ICCJ. Decizia nr. 779/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.779/2006

Dosar nr. 1854/1/2006

Şedinţa publică din 6 februarie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1271/P/2005 a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului R.G.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 347 din 23 august 2005 a Tribunalului Brăila, inculpatul a fost condamnat, în baza art. 239 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 ani închisoare, s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei la 2 închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3522 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău şi de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 455 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Brăila, şi contopirea acestora cu pedeapsa aplicată în cauză, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, în total 4 ani şi 6 luni închisoare.

Totodată, s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen.

Conform sentinţei, la 28 august 2003, inculpatul a exercitat violenţe asupra unui lucrător de poliţie, nedovedindu-se că l-a deposedat pe acesta de pistolul din dotare şi că ar fi îndreptat arma înspre victimă, că ar fi tras şi că focul nu s-a declanşat având piedica pusă.

Instanţa de control judiciar investită cu apelul parchetului împotriva hotărârii tribunalului, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a susţinut că măsura de menţinere a arestării preventive nu este legală, solicitând punerea în libertate.

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.

Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpatului R.G. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj şi tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav reţinându-se că, la 28 august 2003, a exercitat violenţe faţă de un lucrător de poliţie, că l-ar fi deposedat pe acesta de arma din dotare, că ar fi tras şi că focul nu s-a declanşat, pistolul având piedica pusă.

Tribunalul constatând, în baza probelor cauzei vinovăţia inculpatului numai cu privire la infracţiunea de ultraj, a dispus condamnarea acestuia la 3 ani închisoare.

Având în vedere probatoriul administrat şi soluţia pronunţată de tribunal, Curtea consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile legale evocate coroborate cu cele ale art. 5 din C.A.D.O.L.F. şi că punerea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate în cadrul comunităţii ţinând seama de natura faptei, de împrejurările săvârşirii ei şi de persoana inculpatului.

Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 1271/P/2005.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 779/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs