ICCJ. Decizia nr. 7182/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7182/2006
Dosar nr. 6354/3/2006
Şedinţa publică din 11 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 992 din 31 august 2006 pronunţată în dosarul nr. 6354/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., precum şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnarea inculpatului O.M.I. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22.0.2006 până la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Totodată inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 21 ianuarie 2006, în jurul orelor 24,00, inculpatul O.M.I., întâlnindu-se cu partea vătămată D.V.G. pe B-dul Pache Protopopescu, a agresat-o, după care i-a sustras telefonul mobil, cartea de identitate şi suma de 40 lei.
Împotriva sentinţei penale sus-arătate a formulat apel inculpatul solicitând în principal achitarea, având în vedere că din probele administrate nu rezultă vinovăţia sa, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 736/A/2006 din 26 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 6354/3/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.M.I., menţinând starea de arest a acestuia.
S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2006 până la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Nemulţumit de hotărârea instanţei de apel, în termen legal, inculpatul a atacat-o cu recurs, solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Solicitarea inculpatului de a fi achitat nu poate fi primită, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, rezultând vinovăţia acestuia pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Astfel, partea vătămată D.V.G. a declarat, în noaptea de 22 ianuarie 2006, organelor de cercetare penală că inculpatul O.M.I. este autorul tâlhăriei suferite de el, recunoscându-l din grupul de persoane condus la sediul poliţiei.
În mod corect instanţa de fond şi cea de apel nu au luat în calcul revenirea părţii vătămate asupra acelor declaraţii, atâta vreme cât nu a justificat în niciun mod această atitudine şi nici nu s-au exercitat presiuni asupra sa de către organele de poliţie să declare într-un fel sau altul.
Alibiul invocat de inculpat este golit de conţinut chiar de către prietena sa, martora M.S.F., detaliile date de aceasta, cu privire la timpul petrecut cu inculpatul vin în contradicţie cu varianta acestuia, chiar dacă în faţa instanţei revine asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, cu motivarea că la poliţie „s-a zăpăcit".
Audiat în faţa instanţei de judecată, martorul G.N.A., îşi menţine declaraţia dată la urmărirea penală în care a afirmat că fiind în autoturism cu organele de poliţie şi partea vătămată, acesta le-a solicitat să oprească maşina, indicându-l pe inculpat ca fiind autorul faptei.
Că inculpatul O.M.I. este autorul tâlhăriei rezultă şi din declaraţia martorului H.R.G., menţinută şi în faţa instanţei, care a afirmat că în timp ce se afla la circa de poliţie a auzit partea vătămată care susţinea că a fost lovit de inculpat, după care acesta l-a deposedat de bunuri.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat nu poate fi primit .
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială de gradul de pericol social al faptei săvârşite de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţa de faţă, instanţele de fond şi de apel au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.
Condiţiile concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, gradul ridicat de pericol social concret al faptei, precum şi atitudinea inculpatului după comiterea acesteia nu justifică reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanţele de fond şi de apel care, de altfel, au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante, aplicându-i o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Aşa fiind în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În temeiul art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 22 ianuarie 2006 până la 11 decembrie 2006.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M.I. împotriva deciziei penale nr. 736/ A din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2006, la 11 decembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7150/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7258/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
