ICCJ. Decizia nr. 5569/2007. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5569/2007
Dosar nr. 10729/99/2005
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 479 din 27 iunie 2005, Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea inculpatului I.C., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi, la şase pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., toate cu art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 24 mai 2004.
În baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de bani şi a bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunilor.
Acţiunea civilă promovată de V.V. şi I.C. a fost admisă în parte, inculpaţii fiind obligaţi la dezdăunarea acestora cu suma de 400 dolari S.U.A., respectiv 700 dolari S.U.A.
Au fost respinse pretenţiile civile formulate de C.L.C. şi B.I.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Sentinţa penală a fost apelată de inculpatul I.C., dar şi de părţile civile I.C. şi V.V.
Prin Decizia penală nr. 361 din 1 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile părţilor, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iaşi, constatându-se nelegala constituire a completului de judecată.
Starea de arest preventiv a inculpatului a fost menţinută.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 793 din 10 noiembrie 2006, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul I.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 2 ani închisoare şi, pentru şase infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la şase pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare.
A constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), săvârşită în perioada noiembrie-decembrie 1998, pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 1855 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Iaşi, menţinută prin Decizia penală nr. 1271 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Iaşi, casată integral prin Decizia penală nr. 6610 din 17 iulie 2003 a Curţii de Apel iaşi, menţinută prin Decizia penală nr. 4755 din 23 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A descompus pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1866 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Iaşi, definitivă, în pedepsele: de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală citată pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2410 din 25 iunie 1996 a Judecătoriei Iaşi şi pentru care s-a dispus revocarea graţierii şi a suspendării condiţionate conform art. 83 C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile deduse judecăţii cu pedeapsa de un an închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1855 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Iaşi pentru infracţiunea de evaziune fiscală, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 6 luni închisoare.
A menţinut dispoziţiile din sentinţa penală nr. 1855 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Iaşi, definitivă, privind revocarea graţierii şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2410 din 25 iunie 1996 a Judecătoriei Iaşi, definitivă, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, pedeapsa totală de executat fiind de 4 ani închisoare.
A constatat că inculpatul a executat pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1855 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Iaşi, definitivă, în perioada 1 noiembrie 2004 - 20 iunie 2006.
În baza art. 36 alin. (3) şi art. 38 C. pen., a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă perioada deja executată în care se include şi reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului dispusă în prezenta cauză, măsură revocată prin încheierea din 8 mai 2006.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpatul I.C. echivalentul sumei de 300 dolari S.U.A., echivalentul sumei de 1.000 euro, suma de 900.000 lei şi contravaloarea unei gâşte şi 10 litri de vin provenite din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă.
A admis în parte acţiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de către părţile vătămate V.V. şi I.C. şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul I.C. la plata de despăgubiri către părţile civile, după cum urmează:
- V.V., suma de 400 dolari S.U.A.;
- I.C., cu suma de 700 dolari S.U.A.
A respins celelalte pretenţii civile formulate în cauză de părţile civile V.V. şi I.C.
A respins pretenţiile civile formulate în cauză de martorii C.L.C. şi B.I.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 500 RON, din care 100 RON reprezintă onorariu avocat oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 189 C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul, fost lucrător de poliţie cu grad de sergent major în cadrul I.P.J. Iaşi, obişnuia să se prezinte drept detectiv particular, cu grad de ofiţer de poliţie, calitate în care pretindea rezolvarea problemelor diferitelor persoane care îl solicitau, în sensul obţinerii de acte şi locuri de muncă, în schimbul obţinerii unor sume de bani.
Astfel, la sfârşitul anului 2003, inculpatul a pretins de la S.I. suma de 200 euro, primind 3.000.000 lei, o gâscă şi 10 litri vin, afirmând că prin intermediul locotenentului T.I. din cadrul Comandamentului judeţean de Jandarmi Iaşi, despre care a afirmat că este comandantul acestei instituţii, îi va obţine angajarea ca jandarm.
În aceeaşi perioadă, inculpatul a pretins şi a primit de la părţile vătămate V.V. şi I.C. suma de 1.100 dolari S.U.A., promiţându-le că prin cunoştinţele pe care le are în cadrul Ministerului Transporturilor, le va obţine locuri de muncă la Ambasada României în Canada. Inculpatul a pretins şi primit şi suma de 300 dolari S.U.A. pentru a obţine prin cunoştinţele sale din poliţie ştergerea cazierului lui V.V.
Totodată, inculpatul a pretins şi primit de la I.C. suma de 300 euro, pretinzând că prin cunoştinţele pe care le are în cadrul Poliţiei de Frontieră, îi poate obţine radierea din evidenţele informatizate a interdicţiei privind intrarea în Statul Israel.
Invocând cunoştinţele pe care le are în cadrul Poliţiei Rutiere Vaslui în ianuarie 2004, inculpatul a pretins şi primit suma de 300 euro de la C.L. pentru a-i obţine permisul de conducere fără examen.
În aprilie 2004, inculpatul a pretins suma de 500.000 lei, primind 300.000 lei de la C.I., cu promisiunea că, având o cunoştinţă la Evidenţa Populaţiei, îi poate obţine aplicarea vizei de flotant.
