ICCJ. Decizia nr. 5362/2007. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5362/2007
Dosar nr. 1647/32/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 247/ P din 20 decembrie 2005, Tribunalul Neamţ, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii:
- D.D. pentru infracţiunile prevăzută de:
- art. 71 alin. (2) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002;
- art. 3 din OUG nr. 112/2001 aprobată prin Legea nr. 252/2002;
- art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000;
- art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- T.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de :
-art. 71 alin. (2) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002;
- art. 3 din OUG nr. 112/2001 aprobată prin Legea nr. 252/2002;
- art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000;
- N.H.V., pentru infracţiunile prevăzută de:
- art. 71 alin. (2) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002;
- art. 3 din OUG nr. 112/2001 aprobată prin Legea nr. 252/2002;
- art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- F.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de.
- art. 71 alin. (2) din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002;
- art. 3 din OUG nr. 112/2001 aprobată prin Legea nr. 252/2002;
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 454/ P din 13 septembrie 2004 au fost trimişi în judecată cei patru inculpaţi pentru infracţiunile menţionate.
În actul de sesizare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În toamna anului 2003, inculpatul D.D. avea interes ca numiţii B.L., C.I.D. şi A.V.C., care aveau interdicţie de a ieşi din ţară, să plece în Germania, pentru a comite fapte penale.
În acest sens, inculpatul a iniţiat constituirea unei asocieri, în scopul trecerii frauduloase de către cei trei a frontierei României şi a frontierei altor state pentru a ajunge în Germania şi i-a sfătuit pe aceştia să facă rost de paşapoartele altor persoane, pentru a fi falsificate de inculpatul N.H.V.
Inculpatul N.H.V. deţinea aparatura necesară falsificării paşapoartelor şi a cărţilor de identitate, aplicând fotografiile persoanelor ce urmau să treacă fraudulos frontiera.
B.L. a cumpărat un paşaport de la A.V.C., iar C.I.D. a obţinut paşaportul lui U.S.N., care îl pierduse.
C.C. a cumpărat cu 200 Euro paşaportul lui P.C.
Inculpatul N.H.V. primea paşapoartele originale şi le restituia falsificate, înlocuind fotografia persoanei ce urma să treacă ilegal frontiera. Acesta susţinea că paşapoartele sunt falsificate de o persoană din jud. Arad, pentru a putea pretinde o sumă de bani în plus.
Paşapoartele falsificate le preda inculpatului T.M.C., care avea relaţii printre vameşii de la V.N. Iaşi şi le prezenta acestora pentru a putea confirma că paşapoartele prezentau aparenţa unor acte reale. După această confirmare, le restituia inculpatului N.H.V. care confecţiona şi cărţi de identitate false.
După obţinerea tuturor documentelor false, inculpaţii D.D. şi T.M.C. organizau plecarea din ţară prin V.N., după ce aflau tura în care lucrau vameşii cunoscuţi de inculpatul T.M.C.
Transportul la Iaşi al persoanelor ce urmau să treacă ilegal frontiera era efectuat de inculpatul F.F. cu autoturismul inculpatului D.D. Inculpatul F.F. se întâlnea în oraşul Iaşi cu inculpatul T.M.C., îi dădea banii adunaţi de la persoanele ce urmau să plece, acesta din urmă susţinând că îi preda vameşului ce le înlesnea trecerea frontierei.
S-a reţinut că din probele administrate nu a rezultat că inculpatul T.M.C. dădea banii vreunui vameş, ori îi păstra pentru el, cert fiind faptul că, deţinătorii paşapoartelor falsificate treceau frontiera dintre România şi Republica Moldova fără a fi înregistrată în calculator ieşirea din ţară, ci doar intrarea în Republica Moldova.
În aceste împrejurări, în luna noiembrie 2003 a trecut frontiera B.L., zis B. şi, după ce a ajuns în Germania, a fost contactat de inculpatul D.D. căruia i-a explicat care era traseul de urmat pentru a evita punctele, vamale unde se făcea controale mai exigente.
