ICCJ. Decizia nr. 6357/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6357/2006
Dosar nr. 13056/1/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 septembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 3838/59/2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus, printre alte măsuri, şi menţinerea stării de arest a inculpatului M.V., în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b C. proc. pen., motivat de împrejurarea că şi în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.V. solicitând punerea sa în libertate întrucât nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, şi nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001.
Prin sentinţa penală nr. 234 din 23 mai 2006, Tribunalul Arad, secţia penală, l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, reţinându-se, în esenţă, că acesta, împreună cu mai multe persoane, s-au constituit şi asociat într-un grup infracţional organizat, având ca obiect coordonarea activităţii de trafic de migranţi de origine moldoveană pe relaţia Republica Moldova – România – Ungaria, ţări din spaţiul Schengen, în vederea obţinerii de foloase materiale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel şi inculpatul M.V., fază procesuală în care Curtea de Apel Timişoara, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinând starea de arest a recurentului.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 15 noiembrie 2005, l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen.
În mod corect, a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Din ansamblul probator administrat până în prezent, Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de inculpat, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a recurentului l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor, din modalitatea în care se reţine că ar fi fost comise, precum şi din actele care caracterizează persoana acestuia.
Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite şi cerinţele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârşirea faptelor penale pentru care este cercetat.
De asemenea, se constată că împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârşite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului M.V., motive pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii din 4 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 3838/59/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6289/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 6499/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
