ICCJ. Decizia nr. 3145/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3145/2006
Dosar nr. 22007/1/2005
(nr. vechi 6625/2005)
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 387/ PI din 9 iunie 1999, pronunţată de Tribunalul Timiş au fost condamnaţi următorii inculpaţi:
1. I.D., la 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.
S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 27 ianuarie 1999 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
2. I.M., la 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 2 ani şi 5 luni.
S-a atras atenţia asupra inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
3. S.A., la 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor I.D. şi I.M. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
S-a constatat că actele materiale săvârşite de inculpaţii I.D., I.M. şi S.A. privind părţile vătămate M.P.E., C.D., O.I., S.R. şi B.R.C.R. SA, filiala Râmnicu Vâlcea, nu sunt prevăzute de legea de legea penală.
În baza art. 346 C. proc. pen., nu au fost soluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile M.P.E., C.S., O.I. şi B.R.C.R. SA, filiala Râmnicu Vâlcea.
S-a constatat că faptele inculpaţilor I.D., I.M. şi S.A. privind pe părţile vătămate N.V., R.F., M.T., O.I., L.C., P.N., R.E., I.T., G.A., G.V., B.A., I.R., I.I., C.M., B.J. şi C.I. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. 14 şi 346 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- inculpatul I.D. către partea civilă N.V. la 5000 mărci germane şi 2000 dolari S.U.A.; către partea civilă M.T. la 15.000 mărci germane; către partea civilă P.N. la 7000 mărci germane; către partea civilă I.T. la 20.100 mărci germane; către partea civilă B.A. la 3000 mărci germane; către partea civilăI.R. la 4000 mărci germane; către partea civilă I.I. la 6020 mărci germane; către partea civilă C.M. la 1660 mărci germane şi la 35.000 mărci germane către partea civilă C.I. sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial la data plăţii.
- inculpaţii I.M. şi I.D. în solidar, către partea civilă O.I. la 13,000 mărci germane, către partea civilă L.C. la 2000 mărci germane; către G.V. la 19.050 mărci germane şi către partea civilă B.J. la 11.140 mărci germane sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial la data plăţii.
- inculpaţii I.D., I.M. şi S.A., în solidar, către partea civilă R.F. la 6500 mărci germane; către partea civilă G.A. la 21.000 mărci germane şi către partea civilă D.F. la 17.700 mărci germane sau la echivalentul în lei al acestor sume calculat la data plăţii.
- inculpatul I.D. a fost obligat la plata sumei de 4400 mărci germane sau echivalentul în lei al acesteia către partea civilă R.E.; inculpata I.M. la 1400 mărci germane sau echivalentul în lei şi S.A. la 4.175 mărci germane sau echivalentul în lei, către aceeaşi parte civilă.
S-a constatat că părţile vătămate I.L. şi R.E. nu s-au constituit părţi civile.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 33/ A din 24 ianuarie 2000, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi de părţile civile R.E., I.I., I.R. şi O.I., a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că nu a fost rezolvat întreg fondul cauzei.
Rejudecând, Tribunalul Timiş, prin sentinţa penală nr. 1107/ PI din 22 noiembrie 2000, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor I.D. şi I.M. pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
I.D. a fost obligat să plătească părţii civile N.V. suma de 5000 mărci germane şi 2000 dolari S.U.A., părţii civile M.T. 15.000 mărci germane, părţii civile P.N. – 7000 mărci germane; părţii civile I.T. – 20.100 mărci germane; părţii civile B.A. – 3000 mărci germane; părţii civile I.R. – 4000 mărci germane; părţii civile I.I. – 6.020 mărci germane; părţii civile C.M. – 1660 mărci germane, părţii civile C.I. 35.000 mărci germane şi părţii civile R.E. sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial la data plăţii.
Inculpaţii I.D. şi I.M. au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile O.I. – 13.000 mărci germane; părţii civile L.C. – 2000 mărci germane; părţii civile G.V. – 19.050 mărci germane; părţii civile B.J. 11.140 mărci germane sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial de la data plăţii.
Inculpaţii I.D. şi I.M., aceasta din urmă şi în calitate de moştenitoare legală a inculpatei S.A., să plătească părţii civile R.F. – 6500 mărci germane; părţii civile G.A. – 21.000 mărci germane şi părţii civile D.F. – 13.000 mărci germane sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial de la data plăţii.
Inculpata I.M. a fost obligată la 1400 mărci germane sau echivalentul în lei al acestei sume către partea civilă R.E. şi în calitate de moştenitoare a inculpatei S.A. la plata sumei de 4.175 mărci germane sau echivalentul în lei al acestei sume către aceeaşi parte civilă.
S-a constatat că părţile vătămate I.L. şi R.E. nu s-au constituit părţi civile.
Conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen., nu au fost soluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile M.P.E., C.D., S.R., B.R.C.R. Sa, Filiala Râmnicu Vâlcea şi acţiunea părţii civile O.I. pentru suma de 32.000.000 lei.
Inculpaţii I.D. şi I.M. au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 206/ A din 30 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi de părţile civile C.D. şi O.I. şi a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 1107/ P din 22 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiş.
Rejudecând, instanţa de apel a condamnat pe inculpaţii I.D. şi I.M., la câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi la câte un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru fiecare inculpat în pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., pentru fiecare inculpat.
Au fost anulate înscrisurile falsificate.
S-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului I.D., timpul arestării preventive de la 27 ianuarie 1999 până la punerea în libertate prin încheierea Tribunalului Timiş din 7 aprilie 1999.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar, să plătească părţii civile suma de 34.000.000 lei; părţii civile C.D. – 8.000.000 lei şi 3000 mărci germane sau echivalentul în lei la data plăţii şi părţii civile D.F. 17.700 mărci germane sau echivalentul în lei.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile părţilor civile B.A., I.I.M., G.V., C.M., R.F., I.R. şi R.E.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de despăgubiri a părţii civile B.R.C.R.C.B. SA prin lichidator B.C.A. SA Bucureşti.
Au fost, de asemenea, respinse apelurile declarate de O.I., C.E. care nu au calitate de părţi vătămate sau civile în cauză.
S-au înlăturat din sentinţă dispoziţiile referitoare la nesoluţionarea laturii civile.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a respins cererea de cheltuieli judiciare formulată de partea civilă D.F.
Prin Decizia nr. 2290 din 8 mai 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, au fost admise recursurile declarate de inculpaţii I.D. şi I.M., au fost casate Decizia penală nr. 206/ A din 30 aprilie 2001 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa penală nr. 1107 din 22 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiş şi s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă pentru soluţionarea corectă a cauzei, prin probe de natură a clarifica caracterul penal sau civil al împrumuturilor, eventuala vinovăţie penală şi limitele răspunderii fiecărui inculpat.
