ICCJ. Decizia nr. 273/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 273/2007
Dosar nr. 1293/33/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 258/ F din 18 noiembrie 2005, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru inculpaţii L.V.S. şi C.C., din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi din infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpaţii au fost condamnaţi la pedepsele de câte 7 luni şi 12 zile închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpaţii au fost condamnaţi la pedepsele de câte 6 luni închisoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 7 luni şi 12 zile închisoare.
S-au constatat executate integral pedepsele aplicate inculpaţilor, şi potrivit art. 350 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu se află arestaţi în altă cauză.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. baza căruia a fost condamnată la pedeapsa de 4 luni închisoare, reţinându-se şi dispoziţiile art. 74, 76 C. pen., pedeapsă suspendată condiţionat conform art. 81 C. pen.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text în baza căruia a fost condamnat şi inculpatul nerecurent L.O.S. la pedeapsa de 30.000.000 lei amendă penală, a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit dispoziţiilor art. 81 C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 996,4 gr rezină de cannabis, depusă la camera de corpuri delicte a C.Z.C.C.O.A. Cluj.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond investită cu judecarea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor şi a căror încadrare juridică a fost schimbată aşa cum s-a expus în precedent, a reţinut ca situaţie de fapt următoarele:
Inculpaţii, locuiesc în municipiul Bistriţa, sunt prieteni, inculpatul C.C., cunoscându-l pe S.D. zis A., care de mai multă vreme locuieşte în Spania, revenind în ţară ocazional.
La începutul lunii ianuarie 2005, în timp ce S.D. se afla în ţară, s-a întâlnit cu inculpatul C.C., păstrând legătura cu acesta, ulterior reîntoarcerii în Spania prin telefon.
Către sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie 2005, S.D. l-a contactat telefonic pe inculpatul C.C. comunicând că va trimite un pachet cu dulciuri pe numele lui T.G. din comuna Unirea care are copii în Italia. Cunoscând că inculpatul este consumator de droguri, l-a întrebat dacă vrea să-i pună în pachet „ceva de fumat", ofertă acceptată.
Inculpatul C.C. a relatat împrejurarea legată de primirea pachetului, referindu-se la conţinut, inculpatului L.V.S. precizând că nu-l cunoaşte pe destinatar.
Fiind consumator de droguri şi sperând că va primi şi el din coletul primit, inculpatul L.V.S. i-a spus că îi cunoaşte pe copii martorului T.G., precizând totodată că inculpata P.E., este prietenă cu aceştia.
În ziua de 5 aprilie 2005, martorul T.G., a fost sunat de un reprezentant al SC A. SRL Sibiu, încunoştiinţându-l că pe adresa sa a sosit un pachet, convenind ca acesta să-i fie adus acasă.
Faptul că primeau pachetul nu a surprins pe martor şi concubina sa R.G., situaţie obişnuită, copii martorului fiind în Italia, însă la sosirea coletului au constatat că acesta era expediat din Spania de o persoană necunoscută lor.
Când au desfăcut coletul martorii au găsit bunuri alimentare şi 5 calupuri cu substanţă verde-oliv ambalate în cutii de cereale lipite cu bandă adezivă, realizând că este vorba de droguri. Cei doi au hotărât să îngroape substanţa în curtea casei, gândindu-se că vor fi contactaţi de persoana căreia îi era adresat în realitate coletul.
În dimineaţa zilei de 7 aprilie 2005, inculpata P.E. (care acceptase rugămintea soţiei inculpatului L.V.S. de a prelua coletul) l-a contactat telefonic pe T.G. cerându-i să se întâlnească în locaţia cunoscută sub numele de blocul „lamă" pentru a stabili condiţiile de preluare a coletului de la autogară, necunoscând că acesta se afla deja la domiciliul martorului.
Inculpata şi T.G. s-au deplasat la o pizzerie cu un taxi, urmând astfel cele convenite cu L.V.S. care-i dăduse inclusiv datele privitoare la expeditorul pachetului G.C., Spania, ţara, ce urmau a fi comunicate martorului.
După o scurtă discuţie, inculpata şi T.G. au părăsit localul, ducându-se la autoturismul BMW de culoare neagră condus de L.O.S., la serviciile cărora inculpatul C.C. apela adesea.
Cu acest autoturism, martorul şi inculpata s-au deplasat la autogară unde s-au întâlnit cu martora R.G.
T.G. i-a cerut concubinei sale să facă deplasarea în comuna Unirea la domiciliul lor, cu inculpata, să încerce să o ţină pe inculpată cât mai mult timp aici, în timp ce el ca anunţa organele de poliţie.