În noaptea de 9 decembrie 2003, C.I.D. şi C.C. au trecut frontiera din România şi Republica Moldova, uzând de paşapoartele falsificate de inculpatul N.H.V.
C.I.D. nu a recunoscut că a părăsit ţara prin V.N., susţinând că a trecut frontiera pe la Turnu Severin.
În evidenţele pe calculator de la V.N. nu apar ca ieşiţi din ţară U.S.N. şi P.B.C., identităţile sub care au trecut frontiera C.I.D. şi C.C., însă în evidenţele de la Vama Unghieni din Republica Moldova cei doi apar ca intraţi.
Folosindu-se de paşapoartele falsificate şi urmând traseul indicat de B.L. cei doi au trecut frontierele mai multor state până în Germania.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul N.H.V. pretindea 200 Euro pentru falsificarea unui paşaport sau a unei cărţi de identitate, inculpatul T.M.C. pretindea câte 300 Euro de la fiecare persoană pe care o transporta până la Iaşi pe lângă care intervenea ca să le permită trecerea frontierei cu paşapoartele falsificate pretindea câte 600 Euro, dar se reţine că nu s-a dovedit faptul că ar fi dat vreunui vameş bani.
Instanţa de fond a stabilit că în raport de actele şi lucrările dosarului nu există probe concludente din care să rezulte fără putinţă de tăgadă existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi vinovăţia acestora.
Audiaţi în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, inculpaţii au negat comiterea faptelor reţinute în sarcina lor contestând autenticitatea convorbirilor interceptate pentru perioada 11 noiembrie – 10 decembrie 2003 şi redate în scris la filele 26-93 dos.urm.pen şi au solicitat efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească dacă vocile înregistrate le aparţin.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost efectuată expertiza tehnico criminalistică, din care rezultă că înregistrările audio în baza cărora au fost transcrise convorbirile telefonice nu sunt autentice şi în raport de aceasta nu s-a putut realiza analiza criminalistică a vocii şi vorbirii.
În ce priveşte declaraţiile martorilor, s-a constatat că acestea sunt contradictorii şi nerelevante.
Cu privire la principala probă a parchetului declaraţia martorului sub altă identitate B.L., s-a constatat că aceasta nu poate fi luată în considerare întrucât când a fost audiat la instanţă, acesta a declarat că nu-şi mai menţine depoziţiile anterioare şi aceasta nu se coroborează cu fapte şi împrejurări din celelalte probe administrate în cauză.
În ce priveşte raportul de expertiză criminalistică, efectuat în timpul urmăririi penale, acesta se referă la falsificarea unor cărţi de identitate aparţinând unor persoane ce nu figurează în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpaţii N.H.V. şi T.M.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a susţinut că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpaţilor, înlăturând nejustificat toate probele administrate în faza de urmărire penală, luându-se în considerare probele administrate în faza de cercetare judecătorească, înlăturând declaraţia martorului sub acoperire C.C.
Referitor la expertiza tehnico - criminalistică efectuată s-a arătat că în mod greşit s-a renunţat la completarea acesteia, deşi anterior se admisese aceasta, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 4 C. proc. pen.
S-a mai susţinut în mod nejustificat au fost înlăturate înregistrările convorbirilor telefonice, care conţin date concludente cu privire la faptele comise de inculpaţi.
Inculpaţii au arătat că în mod greşit li s-a respins cererea prin care au solicitat să li se restituie onorariile achitate expertului şi apărătorilor deşi, din moment ce s-a dispus achitarea lor.
Prin Decizia penală nr. 155 din 9 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 772/2006, s-au admis apelurile declarate şi s-a dispus în baza art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de apel a reţinut că urmărirea penală nu este completă şi pe baza probelor administrate nu se putea pronunţa soluţia de achitare a inculpaţilor.
