ICCJ. Decizia nr. 3252/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3252/2007
Dosar nr. 17350/1/2005
(nr.vechi 4315/2005)
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 138 din 6 aprilie 2004, Tribunalul Mureş a dispus în baza dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului O.M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., şi a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă iniţiată de partea civilă SC P.I. SRL Târgu Mureş.
Inculpatul a fost achitat, în baza dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul deţinea calitatea de administrator al SC B.R.L.C. SRL în baza procurii speciale de administrare dată de asociatul unic, D.Şt.
Societatea administrată de inculpat avea ca obiect principal de activitate creditarea pe bază de contract privind achiziţionarea în sistem leasing de autoturisme.
Dat fiind că taxele din România erau mari, inculpatul s-a deplasat în S.U.A., unde, cu ajutorul unui avocat a înfiinţat o societate denumită G.A.S.C, şi, pentru că legislaţia americană nu permitea înfiinţarea unei astfel de societăţi fără ca asociatul să fie cetăţean american, a cedat avocatului american procentul de 20 % din acţiuni, deschizând un cont la o bancă din New York ce urma să fie folosit pentru derularea contractelor de creditare în sistem leasing.
La 8 aprilie 1998, B.R.L.C. SRL a încheiat un acord de colaborare cu SC A.T.S. SRL Bucureşti, importator de automobile C. în România, iar pe baza acestui acord, s-a încheiat contractul de închiriere în sistem leasing nr. 154 din 9 iulie 1998 cu S.N.P. P., sucursala Baza de Aprovizionare Floreşti privind autoturisme C.
În baza acestui contract, obligaţiile părţilor urmau a fi îndeplinite până la 1 august 1998, urmând să fie plătită contravaloarea redevenţei în avans, a taxei de administrare şi depunerea unei scrisori de garanţie bancară.
Partea civilă SC P.I. Tg. Mureş a purtat negocieri cu societatea administrată de inculpat pentru finanţarea în sistem leasing de autoturisme C., stabilindu-se că scrisoarea de garanţie bancară S.N.P. P. este suficientă şi pentru derularea contractului cu SC P.
Contractul cu SC P. urma să se deruleze, la recomandarea inculpatului, prin firma din S.U.A., date fiind taxele vamale mai reduse. Inculpatul a cerut ca sumele de bani reprezentând contravaloarea contractului, şi care vizau un număr de 77 automobile C., să fie trimise băncii din New York, ele ridicându-se la o valoare totală de 713.113,37 dolari S.U.A. Conform contractului, SC P. a achitat în cursul lunilor august şi septembrie 1998, un avans de 30 % din această valoare.
S-a constatat că inculpatul a trimis firmei C. Franţa din valoarea de 30 % depusă de partea civilă, doar 70.000 dolari S.U.A., restul fiind utilizaţi în interes personal.
Se mai reţine că inculpatul avea cunoştinţă de faptul că firma din S.U.A. nu avea lichidităţi şi cu toate acestea, a folosit avansul achitat de partea civilă pentru derularea unor activităţi ale firmei sale din România.
Instanţa de fond reţine în motivare împrejurarea că SC P. şi-a asumat riscul încheierii contractului cu firma americană, fără ca în prealabil să facă cercetări cu privire la credibilitatea acestei societăţi comerciale.
De altfel, condiţiile avantajoase ale derulării unui contract prin firma americană sunt recunoscute de partea civilă prin chiar plângerea penală formulată împotriva inculpatului.
Instanţa de fond reţine şi faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rezoluţia din 2 iunie 2000 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de învinuitul O.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., reţinând în motivarea acestei soluţii că S.N.P. P. - Baza de Aprovizionare Floreşti nu a respectat obligaţiile contractuale ce-i reveneau, în sensul că a obţinut scrisoarea de garanţie bancară abia la 26 octombrie 1998, şi nu la 1 august 1998, aşa cum se obligase, astfel că contractul încheiat cu SC G.A.S.C. nu s-a putut finaliza deoarece scrisoarea de garanţie s-a depus abia la data de 3 noiembrie 1998, încălcându-se toate termenele stabilite atât prin contractul nr. 154 din 9 iulie 1998, cât şi cele stabilite prin contractul internaţional RO 000014 iulie 1998.
