ICCJ. Decizia nr. 3518/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3518/2006
Dosar nr. 6676/1/2006
Şedinţa publică din 1 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 22 din 27 ianuarie 2006, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul:
N.D.,
- din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 289 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2147/2004 a Judecătoriei Tulcea şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 289 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 214/2004 a Judecătoriei Tulcea şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată pentru tâlhărie în pedeapsa mai grea de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul:
O.I. zis T. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 414 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 414 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 167/2004 a Tribunalului Tulcea şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie în pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul:
C.L. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
S-au interzis celor trei inculpaţi drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor N.D. şi O.I. începând cu data de 27 ianuarie 2006.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor N.D. şi O.I. durata reţinerii de 24 ore şi a arestului preventiv începând cu 10 august 2005 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul N.D. suma de 50 RON.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare statului şi onorarii avocaţi oficiu.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în seara zilei de 27 iulie 2005, în jurul orelor 22,00, inculpatul N.D. se afla pe strada Babadag, din municipiul Tulcea, în dreptul B., împrejurare în care a observat-o pe partea vătămată A.I., mergând pe stradă şi vorbind la telefon, hotărându-se să o deposedeze de telefonul mobil.
Pentru a-şi atinge scopul, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată care urca scările blocului, a încercat să-i smulgă telefonul şi nereuşind, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei, deposedând-o de mobil.
În seara zilei de 7 august 2005, în jurul orelor 22,00, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpaţii O.I. şi N.D. însoţiţi de inculpatul C.L., se deplasau pe strada Babadag din municipiul Tulcea către centrul oraşului.
În faţa şcolii nr. 2, inculpaţii au observat-o pe partea vătămată P.C. care ţinea în mâna dreaptă un telefon mobil şi observând aceste lucru, inculpaţii O.I. şi N.D. au trecut prin dreapta părţii vătămate în timp ce inculpatul C.L. s-a oprit de aceasta la 2-3 metri. În acest timp, inculpatul O.I. a prins-o pe partea vătămată de mâna dreaptă, încercând să-i smulgă telefonul şi deoarece aceasta se opunea şi ţipa, inculpatul N.D. i-a pus mâna la gură pentru a o împiedica să strige, împrejurarea în care în cele din urmă inculpatul minor O.I. i-a smuls telefonul mobil marca Samsung 330.
În tot acest timp, inculpatul C.L. a asigurat paza stând la 2-3 metri faţă de partea vătămată şi ulterior toţi trei au fugit pe o alee dintre blocuri unde înainte de a se despărţi, inculpatul C.L. a primit telefonul sustras de la inculpatul minor O.I. cu scopul de a-l valorifica.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii N.D. şi C.L. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.
Apelul declarat de inculpatul N.D. a vizat greşita individualizare a pedepsei aplicate solicitând a se avea în vedere împrejurarea că a recunoscut şi regretat fapta comisă, cât şi implicaţiile faptei sale, iar apelul inculpatului C.L. a vizat nelegalitatea hotărârii pronunţate în sensul greşitei încadrări juridice.
S-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen., respectiv tăinuirea.
Un alt motiv de apel a fost acela că, în mod greşit s-au reţinut dispoziţiile art. 75 lit. c) C. proc. pen., ca circumstanţă agravantă, cât timp, din probele administrate în cauză nu a rezultat vârsta inculpatului O.I.
În subsidiar s-a solicitat redozarea pedepsei, iar ca modalitate de executare să fie aplicabile cerinţele art. 81 C. pen.
Instanţa de apel a admis apelul declarat de inculpatul C.L., a casat în parte hotărârea atacată, a înlăturat din încadrarea juridică prevederile art. 75 lit. c) C. pen. şi a redus pedeapsa aplicată de prima instanţă de la 8 ani închisoare la 3 ani şi 8 luni închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D.
Instanţa de control judiciar a constatat că apelul declarat de inculpatul C.L. a fost întemeiat sub aspectul greşitei reţineri a circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. şi a individualizării pedepsei aplicate.
S-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut la încadrarea juridică agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., atâta timp cat nu s-a dovedit fără dubii că inculpatul C.L. a cunoscut starea de minorat a inculpatului O.I.
Ca urmare, dar şi în raport de gravitatea faptei comise de inculpatul Cămătar şi de datele personale ale acestuia instanţa a redozat pedeapsa în sensul reducerii la 3 ani şi 8 luni închisoare.
Cât priveşte critica referitoare la greşita încadrare juridică a faptei şi cererea de schimbare a acestei încadrări în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă hotărârea primei instanţe care a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de complicitate la tâlhărie, argumentând în sensul că fapta inculpatului de a lua parte la adoptarea hotărârii de a comite o infracţiune de tâlhărie, la stabilirea modului de a acţiona, la pândirea şi urmărirea victimei urmată de participarea la împărţirea bunului sustras prin violenţă de către autor, caracterizează infracţiunea de complicitate la tâlhărie iar nu pe cea de tăinuire.
Referitor la apelul inculpatului N.D. s-a constatat că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a avut în vedere scopul urmărit de legiuitor şi prevăzute art. 52 C. pen.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpatul C.L. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând cazurile de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de tăinuire, susţinând că a asigurat doar paza şi că telefonul sustras de inculpatul O.I. l-a primit după consumarea infracţiunii.
A mai solicitat recurentul aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării în raport cu noua încadrare juridică ce urmează a fi dată faptei.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Potrivit art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută, în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, în baza înţelegerii intervenite în prealabil sau în timpul desfăşurării acţiunii infracţionale.
În speţă, din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că, în înţelegere cu ceilalţi doi inculpaţi, autori ai faptei de tâlhărie, inculpatul recurent a acceptat să urmărească partea vătămată, prin prezenţa sa la locul comiterii infracţiunii a întreţinut şi întărit convingerea autorilor de a săvârşi fapta, exercitând o presiune psihologică asupra victimei, a constatat modul violent în care aceasta a fost deposedată, iar în final a primit bunul sustras prin violenţă pentru a-l valorifica.
Aşa fiind, contribuţia sa materială şi morală îmbracă forma complicităţii la infracţiunea de tâlhărie şi nu pe acea a tăinuirii, prevăzută de art. 221 C. pen., pentru a cărei existenţă este necesar ca inculpatul să nu participe în nici un mod la săvârşirea infracţiunii, ci doar să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte penale, dacă prin aceasta a urmărit să obţină un fals material.
Ca urmare, fapta inculpatului recurent a fost corect încadrată în infracţiunea de tâlhărie săvârşită sub forma complicităţii, astfel că nu poate fi primită critica formulată de acesta referitor la încadrarea juridică dată faptei, ca de altfel nici cea privind individualizarea pedepsei aplicate, atâta timp cat instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpatul C.L. apare, ca nefondat, astfel că Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.L. împotriva deciziei penale nr. 17/ MP din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 462/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3729/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