Rejudecând, Tribunalul Timiş, prin sentinţa penală nr. 679/ PI din 27 octombrie 2003 a condamnat pe inculpaţii I.D. şi I.M., la câte 5 ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 şi art. 74 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen.
Inculpaţii au mai fost condamnaţi, la câte o lună închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat beneficiul graţierii pentru pedeapsa de 150.000 lei amendă penală şi s-a dispus executarea acesteia de către inculpatul I.D. alături de pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a aplicat ambilor inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de câte 3 ani după executarea pedepsei principale.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpata S.A.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.D. timpul arestării preventive de la 27 ianuarie 1999 la 7 aprilie 1999.
Inculpatul I.D. a fost obligat la plata următoarelor sume, cele în mărci germane transformate în echivalentul în euro la data executării: 5000 mărci germane şi 2000 dolari S.U.A. către partea civilă N.V.; 3050 mărci germane către partea civilă G.V.; 20.100 mărci germane către partea civilă I.T.; 6020 mărci germane către partea civilă I.I.; 35.000 mărci germane către partea civilă C.I. şi la 6.400 mărci germane către R.E.
Acelaşi inculpat a fost obligat la plata sumei de 31.956.174 lei către partea civilă C.D.
Inculpata I.M. a fost obligată la plata următoarelor sume sau la echivalentul lor în euro la data executării: 1000 mărci germane către partea civilă G.V.; 9600 mărci germane către partea civilă B.J.; 15.000 mărci germane către partea civilă M.T.; 200 mărci germane către R.E.; 1660 mărci germane către partea civilă C.M.
Inculpaţii I.D. şi I.M. au fost obligaţi în solidar, la plata următoarelor sume sau la echivalentul acestora în euro la data executării; 15.000 mărci germane către partea civilă G.V.; 1000 mărci germane către partea civilă D.F.; 13.000 mărci germane către O.I.; 1300 mărci germane către L.C.; 2950 mărci germane către B.A.; 7000 mărci germane către P.N. şi 3600 către R.E.
Inculpaţii au mai fost obligaţi în solidar, inculpata I.M. şi în calitate de moştenitoare legală a inculpatei decedate S.A., la plata următoarelor sume sau la echivalentul lor în euro la data executării: 6500 mărci germane către partea civilă R.F. şi 21.000 mărci germane către partea civilă G.A.
Inculpata I.M. a mai fost obligată în calitate de moştenitoare legală a inculpatei S.A. la 16.700 mărci germane transformaţi în euro către partea civilă D.F. şi la 300 mărci germane transformate în euro către partea civilă R.E.
S-a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Sentinţa a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 64/ A din 19 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, prin care au fost admise apelurile declarate de inculpaţii I.D. şi I.M. şi de partea civilă R.E., cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Timiş
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea de condamnare nu cuprinde, conform art. 356 lit. c) C. proc. pen., analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale cât şi a celor care au fost înlăturate şi nici motivarea soluţiei pe latură civilă. De asemenea, hotărârea nu cuprinde fiecare etapă reţinută pe seama inculpaţilor, forma ei şi gradul de vinovăţie.
S-a mai reţinut că prima instanţă nu a sesizat că expertiza efectuată în cauză nu a rezolvat o serie de aspecte privind cuantumul prejudiciului calculat şi în monedă naţională, valoarea împrumuturilor acordate, valoarea împrumutului restituit, cât reprezintă împrumutul şi cât reprezintă eventuala dobândă.
De asemenea, instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor de despăgubiri formulate de B.R.C.R. SA Vâlcea, care nici nu a fost citată, M.E., S.R. şi R.I.
Prin sentinţa penală nr. 438/ PI din 26 mai 2004, Tribunalul Timiş, rejudecând a dispus, conform art. 334 C. proc. pen., restituirea cauzei la parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru completarea urmăririi penale.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 942/ R din 13 octombrie 2004, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi părţile civile R.E., C.I., R.F., M.T., I.I.M., G.V., B.N., a casat sentinţa şi a trimis cauza la Tribunalul Timiş pentru continuarea judecăţii.
S-a reţinut că motivele reţinute de prima instanţă ca justificând restituirea cauzei în vederea completării urmăririi penale nu sunt întemeiate, având în vedere că în cauză au fost deja pronunţate de instanţele de control judiciar, hotărâri de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă şi nu s-a apreciat că cercetarea judecătorească ar fi prelungită prin administrarea unor probe.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa penală nr. 56/ PI din 21 ianuarie 2005, a hotărât următoarele:
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor I.D. şi I.M. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
- în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor I.D. şi I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind partea civilă SC C.B. SA, sucursala Vâlcea, O.I., L.C., P.N., B.A., I.R., I.I.M. şi G.A.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului I.D. pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind părţile civile N.D., I.T., G.V., R.E. şi C.I.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei I.M. pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind părţile civile C.M., B.J., M.D.C., C.R. şi D.F.
Inculpatul I.D. a fost obligat la plata următoarelor sume sau la echivalentul acestora calculat la data plăţii: 7000 mărci germane către N.V.; 18.850 mărci germane către I.T.; 19.050 mărci germane către G.V. şi 35.000 mărci germane către C.I.
Inculpatul I.M. a fost obligată la plata următoarelor sume sau la echivalentul acestora calculat la data plăţii: 15.000 mărci germane către partea civilă M.T.; 13.000 mărci germane către partea civilă O.I.; 3000 euro către partea civilă C.R.; 15.000 mărci germane către partea civilă M.D.C.; 25.000 mărci germane către partea civilă D.F.; 1650 mărci germane către partea civilă C.M. şi 11.140 mărci germane către partea civilă B.J.
Inculpaţii I.D. şi I.M. au fost obligaţi în solidar, la plata următoarelor sume sau la echivalentul în lei al acestora la data plăţii: 6500 mărci germane către partea civilă R.F.; 13.000 mărci germane către partea civilă O.I.; 1300 mărci germane către partea civilă L.C.; 12.000 mărci germane către partea civilă P.N.; 18.375 mărci germane către partea civilă R.E.A.; 21.000 mărci germane către partea civilă G.A.; 3000 mărci germane către partea civilă B.A.; 4000 mărci germane către partea civilă I.R. şi 6.100 mărci germane către partea civilă I.I.M.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, pretenţiile civile în cuantum de 183.484.800 lei formulate de SC C.B. SA Bucureşti, sucursala Vâlcea - Mehedinţi prin SC B.C.A. SA Bucureşti.
S-a arătat că părţile vătămate S.R., M.P.E., R.E., I.L. şi I.G.V. nu s-au constituit părţi civile.
