ICCJ. Decizia nr. 7249/2006. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7249/2006
Dosar nr. 17778/3/2006
Şedinţa publică din 13 decembrie 2006
Prin sentinţa penală nr. 709 din 15 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 17778/3/2006, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.C. împotriva sentinţei penale nr. 845 din 10 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a pronunţa acesta hotărâre, instanţa de fond a reţinut că motivele de revizuire invocate de revizuientul condamnat nu se regăsesc în cazurile de revizuire expres şi limitative prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri, revizuientul condamnat a declarat apel, arătând că înscrisul nou face dovada unor împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei.
Prin deciziei penale nr. 672/ A din 24 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 17778/3/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat.
Pentru a pronunţa acesta hotărâre, instanţa de apel a reţinut că cererea de revizuire nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege, adresa depusă de revizuient neavând nicio legătură cu sarcinile sale de serviciu şi fapta pentru care a fost judecat şi condamnat definitiv.
Împotriva acestei hotărâri, revizuientul condamnat a declarat recurs, fără a arăta în scris care sunt criticile de nelegalitate şi netemeinicie a acesteia.
În concluziile orale, apărătorul recurentului revizuient a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a se stabili dacă actele depuse de condamnat îşi produc efectele juridice cerute de lege, fără a arăta care sunt criticile ce se aduc hotărârii atacate.
Prealabil analizării legalităţii hotărârii atacate, înalta Curte constată că inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, iar în concluziile orale, atât apărătorul său cât şi recurentul revizuient nu au invocat critici ale hotărârii atacate, astfel încât să faciliteze instanţei de recurs posibilitatea încadrării juridice a cererii în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile pot fi casate în recurs numai dacă sunt întrunite unul sau mai multe dintre cazurile de casare menţionate expres şi limitativ de lege.
Înalta Curte va efectua însă analiza legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate dar numai prin prisma cazurilor de casare ce se iau în considerare întotdeauna din oficiu, având în vedere prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, înalta Curte constată că recursul se impune a fi respins pentru considerentele ce succed:
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a invocat existenţa unor elemente noi, care nu au fost cunoscute de către instanţe la soluţionarea fondului cauzei.
În acest sens, revizuientul condamnat a arătat că la momentul soluţionării cauzei, instanţele nu au cunoscut de existenţa unei adrese din partea Primăriei sectorului 3 Bucureşti către SC G.T. SRL, al cărui administrator era denunţătorul, prin care se comunica acestuia că, în urma verificărilor efectuate de către o echipă de inspectori din cadrul D.I.C., s-au constatat nereguli, pentru care s-au aplicat sancţiuni administrative.
Alte motive de revizuire invocate, se referă la evaluarea greşită a probelor de către instanţe, precum şi la nulitatea actelor de urmărire penală, întrucât au fost efectuate de un organ necompetent material.
Analizând motivele de revizuire invocate, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că numai primul motiv ar putea fi încadrat juridic în cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., celelalte motive neregăsindu-şi corespondent în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege.
Însă, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, fiind vorba despre erori esenţiale de fapt care afectează o hotărâre definitivă şi care nu pot fi probate decât ulterior. Este inadmisibil ca prin promovarea acestei căi de atac să se obţină prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţe cu ocazia judecării fondului cauzei.
În deplină concordanţă cu dispoziţiile procesual penale române sunt şi prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la C.A.D.O.L.F. potrivit cărora, este posibilă redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată. însă, în niciun caz revizuirea nu poate fi ratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice sub aspectul analizei ce poate fi efectuată de instanţa de recurs din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 672/ A din 24 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 672/ A din 24 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7179/2006. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 7277/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
