ICCJ. Decizia nr. 2885/2007. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2885/2007
Dosar nr. 4959/1/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 6 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 258/45/2007, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de persoana solicitată P.D.C. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, constatând că această excepţie este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Totodată, prin aceeaşi încheiere s-a dispus arestarea persoanei solicitate P.D.C., în baza mandatului european de arestare emis la 16 martie 2007 de Tribunalul din Torino, secţia Judecătorilor pentru Cercetări Preliminare Italia, conform art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, pe o durată de 29 zile, cu începere de la 17 mai 2007 la 14 iunie 2007, stabilindu-se termen la 18 mai 2007 pentru audierea acestei persoane.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că mandatul european a fost emis împotriva cetăţeanului român P.D.C. în scopul derulării procedurilor penale în Italia pentru săvârşirea infracţiunilor de „violenţă sexuală", „exploatarea prostituţiei minore", „favorizarea intrării ilegale pe teritoriul statului italian de persoane de destinat la prostituţie", că nu există motive de refuz al executării, că cel urmărit a fost informat asupra existenţei mandatului asupra conţinutului acestuia, asupra posibilităţii de a consimţi la predarea către statul emitent, precum şi cu privire la drepturile sale procesuale, şi că astfel sunt întrunite cerinţele art. 89 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs în termen legal persoana solicitată P.D.C. care a susţinut că în mod greşit a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că textul art. 89 din Legea nr. 302/2004 este neconstituţional, că nu s-a întocmit o minută de către completul de judecată pentru respingerea excepţiei şi că pe fond, arestarea s-a dispus greşit, neexistând probe de vinovăţie.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii sub ambele aspecte, rejudecarea cauzei şi punerea în libertate a persoanei solicitate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau a unei dispoziţii dintr-o lege care are legătură cu soluţionarea cauzei, iar potrivit alineatului 6 al aceluiaşi text, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Or, din examinarea actelor dosarului se constată că excepţia ridicată nu întruneşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de aceste texte legal.
Astfel, prin art. 23 din Constituţia României s-a statuat că arestarea preventivă se dispune de judecător numai în cursul procesului penal şi libertatea persoanei poate fi îngrădită numai dacă există probe sau indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 881 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 dacă mandatul european de arestare conţine informaţiile necesare şi este tradus conform art. 79 alin. (4), instanţa solicită procurorului general de pe lângă curtea de apel să ia măsurile necesare pentru identificarea persoanei solicitate, reţinerea şi prezentarea în faţa instanţei.
Conform art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 instanţa dispune prin încheiere motivată arestarea persoanei solicitate.
Aceste dispoziţii din legea specială care consacră reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, urmare a aderării României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate, faţă de dispoziţiile legii interne, aşa cum s-a stabilit prin art. 148 alin. (2) din Constituţia României, referitor la preeminenţa dreptului internaţional.
Ca atare, sunt aplicabile normele din Titlul III al Legii nr. 302/2004 care transpun integral Decizia cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene.
În cauză, a fost emis un mandat european de arestare a persoanei solicitate P.D.C. de către autorităţile judiciare italiene pentru infracţiunile de „violenţă sexuală", „exploatarea prostituţiei minore", „favorizarea intrării ilegale pe teritoriul statului italian de persoane de destinat la prostituţie" în vederea efectuării urmăririi penale, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, care are la bază un mandat de arestare emis în condiţiile legii interne italiene, care nu a putut fi adus la îndeplinire în Italia, întrucât persoana în cauză se afla în România, membră a Uniunii Europene.
Prin urmare, mandatul european de arestare nu se poate confunda cu mandatul de arestare preventivă din dreptul intern, emis de judecătorul naţional român şi supus regulilor statornicite de art. 23 din Constituţia României.
În consecinţă, prima instanţă a constatat în mod justificat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate nu este admisibilă fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi pe această bază a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Privitor la susţinerea din recurs a persoanei solicitate în sensul că prima instanţă nu ar fi întocmit o minută de respingere a excepţiei, aceasta nu poate fi primită.
Din examinarea actelor dosarului se constată că prima instanţă, premergător luării în discuţie a arestării recurentului, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale această măsură fiind consemnată potrivit art. 355 alin. (1) raportat la art. 305 C. proc. pen., în partea introductivă a încheierii, nefiind obligatorie, aşa cum rezultă din conţinutul art. 309 din acelaşi cod, întocmirea unei minute.
2. Referitor la măsura arestării persoanei solicitate P.D.C. se constată că ea a fost luată cu respectarea dispoziţiilor evocate ale art. 89 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale respectivei persoane.
Mai este de menţionat că judecătorul român nu se poate pronunţa asupra temeiniciei urmăririi ori asupra oportunităţii arestării, întrucât s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoaşterea reciprocă a hotărârilor penale.
În consecinţă, criticile formulate de persoana solicitată în sensul greşitei luări a măsurii arestării nu sunt întemeiate.
3. Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate motivele de recurs invocate, Curtea urmează, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.D.C. cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.D.C. împotriva încheierii nr. 6/ MEA din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 258/45/2007.
Obligă recurenta persoană solicitată să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 12/2007. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2353/2007. Penal → |
|---|