Prima instanţă era obligată să stăruie în efectuarea suplimentului de expertiză criminalistică din moment ce prin încheierea din 22 iunie 2005 a stabilit că expertiza efectuată este preliminară şi că pentru finalizarea acesteia era necesar să se pună la dispoziţia expertului înregistrările audio autentice.
S-a stabilit că renunţarea la completarea raportului de expertiză tehnică a fost o dispoziţie greşită, dată de instanţă prin încheierea din 20 iulie 2005.
Instanţa de apel a considerat necesar să se identifice vameşii de la V.N., cunoscuţi de inculpatul T.M.C., să fie audiaţi, deoarece aceştia au confirmat paşapoartele false şi au permis titularilor acestora să iasă din ţară.
De asemenea, s-a dispus să fie identificate, depuse la dosar şi expertizate paşapoartele falsificate, de către inculpatul N.H.V., despre care se face vorbire în actul de sesizare.
S-a apreciat că aceste probe nu pot fi administrate în faza de cercetare judecătorească întrucât presupune metode şi mijloace specifice organelor de urmărire penală, iar în faţa instanţei de judecată completarea urmăririi penale s-ar face cu mare întârziere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
În motivele de recurs s-a arătat că instanţa de fond nu a dovedit rol activ deoarece nu a finalizat raportul de expertiză preliminar, motiv pentru care instanţa de apel trebuia să dispună trimiterea cauzei la Tribunalul Neamţ pentru soluţionarea fondului cauzei şi să nu trimită cauza la organul de urmărire penală.
S-a mai criticat faptul că instanţa de apel, restituind cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ nu şi-a îndeplinit obligaţia de soluţionare cu celeritate cauzei.
Prin Decizia penală nr. 5118 din 8 septembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 9989/1/2006, s-a admis recursul, s-a casat Decizia atacată şi s-a trimis cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a considerat că instanţa de apel nu putea restitui cauza la organul de urmărire penală pentru completarea urmăririi penale, întrucât probele necesare pentru soluţionarea cauzei pot fi administrate de instanţa de judecată.
S-a făcut recomandarea că instanţa de apel să aprecieze nu numai în raport de înregistrările telefonice ale convorbirilor efectuate de inculpaţi ci şi faţă de celelalte probe ale cauzei, cum ar fi declaraţiile martorului C.C. (sub acoperire B.L.), lista persoanelor ieşite prin V.N. din 9 decembrie 2003, lista persoanelor intrate prin Vama Unghieni, în noaptea de 9 decembrie 2003, urmând să se aprecieze conduita, pertinenţa şi utilitatea celorlalte probe administrate în vederea stabilirii corecte a împrejurărilor faptice, să se valorifice întreg materialul probator, potrivit art. 63 C. proc. pen.
S-a mai reţinut că prin desesizarea şi restituirea dosarului la procuror pentru efectuarea suplimentului de expertiză criminalistică, pentru identificarea vameşilor care au confirmat paşapoartelor false şi au permis titularilor să iasă din ţară precum şi identificarea şi expertizarea paşapoartelor falsificate menţionate în rechizitoriu, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile procedurale cu privire la soluţionarea cu celeritate a cauzei.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bacău sub nr. 1647/32/2006.
Instanţa de apel a audiat martorii C.C. şi B.L. şi s-a făcut expertiza criminalistică încuviinţată de prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 136 pronunţată în şedinţa publică din 21 iunie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii inculpaţi N.H.V. şi T.M.C., precum şi de apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Pentru a pronunţa această hotărârea instanţa a reţinut că în cauză nu există probe certe şi suficiente că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
S-a reţinut că temeiul achitării inculpaţilor poate fi schimbat din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece inculpaţii N.H.V. şi T.M.C. au înţeles să devolueze cauza numai sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că ambele instanţe au ignorat nejustificat probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală cât şi la judecarea în fond a cauzei, nu le-au coroborat, nu au dat o interpretare logico, justă derulării actelor materiale întreprinse. Se arată că probele administrate în faza de urmărire penală au fost înlăturate cu o motivare sumară fiind înlăturată chiar şi declaraţia martorului sub acoperire B.L. dată în faţa instanţei.
