ICCJ. Decizia nr. 7277/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 7277/2006

Dosar nr. 26848/3/2005

Şedinţa publică din 14 decembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 544 din 3 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3956/2005 (numărul unic 26848/3/2005), s-a hotărât următoarele:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei de complicitate la înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului R.D. prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 1, 3 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul R.D., la pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1)C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut în cauză pe o perioadă de 24 de ore de la 13 februarie 2003 la 14 februarie 2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 291 C. pen.

În baza art. 14 alin. (3) şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1000 alin. (3) C. civ., a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă D.I., constând în echivalentul în lei al sumei de 10.500 dolari S.U.A. la cursul de schimb valutar al B.N.R. din ziua efectuării plăţii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 5207/P/2000 din 25 noiembrie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpata N.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., şi inculpatul R.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 5968/2003.

Prin actul de trimitere în judecată s-a reţinut că, la data de 06 ianuarie 2000, inculpaţii, folosind acte şi declaraţii false, au înşelat partea civilă D.I. cu suma de 10.500 dolari S.U.A., vânzându-i un apartament care fusese înstrăinase anterior, la data de 28 decembrie 1999 altei persoane, respectiv C.M.B.

Prin sentinţa penală nr. 1514 din 30 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II-a penală, în dosarul nr. 5968/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice data faptei cu privire la inculpata N.G. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., text de lege în baza căruia inculpata a fost condamnată la 6 ani închisoare.

În baza art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei cu privire la inculpatul R.D. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.D. la 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 9 luni închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 9 luni închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 9 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computată durata reţinerii din 19 octombrie 2000 pentru inculpata N.G. şi din 13 februarie 2003 pentru inculpatul R.D.

În baza art. 350C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpaţilor.

În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea certificatului de sarcini emis de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, nr. 4 din 6 ianuarie 2000, precum şi a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1 din 6 ianuarie 2000 de către notarul public D.Şt.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 446 C. proc. pen., au fost obligaţi în solidar inculpaţii să plătească părţii civile D.I. contravaloarea în lei a sumei de 10.500 dolari S.U.A., calculată la cursul de schimb din ziua plăţii.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la 3.000.000 ROL cheltuieli judiciare datorate statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt, pe baza probelor administrate, că la data de 06 ianuarie 2000 inculpaţii N.G. şi R.D., folosind acte şi declaraţii false au înşelat-o pe partea civilă D.I. cu suma de 10.500 dolari S.U.A., vânzându-i un apartament pe care îl înstrăinaseră anterior, la data de 28 decembrie 1999 altei persoane, respectiv C.M.B.

Astfel, inculpaţii deşi înstrăinaseră apartamentul altei persoane, au solicitat eliberarea unui certificat fiscal de la A.F.P. Sector 4, la data de 04 ianuarie 2000.

Ulterior, la data de 06 ianuarie 2000, profitând de neclarităţile în aplicarea Legii nr. 7/1966, inculpaţii au obţinut de la numitul P.C., grefier în cadrul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti – B.C.F., certificatul de sarcini nr. 4 din 6 ianuarie 2000 care nu atestă prima vânzare încheiată, la data de 28 decembrie 1999, în care avea termen de intabulare la data de 11 ianuarie 2000.

Obţinând aceste acte, inculpata N.G., cu complicitatea coinculpatului R.D., care, deşi participase la prima vânzare a apartamentului, a informat-o pe partea civilă D.I. ca acesta poate fi înstrăinat, a încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare în faţa notarului public D.Şt.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul R.D., care prin Decizia penală nr. 132/ A din 22 februarie 2005, pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia II-a penală, în dosarul nr. 362/2005, a fost respins ca nefondat.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată cu recurs de acelaşi inculpat, iar prin Decizia penală nr. 3442 din 2 iunie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1776/2005, s-a admis recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 132 din 22 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze de minori şi familie, s-a casat Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 1514 din 30 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalului Bucureşti, pentru rejudecarea cauzei privind pe inculpatul R.D.

După pronunţarea deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 23 iunie 2005 sub nr. 3956/2005.

Procedând la efectuarea cercetării judecătoreşti, în şedinţa publică din data de 06 septembrie 2005, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen., instanţa a procedat la audierea inculpatului R.D., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

În decursul cercetării judecătoreşti, cu respectarea dispoziţiilor art. 327 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 86 C. proc. pen., au fost audiaţi separat şi sub prestare de jurământ religios martorii P.I., C.M.B., S.S.E., G.E.N., L.V. şi D.S. (fostă V.), D.E.

În şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2006 a fost audiată şi partea vătămată D.I. a cărui declaraţie este consemnată şi ataşată la dosar.

Cu privire la martorii din lucrări L.G. şi O.A., constatând imposibilitatea obiectivă de audiere a acesteia, Tribunalul a dispus a se face aplicarea dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., urmând ca în procesul de evaluare a materialului probator să se ţină seama de depoziţiile acestor martori date în cursul urmăririi penale.

De asemenea, instanţa a apreciat că pentru justa soluţionare a cauzei este necesară şi audierea în calitate de martor a numitei N.G., autorul faptelor în legătură cu care prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut participaţia penală în forma complicităţii a inculpatului R.D., însă, deşi au fost întreprinse numeroase demersuri pentru asigurarea prezenţei acesteia în instanţă, administrarea acestui mijloc de probă nu a fost posibilă.

Din dispoziţia instanţei, la dosar a fost depusă şi o fişă de cazier judiciar actualizată pentru inculpatul R.D.

Analizând în ansamblu materialul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 13 ianuarie 2000 partea vătămată D.I. a sesizat printr-o plângere penală organele de cercetare penală ale poliţiei, reclamând faptul că, la data de 06 ianuarie 2000, prin intermediul SC C.S. SRL, reprezentată de agent imobiliar L.V., a cumpărat un apartament compus din trei camere, de la numita N.G., locuinţă situată în Bucureşti, Aleea Covasna, plătind suma de 10.500 dolari S.U.A., tranzacţia dintre părţi fiind consfinţită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1 din 06 ianuarie 2000 la B.N.P. D.Şt., încheiat pe baza consimţământului liber exprimat al acestora, iar apartamentul a fost eliberat de către vânzătoare chiar a doua zi după transferul dreptului de proprietate, astfel că a început renovarea locuinţei, însă la data de 12 ianuarie 2000 a fost vizitat în apartamentul pe care tocmai îl cumpărase, de o persoană care s-a recomandat C.M.B. şi care i-a prezentat un contract de vânzare-cumpărare autentificat, la data de 28 decembrie 2000, la B.N.P. şi întabulat în cartea funciară la B.C.F. din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 04 ianuarie 2000, din care reieşea că numita N.G. înstrăinase acelaşi apartament şi către cumpărătorul C.M.B.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probe administrate în cauză, în legătură cu faptele sesizate de partea vătămată D.I., a rezultat că împrejurările de fapt în care a survenit dubla înstrăinare prin vânzări succesive, de către numita N.G., cu complicitatea inculpatului R.D., a apartamentului situat în Bucureşti, Aleea Covasna, atât către martorul C.M.B., cât şi către partea vătămată D.I. au fost următoarele:

În perioada de la sfârşitul anului 1999 şi începutul anului 2000, inculpatul R.D. avea o relaţie de concubinaj cu numita N.G., cei doi locuind împreună în apartamentul situat în Bucureşti, Aleea Covasna, care aparţinuse părinţilor celei din urmă.

După decesul tatălui numitei N.G., în luna octombrie 1999, aceasta confruntându-se cu probleme financiare legate de plata cotelor de întreţinere restante a hotărât să înstrăineze prin vânzare apartamentul pe care-l moştenise de la defuncţii săi părinţi, astfel că la data de 23 noiembrie 1999 a solicitat notarului public F.N. deschiderea procedurii succesorale notariale cu privire la moştenirea lăsată de defuncţii N.M. şi N.I., în masa succesorală fiind inclus apartamentul cu trei camere pe care intenţiona sa-l vândă.

La aceeaşi dată notarul public a eliberat certificatul de moştenitor nr. 122 din 23 noiembrie 1999 care atestă faptul că numita N.G. este unicul moştenitor al defuncţilor N.M. şi N.I., iar în masa succesorală este inclus apartamentul din str. Aleea Covasna.

În continuarea demersurilor întreprinse de către numita N.G., în vederea vânzării apartamentului moştenit de la defuncţii săi părinţi, aceasta l-a împuternicit pe concubinul său, inculpatul R.D., prin intermediul procurii notariale autentificată sub nr. 28851 din 23 noiembrie 1999 de către B.N.P. F.N., să o reprezinte în faţa instituţiilor competente în vederea obţinerii documentaţiei necesare încheierii contractului de vânzare cumpărare.

