ICCJ. Decizia nr. 4061/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4061/2007
Dosar nr. 5953/45/2006
Şedinţa publică din 3 septembrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 696 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Iaşi au fost condamnaţi inculpaţii R.V., în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare şi Ş.A.G., în baza art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare.
S-au aplicat pentru ambii inculpaţi dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen. şi s-a dedus din pedepse reţinerea inculpaţilor din 23 ianuarie 2005.
S-a constatat acoperit prin restituire prejudiciul cauzat părţii vătămate L.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în fapt, că în noaptea de 22 ianuarie 2005, inculpaţii au participat la o petrecere organizată în imobilul din Iaşi, str. Ştefan cel Mare, prilej cu care R.V. a observat că partea vătămată L.M. a folosit un telefon mobil „Nokia –3410". În jurul orelor 03,00, partea vătămată a plecat pe jos spre căminul unde locuia iar inculpaţii au ajuns-o din urmă, ei deplasându-se cu autoturismul Dacia condus de Ş.A.G.
În dreptul rondului de tramvai de la A. inculpatul R.V. i-a spus inculpatului Ş.A.G. să oprească, apoi cei doi i-au propus părţii vătămate să o ducă la cămin. Aici partea vătămată a cerut să fie oprită maşina însă inculpatul Ş.A.G. a mărit viteza şi continuat drumul până dincolo de restaurantul B. oprind maşina mai jos în pădure.
Aici, inculpatul R.V. i-a cerut părţii vătămate să coboare, a lovit-o cu pumnii după ceafă, a tras-o de gât în pădure, unde a lovit-o în continuare şi i-a luat telefonul mobil marca „Nokia –3410".
Inculpaţii s-au întors la locul petrecerii, l-au luat cu ei pe martorul B.C.R. şi apoi s-au deplasat la o casă de amanet, unde, cu actul de identitate al martorului au amanetat telefonul mobil contra sumei de 800.000 lei pe care au împărţit-o în mod egal, de câte 400.000 lei sume găsite ulterior asupra inculpaţilor.
Ca urmare a agresiunii partea vătămată a suferit leziuni pentru care s-au apreciat ca necesare un număr de 1-2 zile îngrijiri medicale.
Prejudiciul cauzat a fost acoperit prin restituirea telefonului sustras.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza declaraţiilor părţii vătămate, a procesului verbal de depistare şi a celui de cercetare la faţa locului, a declaraţiilor martorilor B.C.R. şi C.L. probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 93 din 24 aprilie 2007, a admis apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe numai sub aspectul laturii penale şi rejudecând a redus pedepsele pentru inculpatul R.V. de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare şi pentru inculpatul Ş.A.G. de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar primind criticile inculpaţilor apelanţi, a considerat că pedepsele stabilite de prima instanţă sunt prea severe şi că ele se impun a fi reduse, dându-se o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante recunoscute în favoarea celor doi făptuitori.
S-au considerat nefondate susţinerile inculpatului Ş.A.G. în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie ci a celei de tăinuire, şi ale inculpatului R.V., în sensul că fapta nu s-ar fi comis în loc public.
Astfel, s-a considerat că fapta de a duce victima pe drumul din apropierea unei păduri şi de a lovi în scopul însuşirii telefonului mobil al acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, săvârşită în timpul nopţii în loc public şi de către două persoane împreună.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii R.V. şi Ş.A.G., care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susţinut că pedepsele aplicate sunt prea severe, solicitând reducerea lor.
Inculpatul recurent Ş.A.G. a mai susţinut, în baza art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., că instanţa nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra cererii acestuia de schimbare a încadrării juridice.
S-a solicitat de către inculpaţi admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, R.V. în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. şi Ş.A.G., în săvârşirea complicităţii la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Probele administrate în cauză, evocate anterior, au confirmat, în noaptea de 22 ianuarie 2005, că inculpatul R.V., cu aportul inculpatului Ş.A.G., a condus partea vătămată, cu maşina pe un drum public, lângă o pădure, şi prin violenţă i-a sustras telefonul mobil, după care cei doi făptuitori au amanetat bunul primind suma de 800.00 lei pe care au împărţit-o în mod egal.
Referitor la pedepsele stabilite de instanţa de apel, de 3 ani închisoare pentru inculpatul R.V. şi de 2 ani închisoare pentru inculpatul Ş.A.G., se constată că acestea au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acordându-se o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., recunoscute în favoarea inculpaţilor.
Astfel, s-a reţinut că cei doi inculpaţi au regretat faptele, că ei se bucură de aprecieri pozitive în colectivitatea din care fac parte şi că au avut o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunii.
Se mai constată că aceste pedepse, cu executare în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen., sunt de natură a asigura, potrivit art. 52 din acelaşi cod, constrângerea şi reeducarea inculpaţilor pentru faptele grave comise şi reintegrarea lor în comunitate.
În consecinţă, fiind respectate dispoziţiile legale menţionate, nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepselor aplicate.
Aşa fiind, motivul de recurs invocat nu poate fi primit.
Privitor la critica din recursul inculpatului Ş.A.G. în sensul că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat prin dispozitiv asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire, se constată că aceasta nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 371 şi 383 C. proc. pen., instanţa de apel se pronunţă asupra „temeiurilor invocate şi cererilor formulate" de apelant, ea fiind obligată ca în considerente să expună „temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei". Dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia dată de instanţa de apel, data pronunţării şi menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.
Din examinarea deciziei atacate se constată că instanţa de control judiciar, examinând susţinerile apelanţilor, s-a pronunţat prin considerente asupra netemeiniciei cererii de schimbare a încadrării juridice, nefiind obligată de textele menţionate să se pronunţe prin dispozitiv.
În consecinţă, nici acest motiv de casare nu poate fi primit.
Întrucât motivele de recurs invocate sunt nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.V. şi Ş.A.G. cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu desemnat inculpaţilor să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.V. şi Ş.A.G. împotriva deciziei penale nr. 93 din 24 aprilie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4053/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4164/2007. Penal → |
|---|
