ICCJ. Decizia nr. 1260/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1260/2007
Dosar nr. 5594/2/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, retine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174 din 27 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petentul A.G., în contradictoriu cu intimata B.D., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 114/P/2005 din data de 24 noiembrie 2005, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi şi a rezoluţiei nr. 1379/11/2/2006 din data de 16 ianuarie 2006, a aceluiaşi parchet.
S-a dispus desfiinţarea ambelor rezoluţii atacate şi s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria laşi, pentru completarea actelor de cercetare, în vederea începerii urmăririi penale.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca, cheltuielile judiciare rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 114/P/2005 din data de 24 noiembrie 2005, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public B.D., din cadrul C.N.P. laşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP); respingerea, ca neîntemeiate, a pretenţiilor de natură civilă pentru daune materiale şi morale, formulate de părţile vătămate A.G. şi A.E.; respingerea cererilor pentru luarea măsurii asigurătorii a sechestrului şi anularea înscrisului denumit „cerere de înscriere"; rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate în cauză.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), că numitul C.P.T. s-a adresat Biroului Notarului Public D.B. pentru efectuarea lucrărilor de publicitate imobiliară pentru apartamentul situat în municipiul laşi, care a fost adjudecat urmare a licitaţiei publice de vânzare efectuate la data de 05 mai 2003 de către Guvernul României – A.V.A.B., fapt dovedit de cererea depusă şi înregistrată la Biroul Notarial Public sub nr. 4685/4688.
Notarul public era obligat, conform Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul nr. 710/C/1995 al Ministerului Justiţiei, să întreprindă, în baza art. 45 din aceeaşi lege, de îndată, în numele titularului dreptului imobiliar, în cazul actelor supuse publicităţii imobiliare, demersurile necesare la biroul de publicitate din circumscripţia sa.
În baza solicitării numitului C.P.T., cât şi a obligaţiilor de serviciu, notarul public B.D. a înaintat, la data de 19 mai 2003, „cererea de înscriere" emisă în numele biroului său notarial, cu sediul în municipiul laşi, prin care ruga ca Judecătoria laşi - Biroul de Carte Funciară să dispună intabularea imobilului proprietatea sus-numitului, la cerere fiind anexate actele depuse de acesta, respectiv: chitanţa pentru creanţe ale bugetelor locale emisă de Primăria Municipiului laşi la data de 19 mai 2003; certificatul nr. 164250 din 15 mai 2003 emis de D.F.P. laşi; procesul verbal de licitaţie nr. 316 din 05 mai 2003 emis de Guvernul României - A.V.A.B.; planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate; fişa corpului de proprietate; releveu construcţie; desfăşurătorul apartamentelor în cadrul blocului din Strada Prof. A. Sesan; memoriul tehnic, ultimele înscrisuri fiind întocmite de un reprezentant al O.J.C.G.C. laşi.
Numitul C.P.T. a achitat taxele notariale cu chitanţa nr. 2642, la data adresării cererii.
Nu s-a putut constata faptul că notarul public B.D., în realizarea atribuţiilor sale de serviciu, ar fi omis, cu ştiinţă, să îndeplinească actul care a fost cerut de către solicitantul C.P.T. şi la care era obligat profesional iar, prin înaintarea „cererii de înscriere", ar fi procedat la o îndeplinire necorespunzătoare, abuzivă, a obligaţiilor de serviciu, chiar dacă înscrisul respectiv nu a fost datat şi semnat, purtând însă ştampila autentică a biroului notarial şi reprezentând un formular tip, uzitat în desfăşurarea activităţii notariale.
Probatoriul administrat în cauză nu a putut dovedi că notarul public B.D., în mod voit şi conştient, a urmărit să nu îndeplinească actul cerut de solicitantul C.P.T. ori să realizeze în mod necorespunzător obligaţiile de serviciu sau în mod abuziv demersurile necesare la Biroul de Publicitate Imobiliară, pentru înscrierea dreptului de proprietate al sus-numitului şi, prin aceasta, să cauzeze o vătămare intereselor legale ale autorilor plângerii penale, A.G. şi A.E.
Cererea privind efectuarea intabulării proprietăţii lui C.P.T. putea fi depusă în mod legal, prin intermediul unui birou notarial public, în conformitate cu prevederile art. 43 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, aprobat prin Ordinul nr. 2371/C/1997 al Ministerului Justiţiei, în vigoare la data solicitării dispunerii intabulării.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), procurorul a reţinut, urmare a aprecierii coroborate a probelor administrate în cauză, că nu s-a putut dovedi că notarul public B.D. şi-ar fi încălcat vreo îndatorire de serviciu sau că ar fi îndeplinit defectuos obligaţia de transmitere a cererii de înscriere pentru intabularea proprietăţii numitului C.P.T. la Judecătoria laşi - Biroul de Carte Funciară.
