ICCJ. Decizia nr. 4719/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4719/2007
Dosar nr. 85/35/2007
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 32/PI/2007 în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.M. împotriva rezoluţiei din 20 martie 2006, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 222/P/2005, menţinută prin rezoluţia din 18 mai 2006 dată de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 219/VIII.1/2006, menţinând rezoluţiile atacate.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin rezoluţia din 20 martie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe făptuitorii C.I. şi L.D., disjungerea cauzei privind pe Nagy Emeric şi trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că între petent şi numitul D.G. a avut loc o altercaţie, în urma căreia acesta din urmă a formulat o plângere penală la Poliţia Municipiului Carei.
Plângerea formulată de numitul D.G. a fost înregistrată în registrul de reclamaţii, fiind finalizată printr-un referat, de numitul N.E. şi nu în registrul cauzelor penale.
S-a mai reţinut că în mod greşit s-a procedat de N.E. la soluţionarea plângerii, printr-un referat şi nu la trimiterea acesteia instanţei competente, câtă vreme în cauză era vorba de infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
Ulterior, petentul M.G. a formulat împotriva numitului D.G. o plângere penală pentru denunţare calomnioasă cercetările în cauză fiind efectuate de poliţistul L.D.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a dispus, printr-o rezoluţie, neînceperea urmăririi penale faţă de numitul D.G., privind infracţiunea de denunţare calomnioasă, cu motivarea că acesta nu a formulat şi depus o plângere penală.
Astfel fiind, s-a dispus cu privire la numiţii C.I.D. şi L.D. din cadrul Poliţiei Municipiului Carei, în baza art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, deoarece nu au comis o faptă penală şi disjungerea cauzei faţă de N.E. şi trimiterea acesteia organului competent, respectiv Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru a se face cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere, pe care a adresat-o procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea care, prin rezoluţia din 18 mai 2006, a respins-o ca tardiv introdusă.
La data de 13 decembrie 2006, petentul M.M. a formulat o nouă plângere, adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Cu adresa nr. 222/ P din 5 ianuarie 2007, plângerea petentului a fost înaintată Curţii de Apel Oradea.
Această instanţă a reţinut că petentul prin plângerea sa face referire la dosarul disjuns, respectiv la cercetările efectuate în cauză faţă de agentul de poliţie N.E. susţinând că el nu a formulat plângere împotriva acesteia şi că în mod greşit procurorul a dispus prin rezoluţia din 20 martie 2006, pronunţată în dosarul nr. 222/P/2005 introducerea lui în cauză şi apoi disjungerea cauzei, privindu-l pe acesta şi trimiterea ei Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Examinând actele dosarului instanţa a reţinut că soluţia dată în dosarul nr. 222/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este temeinică şi legală, reţinându-se că plângerea numitului D.G. nu a fost trimisă la instanţa competentă, potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare la acea dată, fiind înregistrată şi soluţionată ca o petiţie aşa încât, plângerea formulată de petent împotriva numitului D.G. pentru denunţare calomnioasă în mod corect s-a soluţionat prin neînceperea urmăririi penale cu motivarea că nu s-a depus o plângere penală.
Referitor la soluţia de disjungere, instanţa a reţinut că nu poate face obiectul analizei.
Soluţia de tardivitate a plângerii, adresată procurorului general a fost considerată temeinică şi legală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, criticând în continuare rezoluţiile menţionate, pentru aceleaşi motive, referindu-se în principal la soluţia de disjungere.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs formulate, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat nu este fondat.
Prin rezoluţia din 18 mai 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca tardiv introdusă plângerea petentului M.M., împotriva soluţiei dată în dosarul penal nr. 222/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Deoarece parcurgerea procedurii prevăzute de art. 275 – art. 278 C. proc. pen., este obligatorie această soluţie se impune a fi mai întâi analizată.
Verificând actele dosarului instanţa de recurs constată că în adevăr, rezoluţia pronunţată în cauză este corectă, plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 222/P/2005 din 2006 fiind tardivă, cu depăşirea termenului de 20 zile.
Dacă prin aceeaşi rezoluţie procurorul dispune atât neînceperea urmăririi penale faţă de o persoană, cât şi disjungerea cauzei cu privire la o alta, numai soluţia de neîncepere a urmăririi penale poate fi atacată cu plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., deoarece, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, obiectul plângerii îl constituie soluţiile de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar nu şi alte soluţii adoptate de procuror, cum este cea de disjungere a cauzei şi de trimitere a acesteia la parchetul competent.
În acest caz, la judecarea plângerii, ţinând seama de prevederile art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., se citează numai persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi cea care a făcut plângerea. Iar nu şi persoana cu privire la care s-a dispus disjungerea, cum corect s-a procedat în cauză.
Constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 32 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4710/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4739/2007. Penal → |
|---|
