrece timpul în Gara Braşov, în compania altor boschetari, că obişnuia să consume droguri de tipul solvenţilor şi aurolacului, iar traiul zilnic şi-l asigura din banii câştigaţi din cerşitorie sau furtişaguri. A frecventat doar o clasă, a abandonat şcoala, iar la vârsta de 10 ani a fugit de acasă.
Din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.R.S. de pe lângă Tribunalul Braşov, rezultă că faţă de totalitatea factorilor ce pot influenţa conduita generală a inculpatului, trecutul său comportamental şi cel proxim, prezintă un risc crescut de a comite o nouă infracţiune patrimonială, folosind chiar şi violenţa. Perspectivele de reintegrare în societate sunt reduse, putând fi ameliorate numai dacă va fi supus unui riguros program de reeducare care să vizeze destructurarea comportamentului sau deviant.
Infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat inculpatul prezintă un pericol social ridicat, aduc atingere relaţiilor sociale privind patrimoniul persoanei şi integritatea fizică a acesteia. A săvârşit faptele într-un loc public, pe timp de noapte, asupra unor părţi vătămate fie aflate în imposibilitate de a reacţiona, fie de a se apăra. Astfel de infracţiuni cu o rezonanţă socială în conştiinţa cetăţenilor şi sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Faptul că până în prezent a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, în cauză, nu afectează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei inculpatului, încadrându-se în limitele legii.
Întrucât temeiurile de fapt şi de drept ale arestării preventive nu s-au modificat şi nici nu au încetat, se va dispune menţinerea în continuare, a stării de arest, a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susţinând că în mod greşit şi nelegal a fost menţinută starea de arest, deoarece temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii, nu mai subzistă.
Inculpatul a susţinut şi că, în dosar, n-ar fi probe certe care să-i dovedească vinovăţia şi că inculpatul ar prezenta pericol concret, pentru ordinea publică, în cazul punerii în libertate.
Recursul este nefondat.
Contrar susţinerilor inculpatului, în speţă, nu sunt elemente de natură a arăta, că s-ar fi schimbat sau ar fi încetat temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării, ci, dimpotrivă, că aceste temeiuri se menţin. Însăşi, hotărârea de condamnare, care, implicit, stabileşte, cel puţin, pentru moment, vinovăţia inculpatului, reprezintă prin ea însăşi, un temei suficient, pentru menţinerea măsurii, în discuţie.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească, ca nefondat, recursul declarat de inculpat şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 217/P/AP/MF/2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6222/2006. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 6357/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