În continuarea motivării, recurentul susţine, în esenţă că înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpaţilor în timpul săvârşirii infracţiunilor s-a efectuat în condiţii de legalitate, cu respectarea dispoziţiilor de procedură penală şi această probă nu poate fi înlăturată. Chiar dacă nu s-a putut realiza expertiza admisă în cauză, deoarece înregistrările au fost efectuate de personal specializat, cu tehnică corespunzătoare din conţinutul lor rezultând situaţia de fapt reţinută prin actul de trimitere în judecată se coroborează cu declaraţia martorului sub acoperire.
Recursul nu este fondat.
Eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzută de pct. 18 al art. 3599 C. proc. pen., constă în reflectarea inexactă a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate.
Instanţa nu a denaturat probele administrate, în sensul de a reţine împrejurări esenţiale, fără ca probele să se susţină sau, dimpotrivă, nereţinând asemenea aspecte, deşi probele le confirmau.
Instanţa de apel a reaudiat inculpaţii, care nu au recunoscut faptele în nicio fază a procesului penal şi martorii C.C. şi B.L.
Martorul C.C. a declarat că îşi menţine în totalitate numai declaraţia dată în faţa instanţei. Nu-şi menţine declaraţiile date anterior în cauză, în faza de urmărire penală deoarece, au fost date sub presiune, fiind condamnat anterior pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Martorul a menţionat că a trecut fraudulos frontiera, în sensul că a avut asupra sa un paşaport fals, dar nu inculpaţii i-au falsificat acest act, deoarece, deşi îi cunoştea nu a avut nicio legătură cu aceştia.
Numele de B. i-a fost atribuit de organele de poliţie şi a fost ideea acestora ca martorul să dea o declaraţie sub o altă identitate.
Martorul B.L. a susţinut că nu a fost ajutat de inculpat să iasă fraudulos din ţară.
B.L. a fost audiat în faza de urmărire penală în calitatea de învinuit cu privire la acesta şi C.I.D. a fost disjunsă cauza pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierelor României şi a altor state.
În declaraţia sa, B.L. a arătat că martorul P.S. s-a oferit să-i facă rost de un paşaport, auzind că doreşte să plece în Germania, dar are interdicţie de a părăsi România. În acest scop, i-a cerut două poze pentru a fi aplicate pe paşaportul pe care îl are de vânzare şi suma de 800 Euro pentru falsificarea paşaportului şi eliberarea unei cărţi de identitate.
Martorul i-a adus paşaportul lui A.V.C. şi o carte de identitate falsificate şi i-a spus că poate trece mai uşor frontiera prin Vama Niculina. B.L. a susţinut că a ajuns la Iaşi cu un taxi, că a prezentat vama românească şi cea din Republica Moldova actele falsificate şi a ajuns în Germania. El a negat faptul că a fost ajutat de inculpaţi pentru a părăsi ţara.
Cu ocazia prezentării învinuirilor şi-a menţinut declaraţia în prezenţa apărătorului din oficiu.
Ulterior, la aceeaşi dată 27 august 2004, dar în lipsa apărătorului, martorul face o precizare, în sensul că, cheltuielile ocazionate de obţinerea paşaportului şi a cărţii de identitate false, au fost suportate de D.D. la care avea datorii şi era interesat să plece în străinătate să câştige bani şi să-i achita datoriile.
A mai precizat că la Iaşi a mers cu maşina condusă de F.F. dar a fost însoţit de T.M.C. care avea o relaţie la vamă şi urma să-l ajute să treacă frontiera cu paşaportul falsificat şi nu a plătit nici un ban inculpaţilor pentru aceste servicii.
La dosar mai există o declaraţie scrisă de învinuit, dată în faţa procurorului, în care acesta arată că nu a fost ajutat de nicio persoană să părăsească ţara.
