ICCJ. Decizia nr. 367/2007. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 367/2007
Dosar nr. 12258/1/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007
Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată:
Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 334/ S din 27 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr. un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de folosire cu rea credinţă a creditorului unei societăţi prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 6 ani interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, conform art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 64 lit. a) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave; la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare ,pentru tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen. Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b, c) şi e) C. pen. În baza art. 14 şi 346 C. pen., raportat la art. 998 şi 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.P. SRL, să plătească Statului Roman prin A.N.A.F. suma de 12.386.547.369 lei, din care 5.348.736.364 lei reprezintă TVA şi 7.037.811.001 lei reprezintă impozit pe profit.
În baza art. 348 C. pen., a fost desfiinţată factura fiscală seria BVACB nr. 5981223 provenind de la SC P.T. SRL Braşov şi a dispus modificarea corespunzătoare a evidenţei contabile. A fost respinsă cererea privind constatarea nulităţii contractelor de vâzare-cumpărare şi antecontractului de vânzare-cumpărare încheiate între soţii J. şi societăţile administrate de inculpat. A fost respinsă cererea de confiscare de la inculpat a sumei de 38.662.260.000 lei în baza art. 118 lit. d) C. pen. şi de restabilire a situaţiei anterioare referitoare la circuitul acestei sume. S-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 152 din 27 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov asupra bunurilor mobile şi imobile ale SC D. SRL Braşov şi poprirea în fondurile D.G.F.P. Braşov a sumelor de bani solicitate cu titlu de rambursare TVA până la concurenţa sumei de 12.386.547.369 lei.
În baza art. 7 din Legea 26/1990 s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului Comerţului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.P. SRL să plătească statului suma de 23.500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere materialul probator administrat în dosar nr. 2679 din 13 noiembrie 2003 al aceleiaşi instanţe şi privindu-l pe acelaşi inculpat în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 362 din 2 iulie 2004, hotărâre ce a fost desfiinţată cu trimitere spre rejudecarea cauzei la aceeaşi instanţă, urmare admiterii apelurilor declarate în cauză de parchet şi de inculpat prin Decizia penală nr. 32 din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Braşov, Cauza fiind astfel înregistrată sub nr. 406/P/2005 .
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut că la soluţionarea fondului cauzei s-ar fi impus citarea următoarelor societăţi comerciale, indicate în rechizitor, pentru a-şi putea formula apărări în cadrul acestui proces penal şi anume: SC R.V. SRL Braşov, SC P. SRL, SC H. SRL, SC L. SRL Braşov, SC A.M. SRL Braşov, SC D. SRL, SC P.T. SRL Braşov.
După reluarea judecăţii în dosarul nr. 406/P/2005, au fost citate societăţile comerciale indicate de Curtea de Apel Braşov în considerentele deciziei de casare, însă nici una dintre aceste societăţi nu şi-a exprimat voinţa de a participa în procesul penal în calitate de parte vătămată sau în orice altă calitate, astfel încât, cadrul procesual fiind identic cu cel stabilit la prima soluţionare a fondului cauzei, instanţa de rejudecare a apreciat că nu se impune refacerea probatoriului.
Din analiza probatoriului, instanţa a reţinut în fapt, următoarele:
Inculpatul şi-a început activitatea comercială în anul 1993 alături de fratele său J.B.M. şi numitul U.L. înmatriculând SC H. SRL Braşov. A urmat înmatricularea SC R.C. SRL Braşov la 17 aprilie 1997, achiziţionarea prin cesiune a SC D.P. SRL Braşov la data de 12 februarie 1998, înmatricularea SC P. SRL Braşov la data de 17 decembrie 1999, a SC R.V. SRL Braşov la 03 ianuarie 2001, a achiziţionării prin cesiune a SC C.V. SRL Braşov, la 15 ianuarie 2001, devenită la 27 noiembrie 2001 SC C.E. SRL Braşov, iar la 15 octombrie 2001 a fost înmatriculată SC D. SRL Braşov.
La data de 12 aprilie 2002, sub nr. 30046 a fost înregistrată cererea formulată de către inculpatul J.R.F., în calitate de administrator al SC D.P. SRL Braşov privind rambursarea sumei de 5.426.184.548 lei, reprezentând TVA aferent perioadei 01 noiembrie 2001 - 31 martie 2002.
Urmare verificărilor efectuate de inspectorii D.C.F. Braşov la SC D.P. SRL privind modul în care şi-a desfăşurat activitatea s-a constatat că între SC D.P. SRL, SC P. SRL, SC D.P. SRL, toate administrate de către inculpatul J.R.F., împreună cu SC P.T. s-au înregistrat operaţiuni patrimoniale ce au avut ca scop determinarea eronată a TVA în sumă de 5.426.184.548 lei solicitat la rambursare, precum şi sustragerea de la plata obligaţiilor către bugetul de stat prin diferite căi şi mijloace.
Societatea a solicitat înregistrarea ca plătitor TVA prin opţiune, de la înfiinţare, devenind plătitor de TVA începând cu 01 noiembrie 2001, conform art. 7 din OUG nr. 17/2000.
Controlul pe linie TVA a cuprins ansamblul activităţilor care a avut ca scop verificarea realităţii datelor înscrise în deconturile de TVA, precum şi verificarea corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii, conform legii a obligaţiilor fiscale de către contribuabili.
A fost verificat modul de calcul, înregistrarea TVA deductibilă şi TVA colectată în jurnalul pentru cumpărări, respectiv vânzări şi balanţele de verificare urmărindu-se şi legalitatea operaţiunilor şi înregistrărilor efectuate, modul în care sunt întocmite şi depuse declaraţiile fiscale, existenţa situaţiilor financiar contabile şi a registrelor prevăzute în Legea contabilităţii nr. 82/1991. Verificarea a cuprins şi probarea legalităţii operaţiunilor legate de dobândirea activelor impozabile corporale şi necorporale, necesare realizării obiectului de activitate al societăţii, fiind analizate toate documentele puse la dispoziţie, în baza cărora s-au înregistrat în contabilitate fiecare element patrimonial, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, facturi fiscale, note de recepţie, procese-verbale de punere în funcţiune a mijloacelor fixe, aceste operaţiuni fiind analizate în complexitatea lor, individual pe fiecare operaţiune în parte.
Pentru probarea legalităţii operaţiunilor mai jos arătate, din punct de vedere fiscal s-a procedat la verificări încrucişate asupra documentelor justificative ale societăţilor: SC P.T. SRL, SC D.P. SRL, SC D.P. SRL.
Verificarea acestor societăţi a fost necesară întrucât au avut acelaşi asociat şi administrator care a coordonat exclusiv tranzacţii care au avut ca efect înregistrarea TVA de recuperat în sumă de 5.426.184.557 lei, solicitat la rambursare.
Inculpatul, în calitate de administrator al SC D.P. SRL a emis în perioada decembrie 2001 - martie 2002 către SC D.P. SRL Braşov reprezentată prin acelaşi administrator, mai multe facturi fiscale în valoarea de 33.218.215.505 lei, cu un TVA aferent de 5.426.184.548 lei.
De menţionat este că SC D.P. SRL Braşov a fost înmatriculată la 15 octombrie 2001 cu sediul social declarat în str. Constantin Lacea, acţionarii fiind inculpatul – majoritar, cu 95 % din acţiuni şi soţia sa, J.A.A. cu 5 % din acţiuni. Această societate este administrată de inculpat, iar principalul obiect de activitate este fabricarea încălţămintei.
Din balanţa încheiată la 31 decembrie 2001 precum şi din verificarea documentelor financiar contabile, rezultă că la acea dată, societatea D.P. SRL nu realizase producţie de încălţăminte, deoarece nu a rezultat un consum de materii prime, nu au existat utilaje înregistrate în evidenţa contabilă, în consecinţă, neexistând flux tehnologic.
În noiembrie - decembrie 2001, conform evidenţei financiar-contabile, societatea avea 80 de angajaţi, conform contractelor de muncă înregistrate la I.T.M. Braşov.
Din analiza operaţiunilor patrimoniale importante înregistrate de această societate în primele luni de la înfiinţare, cu privire la dobândirea imobilizărilor corporale şi necorporale a rezultat că acestea au la bază tranzacţii între societăţi cu asociat, respectiv administratori comuni – inculpatul J.R.F., care a deţinut controlul în exclusivitate asupra celor două societăţi.
Aspectele relatate mai sus sunt importante a fi avute în vedere în aprecierea realităţii tranzacţiilor ce au fost desfăşurate între această societate şi SC D.P. SRL.
Situaţia facturărilor de la SC D.P. SRL la SC D.P. SRL se prezintă astfel:
- potrivit facturii nr. 5942657 din 03 decembrie 2001, SC D.P. SRL a achiziţionat de la SC D.P. SRL un teren constituit din grădină în suprafaţă de 4.124,67 mp, în valoare totală de 5.500.000 lei din care TVA aferentă 878.151.261 lei, teren care nu a contribuit la realizarea de operaţiuni impozabile [(art. 18 lit. a), art. 19 lit. b), din OUG nr. 17/2000)] şi nu s-a justificat la acel moment de către inculpat, achiziţionarea terenului în scopul realizării unor construcţii necesare desfăşurării obiectului de activitate declarat. Mai mult semnatarii părţilor contractante sunt unul şi aceeaşi persoană, inculpatul J.R.F. (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 38 din 10 decembrie 2001);
- factura BVACB nr. 5942720 din 21 martie 2002, SC D.P. SRL a achiziţionat know-how, de la SC D.P. SRL, fără ca această din urmă societate să poată prezenta vreun titlu de proprietate, factura având o valoare de 5.890.000.000 lei din care TVA aferent 940.500.000 lei;
- la data de 28 martie 2002, SC D.P. SRL a achiziţionat potrivit facturii BVACB 5941721 de la SC D.P. SRL o cantitate de piele de şarpe în valoare de 2.923.205.785 lei din care TVA aferent de 466.730.335 lei;
- cu factura 5942710 din 10 ianuarie 2002 a fost achiziţionat un sistem de încălzire, rezervor combustibil, sistem electric pontare, în valoare de 1.024.988.281 lei, din care TVA 163.653.591 lei;
- factura 5942711 din 14 februarie 2002 SC D.P. SRL a achiziţionat utilaje industriale pentru cusut încălţăminte, în valoare totală de 4.276.701.254 din care TVA 682.834.654 lei;
- factura 5942712/14 februarie 2002 au fost achiziţionate utilaje industriale pentru cusut încălţăminte, maşină pneumatică de perforat, utilaj automat pentru aplicarea accesoriilor metalice, bandă automatizată pentru transport componente încălţăminte, în valoare totală de 1.913.714.863 lei, din care TVA 305.551.113 lei;
- factura 594713 din 14 februarie 2002 utilaj industrial pentru aplicat talpă, maşină aplicat paspoal, ştanţă cu pod culisabil în valoare totală de 3.150.883.566 lei din care TVA 503.082.250 lei;
- factura 594714 din 14 februarie 2002 transpalet, compresor industrial, presa inseminat mobilier în valoare totală de 498.779.480 lei din care TVA 79.637.060 lei;
- factura 5942715 din 14 februarie 2002 mese lucru secţie, sistem supraveghere video, în valoare totală de 739.599.385 lei, TVA de 115.532.675 lei;
- factura 5942716 din 14 februarie 2002 electrostivuitoare, mobilier birou, valoare totală de 3.902.631.935 lei, TVA 623.109.285 lei;
- factura 5942717 din 14 februarie 2002 piele, material sintetic, aţă, în valoare de 1.689.973.978 lei, TVA 269.827.778 lei;
- factura 5942664 din 21 decembrie 2001 încălţăminte iarnă în valoare totală de 71.400.000 lei din care TVA 11.400.000 lei;
- factura 5942656 din 01 noiembrie 2001 autoturism teren în valoare totală de 500.000.000 lei din care TVA 79.831.933 lei;
- factura 5942751 din 03 decembrie 2001 articole încălţăminte în valoare totală de 32.725.000 lei din care TVA 5.225.000 lei;
- factura 5942709din 4 ianuarie 2002 articole încălţăminte în valoare totală de 1.115.625.000 lei din care TVA 178.125.000 lei;
- factura 5942684 din 13 martie 2002 alte bunuri în valoare de 1.377.050 lei din care TVA 219.865 lei;
- factura 5942683 din 14 martie 2002 alte bunuri în valoare de 2.110.000 lei din care TVA 336.891 lei.
Ca urmare a inventarierii, organul de control a constatat că nu există materia primă piele de şarpe, nu s-au identificat utilaje din tranzacţiile cu SC D.P. SRL înregistrate până la 31 decembrie 2001, nu exista titlul de proprietate pentru operaţiunea know-how, nu se justifică veridicitatea tranzacţiilor privind imobilul teren în suprafaţă de 4.024,67 mp, iar activitatea producătoare de venituri impozabile era de aceeaşi natură la ambele societăţi, situat în Braşov, adresă la care are declarat sediul social SC D.P. SRL. La data controlului, mijloacele de producţie erau utilizate în continuare în acelaşi spaţiu, deşi erau vândute SC D.P. SRL.
Din actele depuse la dosarul cauzei s-a constatat că, tranzacţiile efectuate între cele două societăţi pe care le administrează inculpatul au avut la bază documente justificative scriptice, apte de a denatura în mod intenţionat veniturile, cheltuielile şi implicit obligaţiile fiscale către stat.
S-a constatat că, valoarea utilajelor şi în general a tuturor bunurilor vândute către SC D.P. SRL era în mod artificial mărită, fără a se ţine seama de valoarea de inventar a acestora, de vechime ori de gradul de uzură.
Astfel, sistemul electronic de pontaj cu valoare de inventar la 31 decembrie 2001, de 14.558.040 lei a fost vândut la 01 februarie 2002 cu 71.283.290 lei; rezervorul de combustibil lichid, cu valoare de inventar din 2001 de 8.050.000 lei este vândut cu 42.544.400 lei; două electrostivuitoare în valoare totală de 17.450.000 lei (care au fost aduse în ţară la data de 27 aprilie 2002) au fost vândute la 14 februarie 2002 cu 829.033.000 lei bucata .
Potrivit facturii din 10 februarie 2002, sistemul industrial de încălzire a fost vândut la o valoare de 744.527.000 lei, deşi potrivit inventarului din 31 decembrie 2001 existau două asemenea sisteme de încălzire, la valorile de 275.000.000 lei şi respectiv 102.173.400 lei.
Bunurile care au figurat în inventarul SC D.P. SRL ca maşina de ştanţat, achiziţionată la 24 noiembrie 2000 cu 5.500.000 lei a fost vândută ca „presă insemnat" cu valoare de 12.350.000 lei; maşina de pus capse, achiziţionată la 13 martie 2001 cu 13.576.000 lei a fost vândută ca „utilaj automat de aplicat accesorii metalice" cu valoare de 252.061.000 lei; maşinile de cusut în zig-zag achiziţionate cu 55 milioane lei bucata, au fost vândute ca utilaje industriale de cusut încălţăminte zz, la o valoare de peste 200 milioane lei bucata; maşinile de cusut încălţăminte, ce au o valoare medie de inventar de aproximativ 30 de milioane au fost vândute ca utilaje industriale de cusut încălţăminte cu valori între 180 milioane şi 222 milioane lei.
Pentru a echilibra TVA-ul ce urma a fi virat la bugetul statului de SC D.P. SRL, urmare a tranzacţiilor efectuate cu SC D.P. SRL, TVA în cuantum de 5.426.189.548 lei, inculpatul a obţinut, din surse pe care nu le-a declarat în cursul procesului penal, o copie a certificatului de plătitor TVA a SC P.T. SRL Braşov şi o factură fiscală emisă de către această societate, factură cu seria BVACB 5942721 din 25 martie 2002 prin care se consemna achiziţionarea de către SC D.P. SRL de la SC P.T. SRL a unei cantităţi de 6.093,34 mp piele şarpe în valoare totală de 33.499.980.386 lei, din care TVA de 5.348.736.364 lei, sumă aproximativ identică cu cea pe care SC D.P. SRL ar fi trebuit să o achite bugetului statului.
Factura a fost completată de o persoană rămasă neidentificată, iar la rubrica „delegat" este consemnat numele H.A., persoana care, de asemenea nu a putut fi identificată.
Urmare controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul D.C.F. Braşov s-a constatat că factura seria BVACB nr. 5981223 din 25 martie 2002 a fost emisă fără a fi însoţită de un aviz de expediere şi de certificat de conformitate.
Din cercetările efectuate s-a reţinut că factura mai sus menţionată face parte din plata cu seria BVACB nr. 5981201 - 5981250 alocată pentru P.T. SRL Braşov şi ridicată de I.S., de la SC I. SRL Braşov.
În nota explicativă înregistrată la D.C.F. Braşov sub nr. 5311 din 02 august 2002, administratorul societăţii I.S. a declarat că topul de facturi fiscale seria BVACB de la seria 5981201 la 5981250 le-a achiziţionat la data de 02 iulie 2001 de la SC I. SRL Braşov şi împreună cu topul de chitanţe seria BVALD nr. 1241901-1241950, le-a vândut numitului M.A. (persoană rămasă neidentificată), pentru suma de 1.000.000 lei. A mai susţinut că în perioada cât a fost administrator la SC P.T. SRL nu a achiziţionat şi nu a comercializat către nici o altă societate, nici un tip de piele, în special piele de şarpe I.S. a menţionat că nu cunoaşte nici o persoană pe numele H.A., nu l-a avut ca angajat şi nici nu a delegat vreo persoană să reprezinte SC P.T. SRL în relaţiile comerciale. Fostul administrator a procedat la cesionarea părţilor sociale ale SC P.T. SRL la data de 01 iulie 2002, pentru că a fost înştiinţat verbal de către organele Gărzii Financiare Braşov de apariţia unei facturi care aparţine SC P.T. SRL către o firmă, ori el nu efectuase nici un fel de activitate, nu a emis facturi fiscale, chitanţe fiscale în numele societăţi comerciale SC P.T. SRL, astfel că nu a dorit să aibă probleme.
Luând în considerare data achiziţionării produsului „piele de şarpe" de către SC D.P. SRL Braşov, 25 martie 2002 şi data vânzării ultimelor utilaje de producţie către SC D.P. SRL, 14 februarie 2002 instanţa a constatat că, practic această firmă nu putea utiliza acest produs, neputându-l folosi în producţia de încălţăminte, aşa cum a susţinut inculpatul în faţa instanţei.
Mai mult, în urma verificărilor efectuate de inspectorii D.C.F. Braşov, ocazie cu care s-a procedat la luarea de mostre din fiecare articol de piele în parte, în vederea stabilirii realităţii achiziţionării produsului „piele de şarpe", nu a putut fi stabilită existenţa acestui produs, dovedindu-se caracterul nereal al tranzacţiei efectuate între SC P.T. SRL Braşov şi SC D.P. SRL Braşov.
S-a mai reţinut că, deşi inculpatul a susţinut în faţa instanţei că primise o comandă prin internet, de la o societate din Olanda, în vederea efectuării a 25.000 perechi feţe încălţăminte din piele de şarpe cusute manual, după ce vânduse mijloacele fixe ale acestei societăţi către SC D.P. SRL (până la 14 februarie 2002) şi o dată cu ele şi know-how-ul confecţionării produselor de încălţăminte, la 28 decembrie 2001, la data de 22 aprilie 2002, inculpatul a cesionat părţile sociale ale SC D.P. SRL, numitului R.G.
La data de 15 mai 2002, inculpatul J.R.F. a înregistrat la O.R.C. Braşov cererea de menţiuni privind cesiunea de părţi sociale de la SC D.P. SRL în favoarea cadentului din Republica Moldova, numitului R.G., conform contractului autentificat sub nr. 1933 din 22 aprilie 2002.