Notarul public era obligat, la solicitarea adresată de sus-numitul, să transmită „cererea de înscriere" către Biroul de Carte Funciară din circumscripţia teritorială unde funcţiona biroul notarial pe care îl reprezenta.
Nu s-a constatat realizarea vreuneia dintre urmările expres şi imperativ prevăzute în art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), pentru a fi realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii.
Dacă părţile vătămate A.G. şi A.E. ar fi fost vătămate în interesele lor legale prin admiterea intabulării dreptului de proprietate al numitului C.P.T. asupra apartamentului în discuţie, prin încheierea nr. 8576 din 23 mai 2003 a judecătorului delegat din cadrul Judecătoriei laşi - Biroul de Carte Funciară, acest fapt nu este rezultatul vreunei acţiuni săvârşite cu intenţie sau din culpă de către notarul public B.D. iar, în prezenta cauză, nu s-a dovedit existenţa vreunei legături de cauzalitate între o astfel de consecinţă şi actul îndeplinit de notarul public.
Notarul public B.D. nu a fost în culpă când a emis „cererea de înscriere" către Judecătoriei laşi - Biroul de Carte Funciară, deoarece activitatea efectuată a fost în conformitate cu dispoziţiile legale.
Au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile vătămate, cu motivarea că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, nefiind posibil a se dovedi vinovăţia notarului public şi a se asigura tragerea acestuia la răspundere penală pentru infracţiunile sesizate.
S-a apreciat că nu poate fi dispusă măsura asiguratorie a sechestrului judiciar, nefiind îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de art. 163 C. proc. pen., întrucât nu s-a constatat săvârşirea vreunei infracţiuni de către notarul public şi acesta nu are calitatea de învinuit sau inculpat, nefiind începută urmărirea penală ori pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Nu a fost admisă nici cererea de anulare a înscrisului denumit „cerere de înscriere", cu motivarea că, pe de o parte, nu s-a constatat caracterul fals, în întregime sau în parte, al acestuia iar, pe de altă parte, procurorul, în calitatea sa de organ de urmărire penală, nu are asigurat prin dispoziţii legale procedural penale instrumentul juridic de a se pronunţa în sensul dispunerii anulării unui înscris, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 445 C. proc. pen.
PrinRezoluţia nr. 1379/11/2/2006 din data de 16 ianuarie 2006, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, s-a respins, ca neîntemeiată, potrivit dispoziţiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., plângerea formulată de petentul A.G. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de notarul public B.D.
împotriva ambelor rezoluţii, a formulat plângere în termenul legal (la data de 06 februarie 2006), conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petentul A.G., care Ie-a criticat ca fiind nelegale şi netemeinice în raport de actele dosarului, solicitând desfiinţarea acestora şi tragerea la răspundere penală a intimatei B.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu.
Petentul a arătat, în esenţă, că procurorii care au emis cele două rezoluţii atacate nu au ţinut seama de faptul că notarul public a încălcat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 36/1995, întrucât nu a verificat îndeplinirea condiţiilor de valabilitate a procesului verbal de licitaţie, a transmis Biroului de Carte Funciară o cerere de înscriere a proprietăţii, pe numele C.P.T., în lipsa unei solicitări exprese din partea acestuia, cererea respectivă nu purta număr, dată şi semnătură iar intabularea dreptului de proprietate în favoarea sus-numitului s-a efectuat în mod nelegal şi abuziv, în detrimentul drepturilor sale, de adevărat proprietar al imobilului.
Plângerea petentului a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel laşi, instanţa competentă să o judece conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., însă, prin încheierea nr. 2951 din data de 09 mai 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus, la cererea petentului, strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii, la data de 30 mai 2006, pe parcursul judecăţii petentul depunând la dosar înscrisuri, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că plângerea petentului A.G. este întemeiată, întrucât procurorii care au dispus măsura de neîncepere a urmăririi penale şi respectiv au confirmat această măsură, prin respingerea plângerii petentului, şi-au întemeiat soluţiile, în mod vădit contrar actelor dosarului, pe constatarea eronată că numitul C.P.T. s-ar fi adresat notarului public B.D. cu o cerere de transmitere spre intabulare a documentaţiei privind proprietatea asupra imobilului situat în municipiul laşi, şi respectiv că notarul ar fi procedat la înaintarea cererii de înscriere a dreptului de proprietate al sus-numitului către Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria laşi, în temeiul obligaţiilor sale legale de serviciu.