Declaraţia martorului luată în lipsa apărătorului, care a fost prezent la audiere în aceeaşi zi, în adevăr nu este relevantă pentru cauză în condiţiile în care martorul nu a oferit informaţii complete, nu a descris condiţiile în care a părăsit ţara, contribuţia fiecărui inculpat, persoana care i-a falsificat paşaportul şi cartea de identitate, dacă inculpatul T.M.C. a discutat cu vreun vameş.
În consecinţă, chiar dacă declaraţia ar fi fost dată în prezenţa apărătorului ea nu ar fi fost utilă cauzei deoarece simplul fapt că ar fi fost dus în oraşul Iaşi cu maşina de către inculpatul F.F. şi că ar fi fost însoţit de inculpatul T.M.C. nu dovedeşte înţelegerea ce ar fi existat între inculpaţi şi martori şi despre asocierea acestora în înlesnirea trecerii frontierei.
Martorul C.C. a fost audiat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în condiţiile prevăzută de art. 861 C. proc. pen.
Conform art. 861 alin. (6) C. proc. pen., declaraţia martorului căruia i s-a atribuit o altă identitate, redată în procesul verbal al procurorului, precum şi declaraţia martorului, consemnat în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, pot servi la aflarea adevărului, conform art. 862 alin. (6) C. proc. pen., numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Este real că martorul a relatat iniţial că a cumpărat paşaportul de la P.C. cu suma de 200 dolari, iar C.I. a achiziţionat de la U.S. un paşaport şi prin intermediul inculpatului D.D. l-a cunoscut pe inculpatul N.H.V. care în schimbul sumei de 300 dolari S.U.A. le-a falsificat paşapoartele şi cărţile de identitate. Cei doi au fost duşi cu maşina de către inculpatul F.F. în oraşul Iaşi, i-au dat acestuia câte 2100 dolari S.U.A., iar inculpatul i-a predat persoanei cu care s-a întâlnit, respectiv inculpatul T.M.C., care urma să-i dea unui vameş. A mai susţinut că inculpatul T.M.C. i-a însoţit în vamă, vameşul a mimat controlul actelor şi cei doi au trecut frontiera. Martorul a arătat că pe acelaşi traseu plecase din ţară B.L.
Deşi martorul în această declaraţie a susţinut că vameşul a mimat controlul actelor acesta nu a fost identificat.
Martorul a revenit asupra acestei declaraţii şi la termenul de judecată din data de 7 septembrie 2005 a declarat că a fost audiat sub identitatea de B.L., că a trecut fraudulos frontiera prin punctul Moldova Nouă şi nu prin V.N. şi că nu a apelat la ajutorul inculpaţilor.
La dosar nu se află niciunul dintre paşapoartele şi nici una dintre cărţile de identitate pretins a fi falsificate de inculpatul N.H.V.
Infracţiunea prevăzută de art. 288 C. pen., are ca obiect material, printre altele şi înscrisul oficial adevărat, asupra căruia se acţionează, în cazul alterării lui, dar acestea nu au fost depuse la dosar, în consecinţă, lipsind obiectul material.
Prin raportul de expertiză criminalistică s-a stabilit că înregistrările puse la dispoziţie şi prezentate în raportul de expertiză nr. 126 din 14 iunie 2006 nu sunt autentice.
Deoarece înregistrările de la organele de urmărire penală nu sunt autentice şi nu reprezintă clone digitale ale unor înregistrări audio autentice, nu se poate proceda la o analiză corespunzătoare a vocilor în litigiu.
Având în vedere că declaraţia iniţială a martorului C.C., dată în condiţiile art. 861 C. pen., nu se coroborează cu nici o altă probă, anterior martorul declarând constant că nu a apelat la serviciile inculpaţilor se poate concluziona că hotărârea recurată este corectă şi nu este supusă casării conform cazului invocat de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., urmând a fi respins recursul conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 136 din 21 iunie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, privind pe inculpaţii N.H.V., T.M.C., D.D. şi F.F.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5316/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5365/2007. Penal → |
|---|
