ICCJ. Decizia nr. 6392/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6392/2006
Dosar nr. 2011/39/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69 din 23 februarie 2006 Tribunalul Botoşani, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie în forma prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul T.R., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În cauză s-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive executată de la 22 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005.
S-a menţinut măsura dispusă împotriva inculpatului de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text în baza căruia a fost condamnat inculpatul S.A.Z., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-au descontopit pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aşa cum au fost contopite prin sentinţa penală nr. 28 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Harghita.
În temeiul art. 36 C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 28 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Harghita, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) şi f) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 170/ A din 18 octombrie 2000 a Curţii de Apel Tg. Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 şi 76 C. pen., şi cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre dispunând să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În cauză s-au aplicat dispoziţiile art. 64 şi 71 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă detenţia executată de la 29 decembrie 1999 la 15 iulie 2005.
Soluţionând latura civilă a cauzei, instanţa a respins, ca nefondată, cererea părţii civile S.A., privind obligarea inculpaţilor la despăgubiri civile.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească câte 375 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş din 11 mai 2004, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie în forma prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., a reţinut din probele administrate în cursul urmăririi penale şi faza cercetării judecătoreşti următoarea situaţie de fapt:
La data de 13 octombrie 1998, martorul S.Z., fiul părţii vătămate S.A., angajat la SC N. SA Miercurea Ciuc în funcţia de conducător auto, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe raza comunei Bodoc, Jud. Covasna.
Urmare accidentului cauzat din culpa exclusivă autoduba înmatriculată a suferit în proporţie de 70 %.
În următoarea zi, partea vătămată împreună cu soţia sa S.J. şi fiul lor, s-au deplasat la sediul firmei, loc unde au discutat cu patronul C.I., asumându-şi obligaţia de a repara autoduba până la data de 7 noiembrie 1998, după care să o restituie proprietarului.
Iniţial, C.I. a acceptat această soluţie impunând drept condiţie, ca martorul S.Z. să lucreze pentru el timp de 5 ani. Faţă de refuzul martorului, C.I. nu a mai fost de acord să preia maşina avariată solicitând suma de 33.000 mărci germane apreciată contravaloarea acesteia.
Suma astfel stabilită a început să fie restituită în rate, familia martorului neavând posibilităţi financiare să o achite integral.
Până în toamna anului 1999, nu s-a achitat tot preţul convenit, aşa încât inculpaţii angajaţi ai firmei SC N. au început să facă presiuni asupra familiei părţii vătămate.
Astfel, aceştia s-au deplasat în repetate rânduri la locul de muncă al soţiei părţii vătămate, respectiv B.R.D., sucursala Miercurea Ciuc, proferând ameninţări la adresa sa în situaţia neachitării sumei integrale.
În ziua de 26 noiembrie 1999, în jurul orei 19,00, inculpatul T.R. a telefonat familiei părţii vătămate, anunţând că soseşte în 30 de minute. Însoţit de inculpatul S.A.Z., T.R. a pătruns în curtea casei locuite de partea vătămată, prin forţarea uşii, în condiţiile în care partea vătămată a încercat să le blocheze accesul acestora.
Deşi martora S.J. a cerut inculpaţilor să nu ia autoduba, inculpatul S.A.Z. a urcat în maşină şi profitând de faptul că în contact se aflau cheile, a încercat pornirea, fără să reuşească întrucât maşina prezenta o defecţiune.
Partea vătămată la rândul său a încercat să se opună intervenţiei inculpaţilor, moment în care a fost lovit de 2 ori cu pumnul în zona feţei de inculpatul T.R. urmare loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 14–15 zile îngrijiri medicale. Nereuşind să ia autoduba inculpaţii au părăsit curtea imobilului ameninţaţi de martorul S.Z. că va sesiza organele de poliţie.
Faptele astfel cum au fost descrise s-au apreciat dovedite cu declaraţiile părţii vătămate, cele ale martorilor S.J., S.Z., T.Z., S.M.A., procesele verbale de confruntare şi recunoaştere din grup.