La data de 02 decembrie 1999, pe baza unei cereri adresată Biroului de Carte funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, numita N.G. a solicitat eliberarea unui certificat de sarcini cu privire la imobilul pe care intenţiona să-l înstrăineze. Urmare a acestei cereri, la data de 23 decembrie 2000, Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a eliberat certificatul de sarcini nr. 4853 din 1999 conform căruia apartamentul situat în Bucureşti, Aleea Covasna, nu este grevat de sarcini sau servituţi, aflându-se în circuitul civil.

Pentru realizarea scopului propus, N.G. a apelat şi la sprijinul numitului G.E.N., prieten cu inculpatul R.D., care i-a împrumutat o sumă de bani pentru suportarea costurilor formalităţilor prealabile vânzării şi care, prin intermediul societăţii de publicitate imobiliară SC D. SRL, l-a contactat pe numitul C.M.B., care era interesat de cumpărarea apartamentului proprietatea lui N.G., astfel că, la data de 28 decembrie 1999, a fost autentificat sub nr. 1873 din 28 decembrie 1999 la B.N.P. E.C., contractul de vânzare-cumpărare încheiat între N.G., în calitate de vânzător şi C.M.B. în calitate de cumpărător, preţul tranzacţiei achitat la acea dată de acesta din urmă fiind de 9.500 dolari S.U.A. (echivalentul a 168.000.000 lei).

În aceeaşi zi, 28 decembrie 1999, anterior prezentării la notariat, N.G., însoţită de inculpatul R.D. şi de numitul G.E.N., s-au deplasat la sediul Administraţiei Financiare Sector 4, de unde au obţinut certificatul de atestare fiscală nr. 174261/1999, care îi era necesar în vederea perfectării tranzacţiei de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte împrejurările de fapt ale perfectării acestei tranzacţii, din probele administrate rezultă că numita N.G. a fost însoţită la B.N.P. E.C., unde s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, şi de către inculpatul R.D. şi martorul G.E., iar conform declaraţiilor inculpatului, coroborate cu declaraţiilor martorilor G.E. şi C.M.B., suma de bani plătită cu titlu de preţ al apartamentului de către acesta din urmă, respectiv suma de 9.500 dolari S.U.A., a fost remisă direct numitei N.G.

Dat fiind faptul că încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre N.G. şi C.M.B. a avut loc în ultima zi lucrătoare a anului 1999, taxele de timbru datorate statului, aferente acestei tranzacţii, au fost achitate de către cumpărătorul C.M.B., la data de 04 ianuarie 2000, astfel că abia după efectuarea acestei formalităţi i-au fost înmânate cumpărătorului de către notarul public 6 exemplare ale actului de vânzare-cumpărare, care au fost depuse la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Bucureşti în vederea întabulării dreptului de proprietate.

Conform înţelegerii părţilor, numita N.G. urma să elibereze apartamentul înstrăinat, pentru a fi preluat în stăpânire de fapt de către noul proprietar, până la data de 07–08 ianuarie 2000.

În paralel, dat fiind faptul că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu martorul C.M.B., cu acordul numitei N.G., inculpatul R.D. făcuse la data de 22 decembrie 1999 o ofertă de vânzare a apartamentului proprietatea acesteia din urmă şi prin agenţia de publicitate imobiliară SC C.S. SRL, iar în perioada de la sfârşitul anului 1999 şi începutul anului 2000, fiindu-le adusă la cunoştinţă această ofertă de vânzare, soţii D.I. şi O.A. s-au arătat interesaţi de a viziona acest apartament în vederea unei posibile achiziţionări, la data de 04 ianuarie 2000, aceştia din urmă, însoţiţi de agentul imobiliar L.V., angajat al firmei SC C.S. SRL, s-au deplasat la adresa apartamentului din strada Aleea Covasna, unde în locuinţă i-au găsit pe numita N.G. şi pe inculpatul R.D.

În cadrul discuţiilor purtate cu acest prilej, agentul imobiliar L.V. şi potenţialii cumpărători D.I. şi O.A. s-au interesat dacă mai este valabilă oferta de vânzare a apartamentului. Numita N.G. a răspuns afirmativ, precizând totodată, în mod nereal, că este proprietara apartamentului pe care intenţionează să-l vândă, susţinerile sale în acest sens fiind întărite în faţa agentului imobiliar şi a celor doi potenţiali cumpărători şi de către inculpatul R.D.