S-au respins, ca inadmisibile, pretenţiile formulate de părţile civile P.N. împotriva inculpatei S.A. faţă de care, prin sentinţa penală nr. 1107/2000 a Tribunalului Timiş s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
S-a constatat că inculpatul I.D. a fost arestat preventiv în perioada 27 ianuarie 26 iunie 1999.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Inculpaţii I.D. şi I.M. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din 22 februarie 1999 pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de fals în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 290 C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu a fost trimisă în judecată şi inculpata S.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Rechizitoriul a reţinut că, în perioada aprilie 1994 – 20 decembrie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au indus în eroare mai multe persoane, cauzându-le un prejudiciu de aproximativ 200.000 mărci germane.
S-a reţinut că inducerea în eroare s-a realizat prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase şi anume:
- prin solicitarea cu titlu de împrumut a unor sume mari în valută în scopul concretizării unor afaceri, în realitate banii fiind folosiţi în cu totul alte scopuri, respectiv pentru restituirea unor împrumuturi contractate anterior sau pentru realizarea diferitelor interese personale;
- prin atribuirea de către inculpatul I.D. a calităţii mincinoase de patron al SC G.R. SRL Timişoara, deşi în realitate, el nu avea nici o calitate oficială la această firmă şi prin urmare, nu avea posibilitatea legală de a garanta cu bunurile acestei societăţi;
- prin aducerea la cunoştinţa părţilor vătămate de către inculpata S.A. că imobilele vândute sunt lipsite de orice sarcini, în realitate, ele fiind grevate de sarcini (interdicţie de înstrăinare sau ipotecă).
Actul de sesizare a instanţei a reţinut următoarea activitate infracţională a inculpaţilor.
1. La data de 20 noiembrie 1997, Banca R.C.R.C.B. SA, sucursala Vâlcea a depus plângere penală împotriva inculpaţilor I.D. şi I.M. şi a numitelor S.I. şi S.L.
S-a menţionat în plângere că, în anul 1995, SC G.R. SRL reprezentată de inculpata I.M. a luat un credit de 200.000.000 lei garantat cu două imobile şi două autoturisme.
Astfel, cu contractul de gaj nr. 92 din 22 decembrie 1995, inculpaţii I.M. şi I.D. au garantat acest împrumut cu autoturismul Opel Vectra evaluat la 14.688.000 lei, iar cu contractul de gaj nr. 92/ a din 24 ianuarie 1996 S.I. şi S.L. au garantat împrumutul cu autoturismul Mercedes, evaluat la 56.000.000 lei.
La încheierea contractului, inculpaţii I.M. şi I.D. au indus în eroare banca, menţionând că bunurile aduse drept garanţie nu sunt gajate, deşi, anterior, la 5 octombrie 1995 încheiaseră cu B.P. SA un contract de garanţie imobiliară prin care garantau cu autoturismul Opel Vectra împrumutul contractat de S.L.
La data de 28 decembrie 1995, banca a instituit sechestru asigurator pe autoturismul Opel Vectra care a fost lăsat în custodia inculpatului I.D., iar la 24 ianuarie 1996 s-a instituit sechestru asigurator asupra autoturismului Mercedes care a fost lăsat în custodia numitei S.L.
Deoarece SC G.R. SRL nu a achitat creditul, instanţa a dispus vânzarea la licitaţie a celor două autoturisme la 4 septembrie 1997.
În rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul I.D. a formulat o cerere de amânare a licitaţiei, susţinând nereal că autoturismul Opel Vectra se află la reparat la Braşov, iar inculpata I.M. a formulat, în numele lui S.I., pe care l-a semnat în fals, o cerere de amânare, susţinând că autoturismul Mercedes se află la Bucureşti la reparat.
Nici la următorul termen fixat pentru licitaţie, autoturismele nu au fost prezentate, dar autoturismul Mercedes a fost cumpărat de numitul C.I. care a achitat suma de 56.000.000 lei, primind cartea de identitate de la reprezentantul băncii. Autoturismul nu a fost predat cumpărătorului de S.L.
S-a reţinut, de asemenea, că autoturismul Opel Vectra a fost vândut de inculpatul I.D. martorului B.M. care l-a folosit ca piese de schimb.
Banca C.B., sucursala Vâlcea s-a constituit parte civilă cu suma de 183.484.800 lei.
2. În luna aprilie 1994, inculpatul I.D. a împrumutat de la partea vătămată N.V. 5000 mărci germane şi 2000 dolari S.U.A. pentru o lună de zile.
Partea vătămată i-a acordat împrumutul întrucât ştia că inculpatul este patron, are mai multe autoturisme, femeie de serviciu şi a crezut că este solvabil.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 mărci germane şi 2000 dolari S.U.A.
3. În luna noiembrie 1994 cei trei inculpaţi au împrumutat de la partea vătămată R.F., care lucra la ei ca femeie de serviciu, suma de 5000 mărci germane şi de câteva ori sume mici de bani.
Ulterior, la solicitarea părţii vătămate, inculpaţii I.M. şi S.A. au dat acesteia un înscris sub semnătură privată în care au consemnat că au împrumutat suma de 6.500 mărci germane pe termen de 3 luni, obligându-se să o restituie la 19 august 1997.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 6500 mărci germane.
4. La data de 7 decembrie 1994 SC G.R. SRL reprezentată de inculpata I.M. a contractat un credit de 50.000.000 lei de la B.P., sucursala Timişoara. Pentru garantarea împrumutului, inculpaţii I.M. şi I.D. au apelat la partea vătămată M.T. care şi-a ipotecat casa fiind indus în eroare de inculpaţii care au afirmat că vor construi un restaurant.
Întrucât creditul nu a fost rambursat, pentru a nu-i fi scoasă locuinţa la licitaţie, partea vătămată a plătit băncii creditoare în anul 1998, suma de 70.000.000 lei cu care s-a constituit parte civilă.
5. La data de 6 decembrie 1994, aceeaşi societate a obţinut de la B.A. Timişoara un credit de 50.000.000 lei, care a fost garantat cu imobilele părţilor vătămate S.R., M.P.E. şi O.I.
Acest credit a fost achitat la 18 decembrie 1995.
Inculpatul I.D. a cumpărat de la partea vătămată M.P.E., societatea C. SRL pentru care, la data de 19 decembrie 1995 a contractat de la B.A. Timişoara un credit de 80.000.000 lei care a fost garantat de părţile vătămate M.P.E., O.I., S.R., C.D. şi D.C.
Întrucât creditul nu a fost rambursat, banca s-a îndreptat împotriva giranţilor.
6. În cursul anului 1996, partea vătămată O.I., la solicitarea inculpaţilor I.D. şi I.M., le-a dat în mai multe tranşe, cu titlu de împrumut suma de 13.000 mărci germane.
7. În luna iunie 1995, inculpaţii I.D. şi I.M. au mers la domiciliul părţii vătămate L.C., căruia i-au solicitat cu titlu de împrumut, suma de 2.300 mărci germane cu dobândă de 10 % lunar. Cu această ocazie, inculpatul I.D. a afirmat mincinos că este patronul SC G.R. SRL deşi la această firmă el nu avea nici o calitate.