Potrivit celor stabilite, inculpata P.E. însoţită de concubina lui T.G. s-au deplasat în comuna Unirea, cu autoturismul condus de L.O.S., unde a ajuns şi T.G., după ce a sesizat organele de poliţie.
Cei doi martori au predat inculpatei bunurile rămase în pachet şi pentru că aceasta părea să caute în sacoşe altceva, T.G. i-a arătat calupurile, întrebând-o dacă asta caută şi dacă sunt droguri. La răspunsul pozitiv al acesteia martorul i-a relatat că necunoscând conţinutul calupurilor, a tăiat unul din ele arătându-i-l, moment în care pe masă au căzut câteva firimituri, pe care inculpata le-a adunat punându-le în buzunar.
Între timp inculpata a primit un telefon de la L.V.S., care i-a comunicat că va trimite după ea un taxi, întrucât autoturismul cu care se deplasau până în locaţia descrisă condus de inculpatul L.O. plecase.
După scurt timp P.E. a părăsit domiciliul martorilor având asupra sa întreaga cantitate de droguri, s-a urcat în taxiul trimis de L.V.S., cu care din nou a comunicat telefonic confirmând că se află în posesia pachetului şi se îndreaptă spre casă.
Odată ajuns în dreptul şcolii generale din comuna Unirea, taxiul a fost oprit de organele de poliţie, ajungându-se la identificarea inculpatei, care a relatat împrejurări legale de conţinutul pachetului şi persoana căreia urma să le transporte, respectiv L.V.S.
Evaluând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti instanţa de fond a stabilit că în afara oricărei probe care să demonstreze conţinutul convorbirilor telefonice dintre inculpatul C.C. şi S.D., nu se poate reţine că acest inculpat a solicitat trimiterea cantităţii respective stabilindu-se şi preţul.
În sensul expus, se reţine că nu se poate da nici o valoare probatorie transcrierilor telefonice ale convorbirilor purtate la 8 aprilie 2005 între S.D. şi L.M. şi celei purtate de procuror şi inculpată la 10 mai 2005, nefiind îndeplinită procedura prevăzută de art. 913 alin. (1) C. proc. pen., ce impune obligativitatea întocmirii unui proces-verbal în care se consemnează anumite date esenţiale valorificării acestor interceptări în planul probaţiunii.
În lipsa altor probe, instanţa de fond, a apreciat că nu se pot înlătura apărările inculpaţilor L.V.S., C.C., referitoare la împrejurarea că drogurile erau destinate consumului propriu, susţineri confirmate de probele biologice recoltate de la aceştia, ce demonstrează că în organismul inculpaţilor s-a constatat prezenţa substanţei psihotropă biosintetizată de planta cannabis, ceea ce dovedeşte că sunt consumatori ai acestui drog.
Faţă de situaţia de fapt expusă, dovedită cu declaraţiile martorilor T.G., R.G., cele ale inculpaţilor, concluziile rapoartelor de constatare medico-legale întocmite de S.M.L. Bistriţa-Năsăud, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cumpărarea de către inculpaţi a drogurile de risc făcându-se în scop de consum propriu.
Cât priveşte infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, comisă de C.C. în perioada noiembrie - 23 decembrie 2005 şi de inculpatul L.V.S., în cursul anului 2004 şi începutul anului 2005, instanţa a constatat că în intervalul cuprins între data comiterii şi până la soluţionarea în fond a intervenit o modificare a art. 4 din Legea nr. 143/2000, privitoare la cuantumul pedepsei, aşa încât au fost apreciate aplicabile dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind legea penală mai favorabilă.
Reţinând vinovăţia inculpaţilor în infracţiunile concurente prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de fond i-a condamnat la pedepsele rezultante de câte 7 luni şi 12 zile închisoare, pe care le-a constatat executate integral în perioada arestului preventiv dedus de la 7 aprilie 2005 la zi.
Împotriva sentinţei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud a declarat apel, criticând hotărârea ca nelegală sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor C.C. şi L.V.S.
Astfel, se apreciază că printr-o greşită interpretare a probatoriilor s-au reţinut îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de „cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu" prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru inculpaţi.