Din conţinutul actului de cesiune rezultă că s-au predat documentele, ştampila şi s-au efectuat desocotire în baza evidenţei financiar-contabile a societăţii însă, potrivit datelor din balanţa de verificare la 31 martie 2002 SC D.P. SRL a înregistrat în soldul contului de materii prime, cont 300, valoarea de 28.157.112.450 lei, în contul de furnizori (401) valoarea de 33.040.338.624 lei. Din datele prezentate rezultă că cei 6.039 mp piele de şarpe nu au fost predaţi cu ocazia cesiunii; nu a fost prezentat nici un document din care să rezulte predarea-primirea acestui bun.
Toate aceste elemente contradictorii, au condus instanţa la concluzia că tranzacţia cu piele de şarpe nu este reală.
Din actele mai sus prezentate, aceeaşi instanţă a concluzionat că SC P.T. SRL, SC D.P. SRL şi SC P. SRL au fost verigi intermediare într-o schemă de operaţiuni ce au avut ca scop final obţinerea de la bugetul statului a TVA în sumă de 5.426.184.548 lei, prin încheierea tranzacţiilor mai sus arătate inculpatul urmărind fraudarea legii, prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte.
Factura fiscală seria BVACB nr. 5981223 din 25 martie 2002 emisă de către SC P.T. SRL a fost prezentată după data de 25 martie 2003, de către inculpatul J.R.F., contabilei T.I. care a efectuat în baza acesteia, înregistrări în contabilitatea SC D.P. SRL.
Înregistrarea acestei facturi în contabilitatea societăţii avea drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor patrimoniale ale SC D.P. SRL şi era de natură a proceda la echilibrarea TVA-ului ce îl avea de plătit această societate, urmare a tranzacţiilor efectuate cu SC D.P. SRL Braşov.
Probele administrate în cauză au convins instanţa că martora T.I., contabilă la SC D.P. SRL a operat înregistrarea acestei facturi fiscale în contabilitate în baza atribuţiilor ce-i reveneau, astfel că nu i se poate reţine vreo formă a vinovăţiei la săvârşirea acestei fapte.
Potrivit actului adiţional autentificat sub nr. 1424 din 18 decembrie 2002 inculpatul J.R.F. şi numita R.V.D. în calitate de cedenţi au cesionat părţile sociale ale SC R.V. SRL Braşov numiţilor A.A. şi M.A.
Din cercetările efectuate s-a constatat că cesionarea părţilor sociale ale acestei societăţi s-a făcut în mod fictiv şi cu alt scop, acela de a împiedica organele D.C.F. Braşov de a verifica activitatea SC R.V. SRL.
Din declaraţiile date în cursul urmăririi penale, de către „cesionarii" A.A. şi M.A. s-a reţinut că, la data de 15 decembrie 2002, vărul numitului A.A. le-a propus să facă cunoştinţă cu o persoană din Braşov, prin intermediul căreia urmau să semneze nişte acte şi să primească în schimb, câte 100 dolari S.U.A.
S-a mai reţinut că, la data de 18 decembrie 2002, A.A. şi M.A. s-au întâlnit cu inculpatul J.R.F., care i-a condus la un notar public din Zărneşti, unde le-a cerut să semneze nişte documente. Cei doi au declarat că nu au citit ce au semnat, inculpatul spunându-le că vor fi asociaţii lui şi că ulterior, aceştia vor mai primi nişte bani.
Deşi în cuprinsul actului autentificat se precizează că documentele financiar contabile ale societăţii au fost predate „cesionarilor", precum şi patrimoniul societăţii, existând în acest sens şi declaraţia notarială a celor doi „ cesionari", numitul A.A. a declarat că, după ce inculpatul le-a dat câte 100 dolari S.U.A. şi bani de drum, nu le-au fost înmânate documentele financiar-contabile, neştiind că prin semnarea actelor ar fi devenit acţionarul unei societăţi.
Întrucât părţile sociale ale SC R.V. SRL urmau a fi cesionate, inculpatul şi numita R.V. au decis vânzarea tuturor mijloacelor fixe.
Astfel, la data de 25 noiembrie 2002, SC R.V. SRL a vândut către SC D.P. SRL o maşină industrială de subţiat, cu preţul de 261.800.000 lei, din care TVA 41.800.000 lei, iar la data de 26 noiembrie 2002 a vândut aceleiaşi societăţi un număr de 26 de dulapuri vestiar cu 297.500.000 lei, din care TVA 47.500.000 lei.
În ceea ce priveşte maşina de subţiat, s-a constatat din actele dosarului că aceasta ar fi fost achiziţionată de către SC D.P. SRL de la SC D. SRL la o valoare de 53.757.900 lei, neexistând vreo dovadă că acest bun a fost vândut pe relaţia SC D.P. SRL – SC R.V. SRL.
La data de 17 noiembrie 2002, inculpatul J.R.F., în calitate de administrator al SC R.V. SRL a vândut persoanei fizice J.R.F., potrivit facturii 9690156 mai multe bunuri, cum sunt: 26 de dulapuri cu preţ de 215.000 lei/buc (aceleaşi care au fost vândute de SC R.V. SRL către SC D.P. SRL, la 26 noiembrie 2002); 10 maşini industriale col. 1 ac cu preţul de 1.350.000 lei/buc; 5 maşini col 2 ace cu 1.675.000 lei/buc; 2 maşini industriale plane cu 875.000 lei/buc; un compresor cu 935.000 lei; 2 state bandiera cu 2.052.000 lei/buc şi o bandă automată cu 5.751.315 lei.
Valoarea totală a acestor achiziţii a fost de 54.757.509 lei, din care TVA 8.742.795.
La trei zile de la achiziţionarea acestor mijloace fixe, susţinând că prietenul său I.C.L. dorea să înceapă o activitate de producţie încălţăminte, inculpatul, în calitate de persoană fizică i-a vândut acestuia, potrivit contractului de vânzare-cumpărare comercială din 20 noiembrie 2002, bunuri achiziţionate de la R.V. SRL cu preţ de 178.144 Euro, preţ pe care cumpărătorul se obligă să-l achite în 12 luni.
La rândul său, persoana fizică I.C.L. a vândut (potrivit contractului de vânzare-cumpărare comercială din 14 februarie 2003), 8 mijloace fixe din cele achiziţionate de la persoana fizică J.R.F., către SC L. SRL Braşov pentru o valoare totală de 52.892 Euro, iar în baza contractului de vânzare-cumpărare comercială din 18 aprilie 2003, a vândut către SC A.M. SRL unde avea calitatea de administrator şi asociat unic, restul mijloacelor fixe (care reprezenta şi marea parte a acestora), achiziţionate de la inculpatul J.R.F., preţul contractului fiind de 4.835.000.000 lei.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare comercială din 21 aprilie 2003 SC A.M. SRL a vândut către SC D.P. SRL aceleaşi bunuri achiziţionate la 18 aprilie 2003 de la persoana fizică I.C., însă la o valoare a contractului de 5.811.427.773 lei.
La aceeaşi dată când a achiziţionat cele 8 mijloace fixe în valoare de 52.892 Euro, SC L. SRL Braşov a vândut aceleaşi mijloace fixe către SC D.P. SRL, cu o valoare totală a contractului de 53.442 Euro.
S-a reţinut că fictivitatea tranzacţiilor încheiate pe relaţia persoană fizică J.R.F., persoana fizică I.C.; persoană fizică I.C. – SC A.M. SRL; persoană fizică I.C. – SC L. SRL; SC A.M. SRL - SC D.P. SRL este dovedită atât prin inexistenţa scopului achiziţionării mijloacelor fixe de către fiecare societate în parte, cât şi prin împrejurarea că, aşa cum rezultă din cercetările efectuate în cauză, mijloacele fixe-obiect al tranzacţiilor succesive nu s-au mişcat nici un moment din punctul de lucru al SC D.P. SRL – str. Cărămidei, iar preţul contractului nu a fost achitat de către părţi.
Probele administrate în cauză au demonstrat că activitatea propriu-zisă a tuturor firmelor administrate de către inculpat se desfăşura în acelaşi loc, respectiv str. Cărămidei Braşov.
În desfăşurarea întregii activităţi de încheiere a tranzacţiilor între societăţi cu administrator comun şi respectiv între persoane fizice şi societăţi, inculpatul a invocat „principiul libertăţii contractuale", apreciind că „în afaceri" totul este permis şi posibil.
Libertatea contractuală constă în dreptul unei persoane de a încheia orice contract cu orice partener şi cu clauzele pe care părţile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică şi bunele moravuri.
Esenţială în încheierea contractului comercial este existenţa şi concordanţa manifestărilor de voinţă ale părţilor contractante.
Instanţa de fond a avut în vedere că în cazul tranzacţiilor încheiate între societăţi comerciale cu asociat comun, respectiv cu acelaşi administrator, ori între administratorul unei societăţi şi acest administrator însă, în calitate de persoană fizică este interesant a se demonstra cum s-au realizat cele două manifestări de voinţă: oferta de a contracta şi acceptarea ofertei, cunoscut fiind faptul că, în activitatea comercială, formularea ofertei poate fi precedată de anumite discuţii şi negocieri între părţi.
S-a mai reţinut că de-a lungul procesului penal, inculpatul nu a putut da lămuriri cum au decurs negocierile între persoana fizică J.R.F. şi administratorul J.R.F., sau administratorul J.R.F. al SC D.P. SRL şi administratorul J.R.F. al SC D.P. SRL şi administratorul SC D.P. SRL. Cum şi ale cui interese le apără în cadrul încheierii acelor tranzacţii?
Instanţa de fond a apreciat că reprezentativă în negocierea preţului unei tranzacţii este următoarea situaţie:
La data de 17 noiembrie 2002, administratorul J.R.F. al SC R.V. SRL a vândut persoanei fizice J.R.F. mai multe bunuri, aşa cum s-a arătat anterior, printre care şi o bandă automată de transport încălţăminte, cu suma de 5.751.315 lei.
La data de 20 noiembrie 2002, persoana fizică J.R.F. a vândut persoanei fizice I.C., printre alte bunuri, aceeaşi bandă automată, dar la un preţ de 25.000 Euro.