8. În prima jumătate a anului 1995, cei doi inculpaţi au împrumutat de la partea vătămată R.E., contabilă la cele două societăţi ale inculpaţilor, suma de 2000 mărci germane. Timp de câteva luni a primit de la inculpata I.M. dobânda lunară, astfel încât i-a mai împrumutat 200 mărci germane, după care nu a mai primit nici un ban.
9. Începând cu luna iunie 1995, la solicitarea inculpaţilor I.D., I.M. şi S.A., martora P.D. a împrumutat de la colege diferite sume de bani pe care le-a dat acestora. La început, inculpaţii i-au dat martorei sumele de bani cuvenite drept dobândă pe care aceasta le-a remis colegilor.
În momentul în care inculpaţii nu i-au mai dat banii, martora a restituit ea împrumuturile cu excepţia sumei de 10.000 mărci germane, pe care o luase în mai multe tranşe de la I.L.
Martora l-a adus pe inculpatul I.D., la data de 3 februarie 1997, la domiciliul părţii vătămate I.L. Aici, inculpatul a încheiat un contract de împrumut sub semnătură privată, atribuindu-şi mincinos calitatea de patron al SC G.R. SRL, recunoscând faptul că a primit banii şi s-a obligat să-i restituie până la 3 aprilie 1997.
S-a mai reţinut că partea vătămată P.N., căpătând încredere în inculpaţi le-a împrumutat lui I.M. şi I.D. 12.000 mărci germane şi lui S.A. 5000 mărci germane, cu o dobândă de 10 % pe lună, din care i s-a restituit numai 1.000.000 lei, motiv pentru care s-a constituit parte civilă cu suma de 17.000 mărci germane.
10. Începând cu luna august 1995, cei trei inculpaţi au împrumutat, fie direct, fie prin intermediul martorei P.D. în mai multe rânduri, suma totală de 18.375 mărci germane.
La început, sumele împrumutate au fost mici, inculpaţii câştigând astfel încrederea părţii vătămate care le-a împrumutat apoi sume mai mari, care nu au fost însă restituite.
11. În cursul anului 1995, inculpatul I.D. a luat cu împrumut, în mai multe tranşe, suma de 20.100 mărci germane de la partea vătămată I.T. Pentru suma de 8000 mărci germane, inculpatul I.D. a scris o convenţie prin care recunoaşte că el, inculpata I.M. şi S.A. au primit această sumă la 9 noiembrie 1995 şi se obligă să restituie la 1 februarie 1996 împreună cu o dobândă de 15 % lunar.
La data de 3 iunie 1996, la solicitarea părţii vătămate, inculpatul I.D. mai scrie o convenţie în care afirmă mincinos că este patronul SC G.R. SRL şi se obligă să restituie suma datorată până la 13 iulie 1996.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 20.100 mărci germane.
12. În luna noiembrie 1995, cei trei inculpaţi au împrumutat de la G.A. suma de 8000 mărci germane cu o dobândă lunară de 15 % pe o perioadă de un an, când trebuiau să restituie suma de 22.400 mărci germane. În acest sens a fost întocmit şi un înscris sub semnătură privată.
Deoarece părţii vătămate nu i s-au restituit banii şi aceasta a rămas fără locuinţă, inculpata S.A. i-a închiriat un apartament în str. Salcâmilor.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 22.400 mărci germane.
13. În luna decembrie 1995, inculpatul I.D. a luat cu împrumut, în două tranşe, suma totală de 15.000 mărci germane de la partea vătămată G.V. care avea suma de bani din vânzarea unui apartament.
La data de 15 iulie 1997, inculpata I.M. a dat părţii vătămate o declaraţie prin care se obliga să restituie banii împrumutaţi de soţul său la data la care partea vătămată trebuia să achite un nou apartament. Declaraţia a fost semnată şi de I.D. În acest înscris s-a menţionat că în situaţia în care, din cauza inculpaţilor, partea vătămată nu va putea să-şi cumpere apartamentul, declaraţia constituie contract de vânzare-cumpărare a locuinţei din str. Ranetti.
Partea vătămată s-a mutat în imobil împreună cu familia, dar nu a reuşit să obţină actul de proprietate, casa fiind pusă sub interdicţie de înstrăinare, astfel încât, s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 mărci germane.
14. În luna ianuarie 1996, inculpaţii I.M. şi I.D. au cunoscut-o pe partea vătămată B.A. prin intermediul martorei P.S. şi au luat cu împrumut, pe termen de 3 luni, suma de 3000 mărci germane, din care i-au restituit numai 50 mărci germane.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2950 mărci germane.
15. În anul 1995, partea vătămată D.F. a dat inculpatelor I.M. şi S.A. suma de 25000 mărci germane, căreia i-au spus că banii le sunt necesari pentru a cumpăra marfă.
Banii nu au fost restituiţi şi la data de 14 martie 1996, inculpata I.M. a scris şi inculpata S.A. a semnat, un contract de vânzare-cumpărare prin care vindeau părţii vătămate apartamentele din str. Salcâmilor, cu menţiunea că apartamentele sunt libere de orice sarcini, deşi apartamentul nr. X era grevat de interdicţie de înstrăinare, iar ap. nr. Y a fost ulterior ipotecat în favoarea C.B. SA, sucursala Vâlcea.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 mărci germane.
16. Începând cu luna iunie 1996, inculpaţii I.M. şi I.D. au luat cu împrumut, prin intermediul numitei R.E., suma de 7000 mărci germane de la partea vătămată I.R., din care au restituit numai 3000 mărci germane.
Inculpaţii au dat părţii vătămate un înscris prin care se obligau să restituie suma de bani datorată, iar în caz contrar, partea vătămată putea să locuiască în apartamentul din str. Ranetti.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 4000 mărci germane.
17. Din luna aprilie 1996, inculpaţii I.M. şi I.D. au început să împrumute diferite sume de bani de la partea vătămată I.M.
Iniţial au împrumutat suma de 1100 mărci germane pe care au restituit-o, iar apoi, alte sume, totalizând 6020 mărci germane pentru care au fost întocmite diferite chitanţe de mână.
18. În aprilie 1996, inculpatul I.D. a luat cu împrumut de la partea vătămată C.M., prin intermediul numitei R.E., suma de 166 mărci germane.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu această sumă de bani.
19. În luna noiembrie 1996, inculpata I.M. a rugat-o pe partea vătămată B.J. să gireze un împrumut cu apartamentul său.
Partea vătămată a acceptat şi pentru că inculpata nu a restituit împrumutul, a fost nevoită să vândă apartamentul şi să plătească creditorului suma de 11.140 mărci germane.
Ulterior, inculpata a scris o chitanţă prin care se obliga să restituie suma până la data de 20 decembrie 1997.
Cum inculpata nu a respectat obligaţia, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 11.140 mărci germane.
