ICCJ. Decizia nr. 3247/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3247/2007
Dosar nr. 28289/3/2006
Şedinţa publică din 18 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1442 din 13 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de revizire formulată de condamnatul C.D., obligându-l totodată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 21 august 2006, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 28289/3/2006, cererea formulată de condamnatul C.D. prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1082 din 20 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1836 din 2 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, întocmind referatul la 17 august 2006, potrivit dispoziţiilor ar. 399 C. proc. pen., a solicitat respingerea, ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuient, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Tribunalul Bucureşti, secţia a I-a penală, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că motivul invocat de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., acesta având posibilitatea legală de a-şi formula apărări pe tot parcursul procesului penal şi cu ocazia exercitării căilor ordinare de atac, în cauză neexistând fapte şi împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
De asemenea, s-a mai constatat că revizuientul a încercat, pe calea revizuirii, să prelungească probaţiunea, întrucât a solicitat reaudierea martorilor ce au fost deja audiaţi în faţa instanţei de fond cu ocazia cercetării judecătoreşti, declaraţiile acestora fiind evaluate pe rând de prima instanţă, de instanţa de prim control judiciar, precum şi de instanţa de recurs.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate revizuientul condamnat a formulat apel, în termen legal, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând motivele susţinute în faţa primei instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 57/ A 12 februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul formulat de acelaşi revizuient condamnat, obligându-l la plata sumei de 80 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, stabilind ca suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, să se avanseze din fondul Ministerul Justiţiei.
S-a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a respins cerere de revizuire formulată de condamnat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca aceasta să fie admisă în principiu.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat că „faptele sau împrejurările noi" în înţelesul textului invocat de revizuient ca temei al cererii de revizuire, trebuie să fie acele întâmplări, situaţii sau stări care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de încetare a procesului penal sau de achitare.
S-a constatat că revizuientul, învocând drept elemente noi declaraţiile martorilor (A.N., F.Z.I., C.V.A.) deja audiaţi în faza de urmărire penală şi de cercetare judecătorească şi copia raportului medico-legal al victimei N.A. şi a procesului - verbal de cercetare la faţa locului, a solicitat o reevaluare a probelor anterior administrate şi deci, o reexaminare a situaţiei de fapt a cauzei.
S-a conchis că toate celelalte aspecte pe care le-a susţinut revizuientul în sensul constatării erorilor efectuate de instanţe pe parcursul soluţionării cauzei se circumscriu unor critici pe fondul cauzei, care nu pot fi analizate în calea extraordinară a revizuirii.
Fiind nemulţumit de Decizia pronunţată, revizuientul condamnatul a formulat, în termen legal recurs, invocând personal, precum şi prin apărătorul desemnat din oficiu, motivele expuse în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Recursul formulat de condamnat este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au procedat corect atunci când au respins cererea de revizuire şi au apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Revizuirea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru cazurile limitativ şi expres prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
În raport de motivele invocate de condamnat [(dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.)] şi faţă de conţinutul referatului întocmit la 17 august 2006 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţele au apreciat că cererea de revizuire este nefondată, întrucât revizuientul condamnat nu a făcut dovada existenţei unor situaţii sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţele anterioare şi să poată constitui dovezi în sprijinul netemeiniciei hotărârii de condamnare acestuia.
Se mai constată că declaraţiile şi apărările inculpatului au fost reţinute de instanţa de condamnare în măsura în care s-au coroborat cu dovezile administrate în cauză, fiind înlăturate susţinerile nesincere prin analiza amănunţită şi temeinică a probelor administrate în cauză, iar instanţa de fond a procedat corect atunci când a dispus condamnarea acestuia pentru fapta dedusă judecăţii, hotărârea fiind ulterior menţinută şi în căile de atac.
De altfel, nici susţinerile revizuientului cu privire la nelegalitatea mandatului de arestare emis pe numele său de un magistrat procuror şi nu de un magistrat judecător şi dat cu încălcareadrepturilor sale constituţionale nu au legătură cu prezenta cauză şi nu pot fi reţinute şi analizate în această fază procesuală.
Toate celelalte aspecte relevate în cadrul cuvântului la dezbateri sunt mai mult critici vizând fondul cauzei, ce puteau şi trebuiau a fi supuse atenţiei şi analizei instanţei de condamnare şi apoi cenzurii în căile de atac ordinare, prevăzute de legea procesual penală.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată în legătură cu emiterea mandatelor de arestare este inadmisibilă în contextul în care se constată că acestea nu au nicio legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii.
Aşadar, instanţele anterioare au pronunţat hotărâri legale, ce vor fi menţinute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat C.D. împotriva deciziei penale nr. 57/ A din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat C.D. împotriva deciziei penale nr. 57/ A din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3379/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 429/2007. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