Tot instanţa de fond a concluzionat că nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că, la 21 aprilie 2003 banda automată de transport încălţăminte a fost achiziţionată de administratorul J.R.F. al SC D.P. SRL la preţul de 915.000.045 lei.
O condiţie a validităţii contractului de vânzare-cumpărare comercială este ca preţul să fie real, adică să existe efectiv, să fie plătit de către cumpărător şi să nu fie fictiv sau derizoriu, în caz contrar, contractul de vânzare-cumpărare comercială fiind nul, deoarece obligaţia cumpărătorului în lipsa preţului sau a caracterului său derizoriu este fără obiect, iar obligaţia vânzătorului este fără cauză.
Cu referire la exemplul sus arătat, instanţa a pus problema care a fost preţul real al bandei transportoare – 5.751.315 lei sau 915.000.045 lei?
S-a interpretat că mărirea artificială a preţului produsului de la o tranzacţie la alta, pentru ca în final, acel produs să ajungă tot la o societate administrată de inculpat, nu este pur întâmplătoare întrucât, cu cât este mai mare preţul produselor achiziţionate, cu atât este mai mare suma TVA deductibilă solicitată la rambursare.
Nu întâmplător, în lanţul acestor tranzacţii au fost implicate şi persoanele fizice J.R.F. şi I.C. deoarece, pentru a fi supuse TVA, livrările de bunuri trebuie efectuate în cadrul exercitării activităţii profesionale a agentului economic sau persoanelor fizice.
Astfel, deşi între persoanele fizice J.R.F. şi I.C. a avut loc o operaţiune de transfer a proprietăţii unor bunuri mobile, această operaţiune nu poate fi supusă TVA întrucât a fost realizată accidental, iar nu ca meserie, în scopul obţinerii de profit.
Stabilirea acestei scheme financiare a avut ca finalitate intenţia inculpatului J.R.F. de a obţine de la bugetul statului, în mod fraudulos, suma de 1.286.338.779 lei cu titlu de rambursare TVA.
Astfel, la data de 26 martie 2003, inculpatul a solicitat rambursarea de TVA, în cuantum de 358.463.757 lei, reprezentând TVA deductibil, în urma tranzacţiilor desfăşurate pe relaţia J.R.F. – I.C. – SC L. SRL – SC D.P. SRL.
La data de 07 mai 2003, inculpatul a solicitat rambursarea de TVA deductibil, urmare a tranzacţiilor desfăşurate pe relaţia J.R.F. - I.C. – SC A.M. SRL - SC D.P. SRL.
La data de 23 aprilie 1998, inculpatul J.R.F., în calitate de administrator al SC D.P. SRL (producător) a semnat cu reprezentanţii SC G. SRL (comitentă), un contract de furnizare produse finite sau de componente, în realitate fiind o subcontractare a unui contract de lohn încheiat de comitent. În baza acestui contract, comitentul urma să furnizeze piesele croite, accesoriile, maşinile de cusut talpa şi datele tehnice necesare atingerii calităţii cerute.
Pentru a putea susţine financiar această afacere, la 24 decembrie 1998, inculpatul a obţinut de la B.C.R. Agenţia Titulescu Braşov, un credit de 50.000.000 lei pentru stocuri temporare, necesare activităţii curente.
La 18 august 1999, inculpatul a obţinut de la B.C.R. Agenţia Titulescu Braşov, deschiderea unei linii de creditare în valoare de 200.000.000 lei.
După achiziţionarea mai multor mijloace fixe, activitatea SC D.P. SRL devenind funcţională, inculpatul a obţinut la 20 martie 2001 de la aceeaşi unitate bancară, un credit global de exploatare pentru activitatea de aprovizionare, în sumă de 1.300.000.000 lei.
La datele de 03 aprilie 201 şi respectiv 15 iunie 2001 inculpatul, în calitate de administrator al SC D.P. SRL a încheiat un contract de producţie în sistem lohn pentru încălţăminte, având ca parteneri M.E.S. SRL Italia respectiv C.E.T. SRL Italia.
La data de 04 iunie 2001, SC D.P. SRL a mai beneficiat de un credit global de exploatare pentru activitatea de aprovizionare, în sumă de 200.000.000 lei, iar la 22 martie 2002, de un ultim credit în acest gen, în cuantum de 800.000.000 lei .
La sfârşitul anului 2001, această societate a obţinut o cifră de afaceri de 82.000.000 lei şi un profit brut de 7.100.000 lei.
La 21 ianuarie 2002, persoanele fizice J.R.F. şi J.A.A. au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu administratorul J.R.F., potrivit căruia, persoanele fizice se obligau să vândă către SC D.P. SRL, imobilul din str. Constantin Lancea şi imobilul situat în satul Sirnea (CF nr. 130). Acest ultim imobil a fost achiziţionat de către persoanele fizice abia la 01 aprilie 2002, cu suma de 5.000.000 lei.
Vânzarea urma să fie perfectată în 80 de zile de la încheierea antecontractului, cu condiţia încasării întregului preţ, de 35.000.000.000 lei, SC D.P. SRL obligându-se să achite această sumă, iar în cazul neachitării întregului preţ în termenul stabilit, urma să piardă sumele achitate şi imobilele.
La data de 22 ianuarie 2002, persoanele fizice au prorogat termenul de plată integrală a preţului până la 11 aprilie 2005, obligându-se ca în termen de 18 luni de la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică să efectueze pe cheltuiala lor o serie de extinderi şi dezvoltări. Nu a reeşit dacă această prorogare a termenului a fost sau nu acceptată de către administratorul J.R.F. al SC D.P. SRL, întrucât el nu a semnat acest act.
La data de 25 martie 2002 SC D.P. SRL a achiziţionat scriptic de la SC P.T. SRL (o societate care nu a desfăşurat vreodată activităţi comerciale) o cantitate de 6093,34 mp piele de şarpe în valoare totală de 33.499.980.386 lei. În realitate, această achiziţie a fost apreciată a fi nereală, consemnându-se în contabilitatea societăţii o cheltuială ce nu a fost efectuată.
În acelaşi timp, SC R.V. SRL administrată tot de către inculpatul J.R.F. a desfăşurat aceeaşi activitate de fabricare a încălţămintei în sistem lohn şi potrivit bilanţului contabil din 2001, această societate a declarat o cifră de afaceri de 4.600.000.000 lei şi un profit de 2.500.0000.000 lei.
Având în vedere activităţile economice ale acestei societăţi, contractele de lohn încheiate de către acesta, inculpatul în calitate de administrator a obţinut la 14 decembrie 2001 de la BCR Agenţia Titulescu Braşov, emiterea unei scrisori de garanţie în valoare de 280.000.000 lei.
Ulterior, SC R.V. SRL a mai obţinut credite tip facilitate de cont pentru aprovizionare. Astfel, la 28 septembrie 2001 a fost obţinută suma de 400.000.000 lei, la 11 ianuarie 2002 şi 13 februarie 2002 câte 400.000.000 lei şi la 14 mai 2002 – 500.000.000 lei.
Deşi inculpatul a negat că şi această societate îşi desfăşoară activitatea tot pe str. Cărămidei, în cererea formulată chiar de către inculpat pentru obţinerea autorizaţiei vamale privind derularea contractului de lohn încheiat pentru SC R.V. SRL se arată că, locul unde se desfăşoară operaţiunea autorizată este str. Cărămidei.
Potrivit verificărilor efectuate de către organele de control ale D.G.F.P. Braşov, SC R.V. SRL nu este înregistrată cu conturi bancare, dar a transferat 1.400.000.000 lei în conturile inculpatului J.R.F.; 2.100.000.000 lei în conturile SC D.P. SRL şi 1.500.000.000 lei în conturile SC D.P. SRL; după cum se poate observa, aceste transferuri sunt egale cu cifra de afaceri a societăţii pentru 2001.
Deşi înmatriculată la 18 octombrie 2001, până la 31 decembrie 2001 SC D.P. SRL nu a realizat producţie de încălţăminte, neexistând un consum de materie primă sau vreo înregistrare în evidenţa contabilă a unor utilaje, până în luna decembrie 2001, societatea neavând nici un angajat.
Primele importuri ale acestei societăţi sunt trei autoturisme: Opel Omega, Opel Monterey şi Ford Mondeo, la datele de 04 decembrie 2001 şi respectiv la 10 ianuarie 2002, pentru care s-au achitat aproximativ 500.000.000 lei.
Aşa cum s-a mai arătat anterior, în perioada decembrie 2001 - martie 2002, cu referire la SC D.P. SRL, întregul patrimoniu al acesteia, în valoare totală de 33.218.215.505 lei. În realitate, mijloacele fixe nu s-au deplasat de la o societate la alta, întrucât activitatea de producţie a celor două societăţi se desfăşura în fapt, în acelaşi loc, str. Cărămidei.
La data de 17 februarie 2003 inculpatul în calitate de administrator al SC D.P. SRL a obţinut de la B.C.R. Agenţia Titulescu Braşov, suma de 50.000 Euro, reprezentând credit investiţii. Acest credit era destinat achiziţionării mijloacelor fixe de la SC L. SRL, aceleaşi mijloace fixe care, la 17 noiembrie 2002 au fost achiziţionate de inculpat în calitate de persoană fizică de la SC R.V. SRL; la 20 noiembrie 2002 de către martorul I.C. de la inculpat; la 14 februarie 2003 de SC L. SRL de la martorul I.C., dată la care, această ultimă societate le-a vândut către SC D.P. SRL cu 2.245.115.109 lei.
La data de 12 martie 2003 inculpatul a obţinut un nou credit global de exploatare în sumă de 1.200.000.000 lei, iar la 18 aprilie 2003 a obţinut de la E. Braşov suma de 100.000 Euro, credit necesar finanţării cheltuielilor aferente investiţiilor.
Acest ultim credit a servit achiziţionării mijloacelor fixe cumpărate la 21 aprilie 2003 de către SC D.P. SRL de la SC A.M. SRL, care, la rândul ei le-a achiziţionat la 18 aprilie 2003 cu 5.811.427.773 lei de la martorul I.C., iar acesta din urmă, la 20 noiembrie 2002 de la inculpatul J.R.F., persoană fizică.