Inculpatul I.D. a împrumutat, începând cu luna decembrie 1996, diferite sume de bani de la partea vătămată C.I.
Parte dintre acestea au fost restituite de inculpat. Pentru sumele nerestituite, inculpatul a dat părţii vătămate la data de 2 februarie 1997, o chitanţă, prin care se obliga să restituie până la 1 octombrie 1997 suma datorată de 45.000 mărci germane.
Întrucât inculpatul a restituit doar o parte din această sumă, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 35.000 mărci germane.
Instanţa a reţinut că inculpata S.A. a decedat la 2 ianuarie 2001, astfel încât, prin sentinţa penală nr. 1107 din 22 noiembrie 2001 s-a dispus conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de aceasta.
În raport de elementele probatorii existente, instanţa a concluzionat că nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor I.M. şi I.D. săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât cererile depuse de inculpaţi cu ocazia executării silite nu au nici o relevanţă juridică şi nu erau de natură să producă nici un efect în raport cu obiectul licitaţiei, astfel încât se impune achitarea inculpaţilor conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În consecinţă, s-a reţinut că nu este întemeiată nici cererea de despăgubiri formulată de C.B., sucursala Vâlcea.
S-a mai reţinut că inculpaţii au beneficiat de la unele dintre părţile vătămate de împrumuturi în condiţiile în care le-au făcut diferite promisiuni de angajare sau de participare la afacere, dar determinant pentru părţile vătămate a fost faptul că au beneficiat de dobânzi substanţiale.
S-a mai reţinut că în raport cu unele părţi vătămate inculpaţii şi-au achitat parţial împrumuturile, chiar dacă acestea nu aveau nici un înscris doveditor, iar uneori au recunoscut ulterior, prin înscrisuri sub semnătură privată, sumele datorate cu dobânzi cămătăreşti incluse.
De asemenea, s-a reţinut că au fost formulate plângeri penale de către părţile vătămate care, în deplină cunoştinţă de cauză au girat împrumuturile contractate la B.P. şi la B.A., prezentându-se de bună voie în faţa notarului public în vederea întocmirii actelor de garanţie imobiliară.
Instanţa a mai constatat că unele părţi vătămate constituite părţi civile, au apelat la soluţia formulării unor plângeri penale, deoarece nu şi-ar fi putut dovedi pretenţiile în cadrul unui proces civil sau în condiţiile în care dreptul la acţiunea civilă era prescris.
Instanţa a constatat că, întrucât acţiunile inculpaţilor s-au desfăşurat într-o perioadă lungă de timp, aprilie 1994 – decembrie 1997, nu poate fi reţinută rezoluţia infracţională unică privind infracţiunea de înşelăciune, impunându-se schimbarea încadrării juridice şi reţinerea infracţiunilor de înşelăciune în concurs.
S-a apreciat că faptele nici unuia dintre inculpaţi nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, lipsind latura obiectivă şi subiectivă.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi părţile civile M.T., R.F., G.V., N.V., P.N., C.M., C.I., R.E.A., I.R., I.I., B.J., C.F. şi O.I.
Prin Decizia penală nr. 318/ A din 22 septembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, au fost admise apelurile şi a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată.
Rejudecând, instanţa de apel a condamnat pe inculpaţii I.M. şi I.D. la câte 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. fiecare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Inculpata I.M. a fost obligată la plata sumei de 16.000 euro către partea civilă M.T., iar inculpatul I.D. la plata sumei de 7000 euro către partea civilă N.V.
Cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar la 18.375 euro către partea civilă R.A.; 4000 euro către partea civilă I.R.; 6.100 euro către partea civilă I.I. cu dobânzi legale de la data producerii prejudiciului până la data plăţii pentru sumele la plata cărora inculpaţii au fost obligaţi singuri sau solidar.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata dobânzilor legale către părţile civile C.I., B.J., C.F. şi O.I. la sumele la care au fost obligaţi singuri sau în solidar prin sentinţa penală apelată.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
S-a constatat că probele admise în cauză dovedesc existenţa infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut că inculpaţii au stabilit de la început modul de a opera, împrumutând de la părţile vătămate diferite sume de bani deşi ştiau că nu au posibilitatea de a le restitui şi nici nu şi-au propus să le restituie vreodată.
Astfel, perioada mare de timp pe parcursul căreia au efectuat împrumuturile, cuantumul mare al sumelor împrumutate şi scopul urmărit prin aceste împrumuturi dovedesc întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cuantumul total al prejudiciului fiind mai mare de 2 miliarde lei.
La individualizarea pedepsei aplicate fiecărui inculpat a fost avută în vedere modalitatea săvârşirii infracţiunii, cuantumul mare al pagubei produse şi faptul că inculpaţii nu s-au prezentat în faţa instanţei, fiind citaţi şi cu mandate de aducere.
S-a apreciat că sunt întemeiate şi apelurile declarate de părţile civile, deoarece nu s-au reparat prejudiciile suferite efectiv.
Inculpaţii I.M. şi I.D. au declarat recurs împotriva deciziei.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 3, 171 şi 17 C. proc. pen.
S-a arătat în motivarea recursului că judecătorii care au pronunţat Decizia erau incompatibili, deoarece au făcut parte din completele care au soluţionat anterior apeluri declarate în cauză.
S-a mai susţinut că Decizia este contrară legii, întrucât s-a creat inculpaţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac, aceştia fiind condamnaţi în rejudecare, la pedepse mai mari.
S-a mai susţinut că încadrarea juridică este greşită, deoarece nu sunt întrunite condiţiile pentru a se reţine o unică infracţiune în formă continuată.
S-a solicitat menţinerea sentinţei prin care inculpaţii au fost achitaţi, deoarece aceştia nu au înşelat părţile vătămate ci doar au făcut împrumuturi la care au fost nevoiţi să plătească dobânzi copleşitoare.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, dar şi din oficiu, Curtea constată următoarele:
Primul motiv de recurs invocat nu este fondat.
Potrivit art. 47 C. proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o instanţă superioară sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs [(alin. (1)]. De asemenea nu poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză [(alin. (2)].
Din examinarea cauzei rezultă că nici unul dintre judecătorii care au pronunţat Decizia atacată nu se află în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 47 C. proc. pen.
Astfel, nici unul dintre aceştia nu au făcut parte din completele care au pronunţat soluţii în primă instanţă şi nici din completul care a pronunţat Decizia penală nr. 206/ A din 30 aprilie 2001 care a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia penală nr. 2290 din 8 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Împrejurarea că aceştia au pronunţat în cauză alte decizii, prin care în apel au fost desfiinţate sentinţele şi s-a trimis cauza spre rejudecare nu constituie motiv de incompatibilitate, neregăsindu-se printre situaţiile menţionate expres de art. 47 alin. (1) C. proc. pen.
