ICCJ. Decizia nr. 3226/2007. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3226/2007
Dosar nr. 162/42/2007
Şedinţa publică din 18 iunie 2007
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 408 din 22 decembrie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa s-a dispus condamnarea inculpatului P.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Potrivit art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, prevăzut de art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării, conform art. 83 C. pen..
În temeiul prevederilor art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 şi 15 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.824 lei, cu titlul de despăgubiri către partea civilă M.C., reprezentată de S.C.P.A. N.B. şi Asociaţii, reprezentând paguba nerecuperată din prejudiciul total de 14.763 lei.
A fost obligat inculpatul, în baza art. 191 C. proc. pen., la plata sumei de 120 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul P.I. îndeplineşte funcţia de director executiv al Asociaţiei „Înapoi la muncă" Târgovişte, înfiinţată în scopul implementării unor măsuri privind combaterea şomajului, organizarea de cursuri de calificare şi acordarea de consultanţă pentru obţinerea de finanţări.
În această calitate, pentru desfăşurarea activităţilor persoanei juridice create, inculpatul a reprodus neautorizat pe sisteme de calcul, 6 programe de calculator, respectiv Office 97, instalat pe 4 calculatoare, Office 2000, instalat pe 2 calculatoare şi Office 2002, Office 10, Visual Fox Pro şi Visual Studio, instalate pe câte un calculator, actele materiale fiind descoperite la data de 28 februarie 2006, cu ocazia controlului efectuat de către S.I.F. din cadrul I.P.J. Dâmboviţa.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost stabilită prin coroborarea procesului verbal încheiat de lucrătorii de poliţie, cu înscrisurile reprezentând facturi şi chitanţe fiscale, întocmite în realizarea activităţii infracţionale, cu adresele de evaluare a prejudiciului transmise la 23 octombrie 2006 de către partea civilă, precum şi cu declaraţiile inculpatului date atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
În drept, fapta inculpatului de a reproduce neautorizat pe sisteme de calcul, programe pentru calculator întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 (privind dreptul de autor şi drepturile conexe), modificată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.I., care a apreciat că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, solicitând a-i fi aplicate dispoziţiile art. 181 C. pen.
În subsidiar, inculpatul a cerut a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante judiciare ce i-au fost recunoscute de prima instanţă, cu consecinţa aplicării unei amenzi penale.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul a susţinut că pretenţiile formulate de partea civilă M.C. au fost greşit admise în totalitate, atâta timp cât ofertele de servicii lansate pe piaţă de partea civilă sunt mult inferioare ca preţ de contractare, sumelor calculate drept prejudiciu efectiv. Totodată, a apreciat că prejudiciul încercat de partea civilă, este în cuantum de doar 5919,70 lei, suma pe care a achitat-o la C.E.C., pe parcursul cercetărilor.
Prin Decizia penală nr. 26 din 8 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul P.I. împotriva sentinţei penale nr. 408 din 22 decembrie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa.
A fost desfiinţată în parte, în latură penală, sentinţa primei instanţe şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., combinat cu art. 181 C. pen., a fost achitat inculpatul P.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Conform art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului amendă administrativă în sumă de 1000 lei.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 – art. 83 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că, faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptei şi faţă de persoana inculpatului care este infractor primar, fapta săvârşită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Critica vizând greşita rezolvare a laturii civile a cauzei a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind nefondată.
Din normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 8/1996, modificată şi completată, rezultă că în cazul infracţiunilor având ca obiect reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, calculul pagubei materiale se efectuează ţinându-se seama de mărfurile pirat identificate şi de preţul per unitate al produselor originale, neavând relevanţă eventualele oferte de servicii lansate pe piaţă de proprietarul dreptului de autor şi drepturilor conexe, care sunt supuse regulilor negocierii contractuale.
Întrucât dispoziţiile legale mai sus menţionate sunt de strictă interpretare, iar relaţia contractuală între entitatea reprezentată de inculpat şi partea civilă prejudiciată a intervenit la 24 mai 2006, deci ulterior descoperirii faptei prevăzută de legea penală, instanţa de apel a apreciat că, în mod întemeiat prima instanţă a reţinut suma de 14.763 lei ca fiind paguba certă, lichidă şi exigibilă produsă în patrimoniul acesteia din urmă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 21 C. proc. pen.
S-a susţinut că, în apel cauza a fost soluţionată cu lipsă de procedură cu partea civilă „M.C." SUA, care a fost nelegal citată şi că, în mod netemeinic, instanţa de apel a apreciat că fapta săvârşită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, dispunând achitarea acestuia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanţă, a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta, încadrarea juridică corespunzătoare.
Motivul de recurs invocat de parchet vizând soluţionarea cauzei în apel, fără citarea legală a părţii civile „M.C." S.U.A. este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în cursul urmăririi penale „M.C." S.U.A. a fost reprezentată, conform procurii speciale emise la data de 01 iulie 2003, de avocat B.N., care a fost citat la sediul Societăţii civile de avocaţi „B.A.".
În faza cercetării judecătoreşti, reprezentantul legal al „M.C." S.U.A. a fost schimbat, prin procura specială emisă la data de 13 iulie 2007, fiind împuternicită să reprezinte interesele legale ale societăţii, avocat P.M.D., care a furnizat instanţei de fond relaţiile solicitate şi care a fost citată la sediul ales din Bucureşti, Bulevardul Carol I.
În apel, întrucât pentru partea civilă nu s-a mai depus procură specială de reprezentare, aceasta a fost legal citată, conform dispoziţiilor art. 177 alin. ultim C. proc. pen., la sediul Consiliului Local de la locul săvârşirii infracţiunii, partea civilă nefiind prejudiciată în nici un mod.
Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondat şi motivul de recurs vizând greşita achitare a inculpatului, dispusă de instanţa de apel, cu motivaţia că fapta săvârşită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit art. 181 alin. (1) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Conform art. 181 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Probele administrate în cauză au demonstrat că, în vederea implementării unor măsuri privind combaterea şomajului, prin organizarea de cursuri de calificare şi acordarea de consultanţă pentru obţinerea de finanţări, în anul 2006 inculpatul P.I., în calitate de director executiv, a acceptat instalarea neautorizată a şase programe, pe un număr de zece calculatoare şi folosirea lor de către cursanţi, deşi nu achiziţionase licenţa Microsoft Open, proprietatea părţii civile M.C. – S.U.A.
Aceste acte materiale constând în instalarea, stocarea, rularea, afişarea şi transmiterea în reţea pe sisteme de calcul a programelor de calculator, având ca urmare prejudicierea materială a titularului dreptului de autor, sunt incriminate prin Legea penală specială nr. 8/1996, modificată, ce asigură protecţia dreptului de autor şi a drepturilor conexe, în dispoziţiile art. 1399, fiind sancţionate cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă de la 100 milioane lei la 400 milioane lei.
Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, faptul că, ulterior constatărilor din 28 februarie 2006 (când au fost identificate instalarea neautorizată şi folosirea programelor, proprietatea părţii civile M.C. S.U.A.) inculpatul a procedat la achiziţionarea, în condiţii legale, a licenţelor piratate, achitând, la scurt timp suma de 5919,70 lei, reprezentând parte din prejudiciul produs, precum şi împrejurarea că inculpatul este infractor primar, că are în întreţinere doi copii (din care unul minor, iar celălalt în continuarea studiilor) şi că a avut o conduită sinceră pe parcursul cercetărilor, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel i-a aplicat acestuia dispoziţiile art. 181 C. pen.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 26 din 8 februarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul P.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3217/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 359/2007. Penal → |
|---|
