ICCJ. Decizia nr. 6520/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6520/2006
Dosar nr. 9921/54/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 329 din 7 iunie 2006, Tribunalul Dolj a dispus condamnarea inculpatului Z.C.D., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 936 zile rămase neexecutate din pedeapsa de 1615 zile închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1404 din 27 martie 2003 pronunţată de Judecătoria Craiova.
În baza dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit restul de pedeapsă cu pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa sus amintită, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 23 ianuarie 2006.
În motivarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că la 23 ianuarie 2006, inculpatul a observat-o şi, ulterior, a urmărit-o pe partea vătămată D.I.A. în scara blocului din Craiova, până la intervalul dintre etajele 1 şi 2, a strâns-o de gât pe la spate şi a obligat-o să-i dea telefonul mobil pe care partea vătămată îl avea asupra sa.
După ce partea vătămată i-a înmânat telefonul mobil, a intrat în scara blocului martorul N.D. care a auzit strigătele de ajutor ale părţii vătămate, a încercat să-l imobilizeze pe inculpat, dar nu a reuşit pentru că acesta l-a lovit.
În acel moment a intrat în scara blocului şi martorul P.D., care împreună cu martorul N.D. l-a împiedicat pe inculpat sa iasă din scara blocului şi l-au imobilizat.
Ulterior, a venit de la etajul 2 şi partea vătămată, care l-a identificat pe inculpat, iar la controlul corporal efectuat de martorul N.D. asupra inculpatului a fost găsit în buzunarul jachetei sale şi telefonul mobil sustras de la partea vătămată, ce a fost înapoiat acesteia.
La faţa locului au sosit organele de poliţie, care l-au condus pe inculpat la sediul secţiei pentru cercetări.
Vinovăţia inculpatului a fost dovedită prin probele administrate, fiind înlăturată apărarea acestuia că a făcut o confuzie între partea vătămată şi o persoană pe nume M., cu care a avut un conflict anterior şi pe care dorea să se răzbune.
De asemenea, nu a putut fi reţinută nici apărarea conform căreia inculpatul nu ar fi sustras telefonul mobil de la partea vătămată, întrucât acesta a fost găsit asupra sa la controlul corporal efectuat de martorul N.D.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia minori şi familie, prin Decizia nr. 57 din 29 septembrie 2006, prin care s-a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva hotărârii a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 17 şi 21 C. proc. pen., şi arătând că se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 C. pen., şi că nu a sustras telefonul mobil al părţii vătămate.
Se invocă, de asemenea, faptul că instanţele anterioare nu s-au pronunţat asupra administrării unor probe pe care inculpatul le-a solicitat şi ca atare se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
În subsidiar, se solicită reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul reducerii acesteia ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen.
Examinând hotărârile în raport de criticile recurentului ca şi din oficiu pentru cazurile regăsite în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Aşa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză şi cum reţin fără echivoc instanţele anterioare, la data de 23 ianuarie 2006, inculpatul a observat partea vătămată intrând pe scara blocului în care locuia, a urmărit-o până la intervalul dintre etajele 1 şi 2 şi, când a ajuns-o, a strâns-o de gât pe la spate, după care a lovit-o de mai multe ori cu palmele peste faţă, solicitându-i să-i dea banii şi telefonul mobil aflat asupra sa.
Partea vătămată i-a dat telefonul, iar când inculpatul a auzit că intră cineva în bloc, a încercat să fugă pe scări, moment în care partea vătămată a ţipat după ajutor.
Martorul N.D., ajuns pe treptele de la parter, a auzit şi a încercat să-l imobilizeze pe inculpat, dar nu a reuşit deoarece a fost lovit de acesta.
În acel moment, a intrat în bloc şi martorul P.D., care l-a împiedicat pe inculpat să iasă din bloc şi l-a imobilizat împreună cu martorul N.D.
Asupra inculpatului s-a găsit telefonul părţii vătămate.
În mod justificat, instanţele anterioare au înlăturat susţinerile inculpatului privind confundarea părţii vătămate cu o altă persoană, inexistenţa infracţiunii de furt şi existenţa circumstanţei atenuante a provocării, întrucât probele administrate în cauză relevă indubitabil, că inculpatul a urmărit partea vătămată până la intrarea în bloc şi apoi pe scara blocului, a strâns-o de gât şi a lovit-o peste faţă, obligând-o să-i dea banii şi telefonul avut asupra sa.
În tot acest interval de timp, inculpatul ar fi avut posibilitatea să se clarifice asupra identităţii persoanei pe care ar fi vrut să se răzbune.
Şi dacă ar fi existat o asemenea persoană, această împrejurare nu ar fi diminuat răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea săvârşită. Mai mult, s-ar fi putut reţine, dar ca circumstanţă agravantă, săvârşirea infracţiunii din motive josnice, în condiţiile art. 75 lit. d) C. pen., şi nu circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., provocarea.
Nu pot fi reţinute susţinerile privind necesitatea schimbării încadrării juridice în art. 180 C. pen., întrucât inculpatul s-a folosit de violenţe pentru a deposeda partea vătămată de bun, şi a utilizat apoi violenţe pentru a-şi asigura scăparea şi a păstra bunul sustras.
În cauză au fost administrate toate probele necesare şi utile soluţionării cauzei, astfel că sunt neîntemeiate susţinerile privind nepronunţarea asupra unor probe solicitate în apărare de inculpat, întrucât în şedinţa publică din 29 septembrie 2006, când au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de apel, cererea a fost apreciată, ca neîntemeiată, iar probele lipsite de pertinenţă şi concludenţă în faţa evidenţei oferite de materialul probator administrat până la acea dată.
De altfel, în faţa primei instanţe inculpatul a renunţat la audierea martorei U.M., iar martorii propuşi în apel nu au fost solicitaţi şi în faţa primei instanţe.
Depoziţiile acestor martori nu ar fi putut duce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, chiar şi în condiţiile în care acesta ar fi săvârşit fapta din dorinţa de răzbunare pe o anumită persoană.
Martorii direcţi, care au şi contribuit la prinderea inculpatului au relevat că asupra lui s-a găsit un telefon şi că partea vătămată şi-a recunoscut telefonul sustras prin violenţă de inculpat.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, se constată o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar cuantumul de pedeapsă şi modalitatea de executare răspunde cerinţelor de stabilire a unei pedepse apte să asigure resocializarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi fapte penale.
S-au avut în vedere pericolul social al faptei, valoarea prejudiciului, împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, starea de recidivă postcondamnatorie, şi s-a stabilit o pedeapsă orientată la minimum prevăzut de lege.
Poziţia procesuală a inculpatului, care a încercat să diminueze răspunderea penală şi starea de recidivă postcondamnatorie ce reflectă o perseverenţă infracţională, exclud reţinerea unor circumstanţe atenuante în condiţiile art. 74 C. pen., şi posibilitatea reducerii pedepsei ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 80 C. pen.
Pentru toate considerentele de mai sus, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va computa din pedeapsa aplicată inculpatului durat reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2006 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.C.D. împotriva deciziei penale nr. 57 din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia pentru minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 ianuarie 2006 la 7 noiembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6499/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6524/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