În fapt însă, la o dată neprecizată în cuprinsul cererii sale, numitul C.P.T. s-a adresat Biroului Notarului Public B.D. cu solicitarea exclusivă de legalizare a patru copii de pe procesul-verbal de licitaţie nr. 316 din 05 mai 2003, cu motivarea că acestea îi sunt necesare „pentru intabulare şi executor judecătoresc".
Curtea a mai reţinut că în pofida obiectului cererii cu care a fost învestit, Biroul Notarului Public B.D. a transmis, la data de 19 mai 2003, către judecătorul delegat al Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei laşi însăşi cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului anterior menţionat, pe numele C.P.T. deşi cererea respectivă nu poartă nici un număr de înregistrare la Biroul Notarului Public şi nici data la care a fost emisă şi, în plus, nu este semnată de notar, având aplicată doar ştampila biroului notarial. în plus, în cuprinsul său, deşi există o rubrică specială în acest sens, nu se menţionează actul juridic care justifică cererea de înscriere a proprietăţii.
Curtea a reţinut că în cauză nu sunt incidente, astfel cum în mod greşit s-a reţinut în rezoluţiile atacate, dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 36/1995 si art. 43 din O.M.J. nr. 2371/C/1997, întrucât notarul public nu a întocmit el însuşi actul de proprietate de care s-a prevalat numitul C.P.T. şi nici nu a fost mandatat anume de acesta în sensul îndeplinirii formalităţilor legale de publicitate imobiliară, fiind solicitat doar a proceda la legalizarea unor copii de pe actul prezentat.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că, acţiunea notarului public de a înainta cererea de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea funciară, a numitului C.P.T. este de natură a vătăma interesele legale ale petentului, care revendică proprietatea imobilului, obţinând deja întoarcerea executării realizate în baza titlului invocat de numitul C.P.T. (conform sentinţei civile nr. 2945 din 06 aprilie 2005 a Judecătoriei laşi, definitivă prin Decizia civilă nr. 661 din 03 octombrie 2005 a Tribunalului laşi), fără a reintra însă în posesia bunului respectiv, în sensul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), care incriminează infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Întrucât cererea de înscriere este informă, lipsesc numărul de înregistrare, data emiterii şi semnătura olografă a notarului, Curtea a apreciat că se impune completarea actelor de cercetare penală, pentru a se stabili dacă şi în ce măsură fapta este direct imputabilă intimatei B.D., pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale.
În acest sens, s-a stabilit că este necesară audierea intimatei B.D. (fapt omis de organele de urmărire penală sesizate de petent), a personalului care lucrează în cadrul biroului său notarial, precum şi a numitului C.P.T., pentru a se stabili persoana care a completat cererea de înscriere, în ce împrejurări, cine şi pe ce temei a dispus întocmirea şi înaintarea acesteia către Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria laşi, cum s-a realizat în fapt transmiterea ei către biroul respectiv. De asemenea, s-a considerat că este utilă efectuarea unei expertize grafologice asupra scrisului olograf din cuprinsul cererii originale de înscriere pentru a se stabili persoana căreia îi aparţine acel scris, precum şi efectuarea de verificări cu privire la data când numitul C.P.T. a solicitat notarului public legalizarea unor copii de pe procesul verbal de licitaţie, invocat ca titlu de proprietate asupra imobilului, solicitându-se prezentarea chitanţei nr. 2642, prin care se pretinde a fi fost achitate taxele notariale aferente acestei operaţiuni.
Pentru aceste considerente, Curtea a dispus desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria laşi, pentru completarea actelor de cercetare, în vederea începerii urmăririi penale.
Împotriva sentinţei Curţii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi petentul A.G.
1. motivele de recurs formulate de parchet s-a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de judecată este nelegală în raport cu art. 2781 alin. (8) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 273 alin. (11) C. proc. pen., întrucât potrivit acestor dispoziţii legale instanţa trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz, iar nu pentru suplimentarea actelor premergătoare, aşa cum s-a procedat. Totodată în mod greşit s-a desfiinţat şi rezoluţia procurorului general, deoarece conform art. 278 C. proc. pen., se poate face plângere doar împotriva rezoluţiei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu şi împotriva rezoluţiei procurorului general.
2. în cel de al doilea motiv de recurs s-a susţinut că în minută şi dispozitivul hotărârii nu au fost indicate faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate de către organul de urmărire penală, aşa cum prevede art. 2781 alin. (8) lit. b) teza finală C. proc. pen.
3. în ultimul motiv de recurs s-a susţinut că greşit a fost admisă plângerea petentului, întrucât din actele dosarului rezultă că petentul a pierdut proprietatea imobilului nu datorită cererii de întabulare depusă de către intimată la biroul de carte funciară, şi datorită scoaterii la licitaţie publică a imobilului în care petentul locuia, de către creditor. S-a mai arătat că nu este necesar să se efectueze cercetările indicate de instanţa, întrucât intimata nu a negat niciodată depunerea cererii la biroul de carte funciară.
