ICCJ. Decizia nr. 3224/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3224/2007
Dosar nr. 5046/45/2006
Şedinţa publică din 18 iunie 2007
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 630 din 26 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosar nr. 9128/2005, s-a dispus condamnarea inculpaţilor A.P.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare.
A aplicat inculpatului A.P.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 8 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului A.P.M. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.P.M. reţinerea de 24 ore de la 22 mai 2005, ora 22,00 – 23 mai 2005, ora 2,00.
2. T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului T.M. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului T.M. reţinerea de 24 ore de la 22 mai 2005 ora 22,00 – 23 mai 2005, ora 22,00.
Conform dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpaţii A.P.M. şi T.M. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente T.A. şi T.M., ambii cu domiciliul în comuna Schitu Duca, judeţul Iaşi, să plătească părţii civile P.M. suma de 4000 RON (40.000.000 ROL) cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul dispoziţiilor art. 106 din OUG nr. 150/2002, a obligat inculpaţii A.P.M. şi T.M. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente T.A. şi T.M. să plătească părţii civile C.A.S. Iaşi suma de 726,52 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii să plătească statului cheltuieli judiciare după cum urmează:
inculpatul A.P.M. – suma de 1500 RON;
inculpatul T.M. în solidar şi cu părţile responsabile civilmente T.A. şi T.M. – suma de 1500 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele.
În seara zilei de 20 mai 2005, în jurul orelor 22,30, inculpaţii se aflau într-un bar din satul Poieni unde, la un moment dat, a intrat partea vătămată P.D.D., iar pe fondul relaţiilor tensionate existente între ei, inculpatul A.P.M., în mod spontan, a luat hotărârea de a lovi partea vătămată, comunicându-i acest lucru inculpatului T.M.
În acest scop, după ce partea vătămată a ieşit din bar, inculpaţii au plecat în urma lui, însă au mers pe un alt drum pentru a-i ieşi în faţă, iar pe traseul parcurs au smuls câte o scândură din gardul numitului A.D., după care s-au îndreptat spre locuinţa victimei.
Când P.D.D. a ajuns în dreptul casei sale, inculpaţii s-au apropiat de el şi au început să-l lovească cu scândurile peste corp, iar după ce victima a căzut la pământ în urma loviturilor aplicate, cei doi au continuat să-i aplice multiple lovituri peste cap şi corp cu scândurile şi cu picioarele.
Activitatea infracţională a inculpaţilor a fost întreruptă atunci când au început să latre nişte câini, iar din locuinţa familiei M., aflată în apropiere, a ieşit o persoană care a aprins lumina în curte, această situaţie determinându-i pe inculpaţi să părăsească în fugă locul faptei, abandonând victima în drum. În dimineaţa zilei următoare, aceasta a fost găsită de martorul M.D. care l-a auzit gemând şi a observat pete sânge pe faţă, pe mâini şi pe haine, dar şi alte pete de sânge pe poartă şi pe sol, precum şi două bălţi de sânge în locul unde se afla victima.
Martorul M.D. l-a anunţat imediat pe fratele victimei, P.C., împreună cu care l-a dus în casă, după care a fost anunţată salvarea. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul nr. 3 Iaşi, unde a fost internat la data de 21 mai 2005, ora 10,49, cu diagnosticul „fractură cominutivă fronto-parieto-temporală, hematom subdural acut (lamă) emisferic drept, hemosinus maximal bilateral, comă gradul II".
La internare, partea vătămată P.D.D. prezenta agitaţie psihomotorie, comă gradul I-II, plagă parietală dreapta ce se prelungeşte pe pavilionul urechii drepte şi retroauricular, echimoză periorbitară dreapta. Examenele de specialitate au relevat fractură cominutivă cu înfundare temporo-parieto-frontală dreapta cu multiple eschile interesând şi aripa mare a sfenoidului şi posibil stânca temporală dreaptă, hemosinus sfenoidal şi maxilar bilateral, hematom subdural frontal drept de 4 mm, edem cerebral.
Deşi se afla sub tratament de specialitate starea victimei s-a agravat progresiv, iar la data de 7 iunie 2005 aceasta a decedat.
Din raportul de autopsie medico-legală nr. 831 din 12 iulie 2005 întocmit în cauză de către I.M.L. Iaşi – S.M.L., rezultă că moartea numitului P.D. a fost violentă şi s-a datorat comei cerebrale consecutive fracturii eschiloase de calotă iradiată la baza craniului, contuziei grave cerebrale complicată în evoluţie cu bronhopneumonie hipostatică.