În realitate, în raport de modul concertat în care au acţionat, cooptând-o alături de ei şi pe inculpata P.E. în scopul procurării drogului, rezultat de altfel produs, având în vedere că pachetul cu droguri a fost preluat de aceasta, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri în forma prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Un argument în plus, în susţinerea acestei încadrări juridice este în opinia acuzării şi împrejurarea că întreaga cantitate de drog s-a aflat în sfera de dispoziţie a inculpaţilor L.V.S. şi C.C. din momentul ridicării coletului până la depistarea de către organele de poliţie a inculpatei P.E.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi minori, prin Decizia penală nr. 98/ A din 5 aprilie 2006, a admis apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C.C. şi L.V.S., şi a pedepselor rezultante, şi rejudecând, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat inculpaţii la pedepsele de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute pedepsele de câte 6 luni închisoare aplicate aceloraşi inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata arestului preventiv executat de fiecare inculpat de la 7 aprilie 2005 la 18 noiembrie 2005, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea încadrării juridice dată infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor C.C. şi L.V.S., cea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a), instanţa de apel invocă acţiunea amplă în cadrul căreia C.C. a fost contactat de S.D., ştiind că urma să primească drogurile, demersurile făcute faţă de inculpatul L.V.S. de a identifica persoana ce primea în ţară coletul, motivându-l pe acesta că „n-o să-i pară rău", faptul că la rândul său L.V.S. a antrenat în această activitate şi pe P.E., căreia i-a cerut să ridice pachetul de la destinatar şi să-l aducă la domiciliul său.
Toate aceste împrejurări, unite cu faptul că cei 3 inculpaţi au acţionat pentru procurarea unei cantităţi mari de droguri având ca scop atât consumul propriu cât şi pentru a oferi altor persoane, cel puţin celor implicate în această activitate, s-au apreciat temeiuri în susţinerea încadrării juridice a faptei, cea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
În termen legal, inculpaţii C.C. şi L.V.S., au declarat recurs, criticând hotărârea instanţei de apel ca nelegală invocând drept cazuri de casare dispoziţiile art. 3859 alin. (1), (10), (14), (14) C. proc. pen.
Astfel, se apreciază că în mod nelegal, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra tardivităţii apelului declarat de parchet faţă de intimatul inculpat L.O., cerând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
A doua critică se referă la greşita încadrare dată activităţii infracţionale săvârşită de inculpaţi, care au procurat drogurile pentru consum propriu, fiind demonstrat acest scop de toate probele şi nu în scopul traficării cum greşit a reţinut instanţa de apel.
Cea de-a treia critică, vizează greşita individualizare judiciară a pedepselor, în situaţia în care, se va reţine că inculpaţii sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, considerând aplicabile dispoziţiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a pedepselor.
Trecând la soluţionarea recursurilor potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată fondate căile de atac pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se pedepsesc cu închisoare, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.
Articolul 4 alin. (1) din aceeaşi lege, incriminează cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc, pentru consum propriu.
Aşa cum rezultă, din textele menţionate, sub aspectul laturii obiective, ambele infracţiuni pot fi săvârşite în mai multe modalităţi alternative, unele identice, aşa încât esenţial în diferenţierea acestora este scopul realizării activităţii infracţionale.
În vreme ce în cazul infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), scopul se circumscrie traficului, punerii în circulaţie a drogului de risc, în alternativele prevăzute de art. 4 alin. (1) ce caracterizează latura obiectivă, scopul este consumul propriu.
În cauza dedusă judecăţii, probele administrate în cursul urmăririi penale, care au constituit temeiuri doar pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în forma prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, au fost evaluate corect de prima instanţă, care exercitându-şi rolul în acord cu dispoziţiile art. 3 şi 287 C. proc. pen., în vederea stabilirii adevărului, a trecut la administrarea nemijlocită a acestora, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate.
Dând o interpretare judicioasă declaraţiilor tuturor inculpaţilor, coroborat cu aspectele confirmate de conţinutul actelor medico-legale, ce concluzionează asupra faptului că L.V.S. şi C.C. sunt consumatori de droguri, instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt, în acord cu realitatea succesiunii activităţilor desfăşurate de aceştia, ce aveau ca scop intrarea în posesia cantităţii de drog pentru consum propriu.
Corespunzător situaţiei de fapt, astfel stabilite, în care se descriu în ce a constatat activitatea materială desfăşurată de fiecare inculpat, instanţa de fond în mod just a apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Argumentele invocate de instanţa de apel, ce fac referire la amploarea acţiunilor desfăşurate de inculpaţi, atragerea în activităţile materiale şi a inculpatei P.E., cantitatea mare de droguri, nu pot fi reţinute drept temeiuri ale răspunderii penale, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu atât mai mult cu cât nici actul de investire, nu stabileşte în mod neechivoc că drogul urma să fie traficat de inculpaţi.
În raport de cele expuse, potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se vor admite recursurile inculpaţilor, se va casa Decizia instanţei de apel, menţinându-se sentinţa atât sub aspectul încadrării juridice dată infracţiunilor cât şi cuantumul pedepselor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.C. şi L.V.S. împotriva deciziei penale nr. 98/ A din 5 aprilie 2006a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 258 din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2701/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2904/2007. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