În motivele de recurs formulate de petent s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul reţinerii cauzei spre soluţionare potrivit art. 2781 alin. lit. c) C. proc. pen.
Examinând sentinţa Curţii în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate potrivit. Art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de petent nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta.
Cu privire la recursul parchetului se reţin următoarele:
1. în ce priveşte primul motiv de recurs Înalta Curte reţine că deşi soluţia pronunţată de Curte, de desfiinţare a rezoluţiilor parchetului şi de trimitere a cauzei la procuror pentru completarea actelor de cercetare, în vederea începerii urmăririi penale, nu se înscrie formal în soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., se apreciază, în spiritul principiului constituţional al liberului acces la justiţie (art. 21 din Constituţia României) şi al dreptului la un proces echitabil (art. 6 din C.E.A.D.O.L.F.), că, la sesizarea persoanei nemulţumite de o soluţie de netrimitere în judecată, instanţa de judecată are dreptul şi chiar obligaţia de a cenzura efectuarea de către parchet a unei cercetări penale formale şi deficitare, cum este cazul şi în speţă, dispunând completarea corespunzătoare a acesteia, pentru a se putea aprecia, în mod temeinic, asupra necesităţii începerii urmăririi penale.
De asemenea textul art. 2781 C. proc. pen., potrivit căruia după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei sau ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, se poate face plângere la instanţa de judecată competentă, trebuie interpretat în sensul că odată cu atacarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este atacată şi rezoluţia prin care s-a soluţionat plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen., în caz contrar s-ar ajunge la menţinerea unor hotărâri contradictorii cu privire la aceeaşi rezoluţie.
2. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs se reţine că, art. 2781 alin. (8) lit. b) teza finală C. proc. pen., obligă instanţa care a dispus trimiterea cauzei la procuror, să indice faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
În condiţiile în care, în text nu se face menţiunea că cele arătate urmează să fie trecute expres în dispozitivul hotărârii, Înalta Curte apreciază că nu ne aflăm în prezenţa nulităţii absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care în considerentele hotărârii este îndeplinită această cerinţă.
Or, din examinarea hotărârii recurate, rezultă că instanţa de fond a indicat în considerentele hotărârii, pe larg şi explicit, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate de procuror şi mijloace de probă prin care acestea urmează să fie constatate, astfel că nu există nici un dubiu cu privire la cele dispuse de instanţă.
3. Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat, întrucât obiectul cauzei nu îl formează condiţiile în care petentul a pierdut proprietatea imobilului ci, dacă activitatea notarului sesizat cu o cerere de legalizare a patru copii de pe procesul-verbal de licitaţie nr. 316 din 05 mai 2003, formulată de C.P.T., cu motivarea că acestea îi sunt necesare „pentru intabulare şi executor judecătoresc", putea să se adreseze Biroului de Carte Funciară pentru înscrierea dreptului de proprietate de care se face vorbire în acest proces verbal de licitaţie, dacă această faptă îi este imputabilă notarului şi dacă urmare acestei fapte, interesele legitime ale petentului au fost vătămate.
Pentru că la dosar, nu sunt suficiente probe pentru lămurirea cauzei, instanţa de fond a dispus trimiterea cauzei la procuror, indicând probele ce urmează a fi administrate, pentru ca în urma administrării lor, să se decidă dacă este sau nu cazul începerii urmăririi penale.
Cu privire la recursul petentului, Înalta Curte reţine că soluţia prevăzută de textul sus arătat, se aplică numai în cazul soluţiilor de scoatere de sub urmărire penală şi de încetare a procesului penal nu şi celor de neîncepere a urmăririi penale.
Potrivit art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., instanţa „admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare". Prin urmare, sintagma conţinută în acest text referitoare la suficienţa probelor semnifică faptul că a fost realizat atât obiectul, cât şi temeiul acţiunii penale care nu poate avea loc decât în faza de urmărire penală, nu şi în aceea a actelor premergătoare.
Or, cum în cauză nu a fost începută urmărirea penală, cauza desfăşurându-se în faza actelor premergătoare, reţinerea cauzei la instanţă după desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale ar fi nelegală.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală sub toate aspectele, şi întrucât nu există nici un motiv de casare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile de faţă ca nefondate.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi petiţionarul A.G. împotriva sentinţei penale nr. 174 din 27 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1257/2007. Penal. Vătămarea corporală din... | ICCJ. Decizia nr. 1459/2007. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
