ICCJ. Decizia nr. 2512/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2512/2007
Dosar nr. 4268/1/2007
Şedinţa publică din 9 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 234/64/2007, s-a dispus, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea arestării preventive a inculpatului T.I.
S-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului se menţin, în cauză neintervenind temeiuri noi care să impună punerea în libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul T.I., fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 mai 2007, sub nr. 4268/1/2007.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat au fost de admitere a recursului, casare a încheierii şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea inculpatului în stare de libertate.
Examinând recursul declarat de către inculpatul T.I. prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 25 aprilie 2007 este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că împotriva inculpatului T.I. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., pentru care legea prevede o pedeapsă între 10 şi 20 de ani, reţinându-se că, în noaptea de 16/17 august 2006, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu victima S.T., pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un topor în zona capului, provocându-i decesul.
Instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 5 ani închisoare, în prezent cauza având ca obiect judecarea apelului.
Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
De altfel, în cauză măsura arestării preventive a recurentului inculpat este justificată şi de existenţa, pe lângă cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea presupus săvârşită este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a recurentului inculpat ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii, precum şi în prevederile art. 5 din C.A.D.O.L.F.
Având în vedere probatoriul administrat şi soluţia pronunţată de instanţa de fond, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu dispoziţiile evocate, coroborate cu cele ale art. 5 din C.A.D.O.L.F. şi că punerea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate în cadrul comunităţii, ţinând seama de natura faptelor şi împrejurările săvârşirii lor.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva încheierii din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 3453/62/2006.
Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 245/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2618/2007. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