Cu acelaşi prilej, la solicitarea agentului imobiliar L.V., numita N.G. a prezentat acestuia şi un exemplar original al actului de proprietate asupra apartamentului în discuţie, respectiv un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 23074/1991 încheiat cu S.C.A.V.L. – Berceni, care rămăsese în posesia sa după încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 28 decembrie 1999, cu martorul C.M.B., nefiind predat notarului public E.C. care a autentificat actul translativ de proprietate către primul cumpărător. Totodată părţile au negociat şi preţul de vânzare, convenind asupra sumei de 10.500 dolari S.U.A. ca preţ de achiziţie a apartamentului.

La sugestia agentului imobiliar L.V., în aceeaşi zi numita N.G., însoţită de inculpatul R.D. şi având asupra lor exemplarul original al contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 23074/1991, încheiat cu S.C.A.V.L. – Berceni, precum şi adeverinţa de achitare integrală a apartamentului, împreună şi cu potenţialii cumpărători, soţii D.I. şi O.A., s-au deplasat la sediul agenţiei de publicitate imobiliare C.S., unde în schimbul unui comision de 300 dolari S.U.A. a fost încheiat contractul de intermediere vânzare-cumpărare imobil între N.G. în calitate de vânzător şi D.I. în calitate de cumpărător, pentru preţul de 10.500 dolari S.U.A., transmiterea proprietăţii, conform clauzelor din acest contract, urmând a avea loc la data semnării actului de vânzare-cumpărare la notariat.

În continuare, în data de 05 ianuarie 2000, părţile s-au prezentat la sediul B.N.P. D.Şt. în vederea încheierea contractului de vânzare-cumpărare, numita N.G. fiind şi aici însoţită de concubinul său, inculpatul R.D. După studierea actelor prezentate în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, notarul public D.Şt. a sesizat lipsa certificatului de sarcini, formalitate absolut necesară vânzării, motiv pentru care încheierea contractului a fost programată pentru a doua zi.

În vederea obţinerii certificatului de sarcini necesar vânzării, la B.N.P. F.N. s-a întocmit o delegaţie prin care numitul B.N., reprezentant al agenţiei de publicitate imobiliară C.S. a fost delegat să obţină de la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti certificatul de sarcini pentru apartamentul nr. 28 situat în Aleea Covasna, proprietatea vânzătoarei N.G.

Prin urmare, la data de 06 ianuarie 2000, Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, a eliberat certificatul de sarcini nr. 2 din 06 ianuarie 2000 conform căruia, în urma cercetărilor efectuate în opisele alfabetice asupra sarcinilor ce ar greva imobilul din strada Aleea Covasna, Bucureşti, nu s-au găsit sarcini, iar actele de proprietate nu poartă nu poartă menţiunea transcrierii.

Cercetările întreprinse în cauză în scriptele Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti au pus în evidenţă faptul că emiterea unui asemenea certificat de sarcini a fost posibilă deoarece, la data de 06 ianuarie 2000, când a fost eliberat certificatul de sarcini nr. 2/2000, la solicitarea delegatului B.N.P. F.N., nu se finalizaseră încă formalităţile legale de întabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate al primului cumpărător al apartamentului, C.M.B., drept dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1873 din 28 decembrie 2000, cererea acestuia de întabulare fiind înregistrată la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, aşa cum s-a arătat în cele preced, la data de 04 ianuarie 2000, sub nr. 56 şi primind termen de soluţionare până în data de 11 ianuarie 2000.

Tot în vederea încheierii unui nou contract de vânzare-cumpărare asupra apartamentului pe care-l moştenise şi asupra căruia nu mai avea calitatea de proprietar, l-a data de 04 ianuarie 2000, fiind însoţită de inculpatul R.D., N.G. s-a prezentat la sediul Administraţiei Financiare sector 4, solicitând în baza unei cereri scrisă şi semnată personal, eliberarea unui certificat fiscal din care să rezulte că nu are datorii, precizând în cuprinsul cererii că „îi este necesar la notariat pentru vânzare". Urmare a acestei cereri, organul financiar a emis certificatul fiscal nr. 250007 din 05 ianuarie 2000 folosit ulterior la înstrăinarea imobilului.