Tot astfel, nu este incompatibil judecătorul care în recurs a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat Decizia de casare a sentinţei de restituire a cauzei la procuror şi a dispus în consecinţă, trimiterea cauzei la prima instanţă pentru continuarea judecăţii.
Se constată, de asemenea, că din considerentele acestor decizii de trimitere nu rezultă că vreunul dintre cei doi judecători şi-ar fi exprimat părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpaţi este însă fondat.
Se constată că Decizia atacată este contrară legii, întrucât prin aplicarea unor pedepse de câte 10 ani închisoare s-a creat inculpaţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Astfel, întrucât trimiterea cauzei spre rejudecare, dispusă prin Decizia penală nr. 2290 din 8 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, a fost consecinţa admiterii recursurilor declarate de inculpaţi, pedepsele aplicate acestora în rejudecare nu puteau fi mai mari decât cele stabilite prin Decizia penală nr. 602/A/2001, respectiv de câte 5 ani închisoare.
Se mai constată că Decizia instanţei de apel şi sentinţa primei instanţe sunt contrare şi sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile.
Astfel, inculpaţii au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile în valută contrar dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României potrivit cărora plăţile, încasările şi transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între persoane fizice cu domiciliul în România se realizează numai în moneda naţională care, potrivit art. 13 din Legea nr. 312/2004, este leul.
Examinând actele dosarului Curtea constată că este întemeiat şi motivul de recurs vizând greşita încadrare juridică a faptelor într-o unică infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Caracteristica esenţială a infracţiunii continuate este unitatea de rezoluţie, respectiv, voinţa unică a făptuitorului de a săvârşi treptat (succesiv) acţiunile sau inacţiunile care formează activitatea infracţională şi prevederea de ansamblu a acestor activităţi şi a urmărilor lor. Rezoluţia unică trebuie să fie premergătoare actelor de executare şi să persiste pe tot parcursul activităţii infracţionale.
Curtea reţine că în speţă, din probele admise nu rezultă împrejurări de natură să ducă la concluzia că inculpaţii au luat hotărârea de a înşela mai multe persoane cu ocazia încheierii unor convenţii, având de la început reprezentarea în concret a activităţii infracţionale în ansamblul ei.
Mai mult decât atât este de reţinut şi faptul că au fost lezate patrimonii ale unor persoane diferite şi că intervalele de timp între actele materiale au fost suficient de mari pentru a socoti că nu a existat o rezoluţie unică.
În acelaşi sens trebuie menţionat că în unele cazuri a fost vorba de convenţii încheiate de persoanele vătămate cu inculpaţii, iar în alte cazuri de convenţii de garanţie încheiate cu creditorii inculpaţilor.
Nu în ultimul rând este de reţinut că din interpretarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), rezultă că în conţinutul unei infracţiuni continuate intră numai acele fapte care întrunesc, fiecare în parte, conţinutul acelei infracţiuni, astfel încât, în lipsa rezoluţiei unice, să constituie infracţiuni de sine stătătoare ce formează o pluralitate de infracţiuni.
Având în vedere considerentele expuse se constată că în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpaţilor o infracţiune unică de înşelăciune în formă continuată şi nu o pluralitate de infracţiuni de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., aflate în concurs real.
Întrucât nici una dintre persoanele pretins vătămate nu a suferit un prejudiciu mai mare de 2 miliarde lei, nu sunt incidente dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen.
Din examinarea actelor dosarului mai rezultă că nu toate faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii sunt prevăzute de legea penală.
Potrivit art. 215 constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate [(alin. (1)], precum şi prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase [(alin. (2)].
Alin. (3) al aceluiaşi articol, incriminează ca infracţiune inducerea în eroare, prin modalităţile arătate în alin. (1) şi (2), a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în acest fel, încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că „inducerea în eroare" este de esenţa infracţiunii de înşelăciune, chiar şi în varianta prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.
Se desprinde de asemenea concluzia că inducerea în eroare trebuie să se producă în cazul înşelăciunii în convenţii, cu ocazia încheierii sau executării unui contract de către partea vătămată, în nici un caz după aceste momente.
Din probele admise în cauză rezultă că, în perioada aprilie 1994 – decembrie 1997, inculpaţii au împrumutat diferite sume de bani de la mai multe persoane fizice, precum şi de la bănci, pentru aceste ultime împrumuturi fiind constituite garanţii mobiliare sau imobiliare de către inculpaţi sau alte persoane.
Mai rezultă şi faptul că în cazul împrumuturilor luate de la persoane fizice, în majoritatea cazurilor, inculpaţii au acceptat să plătească dobânzi de 10-15 % pe lună, deşi la data încheierii convenţiilor era în vigoare D.311/1954, care a fost abrogat abia în anul 1998 prin Legea nr. 7/1998.
Prin acest act normativ era interzisă practicarea unor dobânzi mai mari de 6 % pe an.
În unele situaţii, inculpaţii au restituit parte din împrumut, iar în altele au plătit doar sume datorate cu titlu de dobândă.
Se constată că inculpaţii nu au desfăşurat nici o activitate de inducere în eroare în cazul părţilor vătămate: N.V. (pct. 2 rechizitoriu); R.F. (pct. 3); O.I. (pct. 6); R.E. (pct. 8); P.N. (pct. 9); R.E. (pct. 10); I.T. (pct. 11); G.A. (pct. 12); G.M. (pct. 13); B.A. (pct. 14); C.M. (pct. 18); B.J. (pct. 19) şi C.I. (pct. 20).
În toate aceste cazuri, inculpaţilor le este imputabilă numai neîndeplinirea unor obligaţii civile derivând dintr-un contract, respectiv neexecutarea obligaţiilor de restituire a unor împrumuturi, inacţiuni care nu constituie fapte prevăzute de legea penală.
De altfel, în cazul părţilor vătămate R.F. (pct. 2), R.E. (pct-8), P.N. (pct. 9), O.I. (pct. 6), B.A. (pct. 14), G.A. (pct. 12), C.M. (pct. 18) şi C.I. (pct. 20) nu s-a reţinut nici în actul de sesizare că inculpaţii au indus în vreun fel în eroare părţile vătămate, menţionându-se doar faptul că aceştia au dat bani cu împrumut inculpaţilor care nu i-au restituit.
În alte cazuri, rechizitoriul reţine eronat că a existat din partea inculpaţilor o activitate de inducere în eroare.
Astfel, în cazul faptei descrise la pct. 1 se menţionează că partea vătămată N.V., care îl cunoştea pe inculpatul I.D., fiind vecin cu soacra acestuia, i-a împrumutat 5000 mărci germane şi 2000 dolari S.U.A., deoarece „îl ştia ca patron de firmă cu mai multe autoturisme şi femeie de servici" şi l-a crezut solvabil.
În mod evident, împrejurarea că partea vătămată a fost în eroare cu privire la solvabilitatea inculpatului este lipsită de relevanţă, atâta timp cât această eroare se datorează exclusiv unei percepţii personale şi nu este rezultatul vreunei acţiuni desfăşurate de inculpat.