Suma de 3.662.260.000 lei (echivalentul a 100.000 Euro) a fost virată de bancă, direct în conturile SC A.M. SRL, aceasta fiind retrasă de către administratorul societăţii, martorul I.C. şi remisă în numerar inculpatului J.R.F., persoană fizică.
În baza acestor operaţiuni scriptice, inculpatul a ajuns în posesia sumei de 5.362.260.000 lei, reprezentând creditele pe care SC D.P. SRL le-a obţinut pentru achiziţionarea mijloacelor fixe, pe care iniţial, inculpatul J.R.F., persoană fizică le-a achiziţionat de la SC R.V. SRL cu 54.757.509 lei şi le-a vândut scriptic martorului I.C. la o valoare de 178.144 Euro, la acel moment, reprezentând peste 5.000.000.000 lei.
Din informaţiile transmise de către instituţiile competente către O.N.P.S.B. s-a reţinut că inculpatul J.R.F. avea înregistrat în contul 2013688/ROL, deschis la R.B., sucursala Braşov, în perioada 03 ianuarie 2002 – 31 octombrie 2002, un rulaj creditor de 33,35 miliarde lei, reprezentat prin încasări de la firmele sale, SC D.P. SRL, cu titlu imobiliare, de la SC D.P. SRL suma de 6,9 miliarde lei şi de la SC R.V. SRL, suma de 1,4 miliarde lei.
Rulajul debitor, de 32,56 miliarde lei este reprezentat de plăţi către SC D.P. SRL cu titlu de creditare firmă, în sumă de 28,2 miliarde lei şi de ridicare numerar de 4,4 miliarde lei.
Plăţile pentru opreraţiunile nereale realizate de societăţi, care nu aveau la bază livrări reale au fost făcute de societăţi, din sumele cu care inculpatul J.R.F. le-a creditat, în perioada noiembrie 2001 – octombrie 2002, respectiv 3 miliarde lei, prin casă şi cu 24 miliarde lei din contul personal deschis la R.B. SA.
Din analiza rulajelor conturilor, a tranzacţiilor desfăşurate între SC D.P. SRL şi SC D.P. SRL, în perioada decembrie 2001-martie 2002, se reţine că SC D.P. SRL a creditat contul SC D.P. SRL cu suma de 34,4 miliarde lei, pentru care TVA aferent de 5,5 miliarde lei.
Contul SC D.P. SRL a înregistrat în perioada 16 noiembrie 2001 – 8 octombrie 2002 un rulaj creditor de 25,98 miliarde lei, majoritatea încasărilor provenind din angajare credit de 8,6 miliarde lei, transferul soldului dintr-un subcont B.C.R. în valoare de 6,6 miliarde, depunere de numerar de 4,1 miliarde lei, transferuri de la SC D.P. SRL în sumă de 4,85 miliarde lei şi de la SC R.V. SRL în sumă de 2,1 miliarde lei. Rulajul debitor este de 25,98 miliarde lei, egal cu cel creditor.
Costul SC D.P. SRL deschis la B.C.R., în lei a evidenţiat un rulaj creditor de 18 miliarde lei, provenind printre altele şi din transferul de la SC R.V. SRL, de 1,15 miliarde. Rulajul debitor este egal cu cel creditor şi este constituit din retrageri în numerar de 2 miliarde, transfer factură teren de 1,65 miliarde lei, aproximativ un miliard lei, plată avans piele de şarpe către SC D.P. SRL.
Din cele prezentate, instanţa a concluzionat că inculpatul a fost creditat cu suma de 33,35 miliarde lei prin transferuri de la SC R.V. SRL, SC D.P. SRL şi SC D.P. SRL, toate cu titlu de tranzacţii imobiliare, această sumă fiind rulată de către inculpat şi folosită pentru creditoarea SC D.P. SRL cu 28,2 miliarde lei şi retragere de numerar în cuantum de 4,36 miliarde lei.
Starea de fapt astfel reţinută de către instanţa de judecată a avut ca fundament declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, datele financiare şi informarea O.N.P.C.S.B., informaţiile transmise de către unităţile bancare, documentele şi contractele de credit de care au beneficiat societăţile comerciale administrate de către inculpat, contractele de vânzare-cumpărare comercială, procesele verbale de constatare şi notele întocmite de către D.C.F. Braşov, cererile de rambursare a TVA formulate de către inculpat, contractele de cesiune a societăţilor, documentele contabile şi alte acte.
În cursul urmăririi penale a fost dispusă şi efectuată un raport de expertiză tehnico-contabilă şi un supliment la această expertiză.
S-a reţinut din această expertiză că, din punct de vedere contabil, tranzacţiile efectuate pe relaţia J.R.F. – I.C. – SC L. SRL - SC A.M. SRL, nu evidenţiază încălcări ale legii, documentele în baza cărora s-au realizat tranzacţiile, fiind legale din punct de vedere fiscal.
Instanţa a apreciat însă că expertul nu putea face aprecieri asupra realităţii tranzacţiilor, întrucât acest aspect se realizează de judecător, prin analizarea şi coroborarea tuturor probelor precum şi verificarea aplicării dispoziţiilor legale.
Expertiza a vizat şi stabilirea obligaţiilor fiscale către stat ale SC D.P. SRL, dacă nu ar fi existat tranzacţia cu produsul „piele de şarpe" şi iniţial; expertul a arătat că un asemenea calcul nu poate fi efectuat deoarece lipsesc actele contabile, SC D.P. SRL fiind cesionată, ocazie cu care s-au predat şi documentele financiare şi fiscale, cesionarului.
În cauză s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză cu solicitarea adresată expertului să aibă în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 87/1994, potrivit cărora, în cazul în care nu se pot stabili pe baza evidenţelor contribuabilului impozite, taxele şi contribuţiile datorate, acestea vor fi determinate prin estimare, utilizându-se în acest scop orice documente şi informaţii referitoare la activitatea şi perioada desfăşurată.
Potrivit documentelor centralizatoare privind evidenţa SC D.P. SRL (balanţa de verificare, deconturi TVA şi declaraţii privind obligaţiile la bugetul de stat) a rezultat un TVA de plată mai mare cu 5.348.736.364 lei, având în vedere datele din documentele centralizatoare şi copia facturii de aprovizionare, din martie 2002 şi un impozit pe profit suplimentar de 7.037.811.005 lei.
A menţionat expertul contabil că, în condiţiile în care a dispus doar de documente centralizatoare privind evidenţa SC D.P. SRL, orice obligaţie suplimentară stabilită de un organ al statului sau expertiză, nu poate fi considerată ca fiind certă, întrucât nu s-au avut în vedere toate operaţiunile patrimoniale efectuate inclusiv în luna mai 2002 şi consemnate în documente justificative.
Instanţa s-a pronunţat însă că expertul a apreciat greşit că inculpatul ar fi putut realiza operaţiuni patrimoniale în luna mai 2002, întrucât inculpatul a cesionat SC D.P. SRL la 22 aprilie 2002, dată la care nu mai putea efectua aceste operaţiuni. De altfel, chiar expertul a precizat în raportul de expertiză că inculpatul nu a mai depus declaraţii privind obligaţiile de plată către bugetul statului şi deconturile TVA, după luna februarie 2002.
Împrejurarea că operarea menţiunilor la Oficiul Registrului Comerţului, în sensul cesionării societăţii a avut loc la 15 mai 2002 nu are relevanţă, întrucât aceste menţiuni se fac în vederea opozabilităţii faţă de terţi.
Un alt aspect menţionat de către expert în suplimentul la raportul de expertiză contabilă este asigurarea din partea sa că, la momentul achiziţionării materiei prime de la SC P.T., SC D.P. SRL şi-ar fi respectat obligaţiile, în sensul că a solicitat şi a primit o copie după actele care atestă că SC P.T. SRL este înregistrat ca plătitor TVA.
Tot o obligaţie a acestei societăţi era aceea de a solicita avizul de expediţie a mărfii şi certificatul de conformitate, care trebuiau să însoţească în mod obligatoriu factura fiscală.
Situaţia de fapt mai sus expusă este identică cu cea reţinută cu prilejul judecăţii fondului cauzei, întrucât materialul probator pe care se sprijină este acelaşi.
Cu privire la apărările şi criticile formulate de inculpat în apel şi cu prilejul dezbaterilor asupra fondului instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul a susţinut cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia întrucât nici una din operaţiile menţionate în rechizitoriu nu are caracterul unei operaţii de creditare şi că toate sumele de bani au fost plătite de societăţi în baza unor contracte de vânzare-cumpărare. În realitate pentru plata contravalorii prestaţiilor şi bunurilor ce formau obiectul contractelor de vânzare-cumpărare societăţile administrate de inculpat au contractat împrumuturi (credite) de la unităţi bancare (B.C.R. – Agenţia Titulescu, E.), credite care au fost utilizate cu rea credinţă, în sensul că au fost destinate să achite bunuri care se aflau iniţial în patrimoniul inculpatului, şi care prin transferarea lor în proprietatea mai multor persoane fizice şi juridice şi-au mărit artificial preţul, ajungând în final în patrimoniul societăţilor care le-au achitat cu banii împrumutaţi de la bănci.
Mai mult decât atât, potrivit art. 266 pct. 2 din Legea 31/1990 (republicată în M.O. nr. 33/29.01.1998) constituie infracţiune „folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia, sau în folosul propriu."
Prin urmare este necesar ca operaţiile ce formează obiectul acestei infracţiuni să prezinte caracterul unor operaţii de creditare, fiind suficientă pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, săvârşirea faptei în modalitatea alternativă a folosirii cu rea-credinţă a bunurilor societăţii.
Legea nr. 31/1990 a fost ulterior republicată şi în M.O. nr. 1066/17.11.2004, art. 266 pct. 2 devenind după renumerotare art. 272 pct. 2, fără a fi modificate dispoziţiile referitoare la limitele de pedeapsă ori condiţiile angajării răspunderii penale.