Sub aspectul încadrării juridice s-au apreciat întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), calificare reţinută în raport de data săvârşirii, 26 noiembrie 1999.
Împotriva sentinţei, în termen legal au declarat apel inculpaţii, criticând hotărârea ca nelegală şi netemeinică.
Astfel, inculpatul T.R. apreciază că în mod greşit a fost condamnat, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii autoduba era în stare de nefuncţionare, aşa încât se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar solicită reducerea pedepsei, la limita perioadei executate până la data punerii sale în libertate.
Inculpatul S.A.Z. a invocat ca temei al cererii de achitare, dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., partea vătămată având doar calitatea de detentor precar al bunului.
Într-o altă teză invocă drept temei al achitării dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind săvârşită de el.
Verificând criticile formulate, Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 192 din 5 iunie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor.
A reţinut instanţa de apel, că printr-o corectă interpretare a materialului probator, s-a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare realităţii, în sensul că inculpaţii prin ameninţări şi violenţă au încercat să sustragă autoduba aflată în posesia părţii vătămate.
Din motive necunoscute de inculpaţi, respectiv defecţiunile autovehiculului, furtul ca acţiune componentă a infracţiunii de tâlhărie nu s-a consemnat, rămânând în fază de tentativă.
Cât priveşte posesia bunului, la data săvârşirii faptei, s-a demonstrat cert că autoduba se afla legal în posesia părţii vătămate, urmare convenţiei intervenite între acesta şi proprietar ce refuzase primirea maşinii pretinzând achitarea contravalorii acesteia respectiv 33.000 mărci germane.
Referitor la cuantumul pedepselor, instanţa de apel, reţine că acestea au fost stabilite prin evaluarea judicioasă a criteriilor legale de individualizare, avându-se în vedere atât pericolul social al infracţiunii săvârşite cum şi datele personale ale inculpaţilor tineri, care au avut o atitudine procesuală nesinceră negând împotriva unor certe probe participarea la săvârşirea faptei.
Împotriva deciziei, inculpatul T.R. a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., fără ca prin memoriul depus la dosar, să precizeze criticile ce înţelege să le aducă hotărârii.
Oral, apărătorul inculpatului a cerut casarea hotărârilor şi achitarea pentru infracţiunea cu care instanţa a fost investită, invocând drept temei juridic dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., situaţia tehnică a autoturismului, nefăcând posibilă deplasarea acestuia, aşa încât furtul ca acţiune componentă a infracţiunii de tâlhărie nu s-a consemnat.
Verificând critica invocată, ce vizează nelegalitatea hotărârii, Înalta Curte reţine, nefundat, recursul inculpatului pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune de tâlhărie, între altele, furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări.
În conformitate cu art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
Din examinarea acestor texte, rezultă că infracţiunea de tâlhărie se consumă atunci când executarea acţiunii principale de furt s-a epuizat, prin însuşirea bunului.
În cauza dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din probe inculpaţii după ce au pătruns în curtea imobilului părţii vătămate unde se afla parcată autoduba, cu cheile în contact, au încercat prin ameninţări violenţe să sustragă acest bun.
Punerea în mişcare a autodubei nu a fost posibilă, datorită defecţiunilor tehnice, situaţie preexistentă şi nerecunoscută de inculpaţi la momentul punerii în executare a acţiunii de deposedare a părţii vătămate de acest bun.
În raport de împrejurările descrise, în mod corect instanţele au reţinut fapta săvârşită de inculpaţi ca întrunind elementele infracţiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi d) C. pen., rămasă în faza de tentativă, aşa cum este prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen., şi care nu înlătură răspunderea penală.
Cât priveşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, sub aspectul întinderii este apreciată în măsură să răspundă tuturor criteriilor legale de individualizare aşa cum sunt prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cum la examinarea din oficiu, nu se constată nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 care să justifice reformarea hotărârii, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului, în sumă de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.R. împotriva deciziei penale nr. 192 din 5 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6380/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 6856/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