Aspectele reţinute prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sunt relevante pentru soluţionarea prezentei cauze, dat fiind că atât partea civilă, cât şi inculpatul au susţinut constant că derularea contractului cu SC P.I. Tg. Mureş este condiţionată de derularea contractului cu S.N.P. P..
În aceste condiţii, se reţine că inculpatul a depus diligente pentru executarea celor două contracte, purtând corespondenţă atât cu partea civilă, cât şi cu S.N.P. P., făcând în acelaşi timp demersuri şi pentru deschiderea acreditivului nr. AIDE 51770 în favoarea C. Automobile Franţa, în situaţia în care S.N.P. P. nu respectase termenul de depunere al scrisorii de garanţie bancară.
Firma C. a solicitat însă anularea acreditivului, motiv pentru care autoturismele nu au mai fost achiziţionate. Ulterior, la data de 1 octombrie 1999, a fost reziliat şi contractul dintre B.R.LC. şi S.N.P. P. - Baza de Aprovizionare Floreşti, astfel încât nu se poate reţine răspunderea penală a inculpatului, atâta vreme cât relaţiile dintre părţi sunt unele de natură comercială.
Plângerea penală care face obiectul prezentei cauze a fost depusă la data de 24 martie 1999, deci cu 8 luni înainte de rezilierea contractului cu S.N.P. P., astfel încât, deşi aparent nu se poate reţine vreo culpă în sarcina părţii civile, instanţa de fond reţine că, în condiţiile derulării normale a contractului de leasing, partea civilă nu putea efectua, la data de 16 noiembrie 1998, nici un fel de plăţi externe, neavând la acea dată autorizarea B.N.R. şi nici resursele valutare necesare efectuării plăţilor externe.
În aceste condiţii, instanţa fondului a avut în vedere că inculpatului nu i se poate reţine în sarcină că ar fi încercat să inducă în eroare partea civilă, în aşa fel încât fără această eroare, contractul nu s-ar fi încheiat.
Cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, instanţa de fond a reţinut că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv reaua credinţă.
Astfel, s-a avut în vedere că, în ceea ce priveşte contractul încheiat cu partea civilă SC P.I. Tg.Mureş, la data de 8 octombrie 1998, SC G.A.S.C. S.U.A., a efectuat către C. International Franţa o plată de 390.340,41 franci francezi, respectiv avansul solicitat de firma producătoare, plată ce a fost făcută la începutul derulării contractului.
Cerinţa esenţială a folosirii cu rea credinţă a creditului societăţii de către inculpat ar fi fost îndeplinită dacă acesta, la momentul folosirii diferenţei de sumă primită drept avans, ar fi cunoscut că derularea contractelor cu partea civilă sau cu S.N.P. P. ar fi fost întreruptă, ori derularea defectuoasă a contractelor s-a datorat culpei S.N.P. P., iar demersurile inculpatului pentru buna desfăşurare a relaţiilor contractuale nu au rămas fără rezultat.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi partea civilă SC P.I. Tg. Mureş, solicitând, ambii, în latură penală, condamnarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute prin rechizitoriu, cu motivarea că preşedintele G.A.S.C. New York nu ar fi împuternicit pe inculpat să semneze contractul cu partea civilă, ci că acesta, în numele şi pentru preşedintele firmei americane, ar fi semnat el însuşi contractul de leasing.
Analizînd apelurile formulate prin prisma criticilor apelanţilor, Curtea de Apel Tîrgu Mureş a constatat că, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., după administrarea probatoriilor, în mod corect instanţa de fond a apreciat că fapta nu există.
S-a constatat că în mod judicios, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost împuternicit de reprezentantul SC G.A.S.C. să încheie contractul de leasing cu partea civilă, ulterior fiind încheiat şi contractul internaţional între cele două societăţi. Partea civilă şi-a asumat riscul încheierii contractului fără ca în prealabil să efectueze verificări cu privire la credibilitatea firmei americane, aceasta şi pentru că condiţiile încheierii unui astfel de contract erau deosebit de avantajoase pentru societatea comercială română.
Au fost avute în vedere şi eforturile depuse de inculpat pentru derularea celor două contracte ca şi pentru deschiderea acreditivului confirmat de F.B.B. în favoarea C. Automobile Franţa, acreditiv care nu a fost folosit pentru că firma C. a solicitat prin bancă anularea acestuia şi deci, nici autoturismele nu au mai fost achiziţionate.