Paradoxul este că banii intraţi în conturile inculpatului au fost ulterior folosiţi pentru a credita aceleaşi societăţi. Ţinând seama de principiile eficienţei economice şi al bunei credinţe în desfăşurarea raporturilor comerciale, de scopul pe care orice societate comercială, prin administratorii ei trebuie să-l urmărească, şi anume obţinerea de profit din acte şi fapte de comerţ (nu din sume ilicit obţinute de la stat) nu este de înţeles de ce inculpatul nu a mărit capitalul social al firmelor prin depunerea de aport a bunurilor pe care le-a înstrăinat printr-un întreg circuit aceloraşi firme.
Inculpatul a susţinut că toate tranzacţiile apreciate de acuzare ca fiind fictive (având numai scriptic corespondent în realitate) sunt de fapt convenţii reale, permise de legislaţia în vigoare.
Aşa cum s-a subliniat şi în rechizitoriu, la aprecierea probatoriului s-a ţinut seama de principiul libertăţii contractuale, însă şi de limitele pe care tot legea le impune acestui principiu, limite ce rezultă din condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor instituite de art. 948 C. civ. şi principiul specialităţii capacităţii de folosire a persoanei juridice consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Inculpatul a urmărit prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare exclusiv scopuri ilicite, respectiv obţinerea de la stat a unor venituri necuvenite sub forma rambursării TVA, astfel încât cauza acestor contracte este una ilicită, aspect dovedit de probatoriul administrat.
Nu se contestă faptul că aceste contracte s-au încheiat, sub acest aspect se poate afirma că ele există, sunt reale, însă sunt fondate pe o cauză ilicită, motiv pentru care, potrivit art. 999 C. civ., nu li se poate recunoaşte efectul urmărit de inculpat. (Nu s-a urmărit de către părţi obţinerea bunului sau serviciului şi respectiv încasarea preţului, ci modificarea artificială a valorilor din patrimoniile societăţilor, în vederea obţinerii rezultatului ilicit).
În altă ordine de idei se poate afirma că aceste contracte sunt întocmite cu fraudarea legii, ce constituie o cauză de nulitate absolută.
Aspectele ce ţin de constatarea nulităţii absolute pot fi verificate, însă, în procesul penal numai pe cale de excepţie, pentru a împiedica producerea efectelor contrare legii. Pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor, însă, este necesar ca persoanele interesate să se adreseze instanţei comerciale, care cu citarea tuturor părţilor contractante, să analizeze complicitatea la fraudă a celorlalţi contractanţi şi să dispună în consecinţă. În cadrul procesului penal acest lucru nu s-a putut realiza, ţinându-se seama de realităţile speţei, de dizolvarea unei societăţi comerciale, înstrăinarea părţilor sociale ale altor societăţi, neoperarea în registrul comerţului a modificărilor intervenite cu privire la sediul societăţilor sau domiciliile reprezentanţilor legali ai acestora.
Cercetările asupra acestor aspecte, ce nu au legătură directă cu cauza ar fi întârziat soluţionarea laturii penale a cauzei, cu consecinţa afectării celerităţii soluţionării dosarului.
Aspectele legate de poziţia subiectivă a inculpatului rezultă cu claritate din probele de la dosar, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se asista asupra contribuţiei celorlalţi contractanţi.
Deşi s-a invocat necesitatea citării societăţilor comerciale implicate în tranzacţiile ce formează obiectul cauzei, după citarea legală a tuturor acestor societăţi nici unul dintre reprezentanţi legali ai acestora nu s-a constituit parte vătămată sau parte civilă în procesul penal în condiţiile art. 20 C. pen. În lipsa manifestării de voinţă a persoanelor juridice respective de a dobândi vreuna din calităţile procesuale stabilite de codul de procedură penală, în sarcina ori în beneficiul acestor părţi nu se pot stabili drepturi şi obligaţii prin hotărâre judecătorească, ţinându-se seama şi de principiul disponibilităţii care guvernează latura civilă a procesului penal.
Neconstituirea de parte vătămată sau parte civilă nu are însă, semnificaţia pierderii calităţii de persoană vătămată, în cadrul analizei activităţii ilicite a inculpatului putându-se stabili că acesta a produs vătămări ale intereselor legitime ale acestor persoane.
Referitor la susţinerea inculpatului potrivit căreia ar fi achiziţionat în realitate produsul „piele de şarpe" (factura apreciată ca fiind falsă, atestând o operaţie reală, cu executarea obligaţiilor reciproce din contractul de vânzare-cumpărare, însă produsul achiziţionat s-a dovedit a nu fi piele de şarpe, ci imitaţie de piele de reptilă, inculpatul fiind dus în eroare de vânzător, astfel încât nu poate fi acuzat de rea-credinţă şi fraudă), instanţa reţine că această apărare este în contradicţie cu probele administrate şi cu logica elementară şi bunul simţ.
Inculpatul era la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea de 6.093,34 mp piele de şarpe asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, având ca obiect de activitate confecţionarea de produse din piele şi avea experienţa a câţiva ani de activitate în domeniu.
Tranzacţia era una de o valoare deosebit de ridicată, depăşind cu mult media valorii contractelor încheiate în mod obişnuit de inculpat, iar materia primă era una cu caracteristici ce nu pot fi confundate.
Aşa cum rezultă din adresa nr. 1736 din 11 decembrie 2002 emisă de SC T. SA caracteristica principală a pielii de şarpe o constituie modelul cu solzi naturali şi pigmentul natural care nu dispare la prelucrare. Nu se putea confunda pielea de bovină cu model „imitaţie piele de reptilă", identificată printre eşantioanele analizate dintre cele ridicate de la SC D.P. SRL, cu piele de şarpe având caracteristicile sus-înscrise, în condiţiile în care inculpatul a mai utilizat piele de bovină cu model imitaţie piele de reptilă în procesul tehnologic, iar caracteristicile produsului piele de şarpe îl fac atât de uşor de recunoscut.
Cantitatea impresionantă de materie primă (cantitate ce nu a intrat în România în anul respectiv, în condiţiile în care industria prelucrătoare a pielăriei este bine reprezentată în ţară şi valoarea deosebită a produsului, care este rar întâlnit în fabricile din ţară impunea minime verificări şi diligenţe din partea unui administrator cu nivel de pricepere mediu, iar nu achiziţionarea produsului de la o firmă a cărui reprezentant legal a declarat că nu a derulat niciodată activităţi comerciale de această natură, fără solicitarea actelor necesare la încheierea oricărei tranzacţii de acest gen: avizul de însoţire a mărfii şi certificatul de conformitate şi fără verificarea şi măsurarea cantităţii, operaţie pentru care contrar susţinerilor inculpatului (care a arătat că era necesară pentru măsurare utilizarea unor maşini speciale) nu era necesară decât numărarea bucăţilor de piele, întrucât pielea de şarpe se vinde sub formă de bucăţi cu dimensiuni prestabilite.
Inculpatul a mai susţinut că a făcut dovada predării cantităţii de piele de şarpe rămase după vânzarea (către SC D.P. SRL) a unei cantităţi din acest produs către cesionarul părţilor sociale ale SC D.P. SRL numitul R.G., prin declaraţia autentificată de la dosar urmărire penală, însă în această declaraţie se menţionează doar că la 15 mai 2002 s-a făcut predarea-primirea tuturor documentelor şi tuturor materiilor prime aflate pe stoc, fără a exista un proces-verbal cu conţinutul materiilor prime sau orice element de natură să contribuie la stabilirea existenţei şi conţinutului acestora.
În nici un caz această declaraţie nu face dovada existenţei şi predării materiei prime „piele de şarpe".
De asemenea, cumpărarea cantităţii impresionante de materie primă în condiţiile în care toate utilajele fuseseră înstrăinate către SC D.P. SRL este lipsită de sens, iar susţinerea inculpatului că pielea urma să fie prelucrată manual este contrazisă de faptul că, în executarea contractului de vânzare-cumpărare de know-how, SC D.P. SRL, în calitate de vânzător a transmis tot personalul calificat cu experienţă către cumpărător (aşa cum de altfel arată inculpatul în concluziile scrise depuse la dosar, susţinerea coroborându-se cu clauzele contractului de vânzare Know-how).
Inculpatul a mai susţinut că întreaga urmărire penală şi acuzarea sa de săvârşirea de infracţiuni s-a datorat refuzului său de a da mită reprezentanţilor P.S.D.
Dacă inculpatului i s-a pretins o sumă de bani în schimbul aprobării cererii de rambursare TVA, acesta avea obligaţia să denunţe săvârşirea acestei infracţiuni şi să colaboreze cu organele de cercetare penală pentru tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi, însă refuzul său de a participa la săvârşirea unei infracţiuni, nu justifică absolvirea sa de răspundere penală pentru faptele ce-i sunt reţinute în sarcină.
Nu prezintă relevanţă, pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului, care au fost resorturile care au declanşat controalele în baza cărora s-a început urmărirea penală, câtă vreme urmărirea penală s-a derulat cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale instituite de lege în favoarea sa. Inculpatul a fost asistat de apărător ales, a avut dreptul să propună probe, să ofere explicaţii, să ia cunoştinţă de materialul de urmărire penală, etc.
Verificările şi constatările organelor de control s-au efectuat, de asemenea, cu respectarea procedurii legale, chiar dacă în unele cazuri cercetările au fost extinse dincolo de directivele fixate iniţial, aceste depăşiri ale obiectivelor fiind consecinţa constatărilor efectuate la faţa locului.
S-a mai invocat inconsecvenţa organelor de cercetare penală în privinţa obligaţiilor fiscale către stat, întrucât s-a apreciat că deşi tranzacţiile sunt fictive, societăţile pe care le administrează datorează TVA şi impozit pe profit în baza acestor tranzacţii, însă nu pot beneficia de rambursarea TVA pentru că tranzacţiile nu sunt reale.