În cazul părţilor vătămate I.T. şi I.L., s-a reţinut greşit că au fost înşelate de inculpatul I.D. prin folosirea de calităţi mincinoase, întrucât acesta s-a prezentat ca fiind patronul societăţii G.R.
Din probele admise rezultă însă că, în momentul încheierii convenţiilor cu acestea şi al primirii banilor, inculpatul nu s-a folosit de această calitate. Faptul că la intervale apreciabile de timp după primirea banilor inculpatul a dat, fiecăreia dintre aceste părţi vătămate, câte un înscris sub semnătură privată, prin care recunoştea că datorează bani, în care a menţionat că este „patronul" SC G.R., în mod evident nu a influenţat în nici un fel părţile vătămate pentru a împrumuta bani inculpaţilor.
De altfel, împrumuturile au fost contractate de inculpat personal şi nu în numele societăţii G.R., astfel încât atribuirea calităţii de „patron" al acesteia cu ocazia recunoaşterii datoriei este total lipsită de relevanţă.
Aşa fiind, se reţine pe de o parte, faptul că dispoziţiile alineatului 2 al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nu sunt incidente în cauză, iar pe de altă parte, că nici aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală.
Curtea constată, de asemenea, că nici în cazul împrumutului luat de la partea vătămată R.E., inculpaţii nu au desfăşurat activităţi de inducere în eroare din cele prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
Faptul că inculpaţii au împrumutat de la partea vătămată, treptat mai multe sume de bani, totalizând 7000 mărci germane, pe care le-au restituit la timp, astfel încât, partea vătămată a câştigat încredere, nu reprezintă o modalitate de inducere în eroare, în sensul dispoziţiilor art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., a părţii vătămate cu ocazia încheierii şi executării de către aceasta a convenţiei de împrumut pentru suma de 11.375 mărci germane.
Din nici o probă nu rezultă că de la început inculpaţii au hotărât că împrumute iniţial, sume mai mici, pe care să le restituie părţii vătămate, cu scopul de a-i câştiga încrederea şi astfel să o determine să le împrumute o sumă mult mai mare pe care să nu o mairestituie. De altfel, nu rezultă nici faptul că pentru a o determina să le împrumute 11,375 mărci germane, inculpaţii s-au prevalat de corectitudinea cu care s-au achitat anterior de datorii.
Nici în cazul părţii vătămate G.V. (pct. 13) nu a existat o activitate de inducere în eroare a acesteia care să o fi determinat să împrumute inculpaţilor în luna decembrie 1995, suma de 15.000 mărci germane.
Împrejurarea că ulterior, la 5 iulie 1996, inculpata I.M. a dat o declaraţie prin care se obliga să restituie bani, în care a menţionat că, urmează ca în caz contrar, înscrisul, pe care l-a semnat şi I.D., să constituie un precontract de vânzare-cumpărare pentru locuinţa inculpaţilor din str. Ranetti, care urma să fie cumpărată de aceştia de la U., nu avea cum să inducă în eroare pe partea vătămată în momentul acordării împrumutului, ci a constituit o încercare a inculpaţilor de a stinge datoria faţă de partea vătămată prin dare în plată sub condiţia dobândirii de către ei a dreptului de proprietate.
De altfel, partea vătămată s-a şi mutat în apartament, deşi vânzarea-cumpărarea nu a putut fi finalizată, casa fiind pusă sub interdicţie de vânzare.
Curtea constată că nici fapta descrisă la pct. 5 din actul de sesizare nu este prevăzută de legea penală.
Din probele admise rezultă că inculpatul I.D. nu a indus în eroare în nici un fel pe partea vătămată M.P.E., O.I., S.R., C.D. şi D.C. (fost M.) pentru a le determina să garanteze împrumutul de 80.000.000 contractat prin el de SC C. SRL la B.A. Timişoara.
La încheierea contractului de garanţie imobiliară, părţile vătămate au cunoscut faptul că, în situaţia în care societatea inculpatului nu rambursează creditul, urmează să răspundă patrimonial, în calitate de garanţi şi şi-au asumat acest risc în deplină cunoştinţă de cauză.
Din aceleaşi considerente nu se poate reţine în sarcina inculpatei I.M., săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală în cazul de la pct. 19 din rechizitoriu.
Astfel, din probele admise nu rezultă că inculpata ar fi indus-oîn vreun fel în eroare pe partea vătămată B.J. pentru a o determina să garanteze, în luna noiembrie 1996, cu apartamentul său, un împrumut contractat de inculpată.
Faţă de materialul probator aflat la dosar se constată că au existat şi situaţii în care inculpaţii au indus în eroare părţile vătămate, care fiind astfel înşelate au încheiat şi executat convenţii pe care, dacă ar fi cunoscut situaţia reală, nu le-ar fi contractat sau executat.
Astfel, inculpaţii au indus în eroare partea vătămată B.R.C.R.C.B., sucursala Vâlcea cu ocazia încheierii contractului de gaj nr. 92/1995, prin care au garantat un împrumut de 200.000.000 lei pentru care au constituit şi garanţii imobiliare, cu un autoturism Opel Vectra, evaluat la 14.688.000 lei, declarând mincinos că bunul respectiv nu este gajat.
În realitate, la data de 5 octombrie 1995, bunul fusese gajat în favoarea B.P. SA pentru a garanta un împrumut contractat de S.L.
Această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Se reţine, de asemenea, că inculpaţii au indus în eroare în luna decembrie 1994 pe M.T. pentru a-l determina să constituie o garanţie imobiliară ipotecară asupra locuinţei sale, pentru a garanta împrumutul de 50.000.000 lei, contractat de SC G.R.B.P., sucursala Timişoara.
Astfel, inculpaţii au afirmat mincinos că împrumutul le este necesar pentru a construi un restaurant, deşi scopul împrumutului era acela de a achita împrumuturi mai vechi.
Partea vătămată a afirmat că dacă ar fi cunoscut destinaţia reală a împrumutului nu ar fi încheiat contractul de ipotecă.
Pentru a nu i se vinde casa la licitaţie, întrucât societatea inculpatei nu a rambursat creditul, partea vătămată a achitat suma datorată de 70.000.000 lei.
Probele admise dovedesc că inculpaţii, pentru a obţine împrumuturi au indus în eroare mai multe persoane faţă de care au afirmat mincinos că banii le sunt necesari pentru aprovizionarea societăţii cu marfă sau pentru extinderea afacerilor, deoarece ştiau că dacă le spun adevărul, în sensul că vor fi folosiţi pentru acoperirea multiplelor datorii pe care le aveau, părţile vătămate nu le-ar fi acordat împrumuturile.
