ICCJ. Decizia nr. 5099/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5099/2007
Dosar nr. 5210/2/2007
Şedinţa publică din 30 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 218 din 4 aprilie 2007, Tribunalul Ialomiţa a condamnat pe inculpatul N.V., la 13 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 lit. a) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a luat act că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul şi soţia sa, N.Şt., căsătoriţi de mai mult de 30 de ani, ambii consumatori de alcool, cea din urmă fiind dependentă, locuiau în satul Frăţileşti din judeţul Ialomiţa, în acelaşi imobil cu fiul lor, major, N.V.
Dependenţa de alcool a soţiei inculpatului era de notorietate în localitate, această situaţie determinând ca între cei doi relaţiile să fie tensionate, desele scandaluri fiind auzite de vecini, aceştia fiind solicitaţi să intervină în aplanarea lor.
În acest context, inculpatul îşi lovea soţia, în special seara, când, întors fiind de la lucru, o găsea beată, vecinii văzând-o cu urme de leziuni.
O asemenea stare a femeii a fost constatată şi în seara zilei de 26 septembrie 2006, inculpatul fiind refuzat de ea să i se dea de mâncare şi injuriat. Comportamentul descris l-a determinat pe inculpat să o lovească, după care, în jurul orelor 21,50, el s-a dus la un bar din localitate, a discutat cu fiul lui, acestuia spunându-i că mama lui este în stare avansată de ebrietate, este căzută şi prezintă urme de lovituri.
Ajunşi acasă, fiul inculpatului, văzând starea mamei lui, aceasta fiind inconştienţă şi prezentând sângerare în zona gurii, i-a spus inculpatului că a omorât-o.
Ambulanţa solicitată a constatat decesul victimei.
Raportul medico-legal de autopsie şi completarea acestuia (nr. 372 din 29 martie 2007) au reţinut că moartea numitei N.Şt. a fost violentă şi s-a datorat tamponadei cardiace consecinţa rupturii atriului drept cu hemo-pericard în cadrul unui politraumatism soldat şi cu fracturi costale, dilacerare splenică, infiltrate sanguine perineale, hematom subcapsular hepatic, leziunile putându-se produse prin lovire cu şi de corpuri dure, inclusiv comprimare între corpuri dure, ele aflându-se în legătură de cauzalitate directă, necondiţionată cu decesul.
S-a mai reţinut că victima avea alcoolemie de 2,55 gr. 0/oo.
Completarea respectivului act medico-legal a reţinut că leziunea tanato-generatoare, respectiv ruptura de atriu drept cu pericard integru şi tamponadă cardiacă, a fost urmată de deces într-un interval de ordinul minute/zeci de minute, ceea ce explică şi cantitatea relativ mică de sânge din cavitatea peritoneală ca urmare a dilacerării splenice, produsă în acelaşi timp, traumatic, ca şi ruptura de cord.
Ruptura atriului drept şi splenică s-au putut produce prin comprimare, mecanism arestat şi de existenţa fracturilor costale cu caracter vital.
Acelaşi act, în concluzii, a înscris că leziunile tanatogeneratoare au fost urmate rapid de moarte, şi, ca urmare, au fost produse victimei în seara decesului, fiind exclusă supravieţuirea de mai multe zile cu aceste leziuni.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind greşita stabilire a situaţiei de fapt, cu consecinţa greşitei sale condamnări, în dezvoltarea apărărilor sale, el susţinând că a lovit victima cu palma peste figură (de fapt, i-a dat două palme), iar leziunile constatate în actele medico-legale nu sunt consecinţa faptei sale.
În rejudecarea apelului, astfel cum s-a decis prin Decizia penală nr. 3504 din 28 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 270 din 10 august 2007, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Nemulţumit şi de hotărârea instanţei de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., respectiv în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare şi, în subsidiar, pedeapsa aplicată este netemeinică, persoana sa fiind caracterizată ca neavând antecedente penale.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se reţine că starea conflictuală dintre cei doi soţi, „aptitudinea" acestora de a consuma alcool, dependenţa de alcool a soţiei inculpatului, bătăile la care aceasta era „supusă" de inculpat, erau cunoscute în comunitate, vecinii celor doi observând-o, adesea, pe femeie, ca având urme de lovituri.
Dar, în jurul orelor 19,00, din seara de 26 septembrie 2006, soţia inculpatului a fost observată ca făcând treburi gospodăreşti şi fără a avea semne aparente de violenţă.
Fiul inculpatului, ajuns acasă împreună cu tatăl lui, constatând starea în care era victima (căzută la pământ şi prezentând sânge la gură), i-a reproşat omorârea mamei, inculpatul confirmând şi el că fiul său i-a spus cele de mai sus. Este de reţinut că între ora lovirii victimei (21,00) şi cea la care cei doi (inculpat şi fiu) s-au reîntors acasă (21,45), nici o altă persoană nu intrase în casa familiei, mai mult, între orele 19,00 şi 21,00, de când victima fusese văzută de vecini şi cea a lovirii, în afara ei şi a inculpatului, de asemenea, nimeni nu avusese acces în gospodărie.
Ca atare, coroborând depoziţiile martorilor N.V., fiul, B.Şt., B.D., M.R., declaraţiile inculpatului, acesta recunoscând că a lovit victima peste faţă, că fiul lui i-a reproşat uciderea mamei, concluziile actelor medico-legale, apărarea inculpatului în sensul că nu şi-a ucis soţia, nu este susţinută de nici o probă. Este în afara oricărui dubiu că la orele 19,00 din data de 26 septembrie 2006, victima trăia, nu prezenta semne de violenţă, iar în intervalul 19 - 21, nimeni, în afara inculpatului, nu intrase în locuinţă.
Privind motivul de recurs referitor la pedeapsa aplicată, şi acesta este nefondat.
În acord cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se apreciată că pedeapsa de 13 ani şi 6 luni închisoare a fost stabilită prin considerarea pericolului social grav al faptei, aceasta aducând o atingere vieţii, iar în favoarea inculpatului s-au reţinut, corect, circumstanţe atenuante, acesta având influenţă asupra cuantumului, orientat spre minimul special.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform dispoziţiilor art. 192 din acelaşi cod, cu referire la art. 189 alin. (1), inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 270din 10 august2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 septembrie 2006 la 30 octombrie 2007.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 5091/2007. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 5288/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