În acest domeniu s-a apreciat că este aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obţine exonerarea de executare a obligaţiilor asumate (memo auditur propriam turpitudine allegans). Potrivit acestui principiu persoana fizică sau juridică implicată în raporturi juridice ilicite este obligată să suporte consecinţele / civile, comerciale, etc.) păgubitoare ce decurg din iniţierea acestor raporturi, fără a fi îndreptăţită să obţină beneficiile urmărite. Prin urmare în mod corect s-au stabilit obligaţiile fiscale în sarcina firmelor administrate de inculpat, urmând a se stabili în cadrul acestui proces că datorită intenţiei de fraudare a inculpatului, nu se impune nici acordarea deducerii de TVA şi nici reducerea impozitului pe profit rezultată din cheltuielile fictive.
Nu pot fi primite nici apărările inculpatului referitoare la valorile bunurilor ce formează obiectul contractelor de vânzare-cumpărare menţionate în starea de fapt sus-expusă, întrucât probele aduse în susţinerea acestor apărări (respectiv rapoartele de evaluare întocmite de SC P.R. SRL şi declaraţia autentificată dată de vânzătorul M.W.E., în sensul că preţul celor două electrostivuitoare a fost stabilit în considerarea relaţiei de prietenie cu inculpatul, sunt probe extrajudiciare preconstituite „pro causa", rapoartele fiind întocmite la solicitarea inculpatului, care a furnizat şi informaţiile care au stat la baza întocmirii raportului nr. 10 din 11 februarie 2002, şi prin utilizarea unor metode de evaluare ce nu asigură stabilirea cu certitudine a valorii reale a activelor. Expertul menţionează în raport că valorile stabilite au caracter convenţional, fiind o opinie a evaluatorului, putând constitui baza de pornire a unei tranzacţii, preţul stabilindu-se ca rezultat al negocierilor dintre parteneri. În condiţiile în care negocierile sunt practic inexistente, reprezentantul legal al celor doi contractanţi fiind acelaşi, nu se poate recunoaşte valoarea probantă raportului de expertiză întocmit în condiţiile date).
În ceea ce priveşte declaraţia de la dosarul nr. 2679/2003 al Tribunalului Braşov, valoarea acestuia trebuie apreciată în contextul în care o relaţie de prietenie nu poate justifica stabilirea unui preţ mult redus faţă de preţul pieţei, iar identitatea dintre reprezentanţii legali ai societăţilor implicate în vânzarea-cumpărarea aceloraşi bunuri are drept consecinţă vânzarea la un preţ majorat de 50 de ori.
În situaţia în care reprezentantul legal al SC D.P. SRL vinde electrostivuitoarele în aceste condiţii către SC D.P. SRL, societate a cărui asociat majoritar este el însuşi, se pune problema în ce măsură SC D.P. SRL urmăreşte obţinerea unui avantaj prin achitarea preţului de 50 de ori mai mare decât cel de achiziţie.
Cauza ilicită a contractului încheiat între cele două societăţi a fost apreciată în acest caz, ca şi în cazul celorlalte contracte, de altfel, nu numai prin raportare la diferenţa dintre valoarea contabilă a bunurilor trecută în inventar şi valoarea din contractele de vânzare-cumpărare dintre societăţile administrate de inculpat, ci din coroborarea tuturor elementelor circumstanţiale ce conturează contextul în care aceste tranzacţii au fost derulate.
Astfel, inculpatul a recunoscut că după ce a vândut martorului I.C. utilajele, acesta i-a propus rezilierea contractului, cu consecinţa revenirii bunurilor în patrimoniul său, însă inculpatul a refuzat, arătându-i că doreşte ca utilajele să-i fie înapoiate printr-o societate, motiv pentru care a fost nevoit „să apeleze la alte firme", întrucât societatea martorului I.C. nu avea ca obiect de activitate comercializarea de utilaje. Însuşi inculpatul arată, aşadar, că circuitul parcurs de utilajele provenite în urma lichidării SC R.V. SRL, nu a urmărit în cazul fiecărui contract de vânzare-cumpărare obţinerea de către vânzător a preţului şi de către cumpărător a produsului (aceasta fiind singura cauză imediată ilicită specifică contractului de vânzare-cumpărare), ci s-a urmărit de la început ca bunurile să ajungă în patrimoniul SC D.P. SRL, însă în realizarea scopului ilicit al obţinerii deducerii TVA, preţul utilajelor fiind succesiv majorat la fiecare tranzacţie în parte.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa a constatat în drept următoarele:
Fapta inculpatului J.R.F., care, în calitate de administrator la SC D.P. SRL a solicitat Administraţiei Financiare la data de 12 aprilie 2002 suma totală de 5.426.184.548 lei (ROL) cu titlu de rambursare TVA, solicitare pentru care s-a folosit de documente justificative ce evidenţiau realizarea unor tranzacţii comerciale între SC D.P. SRL şi SC D.P. SRL tranzacţiile fiind fundamentate pe o cauză ilicită şi întocmite cu fraudarea legii, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
Fapta inculpatului J.R.F. care, în calitate de administrator al SC D.P. SRL Braşov a solicitat Administraţiei Financiare la data de 26 aprilie 2003 şi respectiv la 07 mai 2003 suma totală de 1.286.338.779 lei cu titlu de rambursare TVA, solicitare pentru care s-a folosit de documente justificative ce evidenţiau realizarea unor tranzacţii comerciale între SC D.P. SRL – SC L. SRL sau SC D.P. SRL – SC A.M. SRL, tranzacţiile fiind fundamentate pe o cauză ilicită şi întocmite cu fraudarea legii, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
(Frauda la lege reprezintă acea cauză de nulitate absolută care afectează raporturile juridice încheiate cu aparenţa respectării legii în litera ei, însă cu încălcarea spiritului legii prin denaturarea dispoziţiei normative de la scopul urmărit de legiuitor, în vederea atingerii unui rezultat ilicit).
Fapta inculpatului care, în calitate de administrator al SC D.P. SRL Braşov, la data de 25 martie 2003, a procurat şi a dispus înregistrarea în contabilitate a facturii fiscale seria BVACB nr. 5981223 provenind de la SC P.T. SRL Braşov, în care se consemna nereal cheltuirea sumei de 33.499.980.386 lei, cu consecinţa diminuării TVA cu suma de 5.348.736.364 lei şi neplata impozitului pe profit în sumă de 7.037.811.005 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Fapta aceluiaşi inculpat de a prezenta, cu ştiinţă, contabilităţii, factura fiscală provenind de la SC P.T. SRL pentru ca, ulterior, contabila T.I., fără vinovăţie, să efectueze înregistrări inexacte în contabilitatea societăţii, pentru a echilibra TVA pe care SC D.P. SRL o avea de plătit, cu consecinţa denaturării rezultatelor financiare şi a elementelor patrimoniale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual prevăzut de art. 31 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Fapta inculpatului J.R.F., care în calitate de administrator al SC R.V. SRL Braşov, SC D.P. SRL, SC D.P. SRL, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin scheme iniţiate şi derulate în perioada 2001 - 2003, având la bază întocmirea de documente justificative ce atestă operaţiuni întocmite prin fraudarea legii, a transferat suma totală de 38,6 miliarde lei prin intermediul conturilor bancare ori prin numerar pe relaţia SC R.V. SRL - SC D.P. SRL, SC D.P. SRL - SC D.P. SRL, SC D.P. SRL - SC A.M. SRL, SC D.P. SRL – SC L. SRL, în contul său personal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de folosire a creditului societăţii cu rea-credinţă, prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Toate infracţiunile au fost comise cu vinovăţie sub forma intenţiei directe şi prezintă gradul de pericol social specific infracţiunii, urmând să fie antrenată răspunderea penală a inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor stabili se va ţine seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor, rezultat din împrejurările în care au fost săvârşite, conceperea unor scheme pentru a avea aparenţa respectării legislaţiei, cu implicarea unui număr mare de persoane fizice sau juridice în activitatea ilicită, unele acţionând fără vinovăţie, dar şi în consecinţele produse şi cele care s-ar fi putut produce. Se vor avea în vedere şi limitele de pedeapsă stabilite de lege şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, dar a avut o atitudine procesuală ce poate fi caracterizată prin rea-credinţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, inculpatul J.R.F. şi partea interesată SC D.P. SRL.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 102 din 4 aprilie 2006 pronunţată în dosarul nr. 964/P/2006, a admis aceste apeluri, a desfiinţat hotărârea de fond în latura penală şi rejudecând, conform art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunile de folosire cu rea credinţă a creditului unei societăţi prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 C. pen. şi de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.R.F. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 3 ani, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 2 ani, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 31 alin. (2), raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 şi la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 2 ani prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele, aplicându-se pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale conform art. 71 C. pen.; s-au aplicat prevederile art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. pen.
A fost respins apelul declarat de partea interesată SC D.P. SRL.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă a îmbrăţişat întrutotul punctul de vedere exprimat de procuror în actul de sesizare, potrivit căruia, deşi se recunoaşte principiul libertăţii contractuale în desfăşurarea relaţiilor civile şi comerciale, se transferă în domeniul penal instituţii străine dreptului penal, cum ar fi frauda la lege, definită ca o cauză de nulitate absolută care afectează raporturile juridice încheiate numai cu aparenţa respectării legii în litera ei, însă cu încălcarea spiritului legii. De altfel, prima instanţă nu face decât să copieze motivarea sentinţei penale nr. 362 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Braşov, hotărâre desfiinţată prin Decizia penală nr. 32 din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Deşi s-a apelat la serviciile unui specialist, care a concluzionat că tranzacţiile efectuate de inculpat între societăţile pe care le administrează sunt legale din punct de vedere fiscal, prima instanţă a înlăturat concluziile expertului cu motivarea că acesta nu se poate substitui judecătorului, neavând dreptul de a face aprecieri cu privire la realitatea tranzacţiilor, pentru ca apoi să recunoască că tranzacţiile s-au încheiat şi că sunt reale, dar sunt fondate pe o cauză ilicită.
Astfel i se impută inculpatului schemele financiare şi strategia folosită pentru eficientizarea activităţii societăţilor pe care le administra. S-a considerat paradoxal că banii intraţi în conturile inculpatului au fost folosiţi pentru a credita aceleaşi societăţi, nefiind de înţeles pentru instanţă de ce acesta nu a mărit capitalul social al societăţilor prin depunerea ca aport a bunurilor pe care le-a înstrăinat aceloraşi societăţi.