La data de 06 ianuarie 2000, la B.N.P. D.Şt., între N.G. în calitate de vânzător şi D.I. în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1 din 06 ianuarie 2000, preţul de vânzare–cumpărare achitat în fapt de către cumpărător vănzătoarei, în prezenţa notarului public, fiind de 10.500 dolari S.U.A.

Din probele administrate a rezultat că la încheierea acestui contract au fost prezenţi la notariat şi agentul imobiliar L.V., prin intermediul căruia fusese găsit apartamentul, precum şi inculpatul R.D., care chiar a şi numărat banii plătiţi de cumpărător, cu titlu de preţ pentru apartamentul achiziţionat, fiindu-i înmânaţi de către N.G. şi rămânând la acesta.

În drept, fapta inculpatului R.D. care, la începutul anului 2000, a ajutat-o pe numita N.G. să înstrăineze, a doua oară, prin vânzare, către partea civilă D.I., apartamentul situat în Bucureşti, str. Aleea Covasna, obţinând în mod injust preţul aferent acestei tranzacţii, în cuantum de 10.500 dolari S.U.A., cunoscând că anterior, la data de 28 decembrie 1999, aceasta înstrăinase acelaşi apartament către un alt cumpărător, C.M.B., contribuind astfel la inducerea şi menţinerea în eroare a părţii civile D.I., cu privire la situaţia juridică reală a apartamentului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării, precum şi la cauzarea unei pagube în patrimoniul acesteia, constând în preţul achitat pentru contravaloarea apartamentului achiziţionat în condiţiile sus arătate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), această încadrare juridică a fost reţinută prin aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., dat fiind faptul că prin OUG nr. 207/2000 şi ulterior prin Legea nr. 456/2001 conţinutul art. 146 C. pen., care reglementează înţelesul noţiunii de consecinţe deosebit de grave s-a modificat succesiv, în reglementarea actuală această noţiune desemnând o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei .În aceste împrejurări, s-a constatat că în cauză nu se poate reţine producerea de consecinţe deosebit de grave, în sensul art. 146 C. pen., inculpatul beneficiind de privilegiul aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), astfel că, dând eficienţă prevederilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată acestei fapte prin rechizitoriu, în sensul înlăturării alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Sub aspectul individualizării pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile instituite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta şi la participaţia penală a inculpatului, limitele de pedeapsă, gradul sporit de pericol social al faptei comise, pus în evidenţă de coeziunea psihică dintre inculpaţi prin inducerea şi menţinerea în eroare a părţii vătămate, scopul urmărit-obţinerea de foloase materiale în mod injust, urmarea produsă, constând în păgubirea patrimoniului părţii civile D.I., precum şi datele ce caracterizează pe inculpat, cunoscut cu antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă prin împlinirea termenului de reabilitare, atitudinea general cooperantă pe parcursul cercetărilor ca şi trecerea unui timp considerabil (6 ani) de la săvârşirea faptei când inculpatul nu a mai comis alte fapte antisociale.

S-a apreciat că pentru atingerea scopului educativ pedeapsa ce s-a aplicat se va executa în regim de libertate, prin suspendarea ei condiţionată pe durata termenului de încercare.

Sub aspectul laturii civile, existând premisele angajării răspunderii solidare a inculpatului în calitate de complice, alături de autorul infracţiunii de înşelăciune, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale solidare, conform art. 998 – art. 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ., în temeiul art. 1, 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea părţii civile D.I. şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu numita N.G. la plata sumei de 10.500 dolari S.U.A. în echivalentul ei în lei la data efectuării plăţii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Motivele invocate de procuror au vizat individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, apreciată ca prea blândă în raport de gradul de pericol social concret al infracţiunii, scopul urmărit, contribuţia la săvârşirea faptei, cuantumul mare al prejudiciului nerecuperat până în prezent, lăsând la latitudinea instanţei modalitatea de executare pe care o va dispune.

Inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., arătând că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa, ci numai concubina lui, N.G., care a vândut consecutiv apartamentul proprietatea ei la două persoane, fiind singura care a tratat cu agenţii imobiliari şi cumpărătorii, el nebeneficiind de vreun folos material de pe urma acestor operaţiuni şi considerând că nu avea nici un motiv să intervină în actele întreprinse de aceasta.

