ICCJ. Decizia nr. 4710/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4710/2007
Dosar nr. 25643/3/2006
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 801 din 31 mai 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.I. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2/2005 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti şi s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în speţă, urmând ca inculpatul D.I. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 2 aprilie 2006 la zi.
S-a luat act că partea vătămată L.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 600.000 lei şi a telefonului mobil marca Sony Ericsson.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că inculpatul D.I., în loc public şi pe timp de noapte, la data de 2 aprilie 2006, a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată L.R. de un cojoc, în care avea un telefon mobil şi suma de 600.000 lei.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că acesta a suferit mai multe condamnări la pedepse cu închisoare, din care două atrag atât starea de recidivă postcondamnatorie, cât şi starea de recidivă postexecutorie şi având în vedere că prin rechizitoriu s-a reţinut doar una dintre ele, instanţa, din oficiu, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reţinerii atât a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. a) cât şi lit. b) C. pen.
Astfel, s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 2/2005 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind arestat la data de 16 noiembrie 2004 şi liberat la data de 22 noiembrie 2005, conform sentinţei penale nr. 3191 din 17 noiembrie 2005 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 174 zile.
În raport de această pedeapsă, instanţa de fond a reţinut că fapta dedusă judecăţii este săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, întrucât inculpatul a săvârşit-o înainte de considerarea ca executată a pedepsei, respectiv în timpul liberării condiţionate, ceea ce atrage revocarea acestui beneficiu, potrivit art. 61 C. pen.
În raport de condamnarea inculpatului, la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, aplicată prin sentinţa penală nr. 1460 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei sector.3 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1497 din 21 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, sunt incidente dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., fapta dedusă judecăţii fiind săvârşită după considerarea ca executată a acestei pedepse.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.I., care a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat şi, în subsidiar, redozarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 281 din 22 august 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinându-se că inculpatul a aplicat părţii vătămate lovituri cu pumnii şi picioarele, apoi i-a sustras bunurile, astfel că în mod corect fapta a fost calificată ca tâlhărie, iar pedeapsa corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.I., care a reiterat criticile formulate în apel, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, arătând că partea vătămată a fost implicată într-un incident cu alte persoane, în urma căruia a fost lovită şi, în acest context, el a luat de jos cojocul lăsat de acesta. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând hotărârea recurată, atât sub aspectul criticilor formulate de inculpat, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Referitor la critica ce vizează greşita încadrare juridică a faptei ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată.
Inculpatul a recunoscut că a sustras cojocul părţii vătămate, însă nu a recunoscut exercitarea de violenţe asupra acestuia.
Probatoriul administrat în cauză contrazice însă susţinerile inculpatului.
Astfel, martorul U.C.M. a confirmat că a văzut momentul când inculpatul i-a aplicat părţii vătămate lovituri cu pumnii şi picioarele, însă nu a văzut momentul când i-a sustras bunurile. A văzut incidentul de la o distanţă de 20 m, iar la locul faptei mai erau încă două persoane de sex feminin şi alte două persoane de sex masculin.
Din declaraţia martorului P.M. reiese că acesta se afla împreună cu partea vătămată, soţia acestuia şi concubina martorului în zona Republicii când la un moment dat, s-a apropiat de ei inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care i-a cerut o ţigară după care i-a insultat concubina. Inculpatul mai era însoţit de o persoană dar, în timp ce aşteptau maşina dintr-un taxi au coborât mai multe persoane chemate de inculpat şi a izbucnit un nou conflict, moment în care inculpatul a tras de cojocul părţii vătămate.
Partea vătămată a expus aceeaşi situaţie de fapt ca şi martorii audiaţi.
Înalta Curte constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută de ambele instanţe, iar vinovăţia inculpatului este dovedită. În drept, fapta acestuia care, în loc public şi pe timp de noapte, a deposedat-o, prin violenţă, pe partea vătămată de un cojoc în care avea o sumă de bani şi un telefon mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
Nici critica inculpatului privind individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondată.
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare, ceea ce reprezintă o orientare spre minimul prevăzut de testul incriminator, iar o reducere a pedepsei nu se justifică, având în vedere că inculpatul a suferit mai multe condamnări anterioare, din care două i-au atras atât starea de recidivă postcondamnatorie cât şi postexecutorie.
Faţă de considerentele mai sus reţinute, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În temeiul art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., cu aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia pentru inculpat de la 2 aprilie 2006 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 281 din 22 august 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 2 aprilie 2006 la 12 octombrie 2007.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4709/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4719/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