În aceeaşi perioadă, inculpatul a pretins de la P.C. suma de 1.000.000 lei, primind 600.000 lei, cu promisiunea obţinerii cărţii de identitate prin cunoştinţele sale din poliţie.
În perioada iunie - iulie 2003, inculpatul a pretins şi primit de la B.I. suma de 700 euro pentru a-i obţine un nou paşaport, datorită cunoştinţelor sale din instituţia de specialitate.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, denunţurile şi declaraţiile denunţătorilor, proces-verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile martorilor, procese-verbale de confruntare, înscrisuri emanând de la diferite instituţii, declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 96 din 3 mai 2007, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul I.C. şi părţile civile V.V. şi I.C., obligând apelanţii la câte 150 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul I.C., solicitând casarea hotărârii atacate în baza cazurilor prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen. şi, în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
S-a susţinut că hotărârea de condamnare se bazează pe probe care au fost administrate cu încălcarea principiilor contradictorialităţii şi nemijlocirii.
Declaraţiile mai multor persoane audiate în cursul urmăririi penale şi care nu au calitatea de martori, nici nu au fost audiate ca atare de instanţa de judecată, stau la baza motivării soluţiei de condamnare (V.M., B.V., C.F., G.R.E., P.A. şi I.V.).
Un alt motiv de critică l-a constituit faptul că dispozitivul instanţei de fond nu este clar cu privire la deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive.
Prin al treilea motiv de recurs este criticată instanţa de apel pentru greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă în legătură cu C.L. întrucât, pentru că Poliţia Rutieră Iaşi nu putea elibera permise de conducere pentru persoane care nu au domiciliul în alt judeţ, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
În legătură cu fapta comisă în dauna lui B.I. se arată că nu a fost prezentă nici o persoană la pretinsa predare-primire a sumei de 700 euro.
În sfârşit, printr-o altă critică, se susţine că în rejudecare, inculpatului i s-a agravat situaţia în propria cale de atac, reţinând concursul de infracţiuni.
Inculpatul mai susţine că pedeapsa ce i-a fost aplicată nu a fost just individualizată.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanţa a dispus în mod temeinic şi legal condamnarea inculpatului, stabilind în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, potrivit probatoriului administrat.
Atât părţile vătămate, cât şi martorii audiaţi (Şt.G., V.G., I.A., I.Z., S.I., S.C., C.L., I.N., M.I., C.I., V.M., B.I., P.C., V.V., I.C.) au declarat despre împrejurări cunoscute în mod direct şi nemijlocit şi din care rezultă în mod explicit şi documentat activitatea de inducere în eroare şi de traficare a influenţei, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, desfăşurată de inculpat.
Cu privire la modul de aplicare, utilizare de calităţi mincinoase, afirmarea de relaţii şi cunoştinţe inexistente, pretinderea şi primirea unor sume de bani pentru facilitarea obţinerii unor servicii de la persoane credule sau interesate în rezolvarea unor interese personale, există dovezi indubitabile şi constatate de instanţă în mod nemijlocit, înscrisurile provenind de la instituţiile nominalizate, declaraţiile părţilor vătămate şi martorilor se coroborează şi converg toate în acelaşi sens, al vinovăţiei inculpatului în săvârşirea tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Aşa fiind, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, motivul de recurs prin care se solicită achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., I.C. fiind cel care a săvârşit faptele reţinute în actul de inculpare.
În rejudecare, în al doilea ciclu procesual, instanţa nu a agravat situaţia inculpatului, dimpotrivă, cuantumul pedepselor aplicate acestuia a fost mai redus decât în primă instanţă, iar dispoziţiile concursului de infracţiuni au fost reţinute în mod constant, atât în primul ciclu procesual, cât şi ulterior.
Curtea constată că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., referitoare la neagravarea situaţiei în propriul apel, astfel că va respinge şi această critică, fiind neîntemeiată.
Curtea mai constată că în cauză nu există neclarităţi asupra deducerii perioadei executate de inculpat din pedeapsa aplicată, dispozitivul sentinţei nr. 793 din 10 noiembrie 2006 fiind lămuritor şi corespunzând şi expozitivului hotărârii, conform căruia inculpatul a executat pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1855 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Iaşi în perioada 1 noiembrie 2004 – 20 iunie 2006, iar în baza art. 36 alin. (3) şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se deduce din pedeapsa de 4 ani închisoare atât perioada arătată mai sus, cât şi reţinerea şi arestarea preventivă dispusă în prezenta cauză de la 24 mai 2004 şi revocată la 8 mai 2006.
Cât priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că acesta corespunde criteriile generale de individualizare stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Având în vedere numărul mare al infracţiunilor săvârşite, modalitatea de operare şi consecinţele acestora, dar şi împrejurarea că inculpatul a mai săvârşit şi alte fapte penale, beneficiind de instituţiile suspendării condiţionate şi graţierii, Curtea constată că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi nici schimbarea modalităţii de executare, în caz contrar fiind afectate dispoziţiile art. 52 C. pen., referitoare la scopul coercitiv-educativ al sancţiunii penale.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 96 din 3 mai 2007 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5660/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4415/2007. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