Prin Decizia penală nr. 691/ A din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul R.D. împotriva sentinţei penale nr. 544 din 3 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia penală, în dosarul nr. 26843/3/2005.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelurile sunt nefondate, instanţa de fond a realizat o analiză judicioasă şi completă a materialului probator de la dosar, care a relevat fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului ‚ în săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, întrucât acesta a ajutat-o pe inculpata N.G. în activitatea de inducere şi menţinere în eroare a părţii vătămate D.I., cu privire la calitatea de proprietar a inculpatei, asupra apartamentului nr. 28 situat în Bucureşti, str. Aleea Covasna.

S-au înlăturat susţinerile inculpatului, în sensul că nu avut intenţia să comită infracţiunea, întrucât ştia de la inculpata N.G. că va restitui preţul primit de la primul cumpărător, apreciindu-se că sunt lipsite de relevanţă, asupra răspunderii sale penale.

Cu privire la pedeapsa aplicată, instanţa de apel a apreciat că aceasta a fost corect individualizată, atât prin cuantum cât şi prin modalitatea de executare, fiind aptă să răspundă scopului educativ-preventiv prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., neimpunându-se majorarea acesteia.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârilor, în baza art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., şi pe fond achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe considerentul că nu a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa, întrucât nu a avut nici o contribuţie la cea de-a doua vânzare a apartamentului.

Recursul este nefondat.

Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul R.D., sub forma ajutorului dat concubinei sale, numita N.G., pentru inducerea şi menţinerea în eroare a părţii civile D.I., cu privire la calitatea de proprietar a numitei N.G., asupra apartamentului nr. 28 situat în Bucureşti, str. Aleea Covasna, şi la posibilitatea înstrăinării legale a acestui apartament, cu consecinţa realizării doar a unui transfer fictiv al dreptului de proprietate către cumpărătorul D.I. şi obţinerii în mod injust a sumei plătită de acesta cu titlu de preţ, cauzându-se astfel părţii vătămate o pagubă materială, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitatela înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi este pe deplin dovedită de materialul probator administrat în cauză.

În acest sens sunt declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpata N.G., care a confirmat prezenţa inculpatului R.D. la discuţiile cu partea civilă D.I. şi agentul imobiliar L.V., şi a arătat că a consfinţit la efectuarea celei de-a doua vânzări deoarece G.E. şi inculpatul o asigurase că vor restitui banii primiţi de la primul cumpărător, dar mai ales declaraţiile părţii civile D.I., declaraţiile date de soţia părţii civile, martora O.A., în faza de urmărire penală, declaraţiile martorului L.V. şi chiar declaraţiile inculpatului R.D.

Astfel, prin plângerea penală şi declaraţiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, partea civilă D.I. a susţinut în mod constant că la discuţia purtată, la data de 04 ianuarie 2000, cu numita N.D., în legătură cu oferta de vânzare a apartamentului nr. 28 situat în Bucureşti, când au convenit şi asupra preţului, a fost de faţă şi inculpatul R.D., acesta confirmând că apartamentul este proprietatea inculpatei şi că este de vânzare, fără a-i aduce la cunoştinţă împrejurarea că acesta fusese deja înstrăinat cu numai câteva zile înainte, prin vânzare, către cumpărătorul C.M.B., iar la notariat când a fost achitat preţul vânzării în faţa notarului public, banii au fost număraţi chiar de inculpat.

Declaraţiile părţii civile D.I. se coroborează cu declaraţiile martorilor O.A. şi L.V., care au fost de faţă atât la discuţia purtată de părţi cu prilejul vizionării apartamentului, cât şi la notariat, cu prilejul perfectării contractului de vânzare-cumpărare şi al achitării preţului vânzării, ambii martori confirmând sprijinul dat de inculpatul R.D. numitei N.G., prin întărirea convingerii părţii vătămate că situaţia prezentată în legătură cu aparenţa dreptului de proprietate asupra apartamentului oferit spre vânzare este cea reală şi că nu există nici un impediment la realizarea tranzacţiei, precum şi faptul că inculpatul a fost cel care a numărat banii primiţi de la N.G. de la cumpărătorul D.I. cu titlu de preţ pentru apartament.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului R.D. este pe deplin dovedită, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Cum din examinarea actelor dosarului nu se constată nici existenţa unor cazuri dintre cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul inculpatului, ca nefondat .

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 691/ A din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 7249/2006. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 7312/2006. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 7109/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 7134/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 7179/2006. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 7249/2006. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 7312/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 7329/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 561/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond