ICCJ. Decizia nr. 284/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.284/2007
Dosar nr. 19919/3/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Numitul P.N. se află în executarea unei pedepse rezultante de 12 ani închisoare aplicată pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 (1)-(2) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
La data de 29 martie 2006 condamnatul a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de condamnare.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri, că nu a vândut niciodată droguri, că el doar Ie-a porţionat pentru a putea „avea doza necesară pe care o consuma odată". Revizuientul a mai precizat că atât numita P.E. (pentru a benefica de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000), cât şi alţi martori, au dat declaraţii mincinoase. în drept a invocat dispoziţiile art. 394 lit. a şi b din Codul procedură penală.
Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bucureşti a înaintat Secţiei l-a Penale a Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.N. împotriva sentinţei penale nr. 1569 din 09 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, împreună cu referatul întocmit pe baza actelor de cercetare efectuate potrivit art. 399 C. proc. pen.
Prin referatul menţionat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, conform art. 403 alin. (3) C. proc. pen., întrucât motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi art. 4081 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 795 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia l penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnat. A fost obligat revizuientul condamnat la 30 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a constatat că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Astfel, în privinţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., acesta are în vedere situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Prin urmare faptele şi împrejurările trebuie să fie noi, şi să tindă la dovedirea netemeinicie hotărârii de condamnare, iar nu mijloacele de probă, neputându-se realiza pe calea revizuirii o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza în primă instanţă, apel şi recurs. Toate apărările revizuientului au fost avute în vedere de instanţele de control judiciar, hotărârea de condamnare având la bază un material probatoriu complex.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul, solicitând, în temeiul art. 394 lit. b) C. proc. pen., admiterea cererii de revizuire întrucât martora Ş.M. ar fi comis infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), depunând la dosar şi o adresă din partea M.A.l. din care rezultă că împotriva acesteia a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Prin Decizia penală nr. 780 din 15 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a respins, ca nefondat, apelul revizuientului-condamnat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut că revizuientul nu a făcut dovada existenţei unor fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, aspectele relevate de către acesta au fost cunoscute de către instanţele care au soluţionat cauza atât în fond, cât şi în căile de atac, neputându-se realiza pe calea revizuirii o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute.
Pentru reţinerea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., condamnatul trebuia să facă dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti sau unei ordonanţe a procurorului cu privire la săvârşirea de către martoră a infracţiunii de mărturie mincinoasă. Adresa depusă de către condamnat, în care se menţionează că plângerea penală împotriva martorilor este în lucru, nu este de natură a satisface cerinţele art. 394 lit. b) C. proc. pen.
De asemenea, reţine instanţa de apel, nu s-a făcut dovada existentei unui înscris declarat fals prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, ori existenţei unei hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe a procurorului din care să rezulte că un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală ar fi comis vreo infracţiunea în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Împotriva acestei decizii, revizuientul a declarat prezentul recurs, menţionând că există o plângere penală pentru mărturie mincinoasă. Recursul nu este fondat.
Ambele instanţe au reţinut corect că motivele invocate de condamnat nu îndeplinesc condiţiile nici unuia dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Simpla împrejurare că acesta a formulat o plângere penală împotriva martorilor pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 394 lit. b) C. proc. pen., textul legal obligând la existenţa, după caz, a unei ordonanţe a procurorului ori a unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă prin care se constată săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul şi va obliga recurentul-revizuient la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.N. împotriva deciziei penale nr. 780 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2007. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2862/2007. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
