ICCJ. Decizia nr. 1951/2007. Penal. îndreptare eroare materială (art.194 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1951/2007
Dosar nr. 400/43/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 300 din 23 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 400/43/2006, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul S.M.
Prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 4 august 2006, prin cererea directă, petiţionarul S.M. a solicitat Curţii de Apel Târgu Mureş, ca instanţă de executare, completarea dispozitivului sentinţei penale nr. 14 din 12 mai 2004 pronunţată în dosarul penal nr. 637/2003 al Curţii de Apel Târgu Mureş, în sensul adăugării dispoziţiilor ce au rezultat din aplicarea prevederilor ari.913 alin. (6) C. proc. pen., respectiv „distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă la judecarea cauzei".
Cererea se înscrie în prevederile art. 196 C. proc. pen., raportat la art. 195 C. proc. pen.
Solicitat fiind de către instanţă pentru a indica casetele audio la care face referire, petiţionarul a susţinut că pe parcursul urmăririi penale, procurorii P.N.A., i-au prezentat cea. 300 de file cu transcrieri a unor interceptări telefonice înregistrate pe 16 casete audio.
Odată cu trimiterea în judecată, la dosarul de urmărire au fost ataşate doar 25 file cu transcrierile, ceea ce reprezintă circa 8 % din totalul filelor transcrise. Se susţine că restul transcrierilor „au fost şi sunt păstrate în custodia P.N.A." şi periodic, în publicaţiile locale apar „calupuri" care îi lezează flagrant dreptul la propria imagine.
În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, la data judecării cauzei, 12 mai 2004, instanţa avea obligaţia de a dispune „distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă în cauză". Potrivit textului legal invocat „celelalte înregistrări vor fi păstrate până la arhivarea dosarului".
Instanţa de fond a audiat în prezenţa inculpatului S.M. şi a avocatului său, la termenul din 9 martie 2004, toate casetele audio ataşate dosarului de urmărire penală. în acest sens, pachetul sigilat, în care se aflau 8 casete audio, a fost desigilat în prezenţa părţilor şi în timpul audierii s-au comparat cele transcrise cu cele auzite.
Deşi inculpatul şi-a contestat vocea şi autenticitatea înregistrărilor, nu a formulat nici o cerere în vederea expertizării tehnice a acestora.
Toate înregistrările au fost folosite drept probe în cauză, nefiind evidenţiate înregistrări care nu au avut legătură cu faptele sau persoanele deduse judecăţii.
Ca atare, instanţa nu a avut temei legal să dispună distrugerea acestor înregistrări, care şi în prezent sunt păstrate la dosarul cauzei, dispus spre arhivare.
Se remarcă faptul că niciodată, pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul personal sau prin avocat, nu a invocat faptul că ar mai exista şi alte înregistrări, ceea ce exclude „omisiunea" instanţei de a se pronunţa conform art. 913 alin. (6) C. proc. pen.
Mai mult, s-a subliniat faptul că instanţa a fost sesizată potrivit art. 317 C. proc. pen., cu faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, probele referitoare la obiectul judecăţii fiind indicate în rechizitoriu.
Ori atâta vreme cât în dosarul de urmărire penală nu s-au aflat alte casete, cât inculpatul, în prezent petiţionar, nu a invocat existenţa altor înregistrări, cât părţile s-au mărginit la exercitarea dreptului la apărare, respectiv acuzare, doar cu privire la infracţiunile cu care a fost sesizată instanţa, nu se poate invoca nici incidenţa prevederilor art. 196 C. proc. pen., raportat la art. 195 C. proc. pen., referitoare la înlăturarea unor omisiuni vădite.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul S.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât conform art. 913 alin. (6) C. proc. pen., în vigoare la data pronunţării sentinţei de condamnare, instanţa trebuia să dispună prin încheiere distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă în cauză, iar celelalte înregistrări se păstrează până la arhivarea dosarului.
Recurentul susţine că întrucât această dispoziţie legală nu a fost respectată este prejudiciat moral şi material solicită casarea hotărârii pronunţate în cauză,
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14 din 12 mai 2004, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4029 din 28 iulie 2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petentul S.M. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care unele fiind infracţiuni de corupţie, fiind pus în libertate, după executarea pedepsei la data de 8 august 2006.
Anterior acestei date, la 4 august 2006, petentul a solicitat instanţei de executare să se pronunţe, în temeiul art. 913 alin. (6) C. proc. pen., cu privire la distrugerea înregistrărilor convorbirilor interceptate, înregistrări care nu fac obiectul probatoriului administrat în cauză, ci privesc viaţa sa privată.
Prima instanţă a încadrat, în drept, solicitarea petentului în dispoziţiile art. 196 C. proc. pen., referitoare la înlăturarea unor omisiuni vădite, iar în motivarea hotărârii a reţinut, printre altele că petentul, pe parcursul soluţionării cauzei în care a fost condamnat, nu a invocat existenta altor înregistrări, în afara celor care au constituit mijloace de probă, care să atragă dispoziţiile art. 913 alin. (6) C. proc. pen., referitoare la distrugerea înregistrărilor care nu au legătură cu faptele sau persoanele deduse judecăţii.
În raport de aceste împrejurări şi de faptul că la dosarul cauzei nu există alte aceste în afara celor care au fost arhivate la dosarul cauzei, s-a apreciat că este exclusă „omisiunea" instanţei de a se pronunţa conform temeiului invocat.
Înalta Curte constată că prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei cu care a fost investită.
Astfel, în mod greşit instanţa a calificat cererea recurentului ca fiind o cerere prin care se solicită înlăturarea unor omisiuni vădite.
Art. 196 C. proc. pen., reglementează situaţia când instanţa, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători potrivit art. 189 sau 190, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor (instituţie reglementată de art. 169 C. proc. pen.) sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.
Ori, solicitarea recurentului referitoare la aplicarea art. 913 alin. (6) C. proc. pen., în vigoare atât la data pronunţării hotărârii de condamnare, cât şi la introducerea cererii pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş referitoare la distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă în cauză, după cum se observă nu se încadrează în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 196 C. proc. pen.
Instanţa fondului a fost investită cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 913 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum era reglementat înaintea modificărilor aduse prin Legea nr. 256/2006, iar aceasta a făcut referiri la atitudinea procesuală a petentului (în sensul că acesta deşi a contestat autenticitatea înregistrărilor şi a vocii sale nu a solicitat, efectuarea unei expertize, precum şi faptul că pe parcursul cercetării judecătoreşti acesta nu a invocat faptul că ar mai exista şi alte înregistrări, sigur, cu condiţia să cunoască despre existenţa acestora), fără a se pronunţa practic asupra fondului cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul formulat de petent, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu prilejul rejudecării, instanţa va avea în vedere şi modificările legislative, în vederea stabilirii temeiurilor juridice aplicabile în speţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul S.M. împotriva încheierii nr. 30 din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1459/2007. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1201/2007. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