Aceste fapte de inducere în eroare constituie infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât în lipsa lor, cei înşelaţi nu ar fi încheiat şi executat convenţiile de împrumut cu inculpaţii.
Se reţine astfel că, inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în următoarele cazuri:
1. în cazul împrumutului de 2300 mărci germane luat de inculpaţi de la partea vătămată L.C. în luna iunie 1995;
2. în cazul împrumutului de 7000 mărci germane luat de inculpaţi de la partea vătămată I.R. în luna iunie 1996;
3. în cazul împrumutului de 6020 mărci germane luat de inculpaţi în luna aprilie 1996 de la partea vătămată I.I.M.;
4. în cazul împrumutului de 25.000 mărci germane luat în anul 1995 de inculpata I.M. de la D.F.
Referitor la această ultimă faptă este de precizat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. pen., întrucât convenţia consemnată într-un înscris sub semnătură privată privind vânzarea de către inculpata decedată S.A. a două apartamente în vederea stingerii datoriei pe care o avea fiica sa şi care nu a putut fi finalizată printr-un act autentic, a fost inculpată la 14 martie 2006 deci ulterior încheierii de executare a convenţiei de împrumut, astfel încât nu constituie un mijloc fraudulos de inducere în eroare la acordarea împrumutului.
Având în vedere considerentele expuse şi constatând existenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 13, 17 şi 171 C. proc. pen., Curtea va admite recursurile celor doi inculpaţi şi conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa în totalitate Decizia atacată şi în parte sentinţa.
Rejudecând, Curtea va dispune, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor dintr-o singură infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în 15 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în ceea ce o priveşte pe inculpata I.M. şi în 17 infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi o infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.D.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) se va dispune achitarea inculpatei I.M. pentru 9 fapte şi a inculpatului I.D. pentru 13 fapte, întrucât faptele reţinute în sarcina acestora la pct. 3, 6, 8 - 10, 12 - 14 şi 19 şi, respectiv, 2, 3, 5, 6 8 - 14, 18 - 20 din rechizitoriu nu sunt prevăzute de legea penală.
Având în vedere dispoziţiile art. 124 raportat la art. 122 lit. d) C. pen., Curtea constată că pentru toate faptele reţinute în sarcina inculpaţilor ca infracţiuni, s-a împlinit termenul prescripţiei speciale.
Astfel, infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise de inculpaţi din luna aprilie 1994 până în luna iunie 1996, ultima infracţiune fiind cea săvârşită în dauna părţii vătămate I.R., iar, în speţă, termenul de prescripţie specială, de 7 ani şi 6 luni, calculându-se de la data săvârşirii faptei, s-a împlinit, pentru fiecare infracţiune, anterior soluţionării definitive a cauzei.
În consecinţă, conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei I.M. pentru şase infracţiuni şi împotriva inculpatului I.D. pentru cinci infracţiuni.
Inculpaţii vor fi obligaţi la plata despăgubirilor civile către părţile civile păgubite prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Referitor la aceste despăgubiri se impun următoarele precizări:
Părţile civile au solicitat obligarea infracţiunilor la plata sumelor în valută, dar potrivit dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul nr. 4/2005 emis de B.N.R. cu privire la regimul valutar, plăţile între rezidenţi (persoane cu domiciliul în România) se face numai în moneda naţională, respectiv în lei.
Aşa fiind, inculpaţii nu pot fi obligaţi la plata unor sume în valută, ci doar la echivalentul în lei al acestora, calculat la data plăţii.
În privinţa despăgubirilor de 15.000 mărci germane solicitate de partea civilă M.T. este de reţinut că aceasta a solicitat această sumă transformând în valută suma de 70.000.000 lei cu care a fost păgubită de inculpaţi, iar aceştia au fost de acord să plătească suma astfel solicitată.
Faţă de învoiala părţilor se va acorda părţilor civile cu titlu de despăgubiri, echivalentul în lei al sumei în valută solicitate.
De asemenea, inculpaţii vor fi obligaţi şi la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate părţilor civile I.I.M. şi I.R., care au solicitat obligarea inculpaţilor şi la plata dobânzilor.
Se va lua act că, prin adresa 324 di 20 mai 1999, partea civilă B.R.C.R. a renunţat la judecarea acţiunii civile în cadrul procesului penal.
Conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen., se vor lăsa nesoluţionate acţiunile civile formulate de persoanele care nu au fost vătămate prin infracţiunile comise de inculpaţi, ci prin fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, acestea având posibilitatea de a formula acţiune împotriva inculpaţilor în faţa instanţei civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii I.M. şi I.D. împotriva deciziei penale nr. 318 din 22 septembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Casează, în totalitate, Decizia sus-menţionată şi, în parte, sentinţa penală nr. 56 din 21 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor după cum urmează:
1. pentru inculpata I.M., din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în 15 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptele de la pct. 1, 3, 4 – 10, 12 - 17 şi 19 din rechizitoriu).
2. pentru inculpatul I.D., din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în 17 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptele de la pct. 1 - 14, 16 - 18 din rechizitoriu) şi o infracţiune de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (fapta de la punctul 20).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei I.M. pentru 6 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptele de la punctele 1, 4, 7, 15 - 17 din rechizitoriu), şi împotriva inculpatului I.D. pentru 5 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptele de la pct. 1, 4, 7, 16 şi 17 din rechizitoriu) pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale conform art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpata I.M. pentru 9 fapte (pct. 3, 6, 8 - 10, 12, 13, 14 şi 19 din rechizitoriu) şi pe inculpatul I.D. pentru 13 fapte (pct. 2, 3, 5, 6, 8 - 14, 18 şi 20 din rechizitoriu).
Obligă pe inculpaţi în solidar, la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- echivalentul în lei, la data plăţii, a 15.000 mărci germane către partea civilă M.T.;
- echivalentul în lei, la data plăţii, a 1.300 mărci germane către partea civilă L.C.;
- echivalentul în lei, la data plăţii, a 17.700 mărci germane către partea civilă D.F.;
- echivalentul în lei, la data plăţii, a 6.020 mărci germane, plus dobânda legală calculată din luna mai 1996 până la achitarea debitului, către partea civilă I.I.M.;
- echivalentul în lei, la data plăţii, a 4.000 mărci germane plus dobânda legală calculată din luna iunie 1996 până la achitarea debitului, către partea civilă I.R.
Ia act de renunţarea părţii civile R.C.R. SA C.B. la judecarea acţiunii civile formulată în cadrul procesului penal.
Constată că părţile civile R.E., I.L. şi S.R. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen., lasă nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile N.V., R.F., M.P.E., C.A., G.V., B.A., C.M., B.J. şi C.I.
Menţine dispoziţiile sentinţei penale referitoare la achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., constatarea perioadei detenţiei preventive a inculpatului I.D., respingerea pretenţiilor părţii civile P.N. faţă de S.A. şi aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3113/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3146/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
