ICCJ. Decizia nr. 5288/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5288/2007
Dosar nr. 17049/3/2006
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 17 ianuarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul M.R., la:
- 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), d) şi e) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 21 lit. b) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 65 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 22 martie 2006, la zi.
S-a luat act că partea vătămată G.A.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu, va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 31 martie 2000, numitul C.B.M. şi-a aniversat ziua de naştere. Cu acest prilej, în după amiaza acelei zile a consumat băuturi alcoolice, împreună cu prietenii săi M.Şt.D., C.I.F. şi inculpatul M.R., pe care îi cunoştea de mai mult timp. În jurul orelor 22,00, întreg grupul, inclusiv inculpatul, se aflau lângă autogara Militari, în faţa unei farmacii.
La un moment dat inculpatul şi numitul C.I.F., aflaţi vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice, au acostat-o pe partea vătămată G.A.D., ocazie cu care inculpatul i-a cerut o ţigară iar C.I.F. a întrebat-o dacă locuieşte pe strada Valea Lungă. După ce B.M. şi M.Şt.D. s-au îndepărtat din acel loc, inculpatul M.R. s-a apropiat de partea vătămată pe care a ameninţat-o cu un cuţit, după care cu cealaltă mână, liberă, i-a smuls de la gât un lănţişor pe care se afla o cruciuliţă din aur. În acelaşi timp C.I.F. a părăsit în fugă locul faptei.
Partea vătămată i-a cerut inculpatului să-i restituie bijuteriile sustrase prin violenţă, dar acesta i-a spus că lănţişorul şi cruciuliţa au căzut sub o maşină, după care a fugit către grupul din care făcea parte.
Partea vătămată l-a urmărit pe inculpat, pe care l-a prins din urmă şi l-a lovit cu pumnii în cap, împrejurare în care C.F.I. a încercat să sară în apărarea acestuia, dar în momentul în care a încercat să o lovească pe partea vătămată, s-a dezechilibrat şi căzut, fără a-şi materializa intenţia.
De teamă că inculpatul va putea fi ajutat de celelalte persoane care-l însoţeau, partea vătămată s-a retras şi a mers acasă unde a relatat tatălui său cele întâmplate. La scurt timp, cei doi au coborât în stradă. Întrucât partea vătămată l-a recunoscut pe numitul C.B.M. din grupul de tineri din care făcea parte şi inculpatul, a întrebat alţi tineri dacă nu l-a văzut pe acesta. În cele din urmă, partea vătămată şi tatăl său i-au observat pe str. Vistiernicul Stavrinaş, pe cei din grupul inculpatului, însă aceştia, dându-şi seama că sunt urmăriţi, au fugit în direcţii diferite, cu excepţia lui C.I.F. care a fost imobilizat de numitul G.V.M., care de teamă să nu fie lovit i-a aplicat o lovitură cu un corp dur în cap. În cele din urmă C.I.F. a reuşit să se libereze din prinsoare, după care a fugit şi s-a ascuns în spatele unei centrale termice.
Inculpatul M.R. s-a sustras urmăririi penale şi a negat faptul că a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul M.R. pe care a criticat-o cu privire la:
- greşita sa condamnare, întrucât nu se face vinovat de comiterea faptei imputate, nefiind autorul acesteia, iar probele de la dosar nu confirmă acest lucru, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.;
- pedeapsa aplicată pe care, în situaţia în care nu se va primi prima critică, o consideră prea severă motiv pentru care a solicitat reducerea acesteia prin reaprecierea criteriilor de individualizare.
Curtea de apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 140/ A din 18 aprilie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.R. pe care l-a obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, în continuare, la zi, durata reţinerii şi arestării preventive.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că:
1. Din probele administrate în cauză rezultă că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, căreia i-a dat o corespunzătoare încadrare juridică.
2. Mijloacele de probă administrate în cauză au condus indubitabil la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, aceasta rezultând din: declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile învinuiţilor C.B.M., M.Şt.D. şi C.I.F., procesele-verbale de confruntare, procesele-verbale de recunoaştere din grup, planşele foto şi declaraţiile martorilor G.V.M. şi C.A., fapt pentru care în cauză nu sunt elemente ori dovezi pentru care să se dispună achitarea, în acest sens fiind edificatoare declaraţia martorului M.Şt. care a arătat că l-a văzut pe inculpat în momentul în care a scos din buzunar briceagul pe care l-a pus la gâtul victimei.
3. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 şi 52 C. pen., prima instanţă dând eficienţă tuturor criteriilor consacrate de aceste texte de lege şi în special de faptul că acesta este recidivist, anterior săvârşind fapte de aceeaşi natură.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.R. pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
- greşita sa condamnare întrucât nu este autorul faptei, iar probele de la dosar nu confirmă acest lucru, motiv pentru care se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.;
- pedeapsa aplicată pe care, în cazul în care nu se va dispune achitarea, o consideră prea severă impunându-se reducerea acesteia până la limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator având în vedere faptul că la data săvârşirii faptei era angajat în muncă şi are o situaţie materială bună.
Recursul declarat de inculpatul M.R. nu este fondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, atât prin prisma motivelor de casare invocate de inculpat cât şi din oficiu se constată că instanţele, de fond şi apel, au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat acestuia o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor ar. 72 şi 52 C. pen.
Susţinerea inculpatului că nu este autorul faptelor este contrazisă de probele administrate în cauză la care au făcut referire, în mod detaliat, cele două instanţe, motiv pentru care reluarea lor nu se mai impune. Ceea ce este de semnalat în legătură cu această critică este faptul că inculpatul nu a produs nici o probă prin care să infirme situaţia de fapt reţinută, poziţia sa fiind doar de nerecunoaştere a faptei.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, situată în apropierea limitei minime a textului de lege incriminator nu poate fi apreciată ca fiind severă dacă se are în vedere poziţia sa procesuală, respectiv de nerecunoaştere a faptelor, deşi aceasta era dovedită cu probele administrate, dar şi cu faptul că acesta are statutul de recidivist,, anterior fiind condamnat pentru fapte similare, împrejurare ce impune şi aplicarea unui tratament juridic sancţionator mai sever.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere că în cauză nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să duce la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul M.R. este nefondat şi va fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva deciziei penale nr. 140/ A din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 martie 2006 la 6 noiembrie 2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5099/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3998/2007. Penal → |
|---|