Toate acestea au relevat faptul că nederularea contractului nu s-a făcut din motive imputabile inculpatului.
În ceea ce priveşte tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, instanţa de apel a constatat că inculpatul a folosit sumele avansate de partea civilă cu rea credinţă şi în scop contrar intereselor acesteia, în folosul său personal, neexistând nici o dovadă a folosirii sumei de 155.638 dolari S.U.A., virată de partea civilă, în interesul societăţii pe care o reprezenta inculpatul.
Faţă de aceste considerente, prin Decizia penală nr. 54/ A din 21 aprilie 2005, Curtea de Apel Tîrgu Mureş a admis apelurile declarate de partea civilă şi Parchetul de pe lîngă Tribunalul Mureş, a desfiinţat sentinţa pronunţată şi, în baza art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată a condamnat inculpatul la un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditelor societăţii.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a graţiat integral şi condiţionat pedeapsa aplicată.
Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Tîrgu Mureş şi partea civilă SC P.I. SRL Tg. Mureş, criticînd-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul formulat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş critică hotărârea sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., apreciind că materialul probator administrat în faza de cercetare penală, dar şi în faza judecăţii relevă că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, deoarece inculpatul a indus în eroare partea civilă, prin semnarea unui contract de leasing în numele preşedintelui G.A.S.C. din S.U.A., cunoscând faptul că acest contract nu poate fi onorat şi cauzând părţii civile un prejudiciu de 226.570 dolari S.U.A., împrejurare relevată de altfel şi de susţinerile preşedintelui G.A.S.C. din SUA, care arată că nu a împuternicit pe inculpat să reprezinte firma în România şi că pe contractul de leasing nu este semnătura sa.
În acest fel, reaua credinţă a inculpatului este pe deplin dovedită, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
În recursul formulat, partea civilă critică hotărârea în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pe care o consideră prea blândă în raport de împrejurările concrete şi modalitatea în care fapta s-a săvârşit.
Se arată, de asemenea, că în mod greşit s-a menţinut soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Examinând hotărârea în raport de criticile recurenţilor, ca şi din oficiu, pentru cazurile la care face referire art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat, iar recursul părţii civile este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
La data de 24 iulie 1998, SC R. SRL şi-a schimbat denumirea în SC B.R.L.C. SRL, iar asociatul unic al acestei societăţi, D.Şt., l-a împuternicit pe inculpat pentru administrarea societăţii.
Societatea avea ca obiect principal de activitate operaţiunile de leasing.
Întrucât legislaţia americană era mai favorabilă derulării unor operaţiuni de leasing, inculpatul a efectuat demersuri pentru constituirea în S.U.A. a societăţii G.A.S.C., societate care avea ca preşedinte pe avocatul american J.O.
În această societate inculpatul deţinea 80 % din acţiuni.
La data de 3 august 1998, inculpatul a fost împuternicit de preşedintele G.A.S.C. pentru derularea contractului de leasing cu P.I. Tg. Mureş privind 77 automobile C.
Anterior, la data de 8 aprilie 1998, între B.R.L.C. şi A.T.S. SRL Bucureşti, ultimul importator de autoturisme C., s-a încheiat acordul de colaborare privind operaţiuni de leasing, care avea ca obiect finanţarea, respectiv furnizarea de autoturisme.
Mai târziu, la data de 9 iulie 1998, inculpatul a încheiat un contract de închiriere cu S.N.P. P. - Baza de Aprovizionare Floreşti, iar la 15 iulie 1998, între societatea din S.U.A. şi societatea din România administrată de inculpat se încheie un contract internaţional de leasing.
În perioada în care S.N.P. P. încheia contractul cu B.R.L.C. SRL Bucureşti, această societate purta negocieri cu partea civilă SC P.I. SRL, în urma cărora s-a încheiat contractul de leasing între SC P. şi SC G.A.S.C. New York.
Aceste împrejurări au fost cunoscute de reprezentanţii părţii civile şi au fost apreciate ca deosebit de avantajoase, întrucât derularea contractului dintre S.N.P. P. şi B.R.L.C. cu depunerea garanţiei de către S.N.P. P. permitea părţii civile să deruleze contractul de leasing fără a depune scrisoare de garanţie, iar derularea contractului prin societatea comercială din S.U.A. eluda taxele vamale datorate în situaţia în care contractul s-ar fi derulat printr-o societate comercială din România.
