ICCJ. Decizia nr. 2353/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2353/2007
Dosar nr. 534/98/2006
Şedinţa publică din 2 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, retine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 560 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul lalomiţa, în baza art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.G., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 – art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat o sfoară confecţionată din material sintetic în lungime de 8 metri.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 18.210 lei despăgubiri civile către A.N.I.F.., sucursala Teritorială Argeş - Ialomiţa - Şiret.
S-a dispus restituirea către numita M.M. a unui aparat autogen improvizat - ridicat de organele de poliţie.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, în data de 24 octombrie 2004, inculpatul S.G. împreună cu numitul P.S.G., a încercat să sustragă de la Staţia S.P.E. 1 Slobozia - Dunăre, situată în apropierea comunei Vlădeni Judeţul Ialomiţa, o ţeava metalică în lungime de 5 metrii, cu diametrul de 1000 cm, 5 flanşe refulare şi două vane fluture.
Pentru dislocarea acestor piese, inculpatul s-a folosit de un ciocan de 5 Kg, o rangă şi un aparat autogen.
Activitatea celor doi a fost întreruptă de organele de poliţie care au sosit la fata locului însoţite de martori.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, urmările faptei dar şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, este căsătorit şi are un copil minor.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, tribunalul a apreciat că, faţă de comportamentul inculpatului, atât înainte de comiterea faptei cât şi după aceea, reeducarea acestuia poate fi realizată chiar fără privare de libertate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că A.N.I.F., sucursala Teritorială Argeş - Ialomiţa - Şiret, s-a constituit parte civilă cu suma de 512.686.276 lei Rol, reprezentând 17 metrii conductă metalică, 5 bucăţi flanşă refulare şi 2 bucăţi vană fluture.
Tribunalul a admis în parte acţiunea civilă, numai pentru suma de 18.201 lei, prejudiciu real calculat potrivit expertizei tehnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.G., care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi rejudecând cauza să se dispună redozarea pedepsei în urma reţinerii circumstanţelor atenuante personale faţă de inculpat, iar în latura civilă obligarea inculpatului la despăgubiri doar în limita sumei de 2381,50 lei.
Prin Decizia penală nr. 36 din 30 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 100 lei.
Împotriva deciziei Curţii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul.
În motivele scrise de recurs a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 14 şi 18 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia privind latura civilă a cauzei şi nici solicitarea de redozare a pedepsei.
A mai solicitat aplicarea faţă de inculpat a circumstanţelor atenuante personale şi reducerea pedepsei sub limita de 2 ani închisoare.
În ultimul motiv de recurs a susţinut că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt atunci când a reţinut că inculpatul este cel care a distrus cele 5 flanşe şi două vane fluture, întrucât nu s-a făcut nicio dovadă că el a distrus aceste piese.
Recursul inculpatului este nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs care va fi analizat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că instanţele potrivit art. 354 şi următoarele C. proc. pen. şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., instanţele sunt obligate să-şi motiveze hotărârile, dar acest lucru nu trebuie înţeles ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument. Deşi instanţele nu au făcut o motivare detaliată a hotărârii pe care au adoptat-o, au examinat cauza şi au motivat atât individualizarea pedepsei cât şi acordarea despăgubirilor în cuantum de 18.210 lei, astfel că nu se poate reţine că instanţele nu au motivat hotărârile pronunţate.
Cu privire la cel de al doi - lea motiv de recurs care va fi analizat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că la individualizarea pedepsei primele instanţe au avut în vedere pericolul social concret al faptei, relevat de împrejurarea că inculpatul a încercat să sustragă componente ale unui sistem de irigaţii, cu consecinţe deosebit de grave în cazul în care aceste sisteme, în caz de nevoie, nu ar putea fi puse repede în funcţiune. Pericolul social concret este relevat şi de împrejurarea că inculpatul a acţionat împreună cu prietenul său după un plan bine stabilit, după ce şi-a procurat uneltele şi un aparat autogen pentru dislocarea din instalaţie a pieselor arătate.
Deşi instanţele au apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social concret ridicat, au aplicat inculpatului pedeapsa minimă prevăzută de lege, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, întrucât au ţinut seama de împrejurările care caracterizează persoana inculpatului, respectiv absenţa antecedentelor penale, este căsătorit, are un copil minor, a recunoscut comiterea faptei.
În raport de dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată, astfel că nu se impune reducerea ei.
Nici ultimul motiv de recurs, care va fi analizat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu poate fi primit. Înalta Curte reţine că primele instanţe au stabilit o corectă stare de fapt cu privire la piesele pe care inculpatul a încercat să le sustragă, iar valoarea acestora a fost stabilită de expertiza efectuată în cauză, la suma de 18.210 lei.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia recurată este temeinică şi legală şi cum nu s-a constat nici existenţa vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 36 din 30 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 2 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2885/2007. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2344/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