Cu toate că inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului unei societăţi, prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, având ca urmare prejudicierea societăţilor cu suma de 38.662.260.000 lei, nu s-a dispus nici restabilirea situaţiei anterioare, potrivit art. 348 C. proc. pen. şi nici confiscarea specială potrivit art. 118 lit. d) C. pen., motivând că astfel se permite parchetului sau părţilor interesate să iniţieze acţiuni civile sau comerciale pentru repararea pagubelor.
În condiţiile în care tranzacţiile în baza cărora inculpatul a solicitat rambursarea TVA-ului în sumă totală de 1.268.338.779 lei pentru SC D.P. SRL Braşov sunt reale şi încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale şi ţinând seama că schemele financiare derulate în perioada 2001-2002 cu privire la suma totală de 38.662.260.000 lei nu au încălcat legea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunile de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de folosire cu rea-credinţă a creditului unei societăţi, prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Curtea reţine că singurele fapte prevăzute de legea penală săvârşite de inculpat sunt cele legate de achiziţionarea cantităţii de 6.093,34 mp piele de şarpe de către SC D.P. SRL Braşov de la SC P.T. SRL Braşov, în valoare de 33.499.980.386 lei, operaţiune nereală înregistrată, la cererea sa, în contabilitate de către martora T.I. şi solicitarea rambursării TVA-ului către SC D.P. SRL Braşov pentru suma de 466.730.335 lei, pentru cumpărarea de la SC D.P. SRL Braşov a unei cantităţi de piele de şarpe în valoare de 2.923.205.785 lei, vânzarea-cumpărarea fiind fictivă.
Din probele dosarului rezultă cu certitudine că SC D.P. SRL Braşov nu a cumpărat cantitatea de 6.093,34 mp piele de şarpe de la SC P.T. SRL Braşov. Pe lângă faptul că, din verificările efectuate în vamă, a rezultat că în ţară nu a intrat niciodată o asemenea cantitate, singurele importuri privind cantităţi infime de piele de şarpe, este de reţinut că administratorul SC P.T. SRL Braşov, martorul I.S., a declarat că nu a achiziţionat şi nu a comercializat un asemenea produs, neavând cunoştinţă nici de persoana care figurează ca delegat, pe factura seria BVACB nr. 5981223 din 25 martie 2002, numitul H.A. Mai mult, topul de facturi din care face parte factura de mai sus a fost vândut de martor imediat după achiziţionare, la data de 2 iulie 2001, numitului M.A., deci cu mult înainte de data afirmativă a vânzării-cumpărării.
Fiind o marfă de valoare şi într-o cantitate mare, era firesc ca cel puţin persoanele apropiate inculpatului din cadrul SC D.P. SRL Braşov să aibă cunoştinţă de achiziţionarea acestui produs. Or, niciuna din persoanele angajate la această societate nu a ştiut de cumpărarea pielii de şarpe, nici cel puţin martorul P.B.I., considerat „mâna dreaptă" a inculpatului.
Lipsa avizului de expediţie, a certificatului de confirmare, a documentelor de recepţie a mărfii, precum şi modalitatea de plată, afirmativ prin numerar, sunt tot atâtea argumente că vânzarea-cumpărarea cantităţii de 6.093,34 mp piele de şarpe nu a fost reală.
Înregistrarea acestei operaţiuni în contabilitate, prin intermediul contabilei T.I., care a acţionat fără vinovăţie, cu consecinţa neplăţii de către SC D.P. SRL Braşov a impozitului pe profit în sumă de 7.037.811.005 lei şi a diminuării TVA-ului cu suma de 5.348.736.364 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin solicitarea rambursării TVA-ului în sumă de 466.730.335 lei în numele SC D.P. SRL Braşov, privind achiziţionarea de către această societate a cantităţii de piele de şarpe de la SC D.P. SRL Braşov, în valoare de 2.923.205.785 lei, operaţiune fictivă, atâta vreme cât s-a reţinut că SC D.P. SRL Braşov nu avea acest produs, inculpatul a săvârşit infracţiunea de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
Întrucât celelalte tranzacţii efectuate între SC D.P. SRL Braşov şi SC D.P. SRL Braşov sunt reale, în baza art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., în infracţiunea de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
Chiar dacă s-ar reţine că operaţiunile în baza cărora inculpatul a solicitat rambursarea TVA-ului în numele SC D.P. SRL Braşov pentru diferenţa până la suma de 5.426.184.548 lei au avut ca scop „ acoperirea" operaţiunii fictive privind achiziţionarea produsului piele de şarpe, în condiţiile în care acestea au fost reale şi efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, acestea nu sunt prevăzute de legea penală.
Pentru infracţiunile reţinute mai sus, inculpatul urmează să fie condamnat, la individualizarea judiciară a pedepselor avându-se în vedere pericolul social concret accentuat al faptelor, reflectat de cuantumul prejudiciului adus statului prin infracţiunea de evaziune fiscală, de valoarea mare a sumei solicitate cu titlu de rambursare TVA, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege. De asemenea, se va ţine seama de persoana inculpatului, infractor primar, cu o bună conduită până la săvârşirea infracţiunilor.
Întrucât inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, nu se mai poate pune problema confiscării speciale a sumei de 38.662.260.000 lei, astfel cum a solicitat procurorul.
În ce priveşte apelul declarat de partea interesată SC D.P. SRL Braşov, cu privire la ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanţa nr. 152 din 27 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, faţă de temeiul achitării inculpatului, art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., şi având în vedere dispoziţiile art. 353 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora măsurile asiguratorii se menţin, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a dispune respingerea acestuia ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, inculpatul J.R.F. şi partea interesată SC D.P. SRL pentru motivele consemnate în practica.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate cât şi din oficiu, conform art. 3856, 3859 C. proc. pen., instanţa constată recursurile întemeiate, dar pentru următoarele motive:
În cauză s-a întocmit un rechizitor amplu dar stufos, nestructurat corespunzător, chiar dacă s-a dorit a se crea aparenţa unei structuri prin includerea în conţinutul lui, ca părţi componente a: I stării de fapt, scurtă prezentare; II- stării de fapt; III – încadrarea juridică a faptelor.
Nici hotărârea instanţei de rejudecare şi nici hotărârea instanţei de apel nu sunt însă la adăpost de critici, pentru că, prezentate fiind comparativ, în mod amplu, tocmai pentru a reeşi mai uşor în evidenţă diferenţa dintre ele, nici una şi nici cealaltă nu sunt convingătoare.
Dacă hotărârii de fond, urmare rejudecării, i s-au adus critici, şi pe bună dreptate, în sensul că nu a făcut decât să reproducă prima hotărâre de fond pronunţată în cauză, ea este deficitară şi sub un alt aspect, şi anume pentru că nu a făcut decât să-şi însuşească varianta de comitere a faptelor, astfel cum este ea prezentată în actul de inculpare; la rândul ei, Decizia instanţei de apel reţine comiterea unor fapte şi respectiv dispune achitarea inculpatului pentru altele, emiţând doar unele judecăţi de valoare, fără să facă referire la suportul probator avut în vedere.
Ea apare astfel insuficient motivată şi de asemenea, nu clarifică problema limitelor investirii instanţei, cu referire la unele dintre fapte.
Lăsând procesul să se desfăşoare fără a asigura reprezentarea corespunzătoare în proces a tuturor părţilor vizate de operaţiunile derulate de inculpat, instanţele au consimţit indirect la rezolvarea parţială a litigiului, care poate avea repercusiuni incomensurabile pentru viitor. În acest fel a fost încălcat principiul egalităţii de arme.
Deşi s-au depus ori efectuat expertize extrajudiciare sau judiciare, acestea nu au fost avute în vedere de instanţă, fiind înlăturate. Au fost astfel îmbrăţişate de către prima instanţă şi apoi de instanţa de apel, puncte de vedere total diferite privind valoarea unor bunuri înstrăinate de inculpat ori caracterul licit sau ilicit al unor tranzacţii, puncte de vedere care apar criticabile, fiecare în parte.
În cauze de natura celei de faţă, punctele de vedere ale specialiştilor, evaluatori de bunuri sau experţi financiar-contabili sunt deosebit de binevenite şi pot da conţinut convingător hotărârilor pronunţate, urmare obiectivelor stabilite de instanţă.
Pentru că au apărut discuţii în cauză, în legătură cu limitele investirii instanţei, în raport de starea de fapt descrisă şi chiar de cuvintele folosite, pentru descrierea elementelor infracţiunilor, discuţii care sunt legitime, şi tocmai pentru a se putea pronunţa în cauză hotărâri legale şi temeinice, Înalta Curte constată întemeiate recursurile declarate, urmând a le admite şi a dispune reluarea judecăţii de fond, prin casarea celor două hotărâri pronunţate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Braşov.
Urmează astfel să se solicite parchetului precizări scrise cu privire la încadrarea juridică a faptelor în raport de activităţile descrise în cuprinsul rechizitoriului, pentru a clarifica astfel problema încadrării juridice susţinută de parchet şi a nu mai lăsa loc de interpretări ori adăugiri, urmând ca instanţa să dispună apoi cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a punerii în discuţie a oricărei probleme ce vizează încadrarea juridică.
Se va avea în vedere de către instanţa de rejudecare necesitatea efectuării unei contraexpertize financiar-contabile şi a celei de evaluare a bunurilor cu referire la care s-a reţinut că au fost supraevaluate.
Se va avea în vedere şi necesitatea reprezentării efective în cauză a societăţilor comerciale implicate în raporturi juridice legate de inculpat, în unele dintre acestea inculpatul având calităţi care fac imposibilă reprezentarea de către el a acestor firme.
Se vor avea în vedere totodată şi celelalte critici formulate. Se vor aplica astfel dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, intimatul inculpat J.R.F. şi intimata SC D.P. SRL împotriva deciziei penale nr. 102/ ap din 4 aprilie 2006 a Curţii de Apel Braşov.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 334/ S din 27 iunie 2005 a Tribunalului Braşov.
Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Braşov.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 361/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 372/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