Aceste avantaje sunt recunoscute chiar de partea civilă în plângerea penală.
Nederularea contractului de leasing în condiţiile de mai sus nu se datorează inculpatului şi pentru faptul că S.N.P. P. a fost cea care nu a respectat clauza contractuală privitoare la garanţia bancară, obţinând scrisoare de garanţie abia la data de 26 octombrie 1998, deşi data prevăzută în contract era 1 august 1998, fiind depusă la 3 noiembrie 1998.
În această situaţie, B.R.L.C. a căutat un finanţator intern.
Cele de mai sus atestă că derularea contractului cu SC P.I. SRL era condiţionată de derularea contractului cu S.N.P. P.
Inculpatul a depus eforturi pentru derularea contractelor, purtând corespondeţă cu ambele societăţi beneficiare, respectiv S.N.P. P. şi SC P.I. SRL.
Acreditivul deschis de inculpat şi confirmat de F.B.B. nu a fost folosit întrucât firma C. a solicitat anularea acestuia, astfel că autoturismele nu au mai fost achiziţionate.
Partea civilă a formulat plângere la data de 24 martie 1999, cu 8 luni înainte de rezilierea contractului încheiat de societatea administrată de inculpat cu S.N.P. P., care a avut loc la data de 1 octombrie 1999.
Plăţile efectuate de SC P.I. SRL către G.A.S.C. la datele de 26 august 1998 şi 28 septembrie 1998, în sumă totală de 226.570 dolari S.U.A. au fost apreciate de B.N.R. ca fiind făcute cu încălcarea normelor bancare, iar SC P. a obţinut autorizaţie pentru operaţiuni valutare la 16 noiembrie 1998. Aceasta înseamnă că în condiţiile desfăşurării normale a contractului de leasing, SC P. nu putea efectua nici un fel de plăţi externe anterior acestei date.
Cele de mai sus atestă că partea civilă cunoştea condiţiile de contractare şi a acceptat derularea contractului de leasing în paralel cu contractul încheiat de inculpat cu S.N.P. P., consimţind să contracteze totodată, cu societatea comercială nerezidentă, din S.U.A., împrejurări care îi erau deosebit de favorabile.
În aceste condiţii, în mod justificat cele două instanţe au apreciat că raporturile dintre părţi sunt raporturi de natură comercială.
Modalitatea de soluţionare a acţiunii penale obligă instanţa conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen., să lase nesoluţionată acţiunea civilă.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este de constatat că nu este îndeplinită cerinţa folosirii cu rea credinţă a creditului de către inculpat, întrucât la momentul folosirii sumei primite cu titlu de avans, inculpatul nu cunoştea că derularea contractelor cu S.N.P.P. şi partea civilă SC P. va fi întreruptă, iar imposibilitatea derulării contractelor s-a datorat culpei S.N.P.P., în obţinerea garanţiei bancare.
Inculpatul a făcut demersuri pentru derularea în bune condiţiuni a contractelor, iar faptul că aceste demersuri au rămas fără rezultat nu se datorează culpei acestuia.
Corespondenţa depusă la dosar atestă că inculpatul derula prin SC B.R.L.C. Bucureşti mai multe contracte de leasing, iar în ceea ce priveşte contractul încheiat cu SC P. este de constatat că la data de 8 octombrie 1998, G.A.S.C. SUA a efectuat către C. International Franţa o plată reprezentând 390.340,41 franci francezi, plată ce a fost făcută la începutul derulării contractului ca avans solicitat de firma producătoare.
Cu privire la această infracţiune, Înalta Curte apreciază ca legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, hotărârea dată în apel neîndeplinind aceste cerinţe.
Pentru toate considerentele de mai sus, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul parchetului, va casa Decizia instanţei de apel şi va menţine hotărârea primei instanţe.
Cu aceleaşi argumente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul părţii civile.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 54/ A din 21 aprilie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, privind pe inculpatul O.M.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 138 din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Mureş.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC P.I. SRL Târgu Mureş împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3230/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4048/2007. Penal → |
|---|
