ICCJ. Decizia nr. 7316/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 7316/2006

Dosar nr. 21718/3/2006

Şedinţa publică din 15 decembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, recurentul condamnat N.V. a solicitat desfiinţarea hotărârii de condamnare motivat de faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa, iar martorii audiaţi au dat declaraţii mincinoase.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 989 din 31 august 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul N.V. a fost condamnat la:

- 9 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) şi e) şi alin. (2), art. 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) cu aplicarea art. 21 C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 9 ani închisoare şi i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – e) C. pen., pe timp de 10 ani.

Din probatoriul administrat s-a reţinut că în noaptea de 7 septembrie 2003, inculpatul a intrat fără drept în curtea tatălui concubinei sale Şt.C., a deschis fereastra şi a dat foc mobilierului, care s-a extins, cuprinzând şi pătura ce învelea trei copii minori ai inculpatului, punându-le viaţa în primejdie, iar a doua zi a turnat două sticle de benzină la poartă, le-a dat foc, după care a fugit.

S-a mai reţinut că soluţia instanţei de fond a rămas definitivă după respingerea apelului şi respectiv a recursului prin deciziile penale nr. 140 din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi 1714/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva sentinţei instanţei de fond petentul condamnat a formulat apel nemotivat, dar susţinut oral, necesitatea admiterii în baza art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 721/ A din 13 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul, faţă de împrejurarea că nici o ipoteză din cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., nu este îndeplinită.

Şi împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs, susţinând nevinovăţia sa, depunând şi un denunţ formulat de Şt.I., fost N.I., care susţine că ar fi autorul faptei.

Analizând recursul formulat în raport de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., se constată că apărările inculpatului au fost analizate pe parcursul fazelor procesuale, fiind apreciate ca nefondate în raport de probatoriul administrat.

Susţinerile revizuientului în sensul că martorii au făcut declaraţii mincinoase, nu au caracterul unei fapte şi împrejurări noi necunoscute de instanţe şi care ar putea conduce la o nouă soluţie a procesului.

Mai mult, susţinerile inculpatului au fost avute în vedere atât la instanţa de fond, dar şi în căile de atac, în cauză neexistând nicio hotărâre de condamnare pentru mărturie mincinoasă a martorilor respectivi.

Ca atare Curtea, constatând că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul N.V. împotriva deciziei penale nr. 721/ A din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul revizuient să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7316/2006. Penal