ICCJ. Decizia nr. 806/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 806/2006
Dosar nr. 22103/1/2005
(nr. vechi 6673/2005)
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, prin sentinţa penală nr. 1098 din 23 august 2005, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul M.M. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 din acelaşi cod, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, prevenţia de la 11 ianuarie 2005, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
A constatat că în procesul analizelor de laborator a fost consumată cantitatea de 0,19 gr. heroină.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 11 ianuarie 2005, în urma autodenunţului consumatorului de droguri B.M.B., inculpatul a fost dovedit ca fiind traficant de heroină.
După efectuarea tranzacţiei, la domiciliul inculpatului, au fost găsite aruncate de jos cele 10 bancnote a câte 100.000 lei, inscripţionate de poliţişti, ce constituiseră plata dată de denunţător pentru cele 0,19 grame heroină cumpărate de la inculpat.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, pretinzând că soţia sa şi nu el, a vândut drogurile.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat achitarea, nefiind vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 798/ A din 20 octombrie 2005, a admis apelul declarat de inculpatul M.M., a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând în fond, în baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a sumei de 3 milioane lei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A menţinut starea de arest a inculpatului.
A dedus din pedeapsă, durata executată de la 11 ianuarie 2005 la zi şi a dispus că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a arătat că, deşi inculpatul a negat comiterea faptei, vinovăţia acestuia rezultă în mod clar din probatoriul administrat în cauză; încercările inculpatului de a deturna urmărirea penală, ca şi revenirile din instanţă ale martorilor, au fost apreciate de către instanţa de apel, drept încercări neconvingătoare de a distrage atenţia de la activitatea infracţională a inculpatului.
În acest sens, s-a reţinut, pe baza probelor din dosar, că inculpatul trafica mari sume de bani în plan internaţional, în condiţiile în care el figura ca fiind fără ocupaţie, fapt ce denotă o dată în plus nesinceritatea şi implicarea lui în activităţi ilicite aducătoare de mari venituri pentru traficanţii de droguri.
S-a apreciat, însă, de către instanţa de control judiciar că în cauză se impune aplicarea dispoziţiilor art. 109 C. proc. pen., având în vedere că la percheziţia domiciliară a fost individualizată suma de 4 milioane lei, iar plata pentru heroina vândută denunţătorului a fost de un milion lei şi deci, diferenţa pentru care nu există dovadă că ar rezulta din activităţi ilicite, urmează a fi restituită inculpatului.
În termenul legal, inculpatul M.M. a declarat recurs împotriva deciziei penale, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu a comis el fapta pentru care a fost trimis în judecată; că instanţele au comis o gravă eroare, reţinând o altă stare de fapt decât aceea reieşită din probatorii.
A mai susţinut că expertiza efectuată în cauză nu a răspuns obiectivelor fixate de instanţă şi pe baza probelor de la dosar, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între sumele de bani primite de inculpat din străinătate şi fapta ce s-a reţinut în sarcina sa.
Recursul declarat de inculpatul M.M. este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) C. proc. pen., dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, iar potrivit art. 171 alin. (2) din acelaşi cod, asistenţa juridică este obligatorie, printre altele, când învinuitul sau inculpatul este arestat, chiar în altă cauză.
Din examinarea acestor texte rezultă că apărarea era obligatorie în faza de urmărire penală din momentul în care recurentul a fost privat de libertate, prin reţinere sau arestare preventivă.
Din datele cauzei, se constată că inculpatul M.M. a fost reţinut la data de 11 ianuarie 2005, în urma organizării unui flagrant (ordonanţa de reţinere nr. 16/D/P/2005) şi la aceeaşi dată i-a fost luată o primă declaraţie fără să fi fost asistat de un apărător, desemnat din oficiu sau ales şi în lipsa traducătorului autorizat de limba albaneză.
Pe de altă parte, în cauză unele activităţi desfăşurate de către organele de urmărire penală, cum sunt declaraţiile de martori, constatarea tehnico – ştiinţifică şi audierea inculpatului, au avut loc în data de 11 ianuarie 2005, înainte de începerea urmăririi penale, fără a fi valorificate ulterior, în condiţiile art. 224 C. proc. pen.
Aceste aspecte evidenţiază faptul că în realitate, urmărirea penală lipseşte, aceasta constituind o încălcare a legii, făcând să fie lipsite de eficienţă juridică toate actele de procedură realizate înainte de începerea urmăririi penale.
Procedând în acest fel, se constată că în cauză, organul de urmărire penală a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, iar actele de urmărire penală întocmite în condiţiile arătate, sunt lovite de nulitate, fapt ce echivalează cu o neefectuare a urmăririi penale şi care nu se poate înlătura în alt mod, decât prin restituirea cauzei la organul de urmărire penală, în vederea refacerii acesteia, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpatului, ocazie cu care, urmează a se proceda la audierea inculpatului, în prezenţa interpretului de limba albaneză, i se vor pune în vedere toate învinuirile, cu încadrarea juridică completă şi i se va da posibilitatea să-şi formuleze apărările necesare.
Totodată, în cursul refacerii urmăririi penale, urmează a fi verificate toate solicitările pe care inculpatul înţelege să le formuleze în apărare, în sensul de administrare de probe, cum sunt: confruntarea cu martorii Z.C., M.Şt., I.C., testarea la poligraf a sa şi a soţiei sale şi audierea martorului P.A.S., având în vedere poziţia inculpatului care în mod constant a negat faptele reţinute în sarcina sa, iar solicitarea acestuia de completare a materialului probator, în sensul celor de mai sus, a fost respinsă prin rezoluţia din 4 februarie 2005 a organului de urmărire penală.
De asemenea, se va proceda la confruntarea inculpatului cu martorul denunţător B.M.B.
Prin urmare, în cauză, fiind vorba de o încălcare a dreptului la apărare al inculpatului, care este sancţionată, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu nulitatea absolută, cât şi de administrarea unor probe care nu s-ar putea face în faţa instanţei decât cu mare întârziere, urmează a se admite recursul declarat de inculpatul M.M., a se casa hotărârile pronunţate iar cauza va fi restituită procurorului, conform art. 333 C. proc. pen., pentru refacerea şi completarea urmăririi penale, cu respectarea prevederilor legale încălcate.
Întrucât cauza urmează a fi restituită organului de urmărire penală, analizarea celorlalte motive de casare invocate de inculpat, nu se mai impune.
Întrucât se apreciază că în prezent nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, prevăzute de art. 148 lit. b), e) şi h) C. proc. pen., Curtea va revoca această măsură, pe care o va înlocui, în baza art. 145 din acelaşi cod, cu măsura obligării inculpatului M.M. de a nu părăsi municipiul Bucureşti şi în consecinţă, va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/ UP din 12 ianuarie 2005 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul în sumă de 100 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, urmează a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul cuvenit interpretului de limba albaneză, va fi plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 798/ A din 20 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 1098 din 23 august 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală.
În baza art. 333 C. proc. pen., restituie dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru refacerea şi completarea urmăririi penale.
Revocă măsura arestării preventive pe care, în baza art. 145 C. proc. pen., o înlocuieşte cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti.
Dispune punerea în libertate a inculpatului de îndată, dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul în sumă de 100 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limba albaneză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 794/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 812/2006. Penal → |
|---|