S-a mai concluzionat prin raportul de autopsie că leziunile s-au putut produce prin loviri cu obiecte contondente (par, scândură etc.) iar între agresiune şi deces există o legătură directă de cauzalitate; s-a menţionat totodată că victima mai prezenta o contuzie pancreatică ce s-a putut produce prin lovire cu corp contondent, leziune ce nu a avut un rol tanatogenerator şi ar fi necesitat în caz de supravieţuire 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii A.P.M. şi T.M. respectiv partea civilă P.M.
Prin Decizia penală nr. 21 din 22 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosar nr. 5046/2006, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor inculpaţilor şi ca tardiv, apelul părţii civile P.M.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că probele pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de condamnare au fost legal administrate, fiind respectate dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut justificat declaraţiile inculpaţilor din 22 mai 2005 ca reflectând adevărul, acestea coroborându-se cu celelalte probe administrate. Susţinerile ulterioare ale inculpaţilor sunt singulare, nesusţinute în plan probator, intenţia acestora fiind aceea de a diminua contribuţia inculpatului T.M. la săvârşirea faptei.
Partea civilă a lipsit de la dezbateri, fiindu-i comunicată hotărârea la data de 29 septembrie 2006. A declarat apel la data de 13 octombrie 2006 instanţa de control judiciar constatând încălcate dispoziţiile art. 363 C. proc. pen., astfel încât apelul său a fost respins ca fiind tardiv.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.M. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
A solicitat casarea ambelor hotărâri şi în cadrul rejudecării achitarea sa întrucât loviturile aplicate victimei nu au fost de natură a produce moartea acesteia.
În subsidiar a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., pedeapsa aplicată urmând a fi suspendată condiţionat.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza probelor dispuse şi administrate în cauză rezultă că instanţele au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, atribuind faptei săvârşite de acesta o încadrare juridică legală.
Aprecierea probelor, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune, permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii.
Spre deosebire de intuiţia pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raţionament. De aceea instanţa este obligată să verifice fiecare probă în conţinutul ei, prin izvorul de unde provine, prin confruntarea cu alte probe administrate pentru ca, în final să se înlăture orice îndoială. Existenţa îndoielii este incompatibilă cu convingerea, cu certitudinea deplină.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte reţine că instanţele de fond şi apel au realizat o analiză temeinică a probelor administrate motivând revenirea inculpaţilor în cursul cercetării judecătoreşti.
Astfel, din declaraţiile inculpaţilor T.M. şi A.P. date în faza de urmărire penală la data de 22 mai 2005 rezultă că aceştia au urmărit victima P.D. lovind-o în mai multe zone ale corpului cu scânduri şi cu picioarele.
Acţiunile violente ale celor doi inculpaţi s-au completat reciproc, conducând, în final, la decesul victimei. Sub acest aspect se impune a fi reţinut că în cazul infracţiunii de omor nu este necesar ca activitatea făptuitorului să constituie cauza exclusivă a morţii victimei, legătura cauzală existând şi atunci când la activitatea făptuitorului s-au adăugat şi alţi factori, preexistenţi, concomitenţi sau posteriori, care au concurat la producerea rezultatului letal.
Multitudinea leziunilor suferite de victimă, fractură cominutivă cu înfundare temporo-parieto-frontală dreapta cu multiple eschile interesând şi aripa mare a fenoidului, hemosinus sfenoidal şi maxilar bilateral, hematom subdural frontal, sunt prezentate în raportul medico-legal, concluzionându-se că acestea s-au putut produce prin loviri cu obiecte contondente (par, scândură) iar între agresiune şi deces există o legătură directă de cauzalitate.
Revenirea inculpatului T.M. în cursul judecăţii în sensul că a lovit victima de două ori cu piciorul este nejustificată, fiind determinată de încercarea acestuia de a diminua contribuţia sa la producerea rezultatului.
Declaraţiile inculpaţilor date, la data de 22 mai 2005, în prezenţa apărătorilor desemnaţi din oficiu, se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul cercetărilor, astfel încât, în mod corect instanţele au reţinut în sarcina, ambilor inculpaţi, săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Constatările de fapt sunt conforme cu realitatea, sunt susţinute de probele administrate, împrejurare faţă de care nu poate fi reţinut cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, Înalta Curte reţine că în favoarea inculpatului T.M., instanţele au reţinut circumstanţe judiciare atenuante, coborând pedeapsa sub minimul special.
S-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că a săvârşit fapta în stare de minoritate dar şi elementele ce rezultă din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Neputându-se reţine şi alte elemente de natură a permite coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond, nici critica privind greşita individualizare nu poate fi primită.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 21 din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3141/2007. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 3230/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
